Scurtmetrajul „Scor alb”, în competiția națională la Festivalul NexT

POSTER SCOR ALB

Scurtmetrajul independent Scor Alb/Tie, în regia lui Marius Olteanu a fost selectat în competiția națională a Festivalului Internațional de Film NexT. Evenimentul ajuns la cea de-a IX-a ediție se va desfășura la București în perioada 15–19 aprilie 2015.

Scor alb intră, alături de alte 11 scurtmetraje, în cursa pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul publicului pentru film românesc.

Pelicula, produsă de WeAreBasca, cu Ioana Flora și Alexandru Potocean în distribuție, a fost selectată și în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Busan (Coreea de Sud), eveniment care va avea loc la sfârșitul lunii viitoare.

„Scor alb/Tie spune povestea întâlnirii a doi oameni. O întâlnire care ar fi putut foarte ușor să nu aibă loc. Felul în care cei doi descoperă omul de lângă și negociază apropierea de acesta într-o situație aparent anodină, este ceea ce m-a atras în realizarea filmului”, declară Marius Olteanu, regizorul scurtmetrajului.

În timp ce un meci de fotbal paralizează Bucureștiul, la Gara de Nord Dana (Ioana Flora) ocupă taxiul lui Alex (Alexandru Potocean). Odată ajunsă în fața blocului și în ciuda diferențelor evidente dintre cei doi, Dana îl roagă pe Alex să rămână cu ea până la venirea dimineții. Cu orice preț.

Din distribuție mai fac parte actorii Smaranda Caragea, Iulia Lazăr și Claudiu Bleonț.

Scenariul scurtmetrajului Scor alb/Tie este scris de Marius Olteanu, imaginea este semnată de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Ion Ioachim Stroe,  sound design: Ioan Filip, iar scenografia și costumele poartă semnătura Alexandrei Alma Ungureanu.

Regizor_Marius_Olteanu

Marius Olteanu

Născut în București în 1979, Marius Olteanu este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” și National Film and Television School, Marea Britanie. Regizor de ficțiune, documentar și publicitate, a scris și regizat mai multe filme de scurtmetraj și un lungmetraj documentar, Timoc. Lumea de dincolo, despre românii din localitatea Timoc (Serbia) și felul în care aceștia se raportează la lumea celor morți. Marius Olteanu este și fotograf, primul său album foto Lumea de dincolo fiind publicat la editura ICR în 2011.

Scor alb/Tie este o producție independentă WeAreBasca, producători: Claudiu Mitcu și Marius Olteanu.

Cătălin Anchidin

Trailerul poate fi vizualizat aici: https://www.youtube.com/watch?v=NqVpN-LYQlQ

Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/scoralb

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Film

Scurtmetrajul „Trece și prin perete”, regizat de Radu Jude, mențiune specială la Cannes

trece-si-prin-perete scurtmetraj

Singura producție românească selecționată în acest an la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, scurtmetrajul independent Trece și prin perete, realizat de Radu Jude, a fost recompensată cu Mențiunea Specială a Juriului secțiunii „Quinzanne des Réalisateurs”.

Regizorul Radu Jude a revenit la Cannes în 2014 cu noul scurtmetraj după ce filmul O umbră de nor a avut premiera mondială anul trecut în cadrul aceleiași secțiuni.

Scenariul filmului Trece și prin perete poartă semnătura lui Radu Jude, imaginea a fost realizată de Marius Panduru, Cătălin Cristuțiu s-a ocupat de montaj, în timp ce sound design-ul este semnat de Dana Bunescu, scenografia Adi Cristea, costumele Maria Pitea.

Din distribuție fac parte Sofia Nicolaescu, pe care publicul o va recunoaște din multipremiatul lungmetraj Toată lumea din familia noastră (regia Radu Jude), Ion Arcudeanu, Marcel Horobeț, Gabriel Spahiu și Alecu Jude.

Scurtmetrajul Trece și prin perete este o adaptare liberă după povestirea În magazine de A. P. Cehov și este o producție 100% independentă, realizată de Micro Film în coproducție cu Mitra Film și Motion Picture Management. Producători: Radu Jude și Ada Solomon.

radu jude

Radu Jude

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câştigătoare a numeroase premii Lampa cu căciulă şi Alexandra. Lungmetrajul de debut, Cea mai fericită fată din lume, a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi premiul FIPRESCI la IndieLisboa.

Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, Toată lumea din familia noastră, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, şi a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie a anului trecut.

Toată lumea din familia noastră a obţinut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu – Bayard d’Or – şi premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeul Festivalului Internaţional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF şi premiul pentru regie, alături de premiul publicului la B-EST IFF.

În prezent, regizorul Radu Jude se pregătește de cel de-al treilea lungmetraj, „Aferim!”, film care va intra în producție la mijlocul lunii viitoare. În plus, regizorul are în pregătire și un alt proiect cinematografic: Inimi cicatrizate, o adaptare după Max Blecher.

„Quinzaine des Réalisateurs” este o secţiune specială din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, care are ca scop prezentarea varietăţii de expresie din cinematografia mondială. De-a lungul timpului, în cadrul secţiunii „Quinzaine des Réalisateurs” au fost prezenţi regizori precum Werner Herzog, Martin Scorsese, Michael Haneke, Jim Jarmush, Luc şi Jean-Pierre Dardenne.

Prezența delegației române la Cannes a fost susținută de Institutul Cultural Român.

Participare românească semnificativă la Festivalul de Film de la San Sebastian

festival film san sebastian

Filmul românesc actual va fi prezent la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, cel mai important eveniment cinematografic anual din Spania și unul dintre cele mai importante la nivel mondial. Ediția cu numărul 61 va avea loc între 20 și 28 septembrie 2013 în Țara Bascilor și găzduiește cea mai semnificativă participare românească de până acum. Două filme românești, Poziția copilului, regia Călin Peter Netzer, Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu, și un proiect realizat în coproducție cu România, Canibal, regia Manuel Martín Cuenca, au fost selectate în trei din cele mai importante secțiuni ale festivalului.

pozitia-copilului

ICR Madrid colaborează cu Festivalul sprijinind participarea românească din cadrul acestei ediții la care participă actrițele Luminița Gheorghiu și Olimpia Melinte, actorii Victor Rebengiuc și Șerban Pavlu, regizorii Tudor Cristian Jurgiu și Călin Peter Netzer, Tudor Giurgiu (regizor, producător și director al Festivalului de Film Transilvania), scenaristul Ioan Antoci și producătorul executiv Bogdan Crăciun (Câinele japonez), dar și Andrei Butică, directorul de imagine al ambelor titluri românești din Festival. Agenda de activității include numeroase proiecții ale filmelor, prezentări și discuții cu publicul, iar în colaborare cu FNAC San Sebastian, ICR Madrid organizează o masă rotundă cu participarea echipelor filmelor românești și moderată de Roberto Cueto, membru al comitetului de selecție al Festivalului.

cainele japonez film

Program filme:

Secțiunea Nuev@s Director@s

CÂINELE JAPONEZ/JAPANESE DOG

85´/ România.

Regia: Tudor Cristian Jurgiu. Cu: Victor Rebengiuc, Șerban Pavlu, Laurențiu Lazăr, Kana Hashimoto, Toma Hashimoto.

Câinele japonez, lungmetrajul de debut al tânărului regizor Tudor Cristian Jurgiu, va fi prezentat în premieră mondială în concursul Secțiunii Nuev@s Director@s, unde participă primul sau cel de-al doilea film realizat de un regizor/o regizoare.

victor rebengiuc cainele japonez

Victor Rebengiuc în filmul Câinele japonez

Proiecții:

Duminică, 22 septembrie, ora 14.00, Teatro Principal

Duminică, 22 septembrie, ora 19.00, Kursaal 2. Prezentare și sesiune Q&A cu echipa filmului.

Luni, 23 septembrie, ora 16.00, Cines Príncipe 7

Marți, 24 septembrie, ora 22.45, Cines Antiguo Berri 4-5,

Secțiunea Perlas

POZIȚIA COPILULUI/LA POSTURA DEL HIJO

112´/ România

Regia: Călin Peter Netzer. Cu: Lumința Gheorghiu, Bogdan Dumitrache.

Poziția copilului, de Călin Peter Netzer, câștigător al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin, este unul dintre cele mai așteptate filme din cadrul Secțiunii Perlas, în care Festivalul oferă publicului posibilitatea de a viziona în premieră în Spania pelicule care au fost premiate în cadrul celor mai importante festivaluri internaționale. Ultimul lungmetraj regizat de Călin Peter Netzer a fost ales să reprezinte România la premiile Oscar din 2014, cu unanimitate de voturi.

pozitia-copilului-florin zamfirescu luminita gheorghiu

Florin Zamfirescu și Luminița Gheorghiu în filmul Poziția copilului

Proiecții:

Duminică, 22 septembrie, ora 16.00, Cine Antiguo Berri 1-2-3

Luni, 23 septembrie, ora 12.00, Teatro Victoria Eugenia

Luni, 23 septembrie, ora 23.00, Teatro Victoria Eugenia. Prezentare cu echipa filmului.

Marți, 24 septembrie, ora 16.00, Cines Príncipe 7

Miercuri, 25 septembrie, ora 16.00, Cines Antiguo Berri 1-2-3

Secțiunea Oficială

CANÍBAL

116´/ Spania-România-Rusia-Franța

Regia: Manuel Martín Cuenca. Cu: Antonio de la Torre, Olimpia Melinte.

Filmul Caníbal, coproducție Spania-România-Rusia-Franța, semnat de spaniolul Manuel Martín Cuenca și ai cărui protagoniști sunt cunoscutul actor spaniol Antonio de la Torre și actrița româncă Olimpia Melinte, concurează în Secțiunea Oficială. Proiectul realizat în coproducție cu Libra Film, se află printre cele patru titluri din preselecția publicată de Academia spaniolă de film, care își dispută nominalizarea Spaniei la Premiile Oscar de anul viitor.

Proiecții:

Duminică, 22 septembrie, ora19.30, Teatro Principal

Luni, 23 septembrie, ora 9.00 Kursaal 1

Luni, 23 septembrie, ora 22.00, Kursaal 1. Prezentare cu echipa filmului

Marți, 24 septembrie, ora 20.30, Cines Antiguo Berri 1-2

Marți, 24 septembrie, ora 23.00, Teatro Victoria Eugenia

Program de activități:

Duminică, 22 septembrie, ora 19.00, Kursaal 2. Prezentarea și proiecția filmului CÂINELE JAPONEZ, sesiune Q&A, cu echipa filmului.

Luni, 23 septembrie, ora 11.00: Photocall CANIBAL, 11:20: conferință de presă CANIBAL, la Kursaal. Acces pe bază de acreditare la Festival.

Ora 14.00, Kursaal. Întâlnire Nuev@s Director@s, interviu realizat de Festival cu echipa filmului CÂINELE JAPONEZ și alte filme din secțiune.

Ora 19.00, FNAC San Sebastián, Masă rotundă: Noul film românesc. Moderator: Roberto Cueto, membru al comitetului de selecție al Festivalului. Participă Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Tudor Cristian Jurgiu, Călin Peter Netzer, Tudor Giurgiu și alți reprezentanți ai filmelor. Organizează: ICR Madrid și FNAC San Sebastián, cu colaborarea Festivalului de la San Sebastian. Acces gratuit

Ora 22.00, Kursaal 1, Prezentarea și proiecția filmului CANÍBAL, cu participarea echipei.

Ora 23.00, Teatro Victoria Eugenia, Prezentarea și proiecția filmului POZIȚIA COPILULUI, cu participarea echipei.

Festivalul Filmului European va ajunge, în această toamnă, în mai multe orașe din țară

festivalul filmului european

Festivalul Filmului European, desfășurat la București, în perioada 9–11 mai 2013, pentru a marca Ziua Europei, prilejuiește anul acesta întâlnirea cu nume importante ale cinematografiei europene, precum Sergei Loznitsa, și aduce filme din zece țări, dar și o selecție de proiecte cinematografice studențești.

Pentru a oferi acestui eveniment o cât mai mare notorietate, Institutul Cultural Român și-a propus ca Festivalul să ajungă, în această toamnă, și în alte orașe din țară, în special acolo unde au fost înființate filiale ICR. Astfel, în perioada 15 septembrie–15 octombrie 2013, vor avea loc proiecții la Iași, Timișoara, Brașov, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Târgu Jiu și Tulcea, iar organizarea se va face cu implicarea filialelor ICR din provinciile istorice ale țării.

Organizatorii mulțumesc și pe această cale partenerilor care au răspuns invitației de a contribui la realizarea ediției de la București: Uniunea Cineaștilor din România, Arhiva Națională de Filme, Ambasada Croației, Ambasada Finlandei, Ambasada Irlandei, Institutul Balassi – Centrul Cultural Maghiar, Ambasada Serbiei, Ambasada Slovaciei, Ambasada Spaniei, Ambasada Suediei, Festivalul Cinepolitica, Libra Film, Voodoo Films și UNARTE. Detalii despre partenerii din fiecare oraș menționat, precum și programul, vor fi transmise în perioada următoare.

Coordonatorii Festivalului Filmului European sunt domnul Vladimir Simon, vicepreședinte, și doamna Ștefana Mărmureanu, expert în cadrul Direcției Generale Promovarea Creației.

Filmul românesc, din nou în prim-plan la Festivalul Internațional de Film goEast de la Wiesbaden

filmul romanesc foto

eveniment liber sa spunFestivalul Filmului Central și Est European goEast de la Wiesbaden, Germania, are loc anul acesta între 10 și 24 aprilie și prezintă o serie de 132 de filme provenite din 30 de țări. Printre acestea, se numără și trei producții românești. Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin este de cinci ani partener al Festivalului de Film goEast, susținând, de-a lungul timpului, prezența la festival a unor nume importante din cinematografia românească, printre care Cristi Puiu, Gabriel Achim, Thomas Ciulei, Călin Peter Netzer sau Andrei Dăscălescu.

rocker

Din competiția oficială a festivalului face parte anul acesta lung-metrajul regizorului Marian Crișan, Rocker. Filmul spune povestea lui Victor, un rocker de 40 ani, mereu gata să facă orice pentru fiul său, liderul unei trupe rock şi dependent de droguri. În tot acest timp, Victor încearcă să-şi refacă viaţa şi familia, însă parcă totul merge anapoda. Morgen, debutul în lung-metraj al lui Marian Crișan, a câștigat Marele Premiu al Festivalului goEast în anul 2011.

Domestic

Tot în cadrul competiției oficiale a festivalului va rula și pelicula Domestic, în regia lui Adrian Sitaru. Al treilea lung-metraj al lui Adrian Sitaru, Domestic este o comedie despre „oameni care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat”. Protagoniști sunt câțiva vecini de bloc și câțiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel.

despre oameni si melci tudor giurgiu

În cadrul secțiuni „Specials“ va fi prezentat și cel mai recent film semnat de Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci. Filmul relatează povestea unui grup de muncitori care lucrează într-o fabrică aflată în faliment, în România de la începutul anilor ’90. Totul se schimbă când unul dintre ei găseşte o soluţie inedită menită să-i salveze colegii de la şomaj şi să scoată uzina din faliment.

Încă de la prima ediție, festivalul goEast le-a oferit posibilitatea filmelor românești de a se prezenta pe o platformă germană și de a fi cunoscute și în afara granițelor. Premii importante la acest festival au obținut Filantropica, regia Nae Caranfil, Premium, regia Alexandru Ionescu, Podul de flori, regia Thomas Ciulei, Cea mai fericită fată din lume, regia Radu Jude, Medalia de onoare, regia Călin Peter Netzer și Morgen, regia Marian Crișan.

Mai multe detalii despre programul festivalului găsiți pe www.filmfestival-goeast.de