Doamne, cuvintele Tale
Din ce ai spus, Doamne, totul s-a adeverit,
s-a înrourat, a dat în floare, s-a neţărmurit,
au mers cuvintele Tale, nu o dată, pe ghimpi,
sângerând prin spaţii şi timp,
cu tălpile goale, prin nisipuri fierbinţi,
dar neînfrânte au ajuns la ţărmul dorit,
asemenea viitorilor sfinţi…
Au cutreierat lumea la pas, pe frig şi-ntuneric
s-o urce spre taina şi mirul Celui Jertfelnic,
răgaz n-au avut, setea să-şi curme,
nici foame; au întrupat drumul Golgotei,
de vrednici păstori ai umanelor turme,
Au bătut la porţi ne-nstelate şi Fiii-au deschis,
şi-atunci fost-a lucrarea celui dintâi Paraclis,
cuvintele tale, Doamne, cele luminând în minuni,
le-am făcut temelii, iubiri, rugăciuni,
le-nmulţirăm – cum, prin Tine, însele zic,
precum holda cea nouă din magicul spic.
Din ce ai spus, Doamne, totul s-a adeverit,
s-a înrourat, a dat în floare, s-a neţărmurit,
câmpiile vorbesc cu verdele, apele glăsuiesc cu şopotul,
arborii cu frunzele, norii cu ploile,
doar tu, Doamne, cu Toatele,
cu Eternitatea şi Clopotul…
Florin Costinescu
Vezi: 
