Armonia calmă și alternanța senină a contrastelor

dinu mihai falcoianu pasaj 3

Dinu-Mihai Fălcoianu, Pasaj 3

Ceea ce frapează și provoacă numaidecât la picturile cu care vine Dinu-Mihai Fălcoianu la noua întâlnire pe care ne-o dă la Galeriile „Orizont” din Capitală este acest straniu, neliniștitor și, poate de aceea, captivant joc al contrariilor.

Contururile ferme, riguroase, precise se întretaie și se contrazic mereu cu un anume echivoc al formelor. Și totul se petrece într-o anume ordine (ne)firească a lucrurilor.

dinu mihai falcoianu portret foto

Dinu-Mihai Fălcoianu

Spun „(ne)firească” întrucât ochiul sufletului, atât de bântuit de fantasmele crizelor din lăuntrul și din afara fragilelor noastre existențe limitate și efemere, tânjește după armonii și după echilibru, în vreme ce ochiul minții și-ar dori să meargă mai departe de asimetriile ontologicului și ale finitului.

Spun, totuși, „(și) firească”, dată fiind împrejurarea că Dinu-Mihai Fălcoianu a ales în mod conștient, deliberat, să pună la încercare capacitatea contrariilor de a exista în același spațiu și în același timp. Aproape că îmi vine să zic vorba aceea despre „unitatea și lupta contrariilor”, dar tare mă tem că vor sări de trei coți în sus niscai puritani care să mă acuze că fac apologia dialecticii marxist-leniniste!…

asfintit dinu mihai falcoianu

Dinu-Mihai Fălcoianu, Asfințit

Această armonie subtilă a formei trasate cu mână sigură, cu echivocul unor contururi tot mai șterse, mai nesigure și mai dătătoare de neliniști a fost și va rămâne, după câte mi se pare, vocația mărturisită a pictorului.

„Teoria contrastelor ce se resping și se atrag în același timp neputând exista unele fără altele, este o axiomă și nu trebuie demonstrată”– scrie negru pe alb Dinu-Mihai Fălcoianu și nu văd cum l-aș putea contrazice. Citește articolul integral în Revista VIP.

Șerban Cionoff

Revista VIP, 11 februarie 2013

„Dincolo de cuvinte”, expoziție de pictură Andreea Gheorghiu și Cristina Tămaș

În perioada 28 iunie–7 iulie 2012, la Galeria Elite Prof Art din București (str. Dr. Nanu Muscel nr. 14, cartierul Cotroceni) va fi deschisă expoziția de pictură Dincolo de cuvinte. Expun: Andreea Gheorghiu și Cristina Tămaș. Vernisajul va avea loc vineri, 29 iunie 2012, la ora 18.00. Expoziția va fi prezentată de Costin Tuchilă.

Program de vizitare: marți–vineri, orele 11.00–14.00; 15.00–19.00; sâmbătă, orele 11.00–14.00.

Cu stiluri, modalități de abordare și tehnici diferite, lucrările celor două artiste au certă individualitate. Acordurile cromatice puternice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, predomină în lucrările Andreei Gheorghiu (acrilice pe pânză): flori, peisaje, portrete, compoziții tematice. Ca temă, Bărci la Ayvalik amintește de marii maeștri ai picturii românești, care au pictat marine (Dărăscu, de exemplu), dar are evident un mod de tratare și expresie personală, atât din punct de vedere compozițional, cât și cromatic. Portretul intitulat Noaptea Sânzienelor trimite la caracterul magic al sărbătorii, prin privirea hipnotică a „personajului” portretizat.

În tehnică mixtă, folosind tridimensionalitatea, Cristina Tămaș stilizează în manieră proprie imagini, pornind de la peisaje, chipuri umane, forme vegetale devenite prilej de meditație. Abstractizarea formei este realizată cu măsură, atât cât trebuie pentru a sugera o idee sau o stare, ca în Păpușă balerină. Explozia cromatică din unele tablouri conduce la pulverizarea formei, dar impresia de spațialitate, de relief se păstrează, creând efectul dorit (Vulcan).

Costin Tuchilă

 

Andreea Gheorghiu, Bărci la Ayvalik

Andreea Gheorghiu, Noaptea Sânzienelor

Cristina Tămaș, Păpușă balerină

Cristina Tămaș, Vulcan

Expo Love-Crystal

În apropierea Zilei îndrăgostiţilor, Valentine’s Day (14 februarie), Muzeul Național de Geologie din Bucureşti (Şos. Kiseleff nr. 2) recreează atmosfera specifică iubirii. Astfel, între 10 şi 12 februarie 2012 va fi deschisă „Expo Love-Crystal”. Cristale, bijuterii, pietre prețioase și semiprețioase… toate în încercarea de a da o nouă dimensiune a cadourilor şi de a veni în ajutorul îndrăgostiţilor. Printre cele mai frumoase eşantioane mineralogice, vor putea fi admirate şi varietăţi de cuarţ.

Cuarţul roz, recunoscut de către cristaloterapeuţi ca piatra păcii, a iubirii şi a inimii deschise, în zeci de forme fascinante, va fi prezent la „Expo Love-Crystal”.

Primele mărgelele de cuarţ găsite în zona Mesopotamiei (actualul Irak) datează încă din anul 7000 î. Hr, iar bijuteriile de cuarţ roz au fost realizate de asiatici între anii 800–600 î. Hr. Istorie şi diversitate la „Expo Love-Crystal”, iar intrarea este liberă pentru persoanele care poartă numele de Valentin sau Valentina. Program de vizitare: 10.00–18.00.