Memo

Viciile unor personalități (I)

Paul_Cézanne_Les_joueurs_de_carte_1892-95

Paul Cézanne, Jucătorii de cărți, 1892–1895

memo-pusa-roth-dostoievskiSpunem mereu, fără să ne gândim îndelung că domnul X sau doamna Y au slăbiciune pentru un anume lucru, sau o anume persoană. Asta nu înseamnă că omul este slab, ci că poate face o pasiune pentru ceva anume, sau chiar pentru cineva.

Ca să justific ce am spus am căutat în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, la cuvântul „slăbiciune” şi cred că sinonimul cel mai potrivit în asemenea situaţii este „pasiune”. Pasiune care se poate transforma în dependenţă sau chiar în viciu. În Epistulae, Seneca spunea că „viciile se cuibăresc în noi sub denumirea de virtuţi”, pentru că  „pânza vieţii noastre e ţesută din bine şi din rău, laolaltă: virtuţile s-ar transforma în trufie de nu le-ar biciui erorile, iar viciile în disperare de n-ar fi mângâiate de virtuţi ”, afirma  Shakespeare.

dostoievski

 Feodor Mihailovici Dostoievski Continuă lectura „Memo”

Profunzimile sufletului

Louis_Janmot_-_Poème_de_l'âme_16_-_Le_Vol_de_l’âme

Louis Janmot (1814–1892), Poemul sufletului (16): Zborul sufletului

eveniment liber sa spunÎn colecția „Psihologia pentru toți” a Editurii Trei a apărut volumul Profunzimile sufletului de Wilhelm Stekel. Titlul original: The Depths Of The Soul. Psycho-Analytical Studies. Traducere de Andra Hâncu.

De o surprinzătoare actualitate, eseurile psihanalitice ale lui Wilhelm Steckel sunt adevărate incursiuni în adâncurile psihicului, abordând teme din cele mai diverse ale vieţii cotidiene: sigla-editura-trei5„cea de a doua lume” (lumea imaginaţiei); recunoştinţa şi ingratitudinea; lenea şi înclinaţia omului de a trândăvi, dar şi refularea imboldului spre lene şi convertirea în opusul său, hiperactivitatea; independenţa din perspectiva tânărului care abia păşeşte în viaţă, gelozia şi prietenia. Pe parcursul cărţii, autorul răspunde la întrebări punctuale (ce-şi doresc copiii, de pildă) sau tratează concepte psihanalitice precum identificarea, schimbările de dispoziţie sau refugiul nevrotic în boală, făcând apel la propria experienţă clinică, dar şi la studiile de caz ale contemporanilor săi.

Există oameni care trebuie să se certe mereu, a căror energie exuberantă trebuie să fieprofunzimile sufletului wilhelm stekel descărcată astfel, oameni pentru care viaţa pare că nu merită să fie trăită dacă se scurge prea lin. Aceştia sunt cei veşnic nemulţumiţi, care nu şi-au atins idealurile din tinereţe, care nu şi-au îndeplinit visurile. Ei îşi proiectează nemulţumirea şi confuzia interioară asupra tuturor experienţelor de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care par să fie atât de supraîncărcaţi emoţional; acesta este motivul care face ca intensitatea însufleţirii lor să fie de neînţeles pentru noi. Fiindcă este o realitate faptul că se înfurie din motive banale. Dar tocmai această intensitate a emoţiei demonstrează că în spatele acestor mici certuri se ascunde mai mult decât ar fi ei dispuşi să recunoască în mod normal, şi anume că cearta este alimentată de un izvor mai profund decât ceea ce se vede la suprafaţă.

Îndemnul de a munci îşi are originea în instinctul de autoconservare al umanităţii. Nu decurge din propriile nevoi, ci doar din nevoile celorlalţi. În aparenţă, cu toţii muncim pentru noi înşine, dar în realitate muncim întotdeauna pentru alţii. Cât de mic este numărul celor ce-şi fac treaba cu bucurie şi bună dispoziţie! Cât de mulţi oameni dau frâu liber aversiunii pentru muncă prin intermediul unei aparente nemulţimiri faţă de profesia lor! Şi unde putem găsi, în zilele noastre, un om mulţumit de meseria lui?

Wilhelm Stekel, medic şi psiholog austriac, este unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai lui Freud din perioada de început a psihanalizei. Este autorul a numeroase cărţi traduse în mai multe limbi, dintre care Editura Trei a publicat Psihologia eroticii feminine, Recomandări psihanalitice pentru mame şi Psihologia eroticii masculine. Principalele sale contribuţii se referă la simbolismul viselor şi psihosexologie.

Psihologia femeii

Ștefan Luchian, Portret de femeie, 1901

În colecția „Psihologia pentru toți” a Editurii Trei a apărut volumul Psihologia femeii de Karen Horney. Traducere din engleză de Sofia Manuela Nicolae.

Pentru Freud psihologia femeii reprezenta un „continent întunecat”. Una dintre primele psihanaliste care au contribuit la explorarea acestui domeniu a fost Karen Horney. Ea pune accent asupra elementelor caracteristice feminităţii, ignorate de predecesorii săi care încercaseră să formuleze o teorie a psihologiei femeii urmând modelul masculin. Astfel vaginul, sarcina şi maternitatea redobândesc un rol important în tabloul psihologiei feminine conturat de Karen Horney în lucrările cuprinse în acest volum. Ilustrându-şi ideile cu numeroase exemple, autoarea abordează teme importante cum sunt: conflictele inconştiente ale femeii legate de dorinţa de a avea un copil, predispoziţia poligamă a bărbaţilor, neînţelegerile dintre sexe, complexul de masculinitate al femeilor, frigiditatea, diferenţele dintre persoana sănătoasă şi cea nevrotică. Scrisă într-un limbaj accesibil, dintr-o perspectivă feminină dar nu feministă, cartea se adresează tuturor celor interesaţi de înţelegerea femeilor.

„Scindarea componentei senzuale de cea romantică în viaţa amoroasă, pe care o întâlnim doar ocazional la femei, pare a fi tot atât de frecventă la bărbaţii educaţi ca frigiditatea în cazul femeilor. Astfel, pe de o parte, bărbatul îşi caută partenera de viaţă şi prietena apropiată spiritual, dar faţă de care senzualitatea sa este inhibată şi din partea căreia, în adâncul sufletului, aşteaptă să i se răspundă cu aceeaşi atitudine. Efectul asupra femeii este clar; poate duce foarte uşor la frigiditate, chiar dacă inhibiţiile pe care le-a adus cu sine din procesul propriei dezvoltări nu sunt insurmontabile. Pe de altă parte, un astfel de bărbat va căuta o femeie cu care poate avea numai relaţii sexuale, o tendinţă care se manifestă cel mai clar în relaţiile sale cu prostituatele. Ecoul acestei atitudini asupra femeii va duce şi el la frigiditate. De vreme ce, în cazul femeii, viaţa emoţională este, de regulă, mult mai îndeaproape şi constant asociată cu sexualitatea, ea nu se poate dărui complet atunci când nu iubeşte sau nu este iubită. […]

Tendinţele masculine se exprimă prin atitudinea dominatoare a femeii şi prin dorinţa sa de a avea un control absolut asupra copiilor. Ori femeia se poate teme de acest lucru, fiind, astfel, prea indulgentă cu ei. Se poate manifesta una dintre cele două extreme. Fie îşi bagă fără încetare nasul în treburile copilului, fie se teme de tendinţele sadice implicate, rămânând pasivă, neîndrăznind să intervină. Resentimentul împotriva rolului feminin transpare din învăţăturile date copiilor, potrivit cărora bărbaţii sunt brute şi femeile sunt creaturi suferinde, rolul feminin este demn de dispreţ şi de milă, menstruaţia este o boală («blestem») şi actul sexual, un sacrificiu pe altarul dorinţelor soţului. Aceste mame vor fi intolerante faţă de orice manifestare sexuală, în special din partea fiicelor, dar, foarte frecvent, şi din partea fiilor.” (Karen Horney)

Edward Okuň, Portret de fată, cca 1900

Karen Horney s-a născut la Hamburg, în 1885 şi a studiat medicina la Universitatea din Berlin. Medic psihiatru şi psihanalist, a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin, la Institutul Psihanalitic din Chicago şi Institutul Psihanalitic din New York. Împreună cu Alfred Adler a fondat curentul neo-freudian. Printre lucrările sale se numără Personalitatea nevrotică a epocii noastre, Noi direcţii în psihanaliză, Autoanaliza.

„Ultima noapte” de Alex Tocilescu

Luni, 5 decembrie 2011, la ora 11.00, la barul Hotelului Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la audiţia premierei Ultima noapte de Alex Tocilescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Attila Vizauer. În distribuție: Andreea Vasile, Vlad Ivanov și Irina Margareta Nistor. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.

Ultima noapte de Alex Tocilescu este un spectacol direct, viu, concentrat, construit pe o intrigă în aparență simplă, pe dialogul a două personaje din momentul în care acestea află că o civilizație nepământeană va distruge planeta și că sfârșitul lumii se va produce peste o oră.

Există un raport evident între concentrarea piesei și intensitatea emoțională a spectacolului radiofonic. În nuanțe și semitonuri, ni se sugerează în toată complexitatea ei viața profundă a sufletului, ascunsă dincolo de micile întâmplări cotidiene. Doi tineri căsătoriți își rememorează viața, își reevaluează relația, criza în cuplu, impasul rutinei și al infidelității. Confesiunea devine personală, directă, realitatea și visul interferează, dialogul conține adevăr, simplitate, prospețime.

În spectacolul radiofonic regizat de Attila Vizauer, replicile pline de ezitări ascund imbolduri tainice, frământări interioare, derive ale cuplului. Actorii Andreea Vasile și Vlad Ivanov se lasă în voia emoției și, prin dialogul lor nemijlocit și spontan, ne poartă în lumea piesei, îngăduindu-ne și nouă astfel accesul la emotivitate. Exprimarea eliptică duce la un maximum de limpezime, impasul conducându-i de fapt pe cei doi la posibilitatea de a trăi autentic, de a se justifica pe deplin ca oameni. În conținutul rarefiat, în dialogul aparent banal, se inserează temele esențiale ale existenței – visul, puritatea, moartea.

Posibila apropiere a civilizației nepământene îngăduie un „joc” radiofonic abil și creativ, o ruptură stilistică menită să surprindă ascultătorul și chiar să-i stimuleze imaginația. Regizorul Attila Vizauer a ales să folosească, în cheie postmodernă, citate din cele mai importante creații radiofonice sau cinematografice dedicate acestei teme, de la celebrul Războiul lumilor al lui Orson Welles din 1938, prin versiunile radiofonice din 1968, 1970, cinematografice din 1953, până la varianta din 2005 a lui Steven Spielberg sau din 2012 al lui Roland Emmerich, mediate de vocea inconfundabilă a Irinei Margareta Nistor.

Dacă este adevărat ce spunea Freud, anume că „visele sunt o proiecție a realității, iar realitatea o proiecție a viselor”, acest spectacol radiofonic o demonstrează din plin.

Ultima noapte de Alex Tocilescu se va difuza în premieră joi, 8 decembrie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural.