„Nunta în Someş” de Constantin Brăiloiu: o poveste fermecătoare despre obiceiurile de nuntă

Constantin Brailoiu - Nunta in Somes - coperta

eveniment liber sa spunPe 8 noiembrie 1940, compozitorul, muzicologul şi etnograful Constantin Brăiloiu rostea la Radio, cu darul povestitorului, bazându-se însă pe fapte reale şi pe cercetările proaspăt efectuate pe teren, conferinţa Nunta în Someş, ilustrată muzical cu documente sonore conservate până astăzi.

În vara anului 2014, Editura Casa Radio l-a invitat pelogo_casa-radio Victor Rebengiuc să citească la microfon, în Studioul T1 al Radiodifuziunii, în atenta regie a lui Vasile Manta, conferinţa lui Constantin Brăiloiu, al cărei manuscris se află în Arhiva scrisă a Radioului. Acest nou document, pus pe suport digital, face obiectul audiobook-ului Nunta în Someş, apărut în Colecţia „Lada de zestre”. Lui i se adaugă zece înregistrări autentice realizate în Someş în 1940: peţitul miresei, strigături, Cântecul miresei, jocuri, doină cu noduri, Horea miresei.

eveniment audiobook nunta in somes

Marți, 24 februarie 2015, în seara de Dragobete, Editura Casa Radio vă invită începând cu orele 19, la Café Cărtureşti Verona din București (str. Arthur Verona nr. 13-15) la o audiţie specială de pe acest audiobook şi la o dezbatere care va sta sub semnul dragostei şi al obiceiurilor de nuntă. Alături de Vintilă Mihăilescu – autorul prefeţei Slobod îi a veseli prezentă în booklet – se vor afla etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, antropologul Bogdan Iancu şi Florin Iordan (etnomuzicolog, membru fondator al formaţiei de muzică veche românească „Trei Parale”). Invitat special: Victor Rebengiuc, care rosteşte cu o extraordinară forţă povestea celui mai important ritual de trecere, nunta.

constantin brailoiuCum ascultăm astăzi un asemenea document sonor datând din 1940? Către ce elemente ne îndreptăm atenţia? E, pentru spectatorul contemporan, doar o poveste curioasă, amuzantă, frumoasă? Altfel spus, mai regăsim indicii de atunci în nunţile şi obiceiurile de astăzi? Care mai este semnificaţia nunţii în mentalul colectiv contemporan?

„Mulţi sunt cei care au scris despre obiceiurile de nuntă şi alte ritualuri la români, dar probabil că nici unul nu a avut «verbul» lui Brăiloiu şi nici arta lui de a presăra cele mai minuţioase detalii etnografice în cea mai fermecătoare povestire. Din acest punct de vedere, Nunta în Someş este o bijuterie a genului”, scrie antropologul Vintilă Mihăilescu.

Dezbaterea de la Café Cărtureşti Verona va fi moderată de Maria Balabaş (jurnalistă Radio România Cultural şi muziciană). Întreaga seară Constantin Brăiloiu – Nunta în Someş va deveni un documentar audio, realizat de către Maria Balabaş pentru Radio România Cultural.

Partener media: Radio România Cultural

Mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Editura Casa Radio

„În timp de poveste” la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea

in-timp-de-poveste-2013

Vineri, 13 decembrie 2013, ora 11.00, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei temporare În timp de poveste.

Ghidajul expoziţiei va fi asigurat de elevii clasei a VII-a B de la Şcoala Gimnazială nr. 12, diriginte Mihaela Sâmbeteanu. În acest demers au fost coordonaţi de doamna profesor consilier şcolar Jenica Batiște.

muzeul de etnografie tulcea

„Viaţa satului ne-nvaţă că există un timp pentru toate şi-n toate: pentru semănat, rodit şi cules, pentru naştere, viaţă, moarte şi… toate-s presărate cu poveste.

Dar ştii ceva? Timpul nu-l poţi împăca, lungi sau scurta, dar poţi din timp evada. Cum? Vino şi vei vedea!

Timpul se scurge continuu în zi de sărbătoare sau orice zi trecătoare. S-au inventat şi ceasuri să-l măsoare, s-au privit şi umbre în cercuri desenate pe nisip, nisipul curgând în clepsidre, dar timpul nu s-a oprit.

tulcea muzeul de etnografie si arta populara

S-au ţesut istorii, legende, poveşti, basme despre tine, despre mine, şi chiar despre El – timpul. Expoziţia transpune vizitatorul într-un timp de poveste, în care totul este posibil, eroii luptă pentru onoare şi dreptate, iar răul este întotdeauna învins.

Vei afla, de ne vei vizita, despre: prostia omenească şi sfaturile omului înţelept, ajutorul fermecat al babei, lupta dintre erou şi zmeul cel rău, Prâslea cel Voinic şi merele de aur, modestia fetei moşneagului, punguţa cu doi bani, cele cinci pâinici, isprava lui Roman Năzdrăvanul, pozna cumetrei vulpi sau povestea celor trei rodii aurite.

A fost odată ca-n poveşti,/A fost ca niciodată,/Când timpul puteai să-l opreşti,/Sau să te-ntorci în timp îndată…/ Acum vreau să-ţi dau de veste/Ca-i să intri în poveste!”

„Capra cu trei iezi”, la Alicante

capra cu trei iezi in spaniola teatrul luceafarul

Teatrul „Luceafărul” din Iaşi prezintă spectacolul Capra cu trei iezi după Ion Creangă, marţi, 4 iunie 2013, ora 11.00, la Centrul cultural Las Cicarreras al Primăriei din Alicante (Caja Negra,C/ San Carlos, nr. 78, Alicante), versiune în spaniolă – traducerea: Cătălina Iliescu, María Antelo, Lucica Nichistroi şi Claudiu Picu.

La ora 19.00, în Colegio Mayor, lângă Campusul Universităţi Alicante (Spania) va avea loc al doilea spectacol, versiune în română, cu traducere afişată în spaniolă. Versiunea scenică a cunoscutei poveşti a lui Ion Creangă dezvoltă regizoral spiritul ei popular, refăcînd atmosfera satului de odinioară atât sub aspect scenografic, cât şi în planul sonorităţilor. Ideea realizatorilor este să readucă în atenţie jocurile şi jucăriile de altădată ale copiilor, prin utilizarea unor materiale şi practici specifice tradiţiilor folclorice româneşti.

Dramatizare de Ion Agachi. Regia: Ion Ciubotaru. Scenografia: Mihai Pastramagiu. Muzica: Matilda Andrici.

Pictura decorului este inspirată de creaţiile plastice ale artistului naiv Gheorghe Ciobanu.

Distribuţia: Beatrice Engel, Mariana Ivanov, Ileana Ocneanu, Ioana Iordache, Dumitru Georgescu.

ion creanga capra cu trei iezi

Teatrul „Luceafărul” din Iaşi este o instituţie profesionistă de spectacole pentru copii şi tineret, care funcţionează din 1950. În fiecare stagiune, în medie 5 noi premiere se adaugă repertoriului său permanent, alcătuit din circa 30 de titluri. Anual, în cele două săli ale sale intră aproximativ 50.000 de spectatori. Instituţia participă la festivaluri naţionale şi internaţionale de prestigiu şi organizează la rândul ei un Festival Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, ajuns acum la ediţia a VI-a.

 

Mariana Anghel la Gala Cântecului Românesc

mariana anghel

eveniment liber sa spunMariana Anghel, marea artistă din Ţara Haţegului, va cânta duminică, 10 februarie 2013, în Aula Magna a Universităţii ,,Spiru Haret” din București (Şoseaua Berceni, nr. 24), în spectacolul extraordinar Gala Cântecului Românesc. Îndrăgita interpretă aniversează 30 de ani în slujba cântecului popular. Spectacolul începe de la ora 17.00, iar intrarea este liberă. Evenimentul este organizat de către Societatea Naţională „Spiru Haret” pentru Educaţie, Ştiinţă Şi Cultură împreună cu TVH 2.0.

Pe scena Aulei Magna USH vor mai urca să-i spună „La mulţi ani!” prin cântec o pleiadă de artişti de valoare ai folclorului nostru, o adevărată paradă de stele: Gheorghiţa Nicolae, Mariana Stănescu, Gabriela Tuţă, Maria Loga, Ileana Lăceanu, Cătălin Maximiuc, Maria Butaciu, Ionuţ Sidău, Mioara Velicu, Marcel Anghel, Marius Brutaru, Ovidiu Homorodean şi Mărioara Man Gheorghe.

Accesul la spectacolul din Aula Magna a Universităţii ,,Spiru Haret’’ este permis începând cu ora 17.00. Punct de reper: Staţia de Metrou Apărătorii Patriei.

Gala Cântecului Românesc va fi transmisă în direct de TVH 2.0.

Agero

Cu articole bine scrise și teme de larg interes, cu subiecte de actualitate, la un nivel jurnalistic exemplar, este nr. 35 al revistei „Agero”, Magazin cultural de opinie și informaţie în limba română, care apare în Germania, la Stuttgart. Redactor șef: Lucian Hetco. Revista „Agero” cuprinde analize și comentarii pe teme de istorie, cultură, economie, limbi străine, actualitate germană, proză, poezie etc., beneficiind de colaborarea unor personalități române din Europa, SUA, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Basarabia și România.

Doamna Maria Diana Popescu ne-a semnalat apariția acestui număr din cuprinsul căruia am selectat câteva articole, eseuri, comentarii.

Victorii celebre ale oştilor române conduse de Iancu de Hunedoara

de dr. Tiberiu Ciobanu

Înfrângerea armatei turceşti, care sub conducerea lui Mezid, beiul de Vidin, invadase sudul Transilvaniei în martie 1442, şi readucerea Ţării Româneşti în rândul forţelor ce alcătuiau frontul antiotoman, îl determină pe sultanul Murad al II-lea să iniţieze, în august 1442, o nouă expediţie militară la nord de Dunăre.După cum consemnează cronicile vremii, urdia turcească avea de această dată efective cu mult mai mari decât în primăvară (cca. 80.000 de războinici numai din Rumelia), oştilor rumeliote, cele din partea europeană a Imperiului Otoman) alăturându-li-se numeroşi akângii, 2.000 de ieniceri şi 6 sangeacuri (conduse de „şase bei şi sangeaci de spahii”) din Anatolia. Citește mai departe.

Dr. Dionisie Dubinciuc – Medicină şi poezie

de Maria Diana Popescu, Agero

Clasic şi modern, romantic, îndrăgostit sau resemnat, fascinat de patologia lirică a cuvântului scris, un doctor de metafore priveşte elegant din carte spre noi. Graţie zestrei culturale vivante pe care o înstăpâneşte, dr. Dionisie Dubinciuc alege, în locul spectacolului vizual crud şi senzual al poeziei postmoderne, registrul romanţios, răscolitor, nu neapărat prin exaltarea sensibilităţii, cât prin profunzimea semnificaţiilor. Spirale şi ramuri, ca simboluri arhetipale ale structurii sinelui integrat în vers, construiesc un microcosmos poetic, unde medicina însăşi pare să opereze profunda şi deseori misterioasa legătură dintre aceste două domenii, devenite brusc inseparabile. Poezia din Vine o vreme… , ca suport profilator al unui spirit sugestiv, iterează trăiri poetice proprii (tristeţea, singurătatea, aşteptarea, dorul, chemarea), ca într-o litanie unde înfiorarea mistică şi îndoiala se topesc în crescendoul speranţei, dînd celui ce-l citeşte impresia că se află în luminişul pânzei Dans în faţa unei fântâni de Lancret: „Rugăciuni în miez de noapte, fulgere pe cer senin, / Tremur lung la poarta vieţii cu beţie şi cu dans, / venerând madone triste în poeme şi-n venin, / Morţii daţi-i ultimatum, vieţii daţi-i un avans.” Mai mult decât nişte legi fundamentale operează în ceea ce este de fapt trupul poeziei sale. Sunt luate decizii ale căror consecinţe nu pot fi prevăzute, fiecare decizie având caracterul unei amplificaţii lirice: „Stau aplecat peste câmpia udă / Şi peste florile ce stau să moară, / Sunt prea stresat de viaţa noastră nudă, / Şi cred c-am să dispar aşa-ntr-o doară.” Citește mai departe.

Nicolas Lancret (1690– 1743), Dans în fața unui fântâni

Unde sunt ierarhii Bisericii Ortodoxe Române?!

de Gheorghe Constantin Nistoroiu

„…Putea-voi duce austeritatea persoanei mele după pilda Prototipului nostru, măcar până la drumul arzător al apostolatului zilnic, cu resemnare la auzirea vorbelor de ocară şi chiar la primirea de lovituri şi scuipări pentru învăţătura Evangheliei?… Căci de o încoronare de spini şi de întinsul mâinilor pe cruce e prea greu să mai vorbim noi, muritorii de astăzi!” (Episcopul Grigorie Leu)

„A venit timpul când arhiereii trebuie să-şi scoată mitrele aurite- semnul slavei lui Hristos, şi să-şi pună cununi de spini, căci mai mult se huleşte astăzi în popor numele Domnului decât se slăveşte”. (Ieromonahul Tihon).

Primirea binecuvântării dumnezeieşti de a păstori sufletele şi conştiinţele credincioşilor, cercetându-le, îndrumându-le, curăţindu-le, ajutându-le, vindecându-le, întărindu-le şi călăuzindu-le spre Lăcaşul cel de sus, la Supremul Arhiereu Iisus Hristos, este cea mai înaltă demnitate la care poate să aspire dreptmăritorul sau muritorul creştin. Fiind o demnitate divină prin misiunea ei dumnezeiască este mai presus de toate celelalte demnităţi, fie ele chiar regale sau imperiale, întrucât permanenta împlinire şi desăvârşire îşi are menirea în destinul Crucii: al bucuriei şi al suferinţei, al jertfirii şi al biruinţei.

Arhiereul, păstorul în genere, odată chemat şi ales la slujirea lui Dumnezeu şi a Naţiei sale, nu-şi mai aparţine sieşi decât ca bunăvoinţă a dăruirii totale lui Dumnezeu, Neamului său şi întregii creaţii a Ziditorului.

Istoria primului mileniu creştin atât pe plan naţional cât şi universal a avut cinstea de a se încununa cu frumuseţea cununilor martirice ale credincioşilor şi deopotrivă ale Păstorilor lor.

În acest sens ne stau mărturiile Istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi cele ale Istoriei Bisericii Universale. Citește mai departe.

Meşterul Manole, Alesul

de prof. Vasile Duma

După Mioriţa, legenda Meşterului Manole este creaţia literară populară căreia i s-au consacrat cele mai multe studii şi comentarii. Filozofi, folclorişti, istorici ai religiilor, scriitori, etc., au simţit nevoia să se aplece asupra acestui personaj-mit (Mircea Eliade), pentru a-i descifra mesajul şi impactul pe care l-a avut asupra spiritualităţii româneşti. Unii au încercat chiar să-l rescrie, creând opere literare proprii, cea mai cunoscută fiind drama omonimă a lui Lucian Blaga.

Fântâna lui Manole, Curtea de Argeş

Citind balada populară Mănăstirea Argeşului suntem încă de la început puşi în faţa unui fapt prestabilit: eroul nu este un om obişnuit („Nouă meşteri mari / Calfe şi zidari / Şi Manoli zece, / Care-i şi întrece), fiind ales de către Negru-Vodă să-i ridice „Monăstire naltă / Cum n-a mai fost altă”, pe un loc consacrat „un zid părăsit / Şi neisprăvit”, undeva „Pe Argeş în gios”. Încrezător în forţele proprii, Manole se apucă de lucru, „Dar orice lucra, / Noaptea se surpa”, spre nemulţumirea domnitorului, care „se mira / Ş-apoi îi mustra, / Ş-apoi se-ncrunta / Şi-i ameninţa / Să-i puie de vii / Chiar în temelii” şi disperarea meşterilor: „Calfe şi zidari, / Tremura lucrând, / Lucra tremurând”. Este acesta un moment de grea cumpănă pentru Manole („nici că mai lucra”), care pune sub semnul întrebării capacitatea sa de a-şi împlini menirea, fiindu-i ameninţată nu numai viaţa, dar şi reputaţia, precum şi convigerea că se află sub oblăduirea Celui de Sus, pentru gloria căruia lucrează pe pământ, ridicând biserici de o frumuseşe neasemuită. Somnul îi aduce însă răspunsul la frământările sale şi îi redă încrederea în sine. Simţindu-se iarăşi în graţia unor forţe superioare („O şoaptă de sus”), Manole destăinuie tovarăşilor de lucru sacrificiul pe care trebuie să-l facă pentru a putea termina edificiul: „În zid de-a zidi / Cea-ntâi soţioară, / Cea-ntâi sorioară / Care s-a ivi/ Mâni în ziori de zi”, meşterii legându-se prin jurământ să păstreze taina şi să ducă la îndeplinire mesajul divin.

Apariţia propriei soţii a doua zi îi întăreşte lui Manole convingerea că el este cel ales, dar în acelaşi timp îl aruncă în pragul disperării. Într-o altă cultură, un astfel de om s-ar fi simţit onorat să-şi poată sacrifica ceea ce îi este mai drag, dacă asta este voinţa zeilor. Manole consideră însă că jertfa care i se cere este prea mare, chiar şi pentru unul ca el şi, simţindu-se încă în graţiile Atotputernicului, invocă îndurare pentru sine („în genunchi cădea”) şi salvarea soţiei, fără să conştientizeze că acest lucru înseamnă încălcarea propriului jurământ şi, în acelaşi timp, respingerea condiţiei necesare pentru terminarea construcţiei. Rugăciunile sale sunt primite „Domnul se-ndura / Ruga-i asculta”, dar ceea ce a fost dinainte stabilit nu mai poate fi schimbat: „Nici c-o înturna! / Ea mereu venea / Pe drum şovăia / Şi s-apropia”. Citește mai departe.

„Pentru mine, dacă Germania nu e, nimic nu e”

Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor şef la Jurnalul Naţional, realizat de Octavian D. Curpaş, SUA

„Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)

Cuvântul scris a fost şi va rămâne o forţă care poate schimba lumea, ceea ce conferă jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existenţial al fiecărei naţiuni. În acest context, condiţia sine qua non pentru transmiterea informaţiei şi prezentarea fidelă a realităţii este propria informare şi documentare a specialistului din presă scrisă. Acurateţea şi rigurozitatea informaţiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramură de top a genului gazetăresc. Jurnalistul – în general, cel de politică externă – în special are nevoie în permanenţă de documentare şi informare corectă.

Un astfel de profesionist, fin analist de politică externă pentru care munca reprezintă o adevărată pasiune este şi Marina Constantinoiu, redactor şef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionată de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumărate ori, dar am fost şi în Iordania şi Siria. Am vizitat multe ţări din Europa, în jur de 20, şi am ajuns de două ori în Statele Unite.” Munceşte intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul Naţional, mai întâi ca şef al departamentului de politică externă şi apoi ca redactor şef, considerând că alegerea acestei profesii nu-i aparţine, hotărârea în acest sens luând-o „viaţa însăşi”.

Bucureşteancă 100%”, Marina Constantinoiu este pasionată de tot ce înseamnă politică externă, înclinaţie evidentă manifestată încă din copilărie. Licenţiată a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti (1994), în prezent predă studenţilor de aici două materii de specialitate. Ca o „Leoaică” ce este (născută la 13 august 1970), reuşeşte să-şi exercite obligaţiile profesionale cu abilitate şi dedicare, în pofida faptului că timpul alocat familiei nu este întotdeauna aşa cum și-ar dori. Este căsătorită cu fostul său coleg de bancă din liceu, căruia ar vrea să-i poată aloca mai mult timp decât o face, pentru că, inevitabil, meseria de jurnalist înseamnă multă muncă, un program aleatoriu şi implicare permanentă.

Dacă are abilitatea de a depăşi greutăţile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru că „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fără a fi nevoie de o „reţetă specială” şi asta pentru că „totul stă în puterea unui virus: virusul presei!” Citeşte interviul.

Mihai Potcoavă, Petunii, 2005

Grăuntele de adevăr, literatură, adevărurile trăite

de Daniel Mureșan

Ne aflăm printre adevăruri. Un număr dintre ele nu pot fi cunoscute fiindcă întregul se manifestă în prea multe conexiuni, acestea mai adaugă altele. Ce se poate face, până unde putem limpezi pretenţiile adevărului, ale acestor pânze ce se ţes la infinit? Hegel se opreşte, sigur cu alte cuvinte, la ceea ce a spus şi Aristotel despre adevăr: ,,Adevărul în filozofie înseamnă că acest concept şi realitatea corespund.” Putem şi trebuie să privim adevărul din mai multe perspective, după cum trebuie să revenim la Aristotel şi la Hegel, la matcă..

După Descartes întregul trebuie împărţit în părţile sale, studiate părţile. Cunoaşterea e necesar să urmeze calea de la simplu la complex e obligatorie reîntregirea a ceea ce a fost împărţit cu toate adiţionările până la cele ultime. (Simplă şi de neîntrecut metoda carteziană). Neodihna, dragostea pentru marea autenticitate, adunarea tuturor coroborărilor posibile, suferinţele căutării te pot apropia de grăuntele de adevăr, bun al tuturora.

Artiştii, calea este atât de cunoscută, îi alătură vieţii crâmpeie din trăirile lor, ale tale, sentimente, experienţe comune, altele, pentru a urma viaţa, în indiferenţă, lacrimi şi bucurii şi din când în când încurajări ca şi aceea a criticului G. Călinescu. El pune în lucru înţelesul adevărului, aşa ne pare, zicând: ,,A urmări numai adevărul, aceasta este obiectivitatea.” Dar în tot ce fac oamenii se ataşează unor opinii, tot aşa se comportă şi scriitorii, creatorii cu nevoile grăuntelui de adevăr, ale adevărurilor personale. Apoi îmbrăţişează mai mult opiniile publice entuziaste, sau numai le descriu. De atâtea ori a fost maculat adevărul la comanda dictaturilor, ale intereselor legate de putere. Erau duşi, spre ex., ţăranii să vadă viaţa prosperă, recoltele necuvenit de mari ale vecinilor ce-au intrat cu un an înainte în gospodăriile agricole colective (aici erau aduse camioane pline cu produse, maşini agricole, toate bune pentru imaginea momentului, apoi toate erau purtate prin alte sate ce erau încă insuficient ,,încadrate”… pentru a declara că socialismul a învins definitiv la oraşe şi la sate.

Silniciile de tot felul; cotele ce nu puteau fi plătite, canalul, închisorile, execuţiile au pus capăt vieţii unor oameni demni, nobili. Aşa este adevărul un rege detronat, căruia destinul i-a rezervat să trăiască împreună cu ,,Opinia publică”, căreia Nicolas Chamfort îi spune regina lumii, pentru că ]prostia e regina proştilor.” Citeşte mai departe.

Emil Cojocaru, Fată citind

De rerum… Limba română

de Eugen Evu

„Şi încurcă-le limbile, ca să nu ajungă asemeni nouă şi să urce la ceruri”, citat din memorie, din Genesa V.T.

O limbă „nevindecată”, prezenţa diactricielor fiind dinspre turci, bulgari şi ruşi (slavi.)… De la latinii post-dacici, avem desigur patrimoniul lingvistic ştiut; până la retragerea romană (271 – Aurelian) – latina vulgata, iar apoi câteva secole de năvăliri, cea mai influenţabilă (prin ortodoxism şi alte zone ale societăţii…) – fiind a slavilor… (de unde vine şi „sclavi”?)

Prefix nominal BAB – de la Babilon vine… În Bucegi, Babele, Baba Dochia etc. Posibil şi unele corupte, Babadag; altundeva este Bab-El- Mandeb ş.a.;

BAL – sud-dunărean, este posibil unul păstrat de la BAAL(?), BAL, Bel, adică alb, strălucitor (ca zeii, Daoi ş.c.l.)?

Vocabula UR, prefix, sufix sau integrată

UR vine sigur de la Uriaşi (Urieş, sau om mare la statură). Exte omniprezent în tot spaţiul actual al României, ca şi cel omonimic-biblic, în toponimică sau onomastică, de Jidovi (nume pentru uriaşi: Jidvei, Movile, Peşteri, Munţi, explicit „ale jidovilor” ş.c.l). Poate că şi G-ul, zeitatea promordială cu rezonanţă, egipţiană, de GEB, la protodaci GEBELEISIS (Gebel(e)Isis!) – vine din consoana „J”, Jebeleisis (?), există localitatea Jebel ş.a. (n. r. sau ridicatură, munte, în arabă?)

Despre vocabula UR am scris episodic în unele cărţi ale mele şi într-o revistă arădeană. UR poate fi de la URIEL, vezi cartea extraordinară Aparatul lui Uriel, dar şi Cartea lui Enoh (apocrifele) şi numele îngerului Uriel, prezent alături de Mihael, la „adormirea Maicii Domnului” şi „operaţiunea de inseminare” (conform unor analişti în domeniu), a Fecioarei Maria, „prin Duh Sfânt”…

[…] Cuvintele… Literele au fost iniţial cuneiforme, deci un fel de cuie, cuvinte-cuie. Iar textul, pejorativ zicând, este crucificare de Sine… Suferinţă psihică, curente ca onirism, pornolirism ş.c.l.; mituri-cheie: Eros şi Thanatos, Eros şi Psyche, Orfeu, „disfuncţie maniacală” (Itinerar psihiatric dr. Brânzei, Socola) etc. Încrucişare, idem….” Citeşte mai departe.

Mihai Potcoavă, Isabela, 2008

De ce Eminescu?

de Geo Găletaru

Asistăm cu stupoare, de câţiva ani încoace, la o discreditare sistematică şi furibundă a tot ceea ce are tangenţă, mai mult sau mai puţin, cu specificul nostru naţional. O elită culturală cu apetenţe internaţionaliste, marcată iremediabil de sindromul cosmopolitismului (manifestat sub forma unor puseuri de orgoliu intelectualist), încearcă să impună cu obstinaţie idei şi precepte culese (de) aiurea, inventând ad-hoc contexte aberante, incompatibile cu spiritul acestui popor.

Valori culturale emblematice, constituind osatura axiologică a unei spiritualităţi inconfundabile, sunt repuse cu asiduitate în discuţie, pentru a fi negate printr-un insidios proces de intenţie, iar macularea lor, în loc să provoace măcar reţinere, dacă nu dezgust sau revoltă, tinde să devină o practică curentă a unei elite culturale având vocaţia unică a demolării. Scenariile acestei execuţii sumare reiterează cu uimitoare fidelitate spiritul malefic al proceselor similare din anii proletcultismului, de care le deosebesc doar cinismul de rigoare al regizorilor actuali şi ambalajul pseudo-democratic al justificărilor invocate. „Mioriţa”, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, George Călinescu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Marin Preda, Nichita Stănescu, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu, Paul Anghel sau Marin Sorescu au trecut, rând pe rând, pe sub furcile caudine ale intoleranţei şi agresivităţii acestor killeri culturali predestinaţi tuturor fanatismelor conjuncturale. Citeşte mai departe.

http://www.agero-stuttgart.de/

Prezentare de Puşa Roth

Gala Vocea Populară la Sala Radio

Iubitorii de folclor sunt invitaţi sâmbătă 2 iulie 2011, la ora 17.00, la Sala Radio, la concertul de gală al Concursului „Vocea Populară”. În marea finală se vor întrece reprezentanţi din Muntenia, Ardeal, Moldova, Banat, Oltenia şi Dobrogea, acompaniaţi de Orchestra de Muzică Populară Radio, condusă de Adrian Grigoraş.

De asemenea, Gala se bucură de prezenţa unor invitaţi speciali, precum Tiberiu Ceia, Gheorghe Roşoga, Elesabeta Turcu, Anton Achiţei, Alexandru Pugna.

Concurenţii prezenţi în spectacolul de sâmbătă sunt câştigători ai semifinalelor şi finalei regionale transmise de TVR3 în colaborare cu TVR Bucureşti, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara şi TVR Târgu-Mureş.

Concursul „Vocea Populară” este un proiect demarat de TVR 3 şi Radio România. Cele două mari instituţii media îşi propun să îndrume şi să promoveze tinerii talentaţi în domeniul muzicii populare şi al folclorului românesc. Totodată, evenimentul vine în întâmpinarea dorinţei publicului iubitor de cântece, tradiţii şi obiceiuri populare autentice.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 60–64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.

Liber sa spun – editia de Craciun

Imi face placere sa va anunt ca la editia de sambata viitoare, de Craciun, voi beneficia de prezenta in emisiune a  unui redactor muzical cu vechi „state”, culegator de folclor, autor de carti, un om care a incurajat tinere talente si o mandrie totodata pentru Radio Romania. Ii multumesc ca ziua sfanta de Craciun o dedica muncii ei. Este Vasilica Ghita Ene.

O a doua invitata pe care v-o prezint este studenta, invata voluntar la Radio Romania de peste un an, nu e platita, s-a apropiat mult de Biserica si as vrea sa surprindem impreuna Sarbatoarea prin ochii unui tanar. Al treilea invitat nu e confirmat, inca. Sambata, 25 decembrie, radio3net, veniti si la Chat cu cei din emisie, ora 12.00.