Femeia și copacul: „Scrisoare către nimeni” de Pușa Roth

august strindberg apus de soare proza scurta pusa roth

proza scurta rubrica liber sa spunFemeia citea zilnic despre fericire, iubire, despre oameni care au trecut prin viață fără urme de amărăciune și se gândea cum o fi să fii pe deplin fericit, mulțumit, să zâmbești ziua întreagă, să visezi colorat, să străbați dimensiunea timpului ca pasărea paradisului. Stătea la fereastra de la care privea dincolo de ea, asculta forfota lumii, își imagina cum zvâcnește seva copacului, prietenul ei vegetal, sevă ce va da o nouă viață în primăvara ce se apropie vertiginos și se gândea la o soluție miraculoasă care să dea dimensiune planetară fericirii. Râdea singură de această năzdrăvănie și i se părea că și copacul o privește puțin contrariat – era doar o iluzie –, a plecat aproape rușinată de la fereastră drept spre calculator și a început să scrie un eseu despre fericire. Cui să-l adreseze oare, se întrebă nedumerită ? După o îndelungă chibzuință femeia s-a hotărât: ,,Mi-l trimit mie!” După ce și-a dat seama de jocul pe care-l punea la cale a hotărât: „Nimănui și oricui vrea să citească!”. După o asemenea decizie înțeleaptă, în opinia ei, femeia a început să scrie scrisoarea adresată nimănui, un eseu despre fericire. Continuă lectura „Femeia și copacul: „Scrisoare către nimeni” de Pușa Roth”

Lansare de carte: „Pastila roşie” de Daniel Nica

pastila rosie

Editura Trei vă invită la lansarea cărţii Pastila roşie, eseu despre moralitate și fericire de Daniel Nica, marţi, 24 martie 2015, de la ora 18.30, la Librăria Cărtureşti-Verona (la Ceainărie) din București.
Alături de Daniel Nica se vor afla: Cristian Iftode şi Emanuel Socaciu. Evenimentul va fi moderat de Magdalena Mărculescu, director editorial al Editurii Trei.

„L-am descoperit pe Daniel Nica în perioada în care a studiat la Oxford. Cu siguranţă va fi o personalitate importantă a anilor care vin. Într-o lume filosofică divizată, autorul acestui volum reuşeşte să împletească filosofia analitică şi reflecţia continentală. În cartea de faţă, recuperează teme etice neglijate de filosofia morală modernă: sensul vieţii, fericirea, vocaţia, ratarea, descoperirea de sine şi creaţia de sine. Este o carte personală, scrisă frumos. O recomand tuturor cititorilor.” – Julian Savulescu, profesor la Universitatea din Oxford, Director al Uehiro Centre for Practical Ethics.

„[…] Volumul de faţă are foarte multe de oferit cititorilor săi deschişi la minte, cu sau fără instrucţie filosofică prealabilă.” – lect. dr. Cristian Iftode, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti.

Daniel Nica (n. 1983) este doctor în filosofie şi cadru didactic asociat la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti. Absolvent de filosofie şi de teologie, Daniel Nica a fost lider al studenţilor în timpul facultăţii, iar după absolvire şi-a aprofundat studiile de filosofie. În 2012, a fost invitat pentru un stagiu de cercetare la Universitatea din Oxford. A publicat cartea Etică fără principii? Generalism şi particularism în filosofia morală (2013) şi articole academice. În prezent este cercetător postdoctoral la Academia Română.

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei Carte

Alcool în sânge

alcool in sange afis

Joi, 14 martie 2013, ora 19.00, la The Artist Studio din București (str. Şelimbăr, nr.1, între Spitalul Colţea şi Piaţa Sf. Gheorghe), va avea loc spectacolul Alcool în sânge, spectacol de teatru independent, comedie-dramă după Treapta a noua de Tom Ziegler.

Distribuția: Adina Elena Tășchină, Alexandra Florina Zamfir, Ana Maria Bălescu. Regia și adaptarea: Adrian Țofei.

„Ioana, Melisa și Tina luptă să-și atingă obiectivele pentru a fi fericite, dar obiectivul fiecăreia e obstacol în calea fericirii celelorlalte și lucrurile scapă de sub control!”

După o pauză de câteva luni, spectacolul a fost refăcut în 2013, într-o formulă mai clară, mai energică, cu un ritm mai alert, cu mai multă comedie. Durata: 70 minute

Info & rezervări: 0758 11 11 79/0758 11 11 70

Fericirea începe azi

jamie mcguire fericirea incepe azi

La Editura Trei a apărut romanul Fericirea începe azi de Jamie McGuire, traducere de Shauki Al-Gareeb.

Abby Abernathy s-a hotărât să devină altcineva. Acum e o fată bună, nu bea şi nu vorbeşte urât, are haine cuminți în şifonier. Crede că s-a distanţat suficient de lucrurile întunecate din trecutul ei, dar când ajunge la colegiu împreună cu prietena sa cea mai bună, dorinţa de un nou început este supusă provocărilor.

Travis Maddox, şiret, isteţ şi acoperit cu tatuaje, reprezintă tot ceea ce Abby vrea – şi trebuie – să evite. Travis îşi petrece nopţile câştigând bani din lupte, iar ziua e seducătorul numărul unu al campusului. Intrigat de rezistenţa lui Abby la farmecele sale, Travis o face să intre în viaţa lui printr-un pariu.

„Povestea relaţiei dintre Abby Abernathy şi Travis Maddox constituie o excelentă radiografie a adolescenţei, cu toate frământările, visurile şi frumuseţea ei.” – „Reading, Eating & Dreaming”.

„Vă garantez că veţi fi atât de captivaţi de această carte, încât veţi lasa orice altă activitate deoparte!” – „BookWhisperer Reviews”.

„Am făcut o adevărată pasiune pentru personajele acestui roman.” – „The Daily Quirk”.

„…Noul meu romance preferat, cu o doză subtilă de erotism rafinat.” – „Nightly Reading Review”.

jamie mcguire

Jamie McGuire

Jamie McGuire s-a născut la Tulsa, Oklahoma. A fost crescută de mama ei în Blackwell, unde a absolvit liceul în 1997. A urmat Northern Oklahoma College, University of Central Oklahoma şi Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu o diplomă în radiografie. Jamie locuieşte la Enid, Oklahoma, cu soţul său şi cei trei copii ai lor. Debutul ei literar l-a reprezentat Providence, o trilogie pentru tineret care îmbină tema dragostei cu fenomenele paranormale. Ca şi trilogia Fifty Shades a lui E L James, Fericirea începe azi a devenit un fenomen al pieţei de carte, înregistrând vânzări fabuloase, deşi inițial romanul a fost publicat doar pe internet.