„Femeia și copacul: Rețeaua de socializare” de Pușa Roth

retea socializare pusa roth proza femeia si copacul

proza scurta rubrica liber sa spunDupă destul de multă vreme de când sunt prezentă pe rețelele de socializare, am realizat, doamnelor și domnilor, că acestea te apropie de prieteni, dar te îndepărtează de cei apropiați, cum  bine cita cineva pe Facebook. Personal, am ajuns la o cifră mare de prieteni virtuali, pe unii îi cunosc, de alții am auzit, am citit, cu alții am subiecte comune, dar există o categorie pe care nu o înțeleg. Primesc cereri de prietenie de la flori, câini, pisici, păsări, lei, tigri, maimuțe, mâncăruri, clădiri, străzi, mașini, chiar biserici etc., exact ca în Moșii (Tablă de materii) de Ion Luca Caragiale. Adică un veritabil talmeș-balmeș, un amestec uriaș de ființe, animale și obiecte, ca să fiu mai concisă în exprimare. Este adevărat că ceea ce ne caracterizează ca popor este umorul, dar sub această identitate florală, animalieră, gastronomică, rutieră, stradală etc., se pot ascunde oameni care nu au de-a face cu subiectele prezentate pe rețea. Nu acuz pe nimeni, dar în țara asta unde se întâmplă zilnic atâtea nenorociri, eu cred că cei care doresc să comunice cu adevărat ar trebui să-și asume identitatea. Nu toți suntem star de cinema, nu toți suntem tineri, frumoși sau trași prin inel, dar Facebook-ul, precum și alte rețele, nu este agenție matrimonială, agenție de recrutare, ci doar de socializare. În condițiile acestea nimeni nu obligă pe nimeni să se înscrie într-o asemenea rețea, nimeni nu cere mai mult decât un like la un subiect care este de interes pentru unii, dar și acela e facultativ. Spun și eu cum ar fi spus Ion Creangă, dacă ar fi fost pe Facebook (îmi imaginez!): Pe cine păcălești, măi țâcă?! Continuă lectura „„Femeia și copacul: Rețeaua de socializare” de Pușa Roth”

Spaţiul virtual şi hienele

spatiul virtual si hienele de pusa roth tragedia colectiv

tableta liber sa spunNu am crezut că o tragedie precum cea de la Clubul Colectiv poate fi o ,,oportunitate” pentru oportunişti de a crea conturi, în numele celor suferinzi sau morţi, pentru a primi bani de la oameni, sincer impresionaţi de această moarte colectivă. Facebook-ul e o reţea de socializare benefică dintr-un anumit punct de vedere, fiind accesibilă tuturor de a se exprima, fiecare cum ştie şi cum poate. Dar există şi zona neagră, a minţilor bolnave, care cuprinde oameni ce îşi ascund identitatea, unii doar pentru că nu au curajul să iasă în public (aşa pot minţi, păcăli, înjura!) să-şi asume propriile acţiuni şi opţiuni. Cu puţină atenţie descoperi oameni cu mai multe identităţi, îi descoperi relativ uşor în grupul de ,,prieteni” după pagini aproape identice, după cum scriu şi ce scriu, fiindcă se cred mai deştepţi decât ceilalţi. Şmecheria, ca şi minciuna şi prostia, are şi ea picioare scurte! Unii sunt apoape inofensivi, devenind ridicoli, prin propriile lor manifestări. Însă alţii, profitorii, aceştia trebuie pedepsiţi, pentru faptele lor reprobabile. Aceştia sunt hienele care atacă această comunitate, comunitate cu milioane de oameni bine intenţionaţi, care  au bucuria comunicării cu semenii lor. Există oare pădure fără uscături? Evident, nu.  Numai că  uscăturile pot da foc pădurii.

Pușa Roth

logo liber sa spunVezi: Arhiva rubricii Tabletă

Maria Nagy, fata mereu îndrăgostită, ieri, azi și mâine

maria nagy

portrete rubrica liber sa spunSă tot fi fost prin 1978, când minunatul meu prieten şi coleg Vasile Răvescu (zis şi Bebino, Bebeluşul sau Bebellino) m-a luat de o parte şi mi-a şoptit ceva de mare taină: „Băiatu’, n-ai vrea tu să faci un interviu cu Maria Nagy, fetişcana care a rupt gura târgului la «Antena vă aparţine»? Dar fă-l cât mai repede poţi ca să nu ne-o ia înainte concurenţa.”

Fiindcă uitasem să vă spun, la vremea aceea, în ziarul „Scânteia tineretului”, Bebe era mai marele unei rubrici permanente la pagina a 5-a, coloana din dreapta, rubrică despre care mersese vorba în târg cum că ţine afişul – „Azi” se numea ea –, unde cu regularitate se publicau micro-interviuri cu tineri artişti care băteau la porţile consacrării. Să nu zic vorbă mare, ideea mi-a surâs. Fie şi pentru că scriind eu de zor la secţia propagandă a ziarului, uite că mi se ivea prilejul să mai ies niţel din decor şi să mai schimb aerul. Continuă lectura „Maria Nagy, fata mereu îndrăgostită, ieri, azi și mâine”

Adela Onete, un talent autentic în spaţiul virtual

adela onete

Moto: „Să mocnească focul, din nou, în vechea vatră,

şi dumneata, bunico, să-mi spui înc-o poveste.”

cronica literara liber sa spunÎţi trebuie, să o recunoaştem, ceva curaj dar, mai ales, nişte certe argumente pentru a te încumeta să sfidezi prejudecata după care „Facebook”-ul nu este decât un spaţiu al pălăvrăgelilor fără rost (numite, pedant şi preţios, socializare), al cochetăriei demi-mondene şi al deliciilor, mai mult sau mai puţin erotizante aflate cam la limitele vulgarităţii. Şi totuşi uite că sunt şi „facebook”-işti (scuzaţi barbarismul, dar aşa e „trendy”!) care se încumetă şi reuşesc să pună pe pagină lucruri consistente, demne de tot interesul. Cinste lor – ruşine nouă, ăstora care încă ne mai complacem în dulcea capcană a prejudecăţii!

O asemenea prezenţă de o temerară consecvenţă este Adela Onete, a cărei pagină o citesc nu de azi, de ieri. Mărturisesc, nu i-am întâlnit numele în presa literară, dar asta nu mă împiedică să afirm că Adela Onete este certitudine, prin reperele şi valorile pe care ni le propune şi, în egală măsură, al seriozităţii cu care îşi ţine promisiunea. Promisiune pe care aş pune-o sub semnul unui vers pe care l-a postat nu demult: „Mă ninge primăvara în flori de cais.”

Este în scrisul Adelei Onete o aparte naturaleţe a trăirilor sufleteşti, o prospeţime cuceritoare a mărturisirii acestor experienţe sufleteşti, la care aş adăuga siguranţa scrisului şi buna sa ştiinţă de a spune lucrurilor pe nume, în cuvinte atent cumpănite şi nimerit alese.

adam baltatu margine de sat

Adam Bălțatu, Margine de sat

O dovadă convingătoare mi se pare povestirea Copilul din flori. De fapt, o retrospectivă a unor fapte şi întîmplări, o re-trăire, în timp, a unui anumit episod din viaţa unor oameni dintr-un sat oltenesc. Cea care evocă şi retrăieşte fiind Andrada, o copiliţă care, aflată la vârsta poveştilor frumoase, ia cunoştinţă despre lucruri pe care cu greu le-ar mai putea păstra în sipetul fermecat al viselor curate.

Subiectul este foarte simplu: într-o familie cu mai multe femei – dintre care bunica rămâne personajul emblematic, aceea care dă măsura tuturor lucrurilor şi temeiul ferm al spunerilor din obşte – „se întâmplă o ruşine”. Frumoasa Marioara „se iubeşte” o vreme cu Fane al lu’ Iepure, iar din această întâmplare rămâne însărcinată. După cum nici nu este prea greu de bănuit, Fane nu o va lua de nevastă pe viitoarea mamă şi nici copilul nu îl va recunoaşte. Am scris „după cum este uşor de bănuit” pentru că, după obiceiul acelor vremi, grobianul Fane vroia să se facă miliţian, iar o asemenea faptă „îi strica dosarul”.

nicolae-vermont-la-carciuma-satului

Nicolae Vermont, La cârciuma satului

Pentru cine a avut norocul să mai cunoască satul românesc din vremea când acesta trecea starea sa poematică de „vatră a tradiţiilor şi a datinilor sufletului românesc” spre o altă condiţie, inevitabilă noului curs al evenimentelor, este o rară plăcere să citească secvenţele de povestire în care se vorbeşte despre „ruşinea” Marioarei, faptă necugetată, poate, dar, la fel de bine, sincer recunoscută şi cinstit asumată de către fată. Are, Adela Onete, o reală înzestrare epică datorită căreia, pe rând, ea – excelent întruchipată de fetiţa Andrada – povesteşte despre „ruşinea” care răscoleşte familia fetei. Ruşine care aţâţă ambiţii, trufii şi orgolii şi intră în morişca „gurii satului.” Faptele înseşi trec într-un plan secund, iar ceea ce vine în faţa cititorului este atmosfera, tensiunea morală şi sufletească a tuturor personajelor aflate în miezul întâmplărilor. Rând pe rând intră în joc cutume ale obştii, aşa încât toate cele pe care le săvîrşesc, în primul rând Marioara şi bunica, vor fi trecute prin filtrul unor judecăţi şi prejudecăţi care, la rândul lor, se înfruntă şi se contrazic, în acel creuzet neiertător numit „gura satului”.

Într-un sfârşit, Marioara va naşte un băiat pe care îl va boteza Florin – era doar copil din flori, nu-i aşa? – iar, mai târziu, acest copil va fi înfiat de către nişte oameni de bine şi va creşte frumos, ferit de răutăţile lumii şi de bicisnicia condiţiei vorbei de ocară, „copil de fată mare”. La rândul ei, Marioara se va mărita, va avea un cămin fericit şi un copil. Iar pentru ca totul să se încheie cu revanșa binelui, nemernicul de Fane al lu’ Iepure nu se va face miliţian şi va rămâne tot în sat, ca un terchea-berchea ce îi este felul!

Cu certitudine, Adela Onete este un talent autentic în spaţiul virtual, o semnătură care merită a fi urmărită şi citită cu toată atenţia.

Şerban Cionoff

Ţara lui Enescu

tara lui enescu

Vă invităm să fiți alături de noi duminică, 15 septembrie 2013, de la ora 17.00, să construim împreună Țara lui Enescu în Piaţa Roma din Bucureşti (Centrul Vechi, la statuia Lupoaica). Vom monta, alături de toți iubitorii Festivalului „Enescu” o expoziție de fotografii oferite de colaboratorii contului de Facebook „273 de locuri pe care să le vezi înainte să pleci din România”, care arată locuri frumoase, oameni buni și valori care fac România să crească. Fotografiile sunt decupate în formă de piese de puzzle, iar participanții la eveniment vor avea ocazia să le monteze, la fel cum, în viața reală, fiecare proiect și fiecare acțiune pe care le facem în spațiul public au un impact asupra modului în care se dezvoltă România. Fiecare imagine are un titlu care corespunde unei valori promovate prin proiectul derulat în acest an de Festivalul „George Enescu” – Bucureștiul creativ – care urmărește transformarea Capitalei într-un spațiu magic, al creativității și al valorilor.

Ce vom face?

Mai întâi, vom pune amprenta magică: vom acoperi gardul fostului Magazin Bucureşti cu un banner uriaş al Festivalului „George Enescu” şi al Bucureştiului creativ. Apoi trecem la montarea Ţării lui Enescu, recompunând toate fotografiile din piese de puzzle. E posibil să avem și muzică.

Statuia_Lupoaica bucuresti piata roma

În final, va rezulta o compoziţie originală, cu imagini ale unora dintre cele mai frumoase locuri din România. Aceasta e Ţara lui Enescu, adică ţara noastră, a celor care credem în frumos, în adevăr, în principii şi în creativitate.

Proiectul, realizat în cadrul unui parteneriat între Festivalul „George Enescu”, echipa „273 de locuri pe care să le vezi înainte să pleci din România” și OMA Vision, va putea fi vizitat, admirat şi fotografiat în Piaţa Roma în perioada 15–28 septembrie.

Construirea Ţării lui Enescu va avea loc în Piaţa Roma (lângă fostul Magazin Bucureşti) duminică 15 septembrie, începând cu ora 17.00. Accesul este liber.

Biroul de Presă al Festivalului „George Enescu”

 liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Inteligența artificială, miracol sau știință?

inteligenta artificiala miracol stiinta literatura

Editura Trei anunță apariția romanului Adio, deocamdată de Laurie Frankel (colecția „Ficțiune”). Titlul original: Goodbye for Now. Traducere de: Luminiţa Gavrilă

Un specialist în computere reuşeşte să creeze un soft prin care cei vii pot comunica cu cei morţi. Poate că nimic nu durează veşnic, dar uneori sfârşitul nu e decât începutul…

Sam Elling lucrează pentru o companie de întâlniri pe internet, dar nu reuşeşte să-şi găsească o parteneră. Prin urmare, creează un algoritm prin care oamenii să-şi afle sufletul pereche. Și reuşeşte! Astfel, Sam o cunoaşte pe iubirea vieţii sale, o colegă pe nume Meredith, dar este concediat atunci când compania începe să-şi piardă toţi clienţii.

adio deocamdata

Livvie, mult iubita bunică a lui Meredith, moare pe neaşteptate. Frustrată că nu a apucat nici măcar să-şi ia rămas-bun, Meredith cade prada unei depresii. De data aceasta, Sam concepe un program care îi va permite fetei să comunice cu bunica de parcă nenorocirea nu s-ar fi întâmplat. Pornind de la toată corespondenţa acesteia din urmă – mesaje e-mail, Facebook, Skype – Sam creează o simulare pe computer a lui Livvie, care poate răspunde la e-mail sau videochat ca şi cum ar fi vie.

Nu e vorba de miracol, ci de ştiinţă! Sam şi Meredith se hotărăsc să pună bazele companiei RePose ca să-i ajute şi pe alţi oameni care au pierdut pe cineva drag.

Dar lucrurile nu sunt atât de simple…

Laurie frankel

„Laurie Frankel prezintă un concept fascinant pe măsură ce analizează cu subtilitate tema dragostei şi a pierderii în acest roman emoţionant, în care tehnologia forţează limitele inteligenţei artificiale.” – Booklist

The Atlas of Love este primul roman al lui Laurie Frankel. Adio, deocamdată a apărut în august 2012, s-a vândut în 27 de ţări şi va fi ecranizat. Autoarea locuieşte la Seattle împreună cu soţul ei, fiul lor în vârstă de 3 ani, câinele lor border collie şi „multe, multe cărţi”.