Lumea basmelor

lumea basmelor

Centrul Cultural German din Timișoara vă invită vineri, 4 octombrie 2013, la ora 18.30, la vernisajul expoziției Lumea basmelor, care va avea loc la Café Text (Bastion Maria-Theresia). Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5–27 octombrie 2013, de marți până vineri între orele 10.00–18.00, iar la sfârșit de săptămână între orele 10.00–13.00.

Expoziția Lumea basmelor a fost concepută de Goethe-Institut cu prilejul aniversării a 200 de ani de la apariția primei cărți de povești a fraților Grimm, iar în octombrie aceasta poate fi admirată în Timișoara. Prin tururi ghidate, lecturi de povești, ecranizări ale poveștilor Fraților Grimm și prin activități didactice se pătrunde în lumea basmelor și se ajunge la o cunoaștere a acestora dintr-o altă perspectivă. În plus va avea loc un „raliu” prin expoziție și o reprezentaţie a Teatrului pentru copii şi tineret „Merlin”.

Parteneri ai evenimentului sunt Biblioteca Județeană Timiș și Consiliul Județean Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Teatrul pentru copii și tineret „Merlin”, Radio Timișoara, Funkforum și 24FUN. Susținători: Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei și Goethe-Institut. Sponsori: Clubul Economic German Banat, RoHost și Buchhandlung am Dom.

În cadrul expoziției veți avea ocazia să descoperiți lumea basmelor înconjurată de magie și vrajă și să însoțiți eroii din basme în aventurile lor fantastice.

Rudy Roth: „Cred că oamenii au vocația universului”

rudy roth in cautarea timpului pierdutRudy Roth, În căutarea timpului pierdut

interviu liber sa spunRudy Roth – pseudonimul artistic al lui Eduard Rudolf Roth – este un tânăr artist român care locuiește în Palma de Mallorca (Spania) și vorbește despre cum împarte timpul asimetric în fâșii de lumină pentru a-l decoji de sens și contururi.

Absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Ştiinţe rudy roth grafică interviu observatorul torontoEconomice din Bucureşti și apoi a două programe masterale – unul al Universității din București (Administrație publică și e-electronică) și altul al University of Kent at Canterbury (Relații Internaționale) – urmate, începând cu anul 2009 de un program doctoral la Școala Națională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (Relații Internaționale). Cu anumite întreruperi, jurnalist la Radio România (1996–2000), iar din 2006 consultant dezvoltare greenfield / business@key, optimizare costuri şi management corporate pentru mai multe firme din România şi Ungaria.

Acesta este universul în care s-a format și trăiește Rudy Roth.

Pe lângă aceste preocupări, scrie şi desenează. Sigur, pasiune dar şi provocare pentru că grafica lui e un posibil răspuns al timpului pierdut, al timpului câştigat, o îmbinare de planuri reale şi imaginare. Pe data de 1 octombrie 2013 se va deschide oficial, la Biblioteca Metropolitană din București, prima expoziție cu lucrările care-i poartă semnătura.

timpul singuratatii rudy roth grafica desen creion

Rudy Roth, Timpul singurătății

Reporter: Spuneaţi la un moment dat, într-o însemnare de pe blogul dvs., un lucru tulburător despre vise „născute din seva unei lumi muribunde”, pentru un timp a cărui poveste se desăvârşeşte în infinit. Cum aţi redefini această sintagmă din perspectiva unui viitor apropiat, fiindcă timpul ne obligă să urcăm treaptă cu treaptă?

Rudy Roth: Fiecare dintre noi are, fără doar și poate, vocația universului. Din această perspectivă, nu cred că rostul nostru constă doar în a face figurație pe retina timpului, în numele unei revelații a resemnării. Cred, simt că trebuie să ne trăim povestea – cu aceeași intensitate de la un capăt la altul al vieții desăvârșindu-i, prin visurile, emoțiile, tăcerile și speranțele noastre – fie și preț de o clipă – necuprinsul. Și pentru că nu cunosc un alt fel de a trăi, decât acesta care transcende timpul, nu-mi pot asuma o redefinire căreia să nu-i aparțin.

Reporter: Aţi debutat, spun eu, sub semnul marii poezii, deşi vorbim de grafică şi la invitaţia Editurii Ars Longa din Iaşi aţi ilustrat volumele „Paşii profetului” şi „Lauda somnului” de Lucian Blaga. Poezia lui Lucian Blaga cuprinde orizonturi nebănuite şi este, în ultimă instanţă, o măsură a timpului. Aţi pătruns şi cum aţi pătruns sub corola de minuni a lumii?

Rudy Roth: Cu pași extrem de nehotărâți. În versurile lui Lucian Blaga am simțit dintotdeauna că mă încarc de înțelesuri. Îmi aduc aminte că imediat după ce am acceptat invitația Editurii Ars Longa de a-l descifra pe Blaga în câteva schițe, m-am regăsit, recitind poeziile, într-o stare de însingurare pe care nu o mai experimentasem de prin adolescență, când am avut primele întâlniri cu poezia lui. Apoi totul a venit de la sine, versurile lui Blaga sunt pline de seva creației. Nu trebuie decât să vibrezi în rezonanță cu ele și restul vine de la sine.

Citește interviul integral în „Observatorul”, Toronto, 2 septembrie 2013.

 rudy roth grafica blaga eva mitologie lumina fluture tacere

Desene de Rudy Roth: 1 – Eva; 2 – Pristolnicul luminii; 3 – Fluturele tăcerii

Lumi imaginate / Imagined Worlds – expoziție personală Daniel Munteanu

lumi imaginate daniel munteanu

Vineri, 7 iunie 2013, seara, la ART HUB din București (B-dul Mărășești nr. 107, sector 4, punct de reper, intersecția Budapesta) a avut loc vernisajul expoziției de fotografie și grafică 3D, Lumi imaginate, semnată de artistul sibian Daniel Munteanu. Expoziția va fi deschisă până pe 21 iunie 2013 și poate fi vizitată zilnic cu o programare telefonică sau prin email.

Luna iunie a anului 2013 este pentru Daniel Munteanu una a întâlnirii cu publicul bucureștean în cadrul a două expoziții complementare (cealaltă fiind Creaturi din lemn, 13–30 iunie la Muzeul Țăranului Român, sala Acvariu), menite să aducă în lumină preocupările recurente ale tânărului artist. Sub titlul Lumi imaginate, expoziția de la ART HUB propune o selecție de lucrări de fotografie și grafică tridimensională, având ca temă (re)construcția unor lumi imaginare pornind de la elemente vegetale, minerale, organice.

Pornind uneori de la o imagine mentală, alteori intuind energia elementelor din natură, Daniel Munteanu construiește povești din plante, flori, pietre, regia acestor lumi dezvăluindu-se privitorului prin soluții tehnice fotografice complexe cum ar fi iluminarea selectivă. Pentru artist fotografia este doar un mediu de expresie, menit să înmagazineze, să rețină aceste povestiri ale elementelor naturale pe care el le aude/vede/imaginează tot astfel precum imaginea în mișcare, înregistrarea video, are rolul de a purta privitorul într-o micro-lume fantastică. Pe de altă parte, demersul 3D al artistului vine să construiască din forme specific vegetale și fractalic-organice, compoziții complexe ce oferă o notă suplimentară de suprarealism.

oul pastel daniel munteanu

Daniel Munteanu, Oul – pastel

Daniel Munteanu este un artist atipic și complex totodată. Deși a terminat litere la București, a ales arta vizuală ca zonă favorită de expresie, utilizând cu pricepere medii diverse: fotografie, video, grafică tridimensională etc. De-a lungul activității sale artistice a luat mai multe premii cum ar fi: locul III la Fine Art, Self-Published Book, International Photography Awards 2012 sau primul loc la Nature-Trees Category la Prix de la Photographie, Paris 2009, ca să menționăm doar două dintr-un șir mult mai lung. Dintre ultimele expoziții organizate de artist menționăm: Wooden Creatures (Creaturi din lemn), expoziție personală în cadrul FITS Sibiu 2012 sau Spirit Woods & Minutes, expoziție personală la Clubul Țăranului la București 2011.

Pentru a cunoaște mai multe despre artist puteti vizita pagina personală de internet, Moondash Project: www.moondash.net

sau pentru a susține proiectul pe facebook:
https://www.facebook.com/MoondashProject

Expoziția și evenimentul de deschidere de la ART HUB au fost organizate de Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane. Partenerii de presă ai asociației sunt publicațiile: Modernism.ro, VeiozaArte.ro, ArtClue.ro, Vernisaje.ro, TVCity.ro, Metropotam.ro și 30rocks.ro.

Spaima zmeilor

spaima zmeilor pusa roth ioan slavici

Duminică, 24 februarie 2013, ora 9.05, Teatrul Național Radiofonic pentru Copii vă invită să ascultați Spaima zmeilor, scenariu radiofonic de Puşa Roth după basmul lui Ioan Slavici. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Mihai Constantin, Constantin Codrescu, Virginia Mirea, Ion Siminie, Jeanine Stavarache, Eugen Cristea, Gelu Niţu, Mircea Constantinescu, Mugur Arvunescu, Titi Dumitrescu, Adrian Ungureanu, Violeta Berbiuc, Virginia Rogin şi copiii: Vladimir Preda, George Leaua, Alexandra Rinu, Maria Bobeico, Robert Ilie. Redator: Costin Tuchilă. Producător: Irina Soare. Regia de montaj: Marilena Barabaş. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Mihnea Chelaru. Înregistrare din anul 2004.

„Textul este o interpretare dramatică foarte convingătoare a poveştii fantastice publicate de Slavici în Calendarul Minervei pe anul 1909, o piesă de teatru construită ireproşabil, modern, egală în expresivitate cu modelul sau. Puşa Roth este autoarea unor piese care au reprezentat succese deosebite ale teatrului radiofonic în ultimii ani: Şambelan la viezuri după Pagini bizare de Urmuz, jucată şi pe scenă, la Teatrul „Bacovia” din Bacău, Roman de Bucureşti, Ringhişpilul (în colaborare cu Leonard Popovici), Mantaua, dramatizare a nuvelei lui Gogol ş.a.

silvia onisa satul pe deal

Silvia Onișa, Satul pe deal

Urmând cu fidelitate amestecul ingenios dintre planul real şi cel fantastic dar şi particularităţile de viziune şi stil ale scriitorului, Puşa Roth a construit această piesă de teatru individualizând pregnant personajele unui basm neconvenţional şi transformându-le în caractere. Fantasticul, elementele supranaturale nu sunt în această poveste clasică din literatura română decât un alt mod de a percepe realitatea, o proiecţie a dorinţei şi, într-un fel, o alegorie socială.

Doi ţărani săraci, Ion şi Maria, se roagă sa aibă un copil. Domnul le dăruieşte câte unul pentru fiecare rugăminte. Convenţia basmului este umanizată, socializată. Între planul sacru şi cel profan diferenţa nu e semnificativă, la fel cum personajele fantastice, zmeii şi «tărâmul celălalt» repetă psihologia ţărănească, semănând până la amănunt cu civilizaţia rurală arhaică. Zmeii par, în viziunea dramaturgului, un fel de «prostul satului». Ţăranul isteţ îi ridiculizează echilibrând ordinea morală şi socială. Dumnezeu este un bătrân sfătos, care vorbeşte rar, cu ton bonom. Mama zmeilor nu e decât o zgripţuroaică hoaţă, căreia trucurile îi sunt repede dezvăluite.

florentin max sat romanesc

Florentin Max, Sat românesc

Identitatea acestei lumi, trecerea subtilă de la planul real la cel fantastic, atmosfera specifică a satului şi «copia» lui, tărâmul de dincolo, au fost conturate foarte expresiv, cu relief stilistic de regizorul artistic Vasile Manta şi regizorul muzical Mihnea Chelaru.

A rezultat un spectacol plin de nerv şi culoare, de nuanţe fixate cu îndemânare, condus cu o logică teatrală impecabilă şi beneficiind de un joc actoricesc excelent. În rolul lui Ion, Mihai Constantin a creat un personaj veridic, bine individualizat, trecând cu uşurinţă de la o situaţie la alta.

Fără nici o exagerare în ton, Constantin Codrescu s-a impus prin ritmul şi timbrul vorbirii, atât de potrivite rolului lui Dumnezeu, aşa cum este el conceput în versiunea dramatică a prozei lui Slavici. Deşi tipologia lor este comună, în rolurile lor trei zmei Gelu Niţu, Eugen Cristea, Mircea Constantinescu au nuanţat subtil, cu diferenţe de efect, acelea care fac ca personajele să se reţină. Virginia Mirea (Maria) şi Jeanine Stavarache (Mama zmeilor) au subliniat plastic caracterul personajelor, la reuşita spectacolului contribuind şi vocile de copii folosite eficient de regizor.” (Eugen Comarnescu, „Cronica Română”, miercuri, 24 noiembrie 2004).

Imagini de iarnă

silvia-onisa-iarna-in-maramures

Silvia Onișa, Iarnă în Maramureș

*

Steaua vieţii de Mihai Eminescu

Când norii, palate fantastice negre,

Cu geamuri prin care se vede safir,

Ascult-ale mării lungi cântece-alegre,

Când stele se mir,

Atunci printr-o geană de nouri, deschisă,

Din ochiu-i albastru se vede o stea,

Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise,

C-o rază de nea.

O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,

Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,

Ai milă şi stinge lungi zilele mele ¬

Cobori, o, cobori!

isaac-levitan-boulevard-at-evening-1883

Isaac Levitan, Bulevard seara

*

Noapte de iarnă de George Topârceanu

Cad din cer mărgăritare

Pe oraşul adormit…

Plopii, umbre solitare

În văzduhul neclintit,

Visători ca amorezii

Stau de veghe la fereastră,

Şi pe marmura zăpezii

Culcă umbra lor albastră.

Iarna!… Iarna tristă-mbracă

Streşinile somnoroase,

Pune văl de promoroacă

Peste pomi şi peste case.

Scoate-o lume ca din basme

În lumini de felinare –

Umple noaptea de fantasme

Neclintite şi bizare.

Din ogeagul de cărbune

Face albă colonadă

Şi pe trunchiuri negre pune

Capiteluri de zăpadă,

Iar prin crengile cochete

Flori de marmură anină, –

O ghirlandă de buchete

Care tremură-n lumină.

Reci podoabe-n ramuri goale

Plouă fără să le scuturi,

Ici, risipă de petale,

Colo, roi uşor de fluturi…

Şi din valul de zăpadă,

Ca o mută arătare

Legănându-se pe stradă,

Un drumeţ ciudat răsare…

Vine cu popasuri multe,

Face-n calea lui mătănii.

Câte-odată stă s-asculte

Clopoţeii de la sănii.

Alteori uimit tresare,

Dă din mâini şoptind grăbit –

Parcă spune-o taină mare

Unui soţ închipuit…

Ca o umbră din poveste

Se strecoară-ncet, şi iar

Stă deodată fără veste

Rezemat de-un felinar.

Faţa lui se lămureşte, –

Pare-nduioşat acum…

Visător şi lung priveşte

Casele de peste drum:

Poartă mică… pomi în floare…

O fereastră luminată…

Streşini albe de ninsoare…

Toate-i par ca altădată!

Şi păreri de rău trecute

Cad pe inima-i trudită,

Ca un stol de păsări mute

Pe-o grădină părăsită:

„Bulgăraş de gheaţă rece,

Iarna vine, vara trece

Şi n-am cu cine-mi petrece…

Bulgăraş topit în foc,

Dacă n-am avut noroc!

Dacă n-am avut noroc…”

Glasul, înecat, se curmă.

Omul, şovăind în stradă,

Pleacă iar, lăsând în urmă

Pete negre pe zăpadă.

dumitru ghiata peisaj de iarna

Dumitru Ghiață, Peisaj de iarnă

*

Ninge! de Otilia Cazimir

Ssst! Micuţa gerului,

Cu mânuţa îngheţată,

Bate-n poarta cerului

Şi întreabă supărată;

– Unde-s stelele de sus?

– Iaca, nu-s!

Vântul rău le-a scuturat

Şi le-mprăştie prin sat.

Uite una: s-a desprins

Dintr-o margine de nor

Şi coboară-ncetişor…

– Oare-a nins?

E un fulg şi-i cel dintâi

Şi aduce-n vânt, ninsoare,

Drumuri albe peste văi,

Râs curat în ochii tăi,

Sănioare,

Zurgălăi…

jean-al-steriadi-peisaj-de-iarna-1922

Jean Al. Steriadi, Peisaj de iarnă

*

Iarna pe uliţă de George Coşbuc

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai răzbunat

Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,

Şi pe râu e numai fum.

Vântu-i liniştit acum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,

De pe coastă vin ţipând

Şi se-mping şi sar râzând;

Prin zăpadă fac mătănii;

Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;

Şi de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se gâlcevesc

Vrăbii gureşe, când norii

Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puşi;

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi plâng grămadă

Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare

Un copil, al nu ştiu cui,

Largi de-un cot sunt paşii lui,

Iar el mic, căci pe cărare

Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul

Şi-o târăşte-abia, abia:

Cinci ca el încap în ea,

Să mai bată, soro, vântul

Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,

Vezi de aceea-i încruntat,

Şi s-avântă, şi se crede

Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică

Dând pe ceafă puţintel

Toată lâna unui miel:

O căciulă mai voinică

Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii,

Stă pe loc să mi te ţii!

Colo, zgomotoasa gloată,

De copii!

El degrabă-n jur chiteşte

Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut!

Toată ceata năvăleşte

Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post

Aoleu, ce urs mi-a fost!

Au sub dânsa şapte sate

Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,

Alţii-n glumă parte-i ţin

Uite-i, fără pic de vin

S-au jurat să îmbete-n cale

Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă

În cojocul rupt al ei

Şi încins cu sfori de tei.

Stă pe loc acum să vadă

Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna

Pentru micul Barba-cot.

Aţi înnebunit de tot

Puiul mamii, dă-mi tu mâna

Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,

Şi-apoi zici că eşti român!

Biata babă a-ntrat în laie

La stăpân.

Ca pe-o bufniţă o-nconjoară

Şi-o petrec cu chiu cu vai,

Şi se ţin de dânsa scai,

Plină-i strâmta ulicioară

De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna

Să-şi păzească drumul lor!

Râd şi sar într-un picior,

Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna

Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:

Bate, înjură, dă din mâini:

Dracilor, sunteţi păgâni?

Maica mea! Să stai cu băţul

Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte

Ca să-şi facă-n jur ocol;

Dar abia e locul gol,

Şi mulţimea năvăleşte

Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce

Lălăind în chip avan:

Baba-n mijloc, căpitan,

Scuipă-n sân şi face cruce

De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii

De prin curţi, şi sar la ei.

Pe la garduri ies femei,

Se urnesc miraţi bătrânii

Din bordei.

Ce-i pe drum atâta gură?

Nu-i nimic. Copii ştrengari.

Ei, auzi! Vedea i-aş mari,

Parcă trece-adunătură

De tătari!

iarna-la-neamt-gheorghe-vanatoru

Gheorghe Vânătoru, Iarnă la Neamț

 *

Miezul iernii de Vasile Alecsandri

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!

Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,

Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare

Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios

Ca înaltele coloane unui templu maiestos,

Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,

Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii

În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.

Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare

Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;

Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;

Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…

E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

ion-andreescu-iarna-la-barbizon-1881

Ion Andreescu, Iarnă la Barbizon

*

Vine, vine iarăşi iarna de Elena Farago

Vine, vine iarăşi iarna,

Ninge-afară, ninge.

Mulţi copii afară sunt,

Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,

Spune o poveste.

Despre marele Iisus,

Spune o poveste.

alexei savrasov iarna1870

Alexei Savrasov, Iarnă

-Frans_de_Momper_-_Winter_Landscape

Frans de Momper, Peisaj de iarnă

le canal de l Ourcq-en-hiver stanislas lepine

Stanislas Lépine, Canalul de l’Ourcq iarna

claude-monet-drumul-spre-giverny-iarna

Claude Monet, Drumul spre Giverny iarna

paul-gauguin peisaj de iarna efect de zapada

Paul Gauguin, Peisaj de iarnă, efect de zăpadă

stefan-popescu-peisaj-de-iarna

Ştefan Popescu, Peisaj de iarnă

aurel-ciupe-iarna-la-cluj

Aurel Ciupe, Iarnă la Cluj

david croitor iarna

David Croitor, Iarna

Grupaj realizat de Puşa Roth

Scriitorul spaniol Félix J. Palma se întâlnește cu cititorii români

Editura Trei, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, vă invită la lansarea cărții Harta cerului de Félix J. Palma. Autorul spaniol se întâlnește cu cititorii din România, miercuri, 26 septembrie 2012, la ora 18.00, la Librăria Cărturești Verona din București. Alături de scriitor vor fi prezenți Excelența Sa Domnul Estanislao de Grandes Pascual, Ambasadorul Spaniei în România, directorul Institutului Cervantes, Dl. Juan Carlos Vidal García, criticul literar Dan C. Mihăilescu, traducătoarea Ana Maria Tămaș și directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Mărculescu.

În călduroasa vară a anului 1835, un bărbat a facut lumea să viseze, susținând că Luna e locuită de unicorni, de oameni-lilieci și alte ființe fantastice.

Dupa mai bine de 70 de ani, strănepoata lui, Emma Harlow, știe că se va putea îndrăgosti numai de cineva care, ca și străbunicul ei, să fie în stare să înflăcăreze imaginația contemporanilor.

Pentru aceasta îi cere milionarului Montgomery Gilmore, cel mai neobosit pretendent al ei, să reproducă invazia marțiană descrisă de H. G. Wells în romanul Războiul lumilor. Pentru Gilmore, nimic nu e imposibil: marțienii vor invada Pământul, chiar dacă, de data aceasta, va fi din iubire.

„Un savuros amestec de genuri.” – „The Washington Post”.

„Un uluitor carusel de erudiție și extravaganță.” – „Le Nouvel Observateur”.

„Cititorii care se vor aventura în aceasta călătorie vor fi recompensați cu prisosință. Félix Palma împletește istoria și fantasticul într-o poveste de dragoste impresionantă, condimentată cu nenumărate aventuri.” – „Booklist”.

„Pur și simplu sclipitor.” – „Publishers Weekly”.

Félix J. Palma este unul dintre cei mai originali scriitori spanioli, iar una dintre mărcile scrisului sau este aceea de a insera fantasticul în cotidian. A publicat cinci cărți de povestiri, care i-au adus multe premii, printre care Premiul Tiflos în 2001 și Premiul Iberoamericano în 2003.

Harta cerului face parte dintr-o trilogie. Prima parte a trilogiei – Harta timpului – a fost recompensată cu prestigiosul Premiu Ateneo de Sevilla în 2008. Publicată în peste 25 de țări, ea l-a consacrat definitiv pe Felix J. Palma ca prozator. Harta timpului a apărut la Editura Trei, în 2011.

Eveniment: Antologie Nicolae Grigore Mărășanu

Fiara impară se intitulează noua antologie de versuri a poetului Nicolae Grigore Mărăşanu, apărută la Editura Tipo Moldova din Iaşi în 2011, în excelenta colecţie „Opera omnia”, în excelente condiţii grafice. Antologia cuprinde și două cicluri inedite: Vocile cenuşilor şi Recviem pentru sinele sinucis și este însoţită de o substanţială prefaţă semnată de criticul Aureliu Goci şi de o fişă bioblibliografică a scriitorului Nicolae Grigore Mărăşanu.

Despre valoarea poemelor antologate pledează cele două premii primite la scurt timp de la apariţie: Premiul „Grigore Vieru” pentru poezie pe anul 2011, acordat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi Premiul „Constant Tonegaru” pentru poezie, pe anul 2011, acordat de Societatea Scriitorilor „Costache Negri” din Galaţi şi de revista „Porto-franco”.

Brăilean de origine (n. 6 decembrie 1937, în comuna Măraşu, judeţul Brăila), foarte legat de acest spaţiu pe care îl transfigurează imaginar într-o manieră poetică personală, Nicolae Grigore Mărăşanu a debutat în 1973 cu volumul Insula, urmat de Corabia de fosfor (1976), Umbra fluviului (1979), Enisala (1980), Distanţa dintre mine şi un iepure (1983), Îngeri şi banjouri (1998), Marţea canonului (2001), Sufletul cântă despre sine, Decebal (2002); Imparele (sonete, 2007). Leviathanul (Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 2004) este o cuprinzătoare antologie de autor, semnificativă pentru profilul distinct al creaţiei sale, cu un ciclu de poeme inedite. În 2009, la aceeași editură apărea volumul Poeme desfrânate, de asemenea, cu un ciclu inedit, Poeme din Isarlâk.

Eseuri şi publicistică: Geamandura (1985), De ce Imparul (2007), Transferul de fiinţă şi mântuirea prin poezie, în Mărturisire de credinţă literară, Carpathia Press, 2006; Mireasma dintre cele două temple; Eterna creangă de Aur, în Cuvinte pentru urmaşi, Carpathia Press, 2007.

Traduceri: Fiara Impară/The Odd Beast, versiunea engleză de Petru Iamandi, Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 2008; Zvucot na zborot/Sunetul din cuvânt, versiune macedoneană de Dimo Dimcev, Arka, Skopje, 2009; Oda na Slaveiot/Odă Privighetorii, versiune macedoneană de Dina Cuvata, Matiţa Makedonska, Skopje, 2009; Triumful inocenţei / Triumfi i Pafajësisë, versiunea albaneză de Baki Ymeri, Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 2011; alte traduceri în antologii şi reviste: indiană (George Anca), maghiară ( Marki Zoltan), albaneză (Baki Ymeri), bulgară (Gabriela Desliu), sârbă (Milurco Vukadinovici).

Premii (selectiv): Premiul Naţional al Uniunii Ziariștilor din România, 1987; Premiul Festivalului Naţional „Grigore Hagiu” şi al revistei Porto-Franco, 2003; Premiul Ministerului Culturii, al Fundaţiei şi al revistei „Antares”, 2004; Diploma şi Medalia de Argint „Ordinul Cavalerilor Danubieni” în grad de Cavaler al Literelor, 2004; Premiul pentru ansamblul operei şi introducerea în poezia românească a lumii Dunării, Asociaţia Română pentru Patrimoniu, 2006; Premiul internaţional „Balcanica”, al Festivalului Poeţilor din Balcani, 2007; Premiul Festivalului Internaţional „Duiliu Zamfirescu”, 2007; singurul poet român onorat cu Premiul internaţional „Steaua de pe cer”, oferit de Enciclopedia WHO’S WHO şi Registrul Internaţional al Stelelor, Elveţia, 2007, în urma căruia Steaua Hercules se redenumeşte în mod definitiv cu numele poetului român; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Est Brăila-Galaţi, 2010; Diploma de Onoare a USR, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, pentru activitatea literară de excepţie, 2010; Premiul „Grigore Vieru” al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 2012; Premiul „Constant Tonegaru” pentru poezie, al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” şi al revistei Porto-Franco, 2012. Cetăţean de onoare al comunei Măraşu, 2005, şi al Municipiului Brăila, 2006.

Nicolae Grigore Mărășanu este licenţiat în Drept al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1969, cu studii postuniversitare la Universitatea Bucureşti. A lucrat ca ziarist: corespondent pentru presa centrală, şef secţie (gazeta „Muncitorul Forestier”), redactor şef adjunct („Flacăra”), redactor şef („Eco”, „Ecomagazin”, „Ecosofia”), redactor şef („Viitorul Românesc”), şef secţie („Parlamentul”), expert parlamentar (Camera Deputaţilor), avocat (Baroul Bucureşti). Este preşedinte al Fundaţiei Europene de Ecologie şi Cultură, membru al primului Consiliu de conducere al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării; vicepreşedinte al Filialei de Est-Brăila-Galaţi a Uniunii Scriitorilor din România. Organizator de festivaluri de poezie; de zece ani preşedinte al Cenaclului literar „Mihail Sebastian”, Brăila, al USR.

Marcel Chirnoagă, Puterea șarpelui

„Această lume, universul liric al lui N. Grigore Mărăşanu, deşi localizat în spaţiu (Brăila, Dunărea, apele şi uscatul) nu este epic, ci îşi păstrează lirismul prin hieratismul temporal al înfruntării şi armoniei omului cu elementele naturale. Astfel poetul nu rămâne doar un simţ conştient de el însuşi, al acestor elemente din care a plecat, din care s-a rupt prin cultură, deci o plângere metafizică la marginea paradisului pierdut, ci se reintegrează voluptuos forţelor originare, apelor care l-au născut fără durere.” (Dan Laurenţiu).

„Provenind din lumea vegetaţiei luxuriante a Brăilei, cu imensele teritorii de apă, în care clocoteşte parcă geneza însăşi, poetul, nu numai că n-a fost atins de aripile zeiţei Lethe, cea dătătoare de uitare, evocată într-un poem, ci dimpotrivă, întreaga-i fiinţă este atât de îngreunată de peisajul matrice, încât aproape că nu există poezie care să nu zugrăvească ori să sugereze acest peisaj, să nu-şi extragă semnificaţia din natura mater.

Mărăşanu, se vede limpede, a profitat enorm de contactul nemijlocit, frecvent, spontan, cu manifestările multiple şi fascinante ale vieţii. Profesiunea de reporter îşi vădeşte consecinţe din cefe mai profitabile, mai ales în comparaţie cu letargia şi sterilitatea cafenelei.

Cel care scrie o astfel de poezie, se cuvine să intre, fără complexe, în rândul poeţilor demni de interesul nostru.” (Pompiliu Marcea).

„Atmosfera vechilor balade dunărene, peste care se suprapune percepţia dureroasei înstrăinări de natură, formează fondul tematic al poeziei lui N. Grigore Mărăşanu. Al cincilea volum al său, apărut la Editura Eminescu (1983), are chiar un titlu grăitor în acest sens – Distanţa dintre mine şi un iepure: distanţa, metaforic vorbind, dintre civilizaţie şi natură, dintre artificiu şi naturaleţe, dintre contrafacere şi simplitate. Cele trei cicluri ale cărţii, Farmecul vieţii în comun, Dreptul la aer, Invocaţie în noaptea de Sânziene sau Vocea speranţei, sugerează şi «conflictul» înscenat de această poezie, ce include în structura ei dacă nu o epică propriu-zisă, cel puţin un fior narativ. Hieratismul existenţei „în comun”, al vieţii naturale se răsfrânge finalmente într-un plan social mai larg, de acut interes: această lume, deltă solară, unde viaţa şi rosturile ei mustesc, este ameninţată de „rugina civilizaţiei” – poluarea. Este unul dintre pericole, ameninţarea vizând armonia naturii, faţă de care poetul are un adevărat cult. Una dintre figurile cele mai frecvente, mai ales în ultima parte a cărţii, este melancolia apelor, a fluviului dezlănţuit, dar care «ruşinat şi slugarnic va reveni la matcă». Acest «etern motiv de întoarceri» conţine şi nostalgia spaţiului primordial, revenirea la spiritul şi obiectele unei existenţe arhaice, plină de substanţă. Viaţa pescarilor dunăreni este paradisul pierdut: imaginea pescarului bărbos, a cherhanalei şi a taifasului, a focului stins în vatră, a peştelui în lumina subţire, a malului sterp («trei salcâmi răniţi / de rafala unei mitraliere / şi o tufă de scaieţi înfloriţi, / pe care fetele îi tund în seara de Drăgaică / şi-i înfig în streşini…»), a podului de gheaţă crăpând «în lungi brazde», a pământului «asemenea jderului cu puşca în faţă» – toate converg însă şi spre o semnificaţie generală, pe care volumul cu titlu metaforic-ludic al lui N. Grigore Mărăşanu o valorifică. Nostalgia forţelor originare ale fluviului reliefează glasul învăluit de umbre al strămoşilor. Ideea de continuitate, gestul scormonitor al celui adânc împlântat în spaţiul himeric şi baladesc, spaţiu sfârşind în înalta Câmpie solară, se menţine permanent ca o tensiune a acestei poezii.

Volumele lui N. Grigore Mărăşanu aduc în creaţia contemporană poezia Dunării, cu acel ţinut spectaculos recreat în imaginaţie (Insula Mare a Brăilei) şi, desigur, cu efuziunile unui suflet evanescent, ale cărui risipiri în natură sunt tot atâtea identificări. ” (Costin Tuchilă).

„Pe cine vrea să se convingă încă o dată că N. Grigore Mărăşanu este un magistru al poeziei pe tema dramatică a apărării ecologiei spirituale, îl îndemn să citească două poeme memorabile: Flamingo murind şi mai ales antologica Elegia lanţurilor fără câini. La o primă lectură am avut senzaţia că, în unele locuri, prozodia lui Mărăşanu vine din atelierul arghezian. La o lectură mai atentă, însă, constat că doar propensiunea de a imniza şi psalmodia natura îl apropie oarecum de autorul Cuvintelor potrivite, dar în cu totul alt mod. Fiindcă Mărăşanu articulează verbul ca un boem socializa(n)t, care propune reîmblânzirea spiritului chiar cu preţul unei… încăierări.

E limpede, în domeniul ecologiei spiritului – la care s-a stabilit cu fericită inspiraţie în poezia sa – N. Grigore Mărăşanu mi se pare că nu are deocamdată concurenţi.” (Constantin Crişan).

„Fapt este că specia sonetului fascinează şi astăzi multă lume, fie ca pură provocare postmodernă de «integrare» paşnică a tuturor virtuozităţilor deja depăşite cronologic, fie invers, ca mişcare în contracurent, de rezistenţă şi menţinere a clasicităţilor în pofida destructurărilor intervenite în formele de discurs moderne şi postmoderne.

Un poet ajuns de mult la maturitate, ca N. Grigore Mărăşanu, ne propune o culegere de 187 de sonete având subtitlul Imparele, cărora încearcă să le modifice totodată formula (cu variantele ei) binecunoscută de sonetologi. Mărăşanu e fascinat, pe de-o parte de un pitagorism aproape cabalistic al Creaţiei prin Logos, crezând în perfecţiuni numerologice şi pomenind în mai multe texte de «cele zece sephirote trandafire», pe care le face să evolueze până la urmă, către sacralitatea Treimii creştine, acordând întâietate terţinei în structura sonetelor sale, dar e sedus la fel de mult, ba chiar în chip aproape dramatic, de apartenenţa creaţiei la Impar, care ar fi un «principiu activ şi creator», de perfecţiunea ştirbită înadins a marilor artişti, precum şi de «mişcarea» lăuntrică a structurii, de la un element la altul, după principiul Dominoului care-l fascina pe un poet ca Prévert. Pe scurt, fără să intrăm în amănunte, tipul nou de sonet experimentat de Mărăşanu este alcătuit din «trei terţine şi-o pentadă», ocolind cu bună ştiinţă catrenul ca figură închisă şi plată şi văzând în pentada, aşezată la sfârşit, nimic altceva decât două terţine contopite, cuprinzând în ele ideea de «val şi propagare» (care ne duce cu gândul la «valul» d’annunzian).” (Ștefania Mincu).