„FE”, expoziție de fotografie Iulian Ignat

fe expozitie fotografie iulian ignat

Misterul şi aura feminităţii

Teatrul Naţional „I. L.Caragiale” din Bucureşti vă invită la cea de-a 12-a expoziţie de fotografie semnată Iulian Ignat, care va fi găzduită de foaierul Sălii Studio, în cadrul programului „TNB Parateatral” – arte vizuale.

Vernisajul expoziţiei FE va avea loc joi, 27 noiembrie 2014, de la ora 18.00, în foaierul de la parterul Sălii Studio. În continuare, până în data de 14 decembrie 2014, expoziţia va putea fi vizitată, de marţi până duminică, între orele 10.00–18.00.

„De la efervescenţa străzii din timpul carnavalului de la Veneţia la viaţa monahală de la Oaşa, de la instantanee din lumea rurală la spectacolele lui Dan Puric sau Răzvan Mazilu, toate fotografiile din expoziţiile mele precedente au fost realizate pe principiul: stai cât mai puţin vizibil şi surprinde momente în desfăşurare!, ne spune autorul. Pentru această nouă expoziţie, la care am lucrat aproape trei ani, am simţit nevoia să schimb. Să stau faţă în faţă cu persoana fotografiată şi să căutăm împreună, să trecem de suprafaţă, de convenţional, în încercarea de a surprinde pe peliculă un strop din aura, din misterul Feminităţii.”

Modelele portretizate provin în cea mai mare parte din lumea artelor – teatru, muzică, dans, modă.

FE este una din rarele expoziţii realizate exclusiv prin mijloace clasice: film…developare… printuri unicat, scoase la lumină de un entuziast al camerei obscure, Alex Voicu.

Epopeea_lui_Ghilgamesh_iulian ignat

Epopeea lui Ghilgameș, fotografie de Iulian Ignat

Născut în iulie 1972 la Bucureşti, Iulian Ignat colaborează din 1994 cu diverse ziare, reviste şi posturi de radio. Din 1998 este redactor şi fotograf al revistei „Formula AS”. Este unul dintre cei cinci autori ai albumului de fotografie Răzvan Mazilu – Oglinzi. Între albumele muzicale ilustrate cu fotografiile sale se numără Grigore Leşe şi aromânii fârşeroţi şi Trei Parale „Bazar II”.

În perioada 2000–2012 a realizat unsprezece expoziţii personale de fotografie: Sârba lui Nătăliţa, 2000, Club Grande Maguy, Bucureşti; Fotografii cu copii, 2004, Hotel Hilton; Dan Puric – Fără vorbe, 2004, Institutul Francez Bucureşti; Sinaia – Ieri şi alaltăieri, 2006, Cazinoul Sinaia şi Club Prometheus; Gura Râului, 2007, Gura Râului, Sibiu; Jazz & White, 2008, Sibiu, în cadrul Sibiu Jazz Festival; Răzvan Mazilu – Urban Kiss, 2009, Cărtureşti Bucureşti şi Timişoara; Buena Vista şi alte tarafuri, 2010, Sibiu, Sala Filarmonicii; Venezia, pasaje, năluci, ocheade, 2011, Institutul Cultural Român/ Romexpo, în cadrul TNT/Hotel Novotel; Papii, 2011, Club „La Copac”, Bucureşti; În pădure, la Cetate, 2012, Port Cultural Cetate.

venezia expozitie iulian ignat

În 2011 a participat la expoziţiile de grup: Roşia Montană, Clubul Ţăranului şi sediul Uniunii Arhitecţilor, Bucureşti, Oaşa, împreună cu Părintele Pantelimon, la Muzeul Franz Binder din Sibiu şi, în ianuarie 2012, la Muzeul Ţăranului Român şi Lungul drum…, Ateneul Român şi TIFF 2012.

Dan Puric: „Îl percep pe Iulian Ignat ca pe un alter ego artistic al meu. El mi-a fotografiat gândurile, vulnerabilităţile, acel pasaj, acea trecere fragilă între certitudine şi incertitudine. Iulian Ignat m-a surprins în zona aceea inefabilă, cea a poeziei. Sunt aceste stări din fotografiile lui Iulian Ignat de un rafinament şi de o subtilitate care mă fac să mă descopăr în laturi necunoscute până azi. Prin portretele lui am revelaţia că nu sunt singur. Că sunt dublat de un alt artist, de Iulian însuşi. Da, constat ca trăim o co-existenta stilistică. El m-a făcut să simt că, din spate, mai vine spre mine un val de sensibilitate ca un vânt de primăvară…”.

Răzvan Mazilu: „Dansul este una dintre cele mai efemere arte. Este foarte greu să-i surprinzi esenţa şi misterul pe peliculă, însă fotografia lui Iulian a reuşit să oprească clipe de dans, de energie, emoţie pură şi pentru asta îi mulţumesc.”

Profunzimile sufletului

Louis_Janmot_-_Poème_de_l'âme_16_-_Le_Vol_de_l’âme

Louis Janmot (1814–1892), Poemul sufletului (16): Zborul sufletului

eveniment liber sa spunÎn colecția „Psihologia pentru toți” a Editurii Trei a apărut volumul Profunzimile sufletului de Wilhelm Stekel. Titlul original: The Depths Of The Soul. Psycho-Analytical Studies. Traducere de Andra Hâncu.

De o surprinzătoare actualitate, eseurile psihanalitice ale lui Wilhelm Steckel sunt adevărate incursiuni în adâncurile psihicului, abordând teme din cele mai diverse ale vieţii cotidiene: sigla-editura-trei5„cea de a doua lume” (lumea imaginaţiei); recunoştinţa şi ingratitudinea; lenea şi înclinaţia omului de a trândăvi, dar şi refularea imboldului spre lene şi convertirea în opusul său, hiperactivitatea; independenţa din perspectiva tânărului care abia păşeşte în viaţă, gelozia şi prietenia. Pe parcursul cărţii, autorul răspunde la întrebări punctuale (ce-şi doresc copiii, de pildă) sau tratează concepte psihanalitice precum identificarea, schimbările de dispoziţie sau refugiul nevrotic în boală, făcând apel la propria experienţă clinică, dar şi la studiile de caz ale contemporanilor săi.

Există oameni care trebuie să se certe mereu, a căror energie exuberantă trebuie să fieprofunzimile sufletului wilhelm stekel descărcată astfel, oameni pentru care viaţa pare că nu merită să fie trăită dacă se scurge prea lin. Aceştia sunt cei veşnic nemulţumiţi, care nu şi-au atins idealurile din tinereţe, care nu şi-au îndeplinit visurile. Ei îşi proiectează nemulţumirea şi confuzia interioară asupra tuturor experienţelor de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care par să fie atât de supraîncărcaţi emoţional; acesta este motivul care face ca intensitatea însufleţirii lor să fie de neînţeles pentru noi. Fiindcă este o realitate faptul că se înfurie din motive banale. Dar tocmai această intensitate a emoţiei demonstrează că în spatele acestor mici certuri se ascunde mai mult decât ar fi ei dispuşi să recunoască în mod normal, şi anume că cearta este alimentată de un izvor mai profund decât ceea ce se vede la suprafaţă.

Îndemnul de a munci îşi are originea în instinctul de autoconservare al umanităţii. Nu decurge din propriile nevoi, ci doar din nevoile celorlalţi. În aparenţă, cu toţii muncim pentru noi înşine, dar în realitate muncim întotdeauna pentru alţii. Cât de mic este numărul celor ce-şi fac treaba cu bucurie şi bună dispoziţie! Cât de mulţi oameni dau frâu liber aversiunii pentru muncă prin intermediul unei aparente nemulţimiri faţă de profesia lor! Şi unde putem găsi, în zilele noastre, un om mulţumit de meseria lui?

Wilhelm Stekel, medic şi psiholog austriac, este unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai lui Freud din perioada de început a psihanalizei. Este autorul a numeroase cărţi traduse în mai multe limbi, dintre care Editura Trei a publicat Psihologia eroticii feminine, Recomandări psihanalitice pentru mame şi Psihologia eroticii masculine. Principalele sale contribuţii se referă la simbolismul viselor şi psihosexologie.

România la ediția 2013 a Carnavalului de la Veneția

romania carnaval venetia costume populare

Costume și măști populare de ceremonie

eveniment liber sa spunInstitutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și în colaborare cu Scuola Grande di San Teodoro – Venezia și Venezia Marketing & Eventi – organizatorii oficiali ai Carnavalului de la Veneția, organizează în perioada 2–14 februarie 2013 expoziţia România: Costume și măști populare de ceremonie la Scuola Grande di San Teodoro din Veneţia. Tema din acest an a Carnavalului de la Veneția este „Vivi in colori/Trăiește în culori”.

Costumul popular românesc reprezintă unul dintre cele mai expresive domenii de afirmare a creativităţii feminine. Nenumărate sunt dovezile de fantezie şi ingeniozitate, de măiestrie şi bun gust care te atrag când priveşti veşmintele de sărbătoare şi ceremonial ale costumului tradiţional din fiecare zonă etnografică a României. Din ţesături de in şi cânepă, de lână şi bumbac, din blănuri şi postavuri, din borangic şi mătase, femeile au conceput ansambluri de forme expresive, de mare originalitate plastică, cu trăsături artistice inconfundabile în context european. Instruite la „şcoala tradiţiei”, ele au realizat un valoros ansamblu de piese vestimentare, cărora au ştiut să le imprime o înfăţişare adecvată „gustului” fiecărei generaţii, prin mijloace de expresie alese în ton cu „vremea”.

Portul-popular-romanesc-vechi

Asemenea unui vechi hrisov de cancelarie, aşternut cu slove frumos caligrafiate de mâna femeilor de la ţară, portul tradiţional românesc este un martor vizual capabil să transmită peste veacuri, importante referinţe cultural-istorice despre identitatea etnică, locul de provenienţă, vârsta şi statutul civil al purtătorilor. Diferitele cadre de afirmare publică ale costumului popular – la biserică şi la Jocul duminical, la Crăciun şi la Paşti, la Nedei şi la Hramurile bisericilor (celebrarea Sfinţilor patroni) – au imprimat acestei ţinute vestimentare particularităţi specifice, concretizate prin apariţia unor elemente cu valoare simbolică şi funcţie de însemn ceremonial. Prin subtilul mesaj cromatic al broderiilor şi motivelor decorative se comunica vizual natura evenimentelor în care este implicată o persoană îmbrăcată în costum popular. Roşul, într-o infinitate de nuanţe, dictate de nevoia adecvării vestimentaţiei la vârsta fiecărui purtător, era simbolul fetelor şi nevestelor tinere îmbrăcate pentru a participa la horă, nunţi şi alte petreceri tradiţionale. Roşul „potolit” sau ca „vişina putredă” este expresia vârstei mature, iar negrul se consideră culoarea bătrâneţii şi mesagerul vizual al durerii în faţa morţii; cămaşa cu broderie neagră şi basmaua cernită se îmbracă la înmormântări, purtându-se apoi pe toată perioada doliului, indiferent de vârstă.

palarie calusarAccesoriile cu statut de podoabă au îndeplinit rolul de „mărci ceremoniale” capabile să comunice sensul evenimentului în care este implicată o persoană. „Cununa de mireasă”, „peana de ginere” (podoabă de căciulă), „ştergarul de naş”, „baltagul de vornic”, sau „ciocanul de uspeţe”, alături de „însemnele colindătorilor” (podoabe de căciulă), „pălăriile Căluşarilor” sau măştile celor care practică Jocurile de priveghi sau pe cele de renovare augurală a timpului la Anul Nou, completează costumul de ceremonial, conferindu-i o identitate inconfundabilă, în consens cu specificul evenimentului în care apar.

Caracterizat printr-o remarcabilă unitate morfologică – materiale, croi, categorii de piese – costumul românesc se diferenţiază sub aspect plastico-decorativ şi cromatic, de la o zonă etnografică la alta. Marea lui varietate ce se manifestă uneori în cadrul aceleiaşi entităţi teritoriale, este rezultatul variantelor ce s-au născut sub imperiul nevoii de adaptare a veşmintelor, nu numai la condiţiile de mediu şi climă, ci şi la rigorile morale impuse de vârsta şi statutul civil al purtătorilor, precum şi de nevoia psihologică a fiecărei generaţii de a-şi impune propriul gust artistic şi chiar de a răspunde ecourilor unor mode, ajunse şi în mediul rural. Fiecare piesă a costumului popular de ceremonial este o „carte de înţelepciune şi experienţă umană” pe care o poţi deschide ori de câte ori doreşti cu adevărat să înţelegi sufletul şi universul spiritual al românilor.

masti populare romanesti

Inaugurarea expoziţiei va avea loc sâmbătă, 2 februarie 2013, ora 12.00, la Scuola Grande di San Teodoro din Veneţia (San Marco 4810).

De asemenea, pe durata desfăşurării expoziţiei România: Costume și măști populare de ceremonie, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va realiza în Noua Galerie (Cannaregio 2215) a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția şi o expoziţie de artă populară românească. În cadrul acesteia vor fi prezentate creaţii textile (covoare şi piese de vestimentaţie tradiţională), iar meșterul Paul Buță va face demonstrații de creare a măștilor populare românești.

În colaborare cu: Scuola Grande di San Teodoro – Venezia, Venezia Marketing & Eventi și Nuova CRS.

Parteneri Media: Venezia News, Un ospite di Venezia & Azienda di Promozione Turistica della Provincia di Venezia.

Psihologia femeii

Ștefan Luchian, Portret de femeie, 1901

În colecția „Psihologia pentru toți” a Editurii Trei a apărut volumul Psihologia femeii de Karen Horney. Traducere din engleză de Sofia Manuela Nicolae.

Pentru Freud psihologia femeii reprezenta un „continent întunecat”. Una dintre primele psihanaliste care au contribuit la explorarea acestui domeniu a fost Karen Horney. Ea pune accent asupra elementelor caracteristice feminităţii, ignorate de predecesorii săi care încercaseră să formuleze o teorie a psihologiei femeii urmând modelul masculin. Astfel vaginul, sarcina şi maternitatea redobândesc un rol important în tabloul psihologiei feminine conturat de Karen Horney în lucrările cuprinse în acest volum. Ilustrându-şi ideile cu numeroase exemple, autoarea abordează teme importante cum sunt: conflictele inconştiente ale femeii legate de dorinţa de a avea un copil, predispoziţia poligamă a bărbaţilor, neînţelegerile dintre sexe, complexul de masculinitate al femeilor, frigiditatea, diferenţele dintre persoana sănătoasă şi cea nevrotică. Scrisă într-un limbaj accesibil, dintr-o perspectivă feminină dar nu feministă, cartea se adresează tuturor celor interesaţi de înţelegerea femeilor.

„Scindarea componentei senzuale de cea romantică în viaţa amoroasă, pe care o întâlnim doar ocazional la femei, pare a fi tot atât de frecventă la bărbaţii educaţi ca frigiditatea în cazul femeilor. Astfel, pe de o parte, bărbatul îşi caută partenera de viaţă şi prietena apropiată spiritual, dar faţă de care senzualitatea sa este inhibată şi din partea căreia, în adâncul sufletului, aşteaptă să i se răspundă cu aceeaşi atitudine. Efectul asupra femeii este clar; poate duce foarte uşor la frigiditate, chiar dacă inhibiţiile pe care le-a adus cu sine din procesul propriei dezvoltări nu sunt insurmontabile. Pe de altă parte, un astfel de bărbat va căuta o femeie cu care poate avea numai relaţii sexuale, o tendinţă care se manifestă cel mai clar în relaţiile sale cu prostituatele. Ecoul acestei atitudini asupra femeii va duce şi el la frigiditate. De vreme ce, în cazul femeii, viaţa emoţională este, de regulă, mult mai îndeaproape şi constant asociată cu sexualitatea, ea nu se poate dărui complet atunci când nu iubeşte sau nu este iubită. […]

Tendinţele masculine se exprimă prin atitudinea dominatoare a femeii şi prin dorinţa sa de a avea un control absolut asupra copiilor. Ori femeia se poate teme de acest lucru, fiind, astfel, prea indulgentă cu ei. Se poate manifesta una dintre cele două extreme. Fie îşi bagă fără încetare nasul în treburile copilului, fie se teme de tendinţele sadice implicate, rămânând pasivă, neîndrăznind să intervină. Resentimentul împotriva rolului feminin transpare din învăţăturile date copiilor, potrivit cărora bărbaţii sunt brute şi femeile sunt creaturi suferinde, rolul feminin este demn de dispreţ şi de milă, menstruaţia este o boală («blestem») şi actul sexual, un sacrificiu pe altarul dorinţelor soţului. Aceste mame vor fi intolerante faţă de orice manifestare sexuală, în special din partea fiicelor, dar, foarte frecvent, şi din partea fiilor.” (Karen Horney)

Edward Okuň, Portret de fată, cca 1900

Karen Horney s-a născut la Hamburg, în 1885 şi a studiat medicina la Universitatea din Berlin. Medic psihiatru şi psihanalist, a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin, la Institutul Psihanalitic din Chicago şi Institutul Psihanalitic din New York. Împreună cu Alfred Adler a fondat curentul neo-freudian. Printre lucrările sale se numără Personalitatea nevrotică a epocii noastre, Noi direcţii în psihanaliză, Autoanaliza.

Calendar: Thomas Lawrence

Tânărul pictor lansat la Londra în 1787 avea 18 ani. Figură de adolescent efeminat, cu mâini mici, grațioase, cu alură romantică, așa cum îl vedem în autoportretul din această perioadă, dacă el nu e o idealizare narcisiacă a trăsăturilor. În scurt timp, Thomas Lawrence, născut în 13 aprilie 1769, la Bristol, devine un portretist redutabil, cu o reputație pe care nimeni nu o poate contesta. În 1789, prezintă la Royal Academy portretul doamnei Cremorne. Succesul acestui tablou îi oferă posibilitatea de a picta portretul reginei Charlotte, expus în anul următor la Royal Academy. E prima comandă regală a pictorului care se va impune ca unul dintre cei mai mari portretiști din istoria artei, cu o influență puternică asupra artei romantice în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Miss Farren (1790) stârnește entuziasm, admiratorii tânărului pictor apreciind „execuția nervoasă, vioiciunea atitudinii modelului anunțând orientarea nouă pe care artistul avea să o confere concepției portretistice a lui Reynolds.” În 1791, la 22 de ani – fapt rar – este deja membru asociat al Academiei Regale. După trei ani, la vârsta minimă admisă, are onoarea de a fi primit ca membru cu drepturi depline. La moartea lui Reynolds, în 1792, artistul autodidact fusese acceptat ca pictor al Curții regale. Reputația sa în mediile mondene și în egală măsură în cele artistice atinsese deja apogeul.

Era un excelent desenator, capabil să realizeze  rapid asemănarea cu modelul. Desigur, îndemânarea tehnică nativă avea un cuvânt greu de spus. Dar Thomas Lawrence dovedea, pe lângă facilitate, și studiul atent, minuțios, capacitatea de a fixa un caracter. Dacă nu excelează neapărat în coloristică, păstrând un anumit convenționalism, are însă o elocvență a detaliului în desen și culoare care încântă și ochiul analitic cel mai pretențios. Această expresivitate a chipurilor și mai ales știința de a crea sugestii neașteptate, în care se întrezăresc treptat teme care vor fi dragi pictorilor romantici, îl fac să depășească, inclusiv în prima perioadă de creație (1790–1800), dulcegăria mondenă a rococoului. Portretul începe să „povestească” despre modelul său, aproape că nu mai ai nevoie să consulți o biografic sau alta. Totul pare spus în portretul făcut de Thomas Lawrence.

După 1800, când se dedică aproape în exclusivitate portretului, renunțând la a mai picta și scene istorice, în moda timpului, stilul său devine mai sobru, fără a pierde însă din străluicire și fără a se observa o ruptură. Thomas Lawrence este acum pictorul oficial, cronicarul plastic al Regenței. Expresia din portretul din 1814 al Prințului regent (viitorul George al IV-lea) este întru totul edificatoare pentru influența pe care o va avea Thomas Lawrence în portretistica romantică. În 1815 pictorul este înnobilat, primind titlul de Sir. Este trimis în Franța, la Viena și în Italia, începând din 1818. Figuri politice ilustre ale vremii sunt subiectele portretelor sale, Thomas Lawrence fiind considerat portretistul numărul unu al Europei din primele decenii ale veacului. Când se întoarce în Anglia, la începutul anului 1820, este ales președinte al Academiei Regale. În 1824 este prezent cu succes, alături de alți pictori englezi, la Salonul de la Paris. Este decorat cu Legiunea de Onoare. Impresia făcută de portretele sale pare una ieșită din comun. Entuziasmat de stilul artistului englez, Delacroix va picta în 1826 un portret în stilul lui Lawrence, Baronul Schwite. Dar mai ales va aprecia portretele de femei ale lui Thomas Lawrence: „Nimeni nu a pictat vreodată ochii, ai femeilor îndeosebi, ca Lawrence, și aceste guri întredeschise, de un farmec perfect.” Feminitatea, cu toate secretele ei, „cercul magic” de care vorbea Delacroix, își găsește o expresie cu adevărat singulară în portretele lui Lawrence. Expresia ochilor, a buzelor, chipul în ansamblul său au pe rând grație și inefabil, profunzime dar și aer de nonșalanță fermecătoare, frăgezime vegetală, senzualitate ascunsă și voluptate, surâs enigmatic și melancolie, străfulgerare sentimentală dar și plictis exprimat elegant, constrângeri datorate modei și dorință de libertate, aceasta din urmă, poate – suverană.

Costin Tuchilă

 

Portretul doamnei Cremorne, 1789

Regina Charlotte, 1789

Miss Farren, 1790

Miss Farren, detaliu

Lord Seaforth, 1805

Papa Pius VII, 1819

George IV la încoronare, 1820

Lord Nelson

Sophia, Lady Burdett, după 1793

Sally Siddons

Sally Siddons, detaliu

Lady Maria Conyngham

Lady Maria Conyngham, detaliu

Lady Selina Meade

Lady Elizabeth Conyngham, 1821–1824

Margaret, contesă de Blessington, 1822

Princess Sophia, 1825

Miss Martha Carry

Doamna Seymour Bathurst, 1828