A încetat din viață profesorul Ladislav Daniel

Ladislav-Daniel

corespondenta rubrica liber sa spunLuni, 16 februarie 2015, a încetat din viață, la vârsta de 92 de ani, profesorul ceh Ladislav Daniel. Înmormântarea va avea loc vineri, 27 februarie 2015, la ora 13.30, la Biserica Sf. Moric (Mauritiu) din Olomouc.

Născut la Kolín, la 29 mai 1922, Ladislav Daniel a absolvit secţia de limbă engleză şi muzicologia la Facultatea de Filozofie a Universităţii Caroline din Praga, încheindu-şi studiile la Facultatea de filozofie a Universităţiii Palacký din oraşul Olomouc, cu lucrarea de diplomă Metoda tonală de canto ca ultim stadiu al metodelor de intonare. În acelaşi timp era trompetist în Orchestra lui Gustav Brom. Ulterior a cântat la corn în Orchestra Filarmonicii Morave din Olomouc.

schott-music-panton-s-r-o-intonacni-cviceni-ladislav-daniel

Între anii 1961–1970 a fost şef de catedră la Institutul Pedagogic, ulterior la Facultatea Pedagogică a Universităţii Palacký. A fost de asemenea profesor la licee dintr-o serie de ţări europene, în Germania, Marea Britanie, Franţa, Danemarca, Polonia, Ungaria şi URSS (vorbea curent şapte limbi străine). În 1966 a propus şi realizat conceptul de şcoală generală axată pe educaţia muzicală la Olomouc, unde a continuat să activeze şi în anii ’70, când, din motive politice, a trebuit să renunţe la universitate. În anul 1987 Ministerul Învăţământului a facilitat introducerea acestui model şi în alte şcoli generale, care aveau condiţiile necesare. Prin activitatea sa, Ladislav Daniel a influenţat semnificativ modernizarea pedagogiei muzicale nu numai în Cehia, ci şi în străinătate.

blockflote ladislav daniel

Este și autor de manuale. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este Să învăţăm să cântăm la flaut dulce (blockflöte) jucându-ne, în şapte volume, ajungând cel mai răspândit manual pentru acest instrument, pentru generaţii întregi de elevi. A contribuit semnificativ la extinderea studiului flautului în Cehia.

Ladislav Daniel a încercat să reformeze programa educaţiei muzicale. Pentru primele patru clase ale şcolii generale a scris o serie de manuale, în cinci volume, numite Cucul, Mierla, Ciocârlia, Frunzăriţa şi Privighetoarea, fiecare având şi o carte de metodică. În anul 1992 a fost numit profesor la Universitatea din Olomouc. Ladislav Daniel este de asemenea autor de manuale pentru diverse instrumente (clarinet, cimpoi, contrabas, ţambal). A fost un propagator al metodei pedagogice a lui Carl Orff, introducând studiul instrumentelor muzicale în şcolile primare.

Printre cele mai importante merite muzicale se numără propunerea predării muzicii pe calculator şi primul manual cu program software de predare a intervalelor din Europa.

Pe lângă activitatea pedagogică, era pasionat de fabricarea instrumentelor muzicale, fiind şi instrumentist amator. Ladislav Daniel  se axa mai ales pe instrumente de epocă, precum viola da gamba, lăuta barocă, serpentul, dar a construit şi douăzeci de ţambale. A fost adesea membru în juriile diverselor concursuri muzicale.

„Educaţia noastră muzicală pierde o altă personalitate care din anii ’60 ai secolului trecut a contribuit semnificativ la crearea metodei moderne de predare a muzicii. Şcoala de învăţare a flautului prin joc, manualele de muzică şi materialele sale didactice sunt binecunoscute de majoritatea profesorilor. Ne-a părăsit un om care a trăit o viaţă lungă şi plină. Moştenirea sa va rămâne multă vreme în şcoli.” – Jan Prchal, preşedinele Asociaţiei pentru educaţia muzicală în Cehia.

Lidia Našincová

Corespondenţă de la Praga

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Corespondență

Arhiva categoriei Muzica

Gigi Stan Burcea: „Rădăcinile mele sunt puternice, ca şi cântecul pe care îl duc mai departe”

gigi stan burcea

interviu liber sa spun„Natura voieşte ca omul şă-şi cânte plăcerile şi suferinţele. Prin cântecele sale el îşi zugrăveşte gândul, năravurile, faptele, într-un cuvânt toată fiinţa sa; cântecul este o răsfrângere a sufletului său”, spunea Costache Negruzzi (1808–1868) omul politic şi scriitorul din perioada paşoptistă. Chiar şi astăzi, în plină epocă a lumii virtuale, există oameni, din fericire, destul de mulţi, care se apleacă spre rădăcinile existenţei noastre, la cântecul popular, păstrător al identităţii sufleteşti a oricărui popor, pentru a-i cânta dorurile. Pe interlocutoarea mea am cunoscut-o cu mulţi ani în urmă, dar  viaţa a avut alte rosturi cu fiecare. Am auzit-o cântând, am rămas surprinsă de frumuseţea vocii sale şi de acurateţea interpretării, deşi aflasem că s-a îndreptat spre muzica clasică, studiind flautul. Uneori trebuie să credem în puterea destinului, şi eu cred că Gheorghiţa Burcea, Gigi Stan Burcea, cum o cunosc toţi, a moştenit de la bunicul şi de la tatăl ei darul acesta minunat: vocea. Eu cred că cel mai bine ar fi să redau mărturisirea acestei doamne care a aşteptat mult momentul urcării pe scenă, dar niciodată nu e prea târziu, dacă Dumnezeu te-a înzestrat cu har.

Puşa Roth: Ar trebui să  începem cu locul naşterii, aşa ca în poveştile lui Ion Creangă, pentru că el ne marchează pentru toată viaţa, indiferent unde am locui pe acest pământ.

Gheorghiţa Burcea: Acum locuiesc în Bucureşti, dar provin dintr-o familie de ţărani din comuna Brezoaiele, judeţul Dâmboviţa, o comună destul de mare, cu oameni harnici care slujesc cu drag pământul. Este o comună cunoscută mai ales pentru varza şi cartofii cultivaţi cu precădere aici. Întotdeauna am spus că sunt mândră că vin dintr-un asemenea mediu, că rădăcinile mele sunt puternice, ca şi cântecul pe care îl duc mai departe.

gigi stan burcea muzica populara

Gigi Stan Burcea

P. R.: În general, oamenii care au drag de pământ şi care se hrănesc şi îşi întreţin familia din roadele câmpului tind să-şi ţină copiii pe lângă casă. Cum a fost în cazul tău? Cum ai reuşit să te înscrii la o şcoală de muzică? 

G. B.: Am fost un copil privilegiat care a avut noroc de părinţi buni, iubitori, responsabili şi care au muncit din greu ca eu şi sora mea mai mică, Rodica, să ne bucurăm de tot ce e bun şi frumos, bineînţeles în limita posibilităţilor lor. Tatăl meu, Stan Vasile şi mama mea Maria, chiar dacă s-au ocupat cu munca la câmp, au ştiut să aprecieze frumuseţea muzicii populare, dar şi a dansului popular, ne-au învăţat să apreciem valorile acestui neam românesc. Am prins drag de muzică şi Dumnezeu m-a ajutat să pot să cânt.

P. R.: Îţi propun să ne oprim la un moment important din viaţa ta, acela legat de studiul muzicii.

G. B.: La vârsta de 10 ani am venit în Bucureşti şi în urma susţinerii unui examen, am intrat la Liceul de Muzică „George Enescu”, care, ulterior, şi-a schimbat numele în Liceul de Artă „George Enescu”. Nu aş vrea să pară ca o laudă, dar mă mândresc cu reuşita mea! Pentru un copil venit de la ţară, care nu făcuse pregătire muzicală decât cu învăţătoarea (Chiţu Vasilica, actualmente nașa mea dragă) la orele de muzică din programa şcolii, faptul ca am obţinut media 10, e un motiv de mândrie.

Din clasa a V-a şi până am terminat liceul, am studiat flautul la clasa domnului profesor Ganţolea Vasile, căruia îi multumesc pentru tot ce m-a învăţat. Când am hotărât să vin la această şcoală, am făcut-o din dorinţa de a face muzică populară, dar cu toate astea, atunci când am avut posibilitatea să mă transfer la clasa de canto popular, nu am renunţat la flaut şi am continuat studiul la această secţiune. Am realizat că nu oricine se poate bucura de o pregătire în domeniul muzicii culte. Nu-mi pare rău pentru alegerea făcută. Cu toată dragostea mea pentru muzică, după ce am terminat liceul, nu am urmat Conservatorul, dezamagită că nu am intrat din primul an. Nu am găsit un loc de muncă în domeniu şi am ajuns să lucrez într-o fabrică. La 21 de ani m-am căsătorit, iar la 25 de ani aveam doi copii minunaţi, pe Daniela-Andreea şi pe Laurenţiu-Ionuţ, de care sunt foarte mândră!

mihai potcoava casa lui mos gheorghe

Mihai Potcoavă, Casa lui Moș Gheorghe

P. R.: Să înţeleg că muzica a rămas doar un vis, fără să mai fie o obţiune, o prioritate ?

G. B.: Prinsă în vârtejul vieţii de familie nu am mai cântat decât atunci când eram singură şi cu timpul mi-am pierdut încrederea ca aş putea să fac din asta o profesie. Deşi timpul zbura, simţeam nevoia să reiau legătura cu tot ceea ce face plăcere sufletului, iar singura modalitate la îndemână a fost să scriu versuri. Chiar dacă nu-ţi lipseşte nimic, chiar dacă duci un trai decent, ai o familie frumoasă… atunci când nu eşti mulţumit de tine, te simţi neputincios. Mă simt obligată să-i mulţumesc soţului meu că a avut grijă de familie, că mă iubeşte (în felul lui!) chiar dacă nu prea a înţeles nevoia mea de a face muzică. Se pare că toate acestea nu mi-au fost suficiente să am sentimentul de împlinire, pentru că nu reuşeam să găsesc în mine forţa şi curajul ca să „încerc marea cu degetul”, adică să revin la muzică! În ultima perioadă viaţa mi-a demonstrat că dacă eşti alături de oameni care cred în tine şi te susţin în ceea ce faci, lucrurile se schimbă în bine.

P. R.: După o pauză de aproape trei decenii, miracolul s-a produs. Ai început să cânţi. Presupun că ai primit sprijinul necesar, că a apărut „îngerul păzitor” care te-a îndemnat să cânţi?

G. B.: În primăvara anului 2013 am ajuns întâmplător la Centrul Cultural al Ministerului de Interne, mai exact la studioul de înregistrari al Ansamblului „Ciocârlia”. Aici am cunoscut un Om absolut minunat, care, după ce m-a ascultat, a știut cum să mă determine să fac nişte înregistrări, reuşind să-mi redea încrederea că pot cânta chiar şi după o pauză de 30 de ani. Încet-încet, domnul Popa Valentin, inginerul de sunet al Ansamblului „Ciocârlia”, m-a convins că e momentul să mă fac auzită şi de publicul larg, ajutându-mă cu tot ce i-a stat în putinţă să-mi împlinesc un vis care părea de multă vreme îngropat. Atunci am hotărât să-mi folosesc cunoştinţele acumulate în anii de şcoală dar şi o parte din versurile mele. Mi-am compus liniile melodice, am adaptat versurile ce zăceau într-un caiet, iar domnul Popa m-a prezentat unor oameni extraordinari din Chişinău, fraţii Cazanoi (Anatol, Cezar şi Iulian), care mi-au făcut aranjamentul orchestral al pieselor, iar înregistrările le-am făcut în studioul lor. Menţionez că fără ajutorul lor nu s-ar fi întâmplat mare lucru. De asemenea am primit un ajutor extraordinar din partea „Tarafului Domnesc”, condus de domnul Mirel Bria, care face parte din colectivul Ansamblului „Ciocârlia”. Aceşti oameni și-au asumat un oarecare risc luându-mă sa particip alături de ei la câteva petreceri private. Zic că şi-au asumat un risc, având în vedere faptul că nu eram cunoscută în acest domeniu şi mai ales că nu ştiau exact cum o să mă descurc în faţa  pubicului.

muzica populara gigi stan burcea

P. R.: Acum, dacă „ai intrat în horă, trebuie să joci”, fiindcă o dată ce ai făcut primii paşi, cred că restul e obligaţie faţă de tine, faţă de ce care te-au iniţiat în tainele muzicii, faţă de famillie şi nu în ultimul rând, faţă de public.

G. B.: În prezent sunt membru al Uniunii Muzicologilor din România şi dacă acest aspect pare neînsemnat pentru alţii, pentru mine reprezintă un pas important. Începând din luna octombrie 2013 am avut două apariţii televizate la două dintre posturile de televiziune care promovează muzica populară, Favorit şi Etno. Toate acestea înseamnă pentru mine foarte mult, având în vedere că totul s-a petrecut într-un timp relativ scurt.

Am hotărât să merg mai departe pe acest drum frumos, să mă bucur de harul cu care am fost înzestrată şi să-i bucur pe cei care apreciază acest gen de muzică.

Nu am mai pus alte întrebări, nu-şi aveau rostul, pentru că am simţit că legământul cu muzica s-a definitivat în mintea şi în sufletul ei. 

Interviu realizat de Pușa Roth

Radio Metafora, 12 ianuarie 2014

Cântece interpretate de Gigi Stan Burcea:

Te-as spăla, neică, în stropi de rouă

Omul de are câte un dor!

Ah, câte-aș vrea să-ți povestesc!

Vai ce iute trece viața

Spune, spune, pui de corb

O notă într-un ocean

fagot sile dinicu amintiri

simple intamplari rubrica liber sa spunMuzician extraordinar, dirijor de cea mai înaltă clasă, compozitor, pianist foarte bun, interpret de jazz, orchestrator, aranjor, Sile Dinicu (10 decembrie 1919, Bacău–7 ianuarie 1993, București) făcea tot ce se poate presupune în laboratorul genului / genurilor de muzică pe care le-a cultivat. Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii, pe care a condus-o timp de aproape patru decenii, începând din 1951, devenise un ansamblu redutabil. Avea de toate, compartimente stabile, adevărați maeștri în fiecare partidă, muzicieni de mare clasă (vom vorbi poate odată și despre ei), suplimenți de la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii (cum se numea atunci), când era cazul (flaut, oboi, corn, harpă ș.a). Ansamblul suna extraordinar sub bagheta lui Sile Dinicu, nu greșesc spunând că rivaliza cu cele mai mari orchestre de gen din lume, poate că le și întrecea… Sile Dinicu, care era și un foarte bun orchestrator, găsea cele mai bune soluții pentru armoniile și culorile cu care o piesă trebuia să iasă la rampă.

sile dinicu mari muzicieni radio

Sile Dinicu

Își alinta muzicienii din orchestră și pe cântăreți cu apelativul „tată”. Cântăreața Narghita își amintea într-un interviu despre colaborarea cu Sile Dinicu: „Domnia sa îmi orchestra piesele propuse de mine. Lucrai cu el foarte uşor. Greu era să te accepte, apoi totul mergea de la sine. Primea orice propunere. Eu veneam cu tot felul de pretenţii muzicale, specific indiene. I-am cerut sitar, mandolină, havaiană, banjou… «Maestre, trebuie să sune ca la indieni!» Se enerva puţin, dar cântărea totul, accepta şi cerea instrumentele. Glumea tot timpul. […] În India am constatat că ceea ce făcuseră ei pentru repertoriul meu îi «uimea» pe specialiştii din casele de discuri de departe. Se spunea că piesele orchestrate şi dirijate de Sile Dinicu surclasau performanţele Orchestrei cinematografiei indiene, care funcţiona cu 110–130 de instrumentişti şi cu cinci dirijori pentru fiecare compartiment de instrumente.”

orchestra de estrada a rtv sile dinicu

Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii Române

Auzul lui Sile Dinicu era nu absolut, ci absolutissim, dacă pot folosi asemenea termen, muzicalitatea – desăvârșită, lucra meticulos și fără greș în intuiție când descoperea un talent. Dacă ascultați sutele de înregistrări, veți observa o armonie excepțională, echilibre sonore de mare rafinament, construcție de ansamblu, ireproșabilă, dozajele necesare ale partidelor orchestrei pentru a nu acoperi solistul, cu care, firește, lucra până la ultima nuanță etc. etc.

Și apropo de auzul lui Sile Dinicu, pe care te puteai oricând baza, pentru că nu rata nimic… auzea tot în cel mai teribil tutti de orchestră… Vă povestesc un fapt real, știut din sursă directă. Nu mai țin minte anul, nu e important. Un cunoscut dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii, un mare dirijor de altfel, nu-i dau numele, programase poemul simfonic Un american la Paris de Gershwin. Piesa era rar cântată la noi, nu se afla în repertoriul obișnuit al orchestrei. Cunoscându-i apetența și știința într-ale jazzului, inclusiv ale jazzului simfonic, dirijorul l-a invitat pe Sile Dinicu la una dintre ultimele repetiții. Avea nevoie de Dinicu pentru că nu dirijase mult jazz simfonic și avea încredere în eventualele lui observații, de orice ordin, inclusiv sau mai ales stilistic. S-a cântat legat, fără prea multe opriri din partea dirijorului. Sile Dinicu a ascultat din sală cu încântare și mare atenție. Întrebat la sfârșit cum i se pare, i-a răspuns colegului său de la simfonic: „Maistre, e bine, cam așa cred și eu că trebuie să sune piesa asta, grea într-adevăr. Dar ai avut o problemă, vezi că fagotul II ți-a cântat tot timpul fa diez în loc de fa natural…” Dirijorul, vă imaginați, a fost gata să se prăbușeașcă. Cum Dumnezeu să auzi în dezlănțuirea orchestrei că fagotul II falsează o notă cu un semiton!

Costin Tuchilă

Ascultă

Înregistrări de arhivă cu Orchestra de Estradă a RTV, dirijată de Sile Dinicu

Margareta Pâslaru interpretând Mandolina mea (1961), muzica: George Grigoriu, versuri: George Mihalache. Un sugestiv solo de flaut la început, în dialog cu mandolina, percuție „exotică”, mandolină, firește, în orchestră și viori care imită sunetele de mandolină, prin pizzicate și un tremolo de mare efect după refren, „mandolinato”. Armonia e splendidă, echilibrele armonico-timbrale, perfecte:

Mandolina mea 

Premiul I la Cerbul de Aur, Brașov, 1969: Luminița Dobrescu, Of, inimioară de Edmond Deda (text: Harry Negrin), cu maestrul Sile Dinicu la pupitru. O orchestrație explozivă, folosind din plin resursele corzilor, în toate registrele, solo de oboi, culorile aduse de harpă:

Of, inimioară 

Corina Chiriac la Festivalul Cerbul de Aur, 1971, Va veni o clipă de Paul Urmuzescu (text: Mihai Dumbrava) și Inimă, nu fi de piatră de Edmond Deda (text: Harry Negrin). Orchestrație aproape simfonică în prima, folosind expresiv pianul, partidele de corzi și suflătorii de alamă. Virtuozitate ritmică și sincronizare a partidelor orchestrei, plasticitate timbrală în a doua piesă:

 Va veni o clipă; Inimă, nu fi de piatră

Marea cântă, muzica: Paul Urmuzescu (text: Vlaicu Bârna), După noapte vine zi, muzica: Aurel Giroveanu (text: Tudor Mușatescu), interpretate de Angela Similea, Cerbul de Aur, 1970. O orchestrație „lejeră”, transparentă în prima piesă, sugerând legănarea mării și vântul (flaut, viori, harpă), un solo de trompetă cu surdină, pianissimo, la început. Ritm și culoare în a doua piesă, cu învăluiri ale instrumentelor cu coarde și pianului, un acompaniament discret de flaut la strofa a doua:

Marea cântă; După noapte vine zi

Corina Chiriac, Strada Speranței de Vasile Veselovschi (text: Mihai Maximilian), Mamaia, 1983 și amintirile doamnei Corina despre vremuri sinistre… Observați, vă rog, trompetele parcă de aur din orchestra lui Sile Dinicu și saxofoanele în armonie:

Strada Speranței

 

Lucrări de George Enescu și Doina Rotaru, interpretate de Horia Maxim și Mario Caroli la Strasbourg

Pianistul român Horia Maxim va concerta alături de cunoscutul flautist italian Mario Caroli la prestigiosul Cité de la Musique et de la Danse de la Strasbourg, miercuri, 28 martie 2012, de la ora 20.00. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român și Conservatorul din Strasbourg.

Programul cuprinde Sonata în sol minor, BWV 1020 de Johann Sebastian Bach şi Chant de Linos de André Jolivet – piese de referinţă în repertoriul pentru flaut şi pian – care vor încadra două dintre cele mai valoroase lucrări ale muzicii româneşti: Cantabile et Presto de George Enescu, un opus cameral apreciat în mediile muzicale de pretutindeni, precum şi Cristale, piesă a compozitoarei Doina Rotaru, lucrare considerată de critici un vârf al creaţiei contemporane pentru flaut şi pian.

Mario Caroli (n. 1974) a obţinut o recunoaştere timpurie a talentului său neobişnuit, câştigând, la vârsta de 22 de ani, prestigiosul „Kranichsteiner Musikpreis”, distincţie a Festivalului de la Darmstadt. Numeroasele concerte şi recitaluri, desfăşurate pe multe dintre scenele mari ale lumii – Amsterdam Concertgebouw, Berliner Philharmoniker, Wiener Konzerthaus, Théâtre du Châtelet şi Opera Garnier din Paris, Tokyo Suntory Hall, Lincoln Center, New York, Royal Festival Hall, Londra – s-au bucurat de aprecieri elogioase din partea criticii de specialitate. A apărut pe scenă alături de orchestre prestigioase, printre care RAI Symphony Orchestra, Tokyo Philharmonic, Philharmonia Orchestra (Londra), Orchestra Naţională a Belgiei. Discografia sa include 20 de albume, cel mai recent fiind integrala lucrărilor pentru flaut de Jolivet („Best CD of the month” – Amadeus şi CD Classics, „one of the best performances heard in recent years” – American Record Guide).

Horia Maxim (n. 1971) este considerat unul dintre cei mai buni pianiști ai generației sale. Muzician afirmat după 1990, abordează un repertoriu vast, atât ca solist concertist (colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România, sub bagheta unor prestigioşi dirijori), cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini, în diferite ansambluri camerale. Măiestria sa pianistică a fost elogiată şi în recitaluri şi concerte susţinute în importante săli de concert din Europa şi Japonia. Lista repertoriului său solistic cuprinde concerte de Mozart (KV 466 și 488), Beethoven (nr. 2, 3, 5), Brahms (nr. 1), Ceaikovski (nr. 1), Grieg, Rahmaninov (nr. 2 și 3), Ravel (nr. 1 și 2), Burlesca de Richard Strauss, în timp ce programele camerale oferite publicului conţin o mare varietate de lucrări, începand de la Bach şi Händel şi încheind cu cei mai apreciați compozitori contemporani.

Laureat al multor concursuri naţionale şi internaţionale, Horia Maxim a realizat numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune, interpretând, printre altele, un număr semnificativ de lucrări în primă audiţie.

În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, fiind profesor titular la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În această calitate a fost invitat, în dese rânduri, în juriile unor importante concursuri naţionale şi internaţionale.

Slugi isteţe şi bufoni

Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele

Duminică 25 martie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi recitalul „Slugi isteţe şi bufoni”. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele.

Spectacolul realizat în 2005 de Costin Tuchilă şi Puşa Roth cuprinde fragmente din piesele Gărgăriţa de Plaut, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Vicleniile lui Scapin de Molière, Regele Lear de William Shakespeare, Şcoala bufonilor de Michel de Ghelderode. Regia artistică: Cristian Munteanu. Horaţiu Mălăele interpretează rolurile Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut. În celelalte roluri: Cristian Iacob, Marius Rizea, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu, Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Dumitru Chesa, Constantin Dinulescu, Mircea Constantinescu. Muzică originală de George Marcu. Interpretează: Lucian Maxim (percuţie) şi Mihai Bisericanu (voce şi chitară). Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru.

Proiectul realizării unor emisiuni construite pe ideea de a sintetiza o temă foarte frecventată în dramaturgia universală sau tipologia unor personaje, oferind unor actori de marcă posibilitatea unor veritabile recitaluri, a prins contur în toamna anului 2004. Realizatorii, Costin Tuchilă şi Puşa Roth, le-au programat alternativ cu emisiunile din seria Clasicii dramaturgiei universale, în ultima duminică a lunii, la Radio România Cultural.

Această serie de recitaluri nu poartă un nume. De ce ar fi trebuit să poarte? Orice generic ar fi fost inutil, pentru că fiecare dintre cele nouă emisiuni de până acum are individualitatea ei, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului (actorilor) supuşi probei de forţă presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie ei înşişi dar totodată diferiţi, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: „eseuri teatrale”. În ,,Cronica Română’’, Eugen Comarnescu le califica drept „exerciţii de virtuozitate”. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice. Şi mai cu seamă, să se înscrie în rigorile expresive cerute de structura unei emisiuni de teatru radiofonic.

Publicăm mai jos fragmente din reportajul realizat Bogdan Guţă în studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii cu ocazia înregistrării spectacolului Slugi isteţe şi bufoni (apărut în revista „Universul Radio”, serie nouă, nr. 11 [411], 20 ianuarie 2005):

„Am început cu Plaut – spunea Puşa Roth – pentru că sclavul în opera sa este rege şi l-am ales în acest sens pe Curculio (Gărgăriţa), apoi am trecut la Slugă la doi stăpâni, găsindu-l pe Truffaldino, sluga isteaţă care încurcă lucrurile dar pe care tot el le descurcă, apoi la Regele Lear, pentru că bufonul de aici mi s-a părut de o exemplaritate extraordinară pentru dramaturgia lumii – e vorba de «nebunul teatral». Este o slugă, dacă putem spune, în egală măsură isteaţă dar devotată şi cu multă iubire faţă de rege. Am ajuns apoi la Vicleniile lui Scapin, unde am comparat o traducere foarte veche cu una mai recentă. În ambele însă, nuanţele textului francez nu îşi aflau echivalenţele expresive din punctul de vedere al rostirii scenice. A rezultat, sper, o formă mult mai adecvată pe care o vor asculta iubitorii de teatru.

Ultimul text, ce reprezintă poate încercarea noastră de graţie, este cel al lui Michel de Ghelderode, Şcoala bufonilor. Ghelderode reprezintă o sinteză în ceea ce priveşte bufonada, bufoneria. Dacă valeţii, paraziţii, bufonii erau oarecum singulari în literatura lumii, aici găsim o adevărată şcoală a bufonilor. Acest gen de spectacole cred că reprezintă o premieră. Ideea a fost să facem un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni.”

Costin Tuchilă: „Dacă în prima emisiune, în interpretarea lui Dan Condurache, ne-am oprit la cinci personaje exponenţiale pentru ceea ce înseamnă lupta pentru putere, dramele generate de lupta pentru putere, acum am dorit să înfăţişăm o altă tipologie, circumscrisă comicului. Fără doar şi poate, există legături certe între sclavii din comediile lui Plaut, deveniţi în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea servitori şi valeţi, şi nebunul teatral sau bufonul de curte, exemplificat magistral în opera lui Shakespeare şi apoi mai târziu, în secolul XX, de dramaturgul de origine belgiană Michel de Ghelderode. Cele cinci personaje – Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut – sunt interpretate magistral de Horaţiu Mălăele în compania unei distribuţii excepţionale, sub bagheta maestrului Cristian Munteanu.”

Horaţiu Mălăele: „Este un decupaj din nişte piese, un colaj care se doreşte un spectacol, un eseu. Şi prin perspectiva acestui eseu şi încercarea noastră poate să fie sortită succesului, sau, Doamne fereşte!, eşecului. Mi s-a părut interesant, nu pot să spun că am făcut nişte compoziţii deosebite, dar am încercat să dăm viaţă unor personaje din comediile umanităţii începând cu Plaut şi trecând prin Shakespeare, spre Ghelderode. Pare să fi fost o iniţiativă reuşită. Am trăit în compania unui colectiv excepţional, am lucrat cu nişte profesionişti ai Radioului, eu mă pricep mai puţin, dar probabil că o să sar bariera din teritoriul acestui profan care sunt spre o ţintă mai înaltă. Chiar dacă îmi plac toţi bufonii, sunt legat sentimental de bufonii shakespearieni, considerând că poate cel mai mare bufon al dramaturgiei universale este Hamlet. Aşa încât ceilalţi bufoni pe care i-am făcut ar putea fi copiii lui Hamlet.”

George Marcu: „Am folosit două momente de muzică pe care, de fapt, s-a şi axat spectacolul. În primul rând, muzica menită să însoţească live actorii, anume percuţia, care e potrivită commediei dell’arte şi bufonilor în general, ea oferind elementele de ritm necesare. În Regele Lear, pe lângă percuţie, bufonul cântă acompaniindu-se la lăută. Acestea sunt elementele prezente la înregistrare alături de actori. Pe lângă ele, am compus o muzică destinată să însoţească la montaj trecerile muzicale, care sunt tot din aceeaşi familie, dar cu o orchestraţie mai amplă. Instrumentele care pot fi auzite sunt: flautul, chitara clasică, percuţie, vioară la un moment dat. Sunt genuri diferite în momente diferite. La un spectacol de teatru radiofonic coloana sonoră are un rol foarte mare, este precum decorul într-un teatru. Creează decorul scenic şi însoţeşte momentele dramatice, scoţând în evidenţă interpretarea actorilor, ducând-o dincolo de sensibilitatea pe care a transmis-o actorul, amplificând-o cu alte cuvinte.”

Un român la conducerea celei mai mari instituții de mobilitate culturală de la Bruxelles

Unul dintre cei mai cunoscuți art-manageri din România, Luigi Gageos, a fost ales Președinte al organizației internaționale „On-The-Move” de la Bruxelles.

„On-The-Move” este cea mai mare rețea de mobilitate culturală, care cuprinde 35 de instituții de prestigiu din mai mult de 20 de țări din Europa, dar și de pe alte continente. Între acestea se regăsesc European Council of Artists, European Festival Association, International Network for Contemporary Performing Arts.

Misiunea organizației este de a încuraja și de a facilita mobilitatea transfrontalieră și cooperarea, contribuind la construirea unui spațiu cultural european comun, dinamic, puternic conectat la nivel mondial. OTM deservește peste 20.000 de artiști și operatori culturali din muzică, teatru, dans, arte vizuale, prin oferirea de informații, advocacy și șansa de a participa în proiecte realizate de membrii săi.

În plină carieră artistică, Luigi Gageos decide să se întoarcă în România la începutul anilor ’90 cu dorinţa de a realiza și aici proiecte muzicale majore, de a contribui la crearea unui spaţiu cultural autentic care să poziţioneze România pe scena europeană și internaţională.

În cei peste 20 ani care au trecut, prin dăruire, muncă tenace și cu o echipă dedicată, a înregistrat numeroase reuşite, dintre care se pot enumera: iniţierea și realizarea anuală a unor evenimente internaţionale de anvergură, cu participare masivă: Festivalul Internaţional EUROPAfest – jazz, blues, pop & clasic, singurul festival din Europa de acest gen, cu o tradiţie de 19 ani, care prezintă anual peste 35 concerte cu 300 de artişti din mai mult de 40 ţări; Jeunesses International Music Competition, cel mai puternic concurs de muzică clasică din regiune, derulat anual, alternativ pentru vioară, pian, clarinet, flaut și compoziţie; Bucharest International Jazz Competition, unul dintre primele trei concursuri de jazz din Europa, care în 2012 a înregistrat un număr de 25 trupe/25 ţări în semifinală; PROMS – Jazz & Classic, un proiect inedit care prezintă piese fusion jazz-clasic, în interpretarea unui ansamblu format din muzicieni de nationalităţi diferite, care susţine concerte în 10 ţări europene. Alte proiecte realizate: Turneul Laureaţilor, European Music Meetings, concerte, turnee, master-classes, workshopuri etc.; crearea și construirea organizaţiei naţionale „Jeunesses Musicales Romania”, care în scurt timp a devenit una dintre cele mai puternice organizații din cadrul „Jeunesses Musicales International”. Organizația sa a câștigat cele mai multe fonduri europene în cultură – domeniul muzical. 5 din cele 6 proiecte pe care Romania a reușit să le câștige la concursul de proiecte culturale derulat anual la Bruxelles sunt ale organizației conduse de Luigi Gageos.