Festivalul de Muzică Veche București

festival muzica veche afis

eveniment liber sa spunAjuns la o ediție jubiliară (a zecea), Festivalul de Muzică Veche București este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România și este cotat pe locul patru între „cele mai frecventate festivaluri din București” (conform Barometrului de consum cultural pe anul 2014 realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală). De asemenea, Festivalul este considerat cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul Europei iar anul acesta a devenit membru (singurul din Europa de Est) al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA). Continuă lectura „Festivalul de Muzică Veche București”

Monde intérieur

monde interieur

Miercuri, 18 martie 2015, la ora 18, la Muzeul de artă vizuală din Galaţi (str. Tecuci, nr. 7, bl. V3) va fi vernisată expoziţia Monde intérieur care aduce pe simeze, direct de la Paris, pictură de Rodica Costianu şi Fu Site. Despre opera celor doi tineri artişti vor vorbi, la vernisaj, Marius Tiţa, critic de artă, Mariana Tomozei Cocoş, critic de artă şi muzeograf, şi Eduard Constandache, curator şi muzeograf.

Criticul Marius Tiţa consideră că este vorba despre unul dintre cele mai importante evenimente de artă contemporană ale anului, expoziţia de la Muzeul de artă vizuală din Galaţi fiind susţinută de doi artişti cunoscuți pe scena internaţională.

Rodica Costianu este născută la Galaţi şi s-a stabilit în Franţa unde a putut să se dedice artei. Artista continuă căutările în descompunerea formelor şi interogarea straturilor de profunzime. Fu Site este născut în China şi a venit Franţa pentru studii de pictură. S-a impus prin viziunea sa care adaugă detaliului figurativ o atmosferă de introspecţie şi transcedenţă.

Expoziţia Monde intérieur va fi deschisă până în ultima zi a lunii martie.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Pictură

Joe Dassin

joe dassin calendar annie musca liber sa spun melodii de joe dassin

calendar„Nous n’étions pas encore que des bébés quand notre père a disparu le 20 août 1980…!”, mărturiseau Jonathan și Julien, cei doi fii ai lui Joe Dassin (5 noiembrie 1938–20 august 1980), în prefața albumului Inedit, dedicat artistului care nu mai are nevoie de vreo prezentare. Imaginile și melodiile sale au rămas să povesteasă despre el…

„Je suis américain”

„Je suis américain, né a New York le 5 novembre 1938 sous le signe du Scorpion. Mes grands-parents étaient russes et hongrois”, spunea Joe Dassin în cartea Cher Joe Dassin, apărută în 1987 la Éditions Carrère, sub semnătura primei sale soții, Maryse Massiera, alături de care trăise 11 ani, și a prietenului și asociatului său, Jacques Plait, cunoscut producător și director artistic francez.

joe dassin calendar annie musca liber sa spun

Joe Dassin

Artistul, pe numele său adevărat, Joseph Ira, va descoperi mai târziu farmecul metropolei americane unde venise pe lume, deoarece când avea un an și jumătate, părinții săi, Béatrice și Jules Dassin, părăsesc New York-ul și se instalează în California, la Los Angeles, pe strada Bronson, chiar vizavi de Watts, cartierul de negri. Pentru Joe, California avea să rămână pentru totdeauna paradisul copilăriei, unde vremea era frumoasă, iar iarna nu ningea niciodată. În plus, trona și seduisantul Pacific. Ca orice puști american, Joe se trezea la ora 6 dimineața, trecea prin fața bisericii Saint Gregory și mergea vreun kilometru până la școală distribuind ziare și vânzând trecătorilor limonadă preparată de el.joe dassin si parintii, Beatrice si Jules Dassin

Joe Dassin si părinții, Beatrice și Jules Dassin. Fotografie din albumul Inedit, apărut în anul 2000, la Éditions Michel Lafont

Cineastul Julien Dassin și violonista Béatrice Dassin

Când s-au cunoscut, ea avea 13 ani, iar el 17. El locuia într-un cartier sărac din Harlem, iar ea în Bronx. S-au căsătorit în 1933, iar primul lor copil, Joe, s-a născut cinci ani mai târziu.

Tatăl artistului, Julien Dassin, care și-ar fi dorit să ajungă actor, a devenit un cunoscut regizor al filmelor alb-negru de la Hollywood. Primul său film devenit celebru are doar 10 minute și prezintă o nuvelă de Edgar Alan Poe, reușită pentru care Louis B. Mayer îl angajează la MGM. Astfel, tatăl lui Joe începe să lucreze la primul său film, în distribuție cu Joan Crawford, mare vedetă în epocă. De la Nazi Agent, The Affairs of Martha sau Time Fortune și Young Ideas, toate pelicule ale anului 1942, Julien Dassin va regiza filme de succes până în anii  ̓80. Cu Les Démons de la Liberté (1947), film în care și joacă sub pseudonimul Perlo Vita, obținând anul următor premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes, cu La Cité sans voiles (1948) sau Les Bas-Fonds de Frisco (1949) și Du rififi chez les hommes (1954) sau Jamais le dimanche (1960), regizorul cucerește lumea cinematografică internațională, alăturându-se altor figuri celebre: John Huston, Elia Kazan sau Raoul Walsh.

joe dassin cu mama si sora sa, Richelle pe strada Bronson

Joe Dassin cu mama și sora sa, Richelle pe strada Bronson. Fotografie din albumul Inedit

Mama, Béatrice Launer, violonistă cu studii la Julliard Academy, celebrul Conservator Superior de Muzică, lucra la început în studiourile de înregistrare de la Hollywood, aproape de casă. Prinsese drag de muzică încă din copilărie, de la tatăl ei, fugit în Statele Unite de la vârsta de 11 ani.

În 1950 avea să fie aleasă alături de alte 12 soliste să reprezinte Statele Unite la Festivalul de Muzică de la Prades, în Franța, în orchestra lui Pablo Casals, celebru violoncelist. După festival, Beatrice avea șansa să studieze cu el. În fiecare week-end pleca cu trenul de la Perpignan la Geneva pentru a se întâlni cu copiii aflați în pension în Elveția.

portret joe dassin de annie musca

Fotografii din vol. Cher Joe Dassin, apărut în 1987 la Editions Carrère, sub semnătura primei sale soții, Maryse Massiera și a prietenului și asociatului său, Jacques Plait

Viața de nomad a micului Joe

În 1949, pentru câteva luni, Joe trăiește cu părinții și surorile sale, Julie și Richelle, la Londra, unde tatăl lor lucra la un film pentru Twentieth Century Fox. Familia Dassin a trecut prin criza economică, dar și prin „Panica roșie” a anilor ̓50 în Statele Unite, când Jules fusese pus pe lista neagră și i se interzisese să muncească. Iată unul dintre motivele pentru care tatăl lui Joe Dassin își căuta de lucru în Europa.

Părinții aleg „exilul elvețian” pentru cei trei copii, în perioada în care Jules Dassin visa la debutul unei cariere europene. Joe va fi înscris la Colegiul Rosey, un internat privat, unde va avea primul contact cu limba franceză. Tatăl filma în Italia, iar mama era în sudul Franței pentru Festivalul de muzică de la Prades. Doar sâmbăta seara, familia se reunea la Gstaad, locul unde Joe a descoperit zăpada și unde a început să practice sporturile de iarnă.

joe dassin in teatru si film

Fotografii din albumul Inedit

A urmat plecarea în Italia, apoi în Franța la Savigny-sur-Orge, aproape de Paris, unde își începea anii de liceu. Elveția o va revedea pe la 16 ani, când se întoarce pentru înscrierea la Școala Internațională de la Geneva, unde este atras foarte mult de teatru. Îi plăcea să joace Shakespeare cu a lui Noapte a regilor. Tot aici s-a îndrăgostit pentru prima oară de Penelopa, o tânără căreia îi va scrie poeme vreo doi ani la rând, până când o va întâlni pe Dorothy, prima femeie care avea să-i marcheze viața sentimentală.

Examenul de Bacalaureat îl susține la Grenoble la vârsta de 18 ani.

În 1957, decide să revină în Statele Unite, și să-și ia „porția de independență”. Pleacă din casa părinților pentru a urma cursurile de medicină la Universitatea Michigan. De la început și-a dat seama că nu ar putea deveni medic și s-a îndreptat către arheologie. Dornic de cercetare și de studiu, Joe Dassin a învățat sanscrita, apoi rusa strămoșilor săi. Locuia într-un apartament cu un francez și un elvețian, iar pentru a se întreține practica diverse joburi. De la spălător de vase într-un restaurant și camionagiu care transporta plante în California, până la livreur de mașini noi. Scria și nuvele. Ba, mai mult, își găsise și un editor. În 1959 devenise „garçon de café”. În cafenea descoperise chitara și folk-ul american. Acest lucru nu doar că îl atrăgea, dar i se părea atât de simplu. A închiriat o chitară, a învățat patru acorduri și într-o seară i-a propus patronului să cânte. A ales melodiile lui Georges Brassens prezentându-le americanilor ca fiind din folk-ul francez.

La sfârșitul celor șase ani petrecuți la Universitatea Michigan, Joe Dassin își susține doctoratul în etnologie.

joe dassin

„France, ma patrie d’adoption”

Joe Dassin începe să se simtă din ce în ce mai francez în Statele Unite. Ajunge în Franța ca asistent al tatălui său, pe platouri pentru filmul Topkapi, unde are și o scurtă apariție, apoi dublează filme americane și scrie articole pentru reviste. Semnează un contract cu CBS, o casă americană de discuri cu reprezentanță de curând în Franța, și începe să scrie cântece pentru el și pentru alții. Scapă de serviciul militar pentru că i se depistează un suflu la inimă și se apucă de studiu. Tânărul, care la 10 ani primise de Paști de la tatăl său un acordeon, învățase să cânte la 10 instrumente, dar adora tuba. Montparnasse va rămâne cartierul favorit al artistului, ca și în cazul multor artiști americani.

Joe Dassin, actor în filmele tatălui său

Prima vizită la un studio de filmări a avut-o la 4 ani. Când locuia la Los Angeles, Joe l-a însoțit pe tatăl său la filmări. Acesta l-a așezat în fața camerei și i-a făcut primul filmuleț. Mai târziu, are șansa de a-i fi alături și pe platouri. În 1956 descoperă Grecia și lumea filmului alături de tatăl său, când devine protagonist al peliculei Celui qui doit mourir, alături de Melina Mercouri, căreia îi va compune muzica a două cântece peste ani, în 1970. A urmat rolul unui țigan în Topkapi (1963), apoi cel al unui inspector de poliție în Lady L (1965), un film de Peter Ustinov, de data aceasta, în care colegi de platou i-au fost Sophia Loren, Paul Newman și Philippe Noiret.

Paiete și celebritate

Primul său concert are loc la Bruxelles în 1965. Doi ani mai târziu, Charley Marouani îi cere să plece într-un turneu cu Salvatore Adamo, vedetă care umplea sălile în Belgia și Franța. Joe Dassin cânta în 6 limbi și făcea eforturi supraomenești în turnee. Pentru muzică nu avea nici o intenție de a-și proteja viața. După apariția a două discuri care au fost un eșec, destinul face să-l întâlnească pe Jacques Plait, cel care îl va sfătui în carieră. De aici începe ascensiunea.

Joe Dassin strălucea pe scenă și trăia din comunitatea sălii pe care avea nevoie să o perceapă. În scurt timp a ajuns la Olympia, sala magică la care visează orice interpret.

joe_dassin in costum alb

De unde i se trăgea costumul alb?

Îl datora lui Jaqueline, soția lui Henri Salvador, care i l-a recomandat în decorul exotic al spectacolului soțului ei. De atunci nu-l mai părăsise…

Blues sau country, pop sau folk, muzica lui Joe Dassin a cântat dragostea devenind cunoscută în întreaga Europă și nu numai. De la Et si tu n’existais pas sau L’Été indien, până la À toi sau Les Champs Élysées, Siffler sur la colline, Salut, Et l’amour s’en va, toate melodiile sale sunt astăzi fredonate de cei îndrăgostiți odinioară de muzica lui. Show-uri cu trupe de dansatori sau duete cu Mireille Mathieu sau Nana Mouskouri, toate au rămas în arhiva sentimentală a fanilor săi. Avea un fan club și două secretare care munceau răspunzând la cele la 600 de scrisori primite în fiecare zi.

Artistul care a vândut aproape 50 milioane de discuri în 16 ani de carieră continuă să vândă și astăzi.

El, care pe lângă muzică și bistrouri iubea și pescuitul, și golful, și trabucul și pipa, și era fascinat de deșert, s-a stins la doar 41 de ani, la casa din Polinezia franceză, la Papeete în Insula Tahiti, alături de toți ai săi și de prietenii pe care îi învitase să ia masa de prânz la restaurantul „Chez Michel et Éliane”.

Joe Dassin cu Christine Delvaux a doua sotie

Joe Dassin cu Christine Delvaux, a doua soție 

joe dassin tata si cei doi fii, Jonathan si Julien

Joe Dassin și cei doi fii ai săi, Jonathan și Julien. Fotografii din albumul Inedit

Cu doi ani înainte de a muri, Joe Dassin s-a căsătorit cu Christine Delvaux, alături de care a avut doi fii, Jonathan, născut la 14 septembrie 1978 și Julien venit pe lume la 22 martie 1980, cel care avea doar 6 luni la dispariția tatei. Cei doi au moștenit de la tată dragostea pentru muzică.

Annie Muscă

album inedit joe dassin 1 annie musca

album joe dassin 2

album joe dassin 3 foto de annie musca raritate

album dedicat cantaret joe dassin 4

joe dassin copil album annie musca 5

6 joe dassin copilarie imagine album

joe dassin pe schiuri 13

joe dassin si franta 7 album

joe dassin calendar 8

joe dassin 9

joe dassin filme 10

joe dassin voce si chitara 11

joe dassin calendar 12

chitare joe dassin  14

portret joe dassin 15

mormantul lui joe dassin

Hollywood Forever Cemetery

Fotografii din albumul Inedit

Ilustrații de Annie Muscă.

Melodii interpretate de Joe Dassin

Et si tu n’existais pas (Dacă tu nu ai exista)

L’Été indien (Vara indiană)

À toi (Ție)

Taka, takata

Siffler sur la colline (Fluierând pe deal)

Les Champs Elysées

Salut, duo cu fiul său cel mic, Julien

Jonathan Dassin (fiul lui Joe Dassin)

Le Désert (Deșertul)

Fiziologia gustului: Cresonul

creson

Se spune despre seminţele de creson că sunt cele mai vrednice la încolţire şi că la temperaturi de 10-15 grade Celsius răsar în mai puţin de 24 de ore.

Ei, doamnelor şi domnilor, am cumpărat seminţe de creson, le-am plantat şi într-adevăr, după scurtă vreme au apărut plăntuţele de un verde intens. Le-am pus într-un colţişor al grădinii, tocmai fiindcă hrenița sau cardama, sau năsturelul, sau, mai rar, caprilema nu este o plantă foarte cultivată prin grădinile mici. Sigur, cresonul este folosit în bucătăriile marilor restaurante, la salate sofisticate, la garnituri sau chiar la supe, dar la ţară n-am prea auzit să se cultive creson.

fiziologia gustului creson pusa roth

Cresonul (Lepidium sativum) sau hrenița este o plantă erbacee legumicolă anuală din familia cruciferelor, cu flori albe mici, cultivată pentru frunzele ei întrebuințate ca salată creson indiansau condiment. Cresonul de grădină este originar din Orientul Mijlociu răspândit pe arii extinse în ţările arabe, Egipt, Persia şi Tibet. Vechimea lui în cultură este atestată şi de faptul că s-au găsit seminţe de creson în piramidele egiptene. Gustul foarte picant al frunzelor adulte a făcut ca din cele mai vechi timpuri să fie folosit drept condiment. Cresonul a ajuns şi pe teritoriul țării noastre şi este atestat ca făcând parte din flora spontană a Bucureștiului în anul 1912, de profesorul Zacharia Panțu. În prezent, cresonul poate fi întâlnit în stare sălbatică în pădurile din județul Ilfov.

În Franţa şi Anglia, unde cresonul este mai des folosit în alimentaţie, se găsesc soiuri cu frunzele mult mai mari şi mai numeroase, variate ca formă şi colorit. Există un soi cu frunza ovală, nedivizată, doar uşor dinţată pe margine, de culoare verde închis, aproape albăstruie. Uneori se întâlneşte şi o variantă a acestui soi, cresonul auriu, cu frunze de culoare verde-gălbui. Cel mai apreciat, atât pentru aspectul său deosebit de decorativ,creson istoric pusa roth cât şi pentru gustul intens picant, este cresonul creţ. El se deosebeşte de cresonul comun prin frunzele intens divizate, aproape până la nervura principală, mai mult sau mai putin răsucite şi încreţite, ceea ce le dă un aspect foarte plăcut. La forma pitică tufele sunt ca nişte bucheţele creponate, deosebit de atrăgătoare parcă ar fi mici evantaie garnisite cu volane. Din seminţele de creson se face un soi de muştar suficient de picant. Cresonul de grădină, de asemenea cunoscut sub numele de piper de grădină sau iarbă de piper, se întâlnește în nord-estul Africii și sud-vestul Asiei. Această plantă aparține familiei cresonului de apă. Revin şi spun că în antichitate, cresonul era folosit drept condiment şi plantă medicinală, datorită mirosului său specific. Trebuie doar să vă reamintesc că în lume există 40 de specii de creson. Cert este că din salata pe care o voi face peste o săptămână sau două nu vor lipsi frunzele de creson. Am să încerc şi o supă sau o garnitură la o friptură, fiindcă aceste frunze sunt extrem de aromate şi de bune la gust. Cu bine şi cu bucurie!

Pușa Roth 

Are un viitor modelul cultural francez?

eugen simion

Conferință susținută de acad. Eugen Simion la Institutul Cultural Român

Miercuri, 19 iunie 2013, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38), acad. Eugen Simion va susține prelegerea Are un viitor modelul cultural francez? Evenimentul face parte din seria Conferințele ICR.

Accesul publicului este liber.

luvru noaptea

Trăim în era globalizării, limba engleză este noua lingua franca, intelectualii umaniști sunt înlocuiți de specialiști, iar cultura se confruntă cu provocările economiei de piață. Modelul cultural francez – al umanismului din secolul iluminist și al pasiunii din veacul romantic, al euforiei estetice din fin de siècle, al vervei interbelice – este pus în discuție fie de complicatele realități ale zilei, fie de noul discurs antreprenorial, pentru care cunoașterea și productivitatea sunt două registre interșanjabile. Ce șanse mai are, în aceste condiții, modelul cultural francez? Care este viitorul acestui model în România și cum va supraviețui acesta la scară globală? – acestea sunt câteva dintre premizele și întrebările abordate în cadrul conferinței de la ICR.

Eugen Simion este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar, membru al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006.

Cabaretul imposibilului

cabaretul imposibilului

Sâmbătă, 9 martie 2013, ora 19.00, Teatrul FIX din Iași (str. Cuza Vodă nr. 10, subsol) prezintă spectacolul de Cabaretul imposibilului, spectacol subtitrat în limba română, organizat în cadrul Lunii Francofoniei.

Cabaretul imposibilului este un spectacol despre francofonie, cuprinzând o poveste bretonă, cu puţin exotism din insula Réunion și cu accent din Québec.

În realizarea şi cu participarea: Achille Grimaud, Sergio Grondin, François Lavallée. Direcţia artistică: Mael Le Goff. Construcţia narativă: Alain Le Goff. Sunet: Mikael Plunian. Lumini: David Brégardis

Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

Sursa: Institutul Francez Iaşi

 

Concert extraordinar de Crăciun – Ilinca Dumitrescu, Vasile Macovei

piero della francesca nasterea domnului 1470_85

Piero della Francesca, Nașterea Domnului, 1470–85

eveniment liber sa spunLuni, 17 decembrie 2012, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea loc Concertul extraordinar de Crăciun, susținut de pianista Ilinca Dumitrescu și fagotistul Vasile Macovei. Comentarii literare: Costin Tuchilă. Concertul este programat în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”. Fondator: Mirela Zafiri. Intrarea este liberă.

În program: Două cântece de Crăciun germane – secolul al XVI-lea (transcripție pentru fagot și pian); Don Luis Milan (secolul al XVI-lea), Trei Pavane (transcripție pentru fagot și pian); Johann Sebastian Bach, Arioso (transcripție pentru fagot și pian): Franz Liszt, Cinci piese din Suita „Pomul de Crăciun” (1874–76): Colindă veche, In dulci jubilo, Adeste fideles! (Marșul celor trei magi), Colindă veche provensală, Clopote de seară; Béla Bártok, Colinde românești – seria I; Alexandr Glazunov, Cântecul menestrelului, op. 71 (transcripție pentru fagot și pian); Doru Popovici, Frescă bizantină pentru fagot solo; Bohuslav Martinů, Crăciunul (Trei piese); Mihail Jora, Cântec de Crăciun (din op. 12, 1932); Paul Constantinescu, 2 Colinde (1937): Strigare la stea, Colindă; Olivier Messiaen, Două piese din ciclul Vingt Regards sur l’Enfant-Jésus: Noël („Les cloches de Noël disent avec nous les doux noms de Jésus, Marie, Joseph…”); „Je dors, mais mon cœur veille”.

afis concert de craciun ilinca dumitrescu vasile macovei dupa amiaza unui interpret stagiune camerala

Nume de prestigiu al artei interpretative româneşti, personalitate artistică de anvergură internaţională, pianista Ilinca Dumitrescu (n. 29 august 1952, București) și-a început studiile la Bucureşti, printre profesorii săi numărându-se Cella Delavrancea şi Mihail Jora. Este absolventă, cu distincţia maximă „Diploma de Merit” (1978), a Conservatorului de Stat „P. I. Ceaikovski” din Moscova, la clasa celebrilor maeştri Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier.

În 1980 devine solistă concertistă de stat. Între anii 1994–2006 a fost Director al Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti. Din 2007 este Director – coordonator al Departamentului Muzical din Televiziunea „România de Mâine” (H2.0) şi realizator al emisiunii Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi.

Ilinca Dumitrescu a concertat în oraşe din 5 continente, 40 de ţări, 33 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. Repertoriul său include concerte cu orchestră (marile opusuri din creaţia clasică şi romantică), piese de recital solo (printre care programe de autor – Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin, Schubert, Albéniz, Messiaen, George Enescu, Paul Constantinescu ș.a.), muzică de cameră, lied, o preocupare aparte fiind promovarea muzicii româneşti clasice şi contemporane, dar şi a creaţiei universale din secolele XX–XXI.

ilinca dumitrescu

Ilinca Dumitrescu

Deţine o discografie semnificativă, în România şi S.U.A, cu lucrări de Scarlatti (cele 14 Sonate au fost considerate în 1986 de către International Record Critics Award, reunit la New York, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele ale unor Emil Gilels, Radu Lupu, Murray Perahia, Bernard Haitink, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici, Plácido Domingo, cf. articolului Cele mai bune albume ale anului, în „Journal de Genève”, 19 iulie 1986), Mozart, Beethoven, Schumann, Liszt, Enescu ş.a.

A predat master-classes în Cehia, S.U.A, Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaezia. Face parte frecvent din juriile internaţionale ale unor concursuri de pian sau alte domenii muzicale. A participat la numeroase şi prestigioase festivaluri internaţionale, unele patronate de Lord Yehudi Menuhin.

Este deţinătoare a multe distincţii, printre care amintim: Premiul Academiei Române (1995), Premiul revistei „Actualitatea muzicală” din Bucureşti pentru activitatea muzicală internaţională (premiul Meridianele Muzicii), Premiul Institutului Cultural Român (2003), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), distincţia „Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana” (2005), acordată de către Preşedintele Republicii Italiene. În 1984, a primit Premiul Criticii Muzicale Române pentru ciclul de recitaluri „Decenii contemporane”. În 1998, în urma turneului de concerte, Ministerul Culturii şi Educaţiei din Bolivia îi conferă titlul şi diploma de Oaspete ilustru al culturii boliviene.

charles le brun nasterea domnului

Charles le Brun, Nașterea Domnului

Ilinca Dumitrescu este membră a Senatului Academic la Accademia Internazionale d’Arte Moderna di Roma (1997). În 29 august a.c. i s-a acordat Premiul de Excelență. În această toamnă Ilinca Dumitrescu a primit din partea Guvernului francez înalta distincţie „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor”.

Pe lângă cariera de pianistă concertistă, Ilinca Dumitrescu este şi muzicolog şi pedagog. În 1995 a publicat primul volum Mihail Jora – studii și documente (București, Editura Muzicală).

„Personalitate artistică puternică şi originală…o autentică poetă a pianului.” („Muzica”, Bucureşti, 1986) ● „…Un mare succes pentru admirabila pianistă Ilinca Dumitrescu, strălucită reprezentantă a artei interpretative româneşti.” (Roma, 1999) ● „Ilinca Dumitrescu – o pianistă extraordinară.” „Publicul, vizibil emoţionat, a părăsit sala cu convingerea de a fi avut prilejul să cunoască o mare pianistă, care ştie să-şi desfăşoare toată elocinţa pianistică mereu în slujba muzicii” (Buenos Aires, 1998).

Prim-fagotist solist al Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti (din 1978), cadru didactic al Universităţii Naţionale din Bucureşti (din 1978), Vasile Macovei are şi o susţinută activitate solistică în ţară şi în străinătate (concerte cu orchestră, recitaluri).

vasile macovei

Vasile Macovei

După studii la Universitatea Naţională din Bucureşti (1973–1977), la clasa prof. Gheorghe Cuciureanu, s-a perfecţionat în Italia (Luciano – 1981), Franţa (Nisa – 1983), Germania (Darmstadt – 1992, 1996, 1998), cu K. Stockhausen. Este laureat al Concursului Internaţional de la Markneukirchen (Germania) – 1978.

Ca solist, membru și fondator al unor formaţii camerale („Hyperion“, „Traiect”, „Gaudeamus”, „Archaeus” – 1985–1994, „Modus”), a interpretat un vast repertoriu, conţinând şi multe lucrări de compozitori români, unele fiindu-i dedicate. A realizat numeroase prime audiţii, înregistrări audio (radio, CD), emisiuni TV. A colaborat cu solişti şi dirijori de marcă (Pierre Dervaux, Alain Marion, Iosif Conta, Ilinca Dumitrecu, Daniel Kientzy ş.a.). Vasile Macovei a obținut doctoratul în muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A publicat volumul de poezii Sfere sculptate (București, Editura Geneze, 2000).

A făcut turnee în Italia, Elveţia, Franţa, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Republica Moldova, Marea Britanic, Spania, Danemarca, Mexic, India, Japonia etc., participând la importante festivaluri internaţionale: „George Enescu” (Bucureşti), „Synthèse” (Bourges), „Contemporary Music Festival” (Huddersfield), „Extasis” (Geneva), „Kulturne leto” (Bratislava), „Piestansky Festival” (Doina Krupa), „Spazio Musica” (Cagliari), „Musica Nova” (Sofia), Torino, Valencia, Chişinău, Budapesta, Paris, „Cervantino” (Mexic).

Costin Tuchilă

Memo

Cuțitul

Treceam deunăzi pe lângă Dealul Filaret şi am trecut pe lângă staţia Cuţitul de Argint, dar şi pe lângă Biserica Cuţitul de Argint, cunoscută sub numele de Bărbătescu Nou şi m-am întrebat care o fi legătura între un lăcaş de cult ortodox şi cea mai veche unealtă din istoria omenirii? Nu am căutat răspuns la această întrebare, ci m-am gândit la vechimea de când lumea a cuţitului. Aşa sare omul de la o idee la alta, uneori cu folos, alteori de dragul de a mai face o repetiţie din istoria devenirii noastre. Continuă lectura „Memo”

Turneul scriitoarei Flavia Cosma în Franța și România

De pe Portalul scriitorilor româno-americani din New-York, „Vetiver”, vă prezentăm articolul dedicat scriitoarei Flavia Cosma despre lansările de carte din Franţa şi România, varianta în limba română.

Flavia Cosma este scriitoare şi traducătoare româno-canadiană, născută în România, câştigătoare a numeroase premii internaţionale. Este licenţiată în Inginerie Electrică la Institutul Politehnic Bucureşti şi a studiat teatru în România. Este de asemenea producătoare, regizoare şi scenaristă pentru filme documentare de televiziune. Vorbeşte fluent engleza, româna, franceza şi spaniola; este autoare de opere originale şi traduceri în aceste patru limbi. Flavia Cosma a publicat 22 volume de poezie, un roman, o carte de memorii de călătorie şi cinci cărţi pentru copii. Volumul său de versuri Leaves of a Diary a fost acceptat în cadrul Universităţii din Toronto, la catedra E. J. Pratt Canadian Literature ca material didactic pentru anii 2007–2008. Poemele şi cărţile sale au obţinut numeroase premii. Flavia Cosma este membră a Uniunii Scriitorilor din România, The Writer’s Union of Canada, The League o Canadian Poets, British Comparative Literature Association, Union Hispanoamericana de Escritores, etc. Recent, Flavia Cosma a fost distinsă cu Titlul de Membră de Onoare şi decorată cu Medalia de Aur de către Casa del Poeta Peruano, Lima, Peru în cadrul celui de-al III-lea Festival Internaţional de Poezie din localitatea Huari, Peru, pentru opera sa poetică şi pentru contribuţia sa la promovarea culturii în lume, septembrie 2010.

După lansarea cărţii de poezie Le miel trouble du matin, la Paris, unde de altfel s-a şi publicat cartea, Flavia Cosma revine în România cu ultimul volum de versuri în limba română, Trupul lunii (Editura Ars Longa), carte tradusă deja în limbile engleză şi spaniolă şi pe cale de a fi publicată în Peru şi Statele Unite. Prima lansare a avut loc pe 27 noiembrie 2012, la Oradea, a doua pe 5 decembrie la Baia Mare, apoi urmează Iaşul cu lansarea la Muzeul Unirii pe 12 decembrie şi cu o conferinţă la Academia Română, filiala Iaşi (10 decembrie 2012), pentru a-şi încheia turneul cu prezentarea acestei cărţi duminică, 16 decembrie 2012, ora 18.00, la Bucureşti, la Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor. Prezintă: Victoriţa Duţu, Clelia Ifrim şi Costin Tuchilă. Cu participarea atașatului cultural de la Ambasada Canadei la Bucureşti, doamna Ligia Marincus.

http://vetiver.weblog.ro/2012/12/04/flavia-cosma/

Rembrandt Peale, pictor american (1778–1860), Rosalba Peale

***

De pe acelaşi portal am reţinut Sonetul XVIII de William Shakespeare în traducerea lui Dan Dănilă:

Shall I compare thee to a summer’s day?

Thou art more lovely and more temperate:

Rough winds do shake the darling buds of May,

And summer’s lease hath all too short a date:

Sometime too hot the eye of heaven shines,

And often is his gold complexion dimmed,

And every fair from fair sometime declines,

By chance, or nature’s changing course untrimmed:

But thy eternal summer shall not fade,

Nor lose possession of that fair thou ow’st,

Nor shall death brag thou wander’st in his shade,

When in eternal lines to time thou grow’st,

So long as men can breathe, or eyes can see,

So long lives this, and this gives life to thee.

Leonardo da Vinci, Cap de tânără cu părul ciufulit (Leda), c. 1508

Să te compar cu-o zi de vară? Ție

Ți-e felul mult mai dulce și mai blând:

În mai cad mugurii sub aspra vijelie

Iar timpul verii trece prea curând.

Ades, sub ochiul verii prea fierbinte

Pălește, vai, chiar auriul cel bogat,

Orice-i frumos, de sine se dezminte,

De soartă sau schimbare blestemat.

Dar vara ta nu piere niciodată,

Nici al tău farmec nu se va topi

Căci umbra morții e înduplecată

Și-n versul cel etern vei dăinui.

Cât va mai fi suflare și privire

Poemul meu te va păstra în fire.

http://www.poemhunter.com/dan-danila/biography/

Memo

Ștefan Luchian, Lăutul

„Unu şi cu unu / Iei întâi săpunul / Doi şi cu trei / Şi-un burete iei / Patru, cinci, hop-hop / Vin cu un prosop / Şase şi cu şapte / Trec apoi la fapte / Opt, cu apa caldă / Repede te scaldă / Nouă şi cu zece/ Şi cu apa rece / Fac neapărat / Un copil curat!” – Georgeta Moraru.

După ce am găsit această poezie, imn al igienei, am urcat în podul casei şi am mai luat o bucată mare de săpun din care am tăiat cu fierăstrăul (atât de tare este) o bucată pentru o vecină, iar restul l-am dus la baie să fie aşezat la vedere. Miroase frumos săpunul de casă, miroase a curat şi a proaspăt, mi-aduce aminte de cearşafurile mamei de pe vremea copilăriei, spălate şi apoi uscate la vânt. Uite aşa, am găsit prilej să „poposesc” câteva clipe în lumea copilăriei, lume de care cu greu ne amintim, prinşi în vârtejului grijilor cotidiene.

Fără să vreau, am ajuns iar la istoria săpunului şi continuăm să o urmărim prin veacuri. Căderea Romei a însemnat intrarea în întunecatul Ev Mediu, când s-a înregistrat un declin substanţial în folosirea săpunului pentru igiena personală. Popoarele au fost decimate de ciuma izbucnită în timpul domniei lui Justinian. Lipsa igienei a dus la înrăutăţirea situaţiei, generând răspândirea molimei. Chiar şi după ce, în secolul al XI-lea, producerea săpunului devenise o afacere înfloritoare în Marsilia, Genova şi Veneţia, iar în secolul al XII-lea în Anglia, locuitorii Europei Centrale se opuneau cu înverşunare folosirii acestui produs. Această teamă nu a dispărut pe deplin nici acum, deşi săpunul „dă năvală peste noi”. Se observă mai ales vara, când nici măcar de apă caldă nu prea mai e nevoie. Ce să facem, când „frica păzeşte bostănăria”, vorba proberbului!

În Evul Mediu, mulţi se temeau că îmbăierea corpului prea des – mai mult decât o dată pe lună sau, în unele religii, mai mult decât o dată pe an – ar fi periculoasă pentru sănătate, dacă nu chiar fatală!

În secolul al XIII- lea se fabrica săpun în Franţa, iar 100 de ani mai târziu, Anglia intra şi ea pe piaţa europeană a săpunului. Săpunurile pe bază de ulei de măsline produse în Spania, Italia şi sudul Franţei erau de o calitate superioară celor fabricate din seu, în Anglia şi nordul Franţei. Aceste săpunuri erau adecvate spălării textilelor, iar cele pe bază de ulei de măsline erau preferate pentru igiena personală.

În anul 1791, chimistul francez Nicholas Leblanc a patentat fabricarea sodei calcinate din sulfatul de sodiu (denumit şi sarea lui Glauber), care este obţinut din sarea obişnuită. Acest procedeu oferea posibilitatea producerii unei cantităţi mari de sodă calcinată de calitate, fără a se tăia hectare întregi de pădure. Singurul neajuns al formulei descoperite de Leblanc era cantitatea mare de produşi secundari toxici. Douăzeci de ani mai târziu, chimistul belgian Ernest Solvay a descoperit un procedeu prin care hidroxidul de sodiu (NaOH) putea fi produs prin acţiunea unui electrod asupra apei de mare (Na + H2O), iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen. Acest lucru înseamna o sursă ieftină şi curată de leşie pentru producătorii de săpun.

Este interesant să ne reamintim că în Franţa şi Anglia taxele pentru săpun din perioada imediat următoare războaielor napoleoniene erau atât de ridicate, încât populaţia se vedea nevoită să-şi produca propriul săpun.

Baronul Justus von Liebig, un chimist german, a mers până acolo încât a afirmat că averea unui popor şi gradul său de civilizaţie pot fi judecate în funcţie de cantitatea de săpun consumată!

Vasile Grigore, Femeie la toaletă

Abia pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX igienei i s-a dat o atenţie mai mare, curăţenia personală fiind considerată benefică atât pentru sănătatea fizică cât şi pentru cea mentală.

Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat o creştere fără precedent a cererii de săpun, cerere pe care manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile industriale au început producerea în masă a detergenţilor din produse pe bază de petrol. Acestea sunt săpunurile pe care le găsim astăzi în magazine.

La mijlocul anilor 1970, Ann Bramson a scris o carte cu titlul: Săpunul: cum să-l produci şi să te bucuri de el şi a dat într-un fel semnalul pentru renaşterea producerii manuale a săpunurilor fine. Aşa că, doamnelor şi domnilor, se poate face săpun şi în bucătăria de la bloc, important este să dorim să facem acest lucru. Eu sunt un om curios din fire şi mi-am încercat norocul. Am reuşit.

Pușa Roth