Farmecul discret al vieţii conjugale

farmecul discret al vietii conjugale

La Editura Trei a apărut romanul Farmecul discret al vieţii conjugale de Douglas Kennedy. Traducere de: Lidia Grădinaru.

Noua apariție editorială este un roman despre limita dintre viaţa privată şi viaţa publică, despre imensa prăpastie dintre părinţi şi copii şi despre felul în care nu poţi scăpa niciodată cu adevărat de trecutul tău. De asemenea, Farmecul discret al vieţii conjugale este şi o analiză a moravurilor societăţii contemporane, în care mass-media poate distruge vieţi în câteva ore.

În timp ce mulţi studenţi americani din anii 1960 participau la marşuri împotriva războiului, luau droguri halucinogene şi erau adepţii amorului liber, Hannah Latham, fiica unui faimos profesor universitar ultraradical şi al unei pictoriţe foarte cultivate, nu vrea decât să se căsătorească cu iubitul ei, viitor doctor, şi să trăiască în provincie o viaţă convenţională. Tânărul cuplu şi băieţelul lor nou-născut se stabilesc într-un orăşel din statul Maine, însă Hannah ajunge să se simtă curând izolată şi plictisită de visul ei de fată cuminte. Într-o bună zi, în lipsa soţului, un tânăr – veche cunoştinţă de pe vremea studenţiei – apare în oraş, schimbându-i lui Hannah viaţa pentru totdeauna.

O carte pe care n-o poţi lăsa din mână, cu un suspans bine dozat, scrisă cu măiestria unui autor de romane poliţiste.

„Kennedy este neîntrecut în a crea personaje feminine pline de rafinament, dar bântuite de frământări. Stilul său emoţionează şi captivează deopotrivă.” – „Daily Mirror”.

Douglas Kennedy

Douglas Kennedy s-a născut în Manhattan în 1955, dar a călătorit enorm, locuind mai mulţi ani în Australia, apoi în Irlanda. După câteva piese radio pentru BBC şi o piesă de teatru, a publicat o carte de memorii de călătorie dedicată experienţelor sale în Egipt, intitulată Beyond the Pyramids. A urmat o perioadă jurnalistică în care a scris pentru publicaţii importante: „The Sunday Times”, „The Sunday Telegraph”, „The New Statesman”, precum şi pentru ediţiile britanice ale revistelor„ Esquire” şi „GQ”. A debutat în proza de ficţiune cu romanul Dead Heart, în 1994.

Romanele sale – The Big Picture, The Job, Leaving the World, The Pursuit of Happiness, A Special Relationship, State of the Union, Temptation, Woman in the Fifth –, traduse în peste 20 de limbi, au înregistrat un succes uriaş de piaţă şi s-au bucurat deopotrivă de aprecierea masivă a criticii. În 2006, lui Douglas Kennedy i s-a decernat distincţia de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, iar în 2009 a primit Grand Prix du Figaro, acordat de cotidianul Le Figaro.

De acelaşi autor, la Editura Trei au apărut romanele Nu pleca…, O relaţie specială, Jocurile destinului şi Tentaţia.

Din Bucureștiul de altădată: Strada Pictor Grigorescu

Este greu să scrii despre un prieten, despre un coleg, despre o carte, un obiect de artă, un tablou, este greu să faci un „portret” din cuvinte despre orice sau oricine, dar cred că și mai complicat este să creionezi, să surprinzi și să dezvălui viața unui oraș. Și nu vorbim de un oraș oarecare, de un orășel apărut de curând pe harta democrației românești, ci despre capitala țării, București. Am trăit o viață în aici și mă gândesc că sunt doar unul dintre miile de oameni care au crescut o dată cu orașul, care i-au simțit pulsul, care au făcut și mai fac parte din marea inimă a acestei metropole. Au trecut patru decenii de când fac parte din această lume colorată, mult mai pestriță în ultima perioadă, o lume neastâmpărată, cu oameni care vor cu orice chip să se „înghesuie” printre amintirile, clădirile, prin viața acestui oraș. Dacă am văzut cum se dărâma vechiul București, pentru a face loc „noilor clădiri”, expresie a modernității comuniste, acum văd cum unele clădiri încărcate de istorie sunt acoperite de coloși de piatră, sticlă și ambiții. Nu este o atitudine retrogradă, ci doar o constatre nostalgică a unui om care a trăit o viață aici, admirând, scriind despre ceea ce odinioară se numea Micul Paris. Am avut privilegiul să călătoresc și să văd marile capitale europene și niciunde nu am văzut cum istoria „se șterge” ca o fereastră plină de păianjeni. Nimeni nu poate trăi fără a ține cont de trecut. Ar însemna să trăim fără memoria unui neam. Fiecare stradă, fiecare colț al acestui oraș, are cel puțin o amintire demnă de a fi consemnată.

Mi-amintesc că la începutul anilor ’70 locuiam într-o cameră mare, un fel de garsonieră, dar cu baie pe hol, pe strada Pictor Grigorescu, nr. 10. Era o clădire veche, cu un etaj, între Biserica Luterană și fosta cofetărie Nestor. Pe strada asta mai erau câteva prăvălii acoperite privitorului de blocul care este și astăzi la stradă. Era un spațiu între cele două blocuri, el s-a păstrat, și priveam de pe fereastră o fărâmă de București. Seara, uneori, mai mergeam la Nestor, era o bucurie dar și o aventură pentru că alături de Capșa, erau cofetării de lux. În 1977, după cutremur, am plecat definitiv din zonă, dar am rămas cu amintirea acestei străduțe bucureștene unde am petrecut un timp. Acum, pe acel spațiu se află Hotel București, dar eu, de câte ori trec prin apropiere, mi-amintesc de zilele și nopțile petrecute în acea casă. Aș vrea să nu trecem peste istoria blocului Nestor care era situat pe Calea Victoriei, oarecum vizavi de Hotelul Athénée Palace (Hilton). Fusese construit în două etape. Primul corp, ridicat la începutul anilor ’30, includea hotelul Splendid Parc, care fusese bombardat în 1944 și se afla pe o parte a străzii Pictor Grigorescu, care cobora din Calea Victoriei spre strada Luterană.

După aceea, s-a construit și partea care a inclus cofetăria Nestor. Pe locul Hotelului Splendid Parc distrus în 1944 s-a ridicat in anii ’50–’60 un bloc stalinist, ca parte a ansamblului „Piața Palatului R.P.R.”. Selecta cofetărie Nestor era decorată în stilul cafenelelor interbelice, cu pereți acoperiți cu catifea roșie. Din nefericire, cofetăria Nestor a rămas o tristă amintire după cutremurul din 1977. Dar viața merge înainte, la fel și istoria orașului. Eu m-am mutat în Drumul Taberei, la Romancierilor, unde întorcea troleibuzul, acolo era capătul. Au trecut mulți ani de atunci și după scurte peregrinări, am revenit în cartier. Până când civilizația a cucerit câmpia, în acea zonă, spre Domnești erau sere, se cultiva grâu până aproape de ultimele blocuri, era o plăcere să privești verdele câmpului, spicul de grâu ajuns la maturitate, eram mai aproape de locurile în care am văzut lumina zilei. Încet-încet cartierul a devenit un oraș, lumea s-a retras prin casă fiindcă am devenit mai mulți, foarte mulți, doar în parc se mai întâlnesc oamenii, mai ales bărbații amatori de șah. Cred că acest obicei a fost preluat din parcul Cișmigiu, zic și eu. Deși este un cartier nou pe harta bătrânului București, fiindcă prima mențiune a localității apare în 1459 iar în anul 1859 devine capitala României, după unele ipoteze, istoria cartierului Drumul Taberei începe cu anul 1821, atunci când oastea lui Tudor Vladimirescu se așează pe platoul Cotrocenilor, în imediata vecinătate a viitorului cartier Drumul Taberei. Din martie până în mai 1821, Tudor conduce, ca un adevarat domnitor, Țara Românească. Pe data de 27 mai 1821, Tudor Vladimirescu este asasinat de către revolutionarii greci grupați în Eterie, iar armata sa s-a împrăștiat… Ar mai fi de amintit ceva despre cartierul în care mi-am petrecut atâția ani, poate cei mai frumoși, anii de tinerețe.

În partea de est a viitorului cartier, dinspre Academia Militară, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, au existat aici tabere ale armatei române. În aceste locuri erau ținuți caii cavaleriei, ai artileriei, erau depozite de nutreț, gospodăriile militare. Ultimele vestigii ale acestor gospodării militare le mai putem observa atunci când trecem pe lângă biserica de la Răzoare. Vom continua.

Pușa Roth

Scrisori de dragoste

La Editura RAO a apărut volumul Scrisori de dragoste, ediție alcătuită de Joshua Knelman și Rosalind Porter. Traducere de Dan Olaru. Cartea a intrat în librării în 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților.

Ce s-a întâmplat cu scrisorile de dragoste? Şi-a pierdut oare cuvântul scris farmecul în era noastră digitală?

Joshua Knelman şi Rosalind Porter i-au rugat pe 40 dintre scriitorii apreciați ai momentului să scrie epistole de dragoste, pentru a readuce la viaţă acest obicei pe cale de dispariție, valorificând astfel puterea de seducție a cuvintelor. Printre scriitorii care au dat curs invitaţiei editorilor se numără: Margaret Atwood, Chimamanda Ngozi Adichie, Jeanette Winterson, Leonard Cohen, toate textele fiind inedite. Fiecare scrisoare are valoare de unicat, cartea în anasamblul ei dovedind o dată în plus complexitatea sentimentului de dragoste.

Emoțiile și chipul uman

La Editura Trei, în colecția „Psihologia pentru toți” a apărut volumul Emoții date pe față de Paul Ekman, traducere din engleză de Mihaela Costea și Silviu Gherman.

În prezentarea editorială citim:

„Vreți să aflați prin ce diferă un zâmbet fericit de un surâs forțat? Doriti să știți ce sentimente ascunde copilul, partenerul sau șeful dumneavoastră? După decenii de cercetari ale emoțiilor și expresiilor faciale, Paul Ekman și-a sintetizat rezultatele în această carte, care combină excelent informațiile științifice cu sugestiile practice. Psihologul american explică originea și modurile de manifestare ale principalelor emoții umane (furie, dezgust, tristețe, bucurie, frică, surpriză) și oferă instrumente utile pentru mai buna comunicare în familie și la serviciu. Cartea include fotografii a zeci de chipuri ce acoperă bogatul evantai al afectivității umane.

«Emoțiile ne salvează viața, dar pot s-o și distrugă. Ne împing să acționăm aparent rezonabil, dar și în moduri pe care ajungem să le regretăm. Scopul meu este acela de a-i ajuta pe cititori să-și înțeleagă și să-și îmbunătățească viața emoțională. Mă uimește că, până foarte de curând, oamenii de știință, precum și nespecialiștii au știut foarte puține lucruri despre emoții, deși ele joacă un rol esențial în viața fiecăruia.» – Paul Ekman.

«Oricine va citi cartea Emoții date pe față va deveni mai inteligent în privința vieții sale afective. Aveți aici ghidul perfect: vi se oferă o hartă fermecătoare, echilibrată și bine chibzuită a universului emoțiilor umane.» – Daniel Goleman.

Paul Ekman este specializat în psihologia expresiilor faciale, a emoțiilor și a minciunii. A studiat triburile din Papua Noua Guinee, a colaborat cu FBI, CIA, dar și cu studioul de animație Pixar și a inspirat serialul de televiziune Lie to Me.”

La Editura Trei i-au mai fost publicate volumele Minciunile adulților și De ce mint copiii?