Viaţa e tristă la noi, în schimb salariul e hazliu

Sub egida Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Oradea (Piaţa 1 Decembrie nr. 12) a apărut volumul de bancuri intitulat Folclor umoristic internetist, cules, selectat şi prelucrat de Florentin Smarandache, cu supratitlul Viaţa e tristă la noi, în schimb salariul e hazliu.

Profesorul Florentin Smarandache a contrazis teoria relativităţii a lui Einstein, iar cele mai înalte autorități științifice i-au dat dreptate. Din „Ziarul de Vâlcea” aflăm că cercetătorul român a primit o nouă distincție prestigioasă: Premiul statelor New Mexico şi Arizona la categoria Ştiinţe şi Matematică pe anul 2012.

Corporația New Mexico Book Co-op din Los Ranchos (SUA) organizează anual un concurs de cărți semnate de autori din New Mexico. Anul acesta au fost incluși în concurs și autorii din Arizona. Câștigător, la categoria „Cărți de Știință și Matematică” a fost desemnat, pentru a doua oară consecutiv, vâlceanul Florentin Smarandache, autor al cărții DSm Super Vector Space of Refined Labels.

Lucrarea celebrului român tratează cunoscuta Teorie Dezert-Smarandache (TDSm) din Teoria Informaţiei, care are aplicaţii diverse în cibernetică, computere, aviatică, cercetarea militară, medicină, etc. prin combinarea informaţiilor contradictorii furnizate de către sensori.

Teoria lui Smarandache – TDSm – a făcut subiectul a sute de articole, plus teze de doctorat la universităţi din Franţa, SUA, Australia, Romȃnia (Academia Tehnică Militară din Bucureşti), Canada, Algeria, Polonia, Olanda şi două teze de masterat în Iran şi Algeria.

După această succintă biografie oricine s-ar îndoi că Florentin Smarandache e una și aceeași persoană cu semnatarul volumului de bancuri apărut de curând în România. Personalitate complexă, Florentin Smarandache a scris poezie, proză, teatru și povești pentru copii cu aceeași ușurință cu care scrie despre știință în general și matematică în special. Umorul reprezintă starea de spirit a unui popor, iar bancurile sunt „buletinele de știri” ale unei nații. Deși râdem la auzul unui banc, râdem de defectele noastre sau ale tuturor, de sărăci și bogați, de prostie, ipocrizie, falsitate, de frig, de foame, de îmbuibare, de nerozie etc., de tot și de toate. Sunt bancurile educative? Majoritatea da, pentru că ele atrag atenția asupra defectelor omenești. Și mai este ceva: poporul care nu scoate bancuri este un popor trist, prin urmare bucurați-vă de apariția acestei cărți de folclor umoristic internetist.

„– Domnişoară, de ce v-aţi numit câinele «Boule»?

– Pentru distracţie. Când sunt în stradă şi-l strig, jumătate din bărbaţi se întorc!”

 *

„La brutărie:

– Domnule, a ieşit pâinea din cuptor?

– Da.

– Şi la ce oră se întoarce?”

  *

„Într-o zi Alinuţa veni la mama ei, obosită după pregătirile pentru nunta sa şi o întreabă:

– Mamă, cum îmi stă cu rochia de mireasă?

– Foarte bine, Alinuţa, dar nu crezi că ţi-ar trebui şi un mire?

–Ah, ştiam eu că am uitat ceva!”

  *

„Recent a fost efectuat un sondaj de opinie în Italia, în care întrebarea era: Credeţi că sunt prea mulţi străini în ţară? Rezultatele au fost după cum urmează: 20% dintre repondenţi au spus Si, 10% dintre repondenţi au spus No, 70% dintre repondenţi au spus: Ei, pe dracu’!”

  *

„Pe stradă era un bărbat orb, care cerşea:

– Aveţi milă, sunt orb şi am 15 copii!

O doamnă care era în trecere, s-a oprit şi l-a întrebat:

– Biet sărman, cum de ai 15 copii?!

–Păi, doamnă dragă, crezi că eu văd ce fac?”

  *

„Doi tractorişti scot pita, slana, bat o ceapă de roata de la tractor şi se pun să mănânce. Vine şeful turbat de nervi şi îi întreabă:

– Voi de ce nu semănaţi?!

Unul dintre ei, nedumerit, răspunde:

– Păi… noi nu suntem fraţi!”

  *

„Mistreţul furios îşi cumpără o bicicletă şi se dă cu ea prin pădure. Iepuraşul, fugind pe lângă el, îi tot strigă:

– O să cazi! O să cazi!

Mistreţul, nervos:

– N-o să cad! N-o să cad!

Până la urmă, cade într-o groapă. Iepuraşul, vesel:

– Vezi, ţi-am zis eu c-o să cazi!

Mistreţul îi răspunde răutăcios:

– Parchez unde vreau, da?!”

  *

„Înainte eram mereu indecis. Acum nu mai sunt aşa sigur.”

  *

„Dacă ai impresia că nu îi pasă nimănui dacă mai trăieşti, încearcă să nu plăteşti câteva rate la bancă.”

  *

„Dacă furi idei de la o persoană, se numeşte plagiat. Dacă furi idei de la mai multe persoane se numeşte cercetare.”

 *

„Ajută pe cineva care este la necaz şi îşi va aduce aminte de tine când va fi iarăşi la necaz.”

 *

„Dacă cineva râde – râzi împreună cu el!

Dacă cineva cântă – cântă împreună cu el!

Dacă cineva lucrează – lasă-l să lucreze!”

Pușa Roth

Fiziologia gustului: „Aș, v-ați scumpit de tot!”

Doamnelor şi domnilor, la fel ca şi dvs., am auzit, văzut şi simţit la buzunare cum se cumpeşte mâncarea, lumina, gazul, benzina, cum cresc preţurile din cauze diverse, de secetă, de politică, de câte şi mai câte, de te apucă ameţeala. Am început să fac socoteli, să mai renunţ ba la una, ba la alta, aşa ca să fiu şi eu mai econoamă, nu zgârcită, că mi-e frică de boala asta care te cuprinde cât ai zice „peşte”. Evident, ajungând într-un supermarket, m-am dus cu gândul la timpuri demult apuse, la viaţa de atunci a bucureşteanului sau a românului în general şi am deschis, după ce am ajuns acasă, cartea lui Gheorghe Crutzescu unde am găsit un pasaj despre istoria băcăniilor din Bucureşti, despre care autorul spune că este o instituţie unică şi, aş adăuga eu, o instituţie care este ca o carte deschisă spre a afla care sunt sau, mai bine zis, în acest caz, care au fost gusturile unei epoci în materie culinară. „Această instituţie, spune Crutzescu, era necesară bucureşteanului ca aerul, apa şi gazeta de dimineaţă. Băcăniile erau pline cu trufandale de-ţi lăsa gura apă, cu mistreţi şi căprioare atârnate întregi la prag, cu mormane de iepuri şi potârnichi, cu chisele cu icre, cu tejgheaua cu aperitive, armonioasă ca o natură moartă olandeză, cu băieţii lor atât de sprinteni, care jonglează cu şpriţurile şi umplu dintr-o singură mişcare doi ţapi, un amalfi şi un pelin cu sifon.”

De, vremurile au trecut şi acum omul grăbit ia mâncarea la pachete congelate, vidate, asortate şi altele, şi altele. Nu spune nimeni că nu e bine, dar parcă a dispărut poezia acelor vremuri, dar şi bucuria de a te târgui. Câte poveşti nu s-au scris, câtă cerneală nu s-a scurs despre cei ce se hrăneau gustând o măslină de ici, o bucăţică de dincolo. Nemuritor a rămas în acest sens personajul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, Hagi-Tudose, care îşi „făcea plinul” ciugulind de pe tejghele, adică, potolindu-şi foamea, setea dar şi pofta, omenească, de altfel. Aşa, spre aducere-aminte am să citez un pasaj, chiar cel cu pricina, ca să remarcaţi, domniile voastre ce boală grea e zgârcenia: „Dar nu l-ați văzut cum mișună prin cârciumi și băcănii? zise ctitorul. Intră într-una, ia binișor o măslină, o aduce la gură ș-o strecoară printre gingii. Fol, fol, fol, o mestecă… «E, cum dai măslinele, dragă cutare?…» «Atât» … «Scump, scump de tot la așa vremuri. Vremuri grele!» Și pleacă… Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. Rupe o bucățică, îi face vânt. Pleasc, pleasc… «Cum petreceți icrele?»… «Atât» … «Scump, scump. Vremuri grele!» Și pleacă… Se duce la pastramagiul din colț. «Ia să vedem, vericule, cum ți-e marfa, că nu mai dau pe la cutare»… Ia o feliuță, îi face de petrecanie. «Cum o dați?» «Pe parale și atât.» «Aș, v-ați scumpit de tot! S-au dus vremurile alea… Vremuri grele!» Și pleacă. Îi e sete. Intră într-o bragagirie. «Ei… să gust… ce bașibuzuc aveți?» Suge un fund de tinichea, ghiorț, ghiorț, ghiorț. «Zeamă de aguridă. Cin’ s-o bea? Cin’ s-o plătească? Vremuri»… Și pleacă. Așa mănâncă și se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă.”

Şi aşa ca din senin mi-am amintit, citind prin cronicile vremii ca la Iaşi, la Smirnov, se zăbovea preţ de o ţuică-două sau chiar trei, că de, ce mai conta, se ciuguleau câteva măsline – ochi de bou –, câteva icre negre, o felie de jambon, salamuri, lacherdă, viţel rece, uscături amestecate cu pâine de secară, cubuleţe. Fiecare gusta, că de, aşa viaţa pare mai frumoasă, iar pofta vine mâncând. Mie mi-e foame, sete şi poftă de viaţă! Dvs. cum staţi? Până data viitoare să inventaţi reţete. Nu de alta, dar să mai avem ce pune la cale împreună, dar să mai „ocolim” criza, bat-o vina!

Cu bine şi cu bucurie!

Pușa Roth