Spectacolul „Moftul român” în Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea

Moftul roman lari giorgescu mignon festival teatru oradea

eveniment liber sa spunTeatrul Mignon a fost invitat să participe la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea cu spectacolul „Moftul român”, din „Momente” de I. L. Caragiale, în interpretarea lui Lari Giorgescu.

Festivalul de Teatru Scurt, singurul festival dedicat piesei scurte din România, datează din anul 1976, iar din 1984 a devenit internaţional. Spectacolul Moftul român este programat sâmbătă, 28 septembrie 2013, la Club Stage, de la ora 22.30. Publicul orădean va avea ocazia să vadă un recital de excepţie al actorului Lari Giorgescu, un spectacol comic ce descrie atitudini, comportamente şi scene ce se regăsesc şi în realitatea actuală. Textele, scrise logo teatrul mignon-mignonîn cunoscuta notă ironică, vor conduce spectatorii în atmosfera caragialescă, cu maimuţărelile politicienilor, promisiunile deşarte, caricaturile vii – toate acestea urmând să se topească în hohote de râs – pentru că românii ştiu să facă haz de necaz.

Şi pentru că în această toamnă abundă evenimentele dedicate teatrului independent, Mignon este partener al ediţiei a treia a Maratonului Teatrului Independent – „Bucharest Fringe” (27 septembrie–6 octombrie) şi al primei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Independent (4–10 noiembrie). În cadrul „Bucharest Fringe”, sâmbătă, 28 şi duminică, 29 septembrie, de la ora 21.00, Teatrul Mignon va găzdui spectacolul-coupé 10 studii despre iubire cu i mic de Lucia Mărneanu (Cluj) şi A Dragon in My Mind de Emőke Pál (Cluj). Emöke Pál a obţinut recent la Gala Hop Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea Individual, ex aequo, pentru rolul din compoziţia proprie A Dragon in My Mind, precum şi pentru întruchiparea actriţei Nicole Kidman.

10-studii despre iubire spectacol

În afara găzduirii unor spectacole în Festivalul Naţional de Teatru Independent în calitate de partener al evenimentului, Teatrul Mignon a înscris şi spectacole în competiţie, anunţarea titlurilor selecţionate urmând a avea loc pe 20 octombrie. Organizatorii au anunţat că 132 de spectacole din 14 oraşe ale ţării s-au înscris în concurs.

cinci-piese-scurte-de-dumitru-solomon-teatrul-mignon

Alexandru Sinca, Luminița Bucur, Oleg Apostol în spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…

În această perioadă la Teatrul Mignon din București au loc pregătiri şi repetiţii pentru cel mai important eveniment: deschiderea stagiunii 2013–2014, în 5 octombrie, cu premiera spectacolului Vorbe, vorbe, vorbe… pe texte de Dumitru Solomon, regia: Delia Nartea, care va fi urmată şi de alte premiere. În curând vom anunţa programul detaliat. După primele luni intense de spectacole la Bucureşti, o lună de spectacole la mare şi o lună de binemeritată vacanţă, actorii noştri şi amfitrionii teatrului sunt gata să se reîntâlnească cu spectatorii în aceeaşi atmosferă elegantă şi caldă din Bulevardul Hristo Botev nr. 1.

Daniela Plopeanu

Citește cronica spectacolului Moftul român.