Expoziție și film în premieră

expozitie film premiera ana kovalciuc muza

eveniment liber sa spunSâmbătă, 23 noiembrie 2013, la ora 18.00, la Tinerimea Română (str. Gutenberg Johann nr.19, București) Asociația Anonymo Muza va invită la vernisajul expoziției fotografice Luptă. Echilibru. Coabitare și lansarea filmului documentar Zbor deasupra unui cuib citadin, în regia AneiMaria Kovalciuc.

Luptă. Echilibru. Coabitare este prima expoziție fotografică a regizoarei AnaMaria Kovalciuc, având ca modele pe Iuliana Pătrașcu și Alexandra Pătrașcu.

anamaria kovalciuc film expo

AnaMaria Kovalciuc

„La început a fost natura. Apoi a apărut omul. Și omul a construit orașe. Și orașele s-au extins invadând natura. Habitatul păsărilor a fost distrus. Acestea au fost nevoite să se adapteze. Multe dintre ele nu au reușit și astfel specia lor s-a stins. Curând, omul a învățat că nu poate supraviețui fără natură. Natura îl hrănea. Și când a apărut cel mai mare prădător al omului – stresul cotidian – natura îi oferea liniște. Omul a încercat să întoarcă timpul care este ireverisibil. Și nu a reușit. Orașul era în continuă expansiune. Așa că a construit natura în mijlocul orașelor și a numit-o parcuri. A recreat habitate pentru păsări și le-a oferit hrană pentru a le atrage în număr cât mai mare. Și astfel omul, natura și păsările au reînvațat să coabiteze.” (AnaMaria Kovalciuc).

randunica foto anamaria kovalciuc

AnaMaria Kovalciuc, Rândunică

Zbor deasupra unui cuib citadin

„În marile aglomerări urbane, păsările coabitează cu civilizația agresivă, mai ales cu oameni care le acceptă, uneori le hrănesc și se bucură de prezența lor. Ele caută totuși un ambient corespunzător pentru supraviețuire: izolare de zgomotele citadine și vegetație abundentă. Locurile lor preferate din Capitală sunt marile parcuri și mai ales tânăra Deltă a Văcăreștilor care în ultimii ani a devenit ținta specialiștilor în ornitologie, a bucureștenilor curioși și chiar a mass-media, care a început să promoveze acest micro-univers în scopul de a deveni într-un viitor apropiat obiectiv protejat, dar și un punct de atracție al autocarelor Bucharest sightseeing. Scopul filmului este de a face o incursiune în lumea mai puțin cunoscută a concitadinelor noastre care ne încântă cu concertele lor diurne și nocturne – păsările Bucureștiului. Se spune că Bucureștiul este gazda a peste 60 de specii. În 4 luni am reușit să vedem, să auzim și să înregistrăm 28 dintre ele. Pe altele doar le-am auzit, dar nu le-am pus în calcul.” (AnaMaria Kovalciuc).

anamaria kovalciuc graur

Anamaria Kovalciuc, Graur

Filmul în regia Anei Maria Kovalciuc (careia îi aparține și scenariul), în parteneriat cu SOR Societatea Ornitologică Română), nu este o expunere ex-catedra, nu are pretenția unei exegeze, este o prezentare romantică a vecinelor noastre înaripate, presărată cu informații științifice inedite expuse de Dr. Dan Hulea specialist în ornitologie.

Producător: Nicolae Modreanu. Producție a Asociației Anonymo Muza în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română, 2013.

 Vezi: https://www.facebook.com/anamaria.kovalciuc?fref=ts

Ipostaze urbane: Mișcare

afis Danaart ipostaze urbane

DanaArtGallery începe anul 2013 cu o noua expoziție, a treia, din seria cu numele Ipostaze urbane, de data aceasta în centrul atenției fiind Mișcarea ca element care animă fotografiile expuse.

Fotografiile sunt în mare parte artistice, dar și de genul street foto, surprinzând agitația străzilor din diferite orașe. Mișcarea imaginilor apare sugestiv în unele cadre foto surprinse de artiști, dar și mișcarea oamenilor, a elementelor naturale, jocul structurilor, succesiunea luminilor și a umbrelor.

În perioada 15 ianuarie–15 februarie 2012, puteți admira la Galeria de artă Odeon, situată în foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon din București (Calea Victoriei nr. 40–42), lucrari ale următorilor artiști: Eli Diru, Cristina Țintă, Florin Emil Ghebosu, Gina Buliga, Mirela Bichigeanu, Mădălina Corina Diaconu, Daniel Crăciun, Aida Apostol, Mirela Momanu, Lucian Olteanu. Vernisajul va avea loc marți, 15 ianuarie, la ora 18.30.