George Constantin în „Candida” de G. B. Shaw

george constantin candida de g b shaw revista teatrală radio

Duminică, 11 mai, la ora 14.00, la  Radio România Cultural,  Teatrul Național Radiofonic vă propune să-l ascultați pe George Constantin în Candida de George Bernard Shaw, spectacol în regia Elenei Negreanu,tnr-logoîn care marele actor, care interpretează rolul reverendului James Morell, îi are ca parteneri pe Valeria Seciu (Candida), Petre Gheorghiu (Mr Burgess), Florin Zamfirescu (Alexander Mill), Florin Călinescu (Eugene Marchbanks), Jeanine Stavarache (Miss Proserpine Garnett). Înregistrare din 1983.

george constantin revista teatrala radio

George Constantin

Candida este una dintre piesele Piesele plăcute publicate de Bernard Shaw în 1898, în care transpare orientarea sa socialistă, autorul fiind în 1884 unul dintre fondatorii Societății fabienilor (Fabian Society), din care s-a născut mai târziu Partidul Laburist englez. Personajul James Morell, un cleric de orientare orientare socialist creștină, este de altfel semnificativ ca exponent al acestei ideologii. Aparent, piesa ar trata tema consacrată a triunghiului conjugal, dar dramaturgul face sa transpară un spectru mai larg de probleme sociale și politice din Anglia epocii victoriene, chiar dacă adesea emoțiile personajelor devansează ideile lor. Pentru Walter N. King, Candida este un „retoric tur de forță al lui Bernard Shaw” (1959). Alții au văzut în ea o piesă naturalistă despre viața de familie în Epoca victoriană sau chiar o parodie a piesei lui Ibsen, O casă cu păpuși.

După încercări nereușite de a o impune teatrelor la sfârșitul anilor 1890, Candida s-a jucat la New York la sfârșitul lui 1903, cu mare succes, ceea ce îl făcea pe Bernard Shaw să spună cu umor că în 1904 metropola americană devenise un „focar de candidomanie”. În 1904 , Royal Court Theatre din Londra o joacă la șase matinee, piesa fiind programată și în stagiunile următoare. Fragment din spectacol în Revista Teatrală Radio.

Costin Tuchilă

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna mai 2014 actorului

GEORGE CONSTANTIN

george constantin comemorare 20 ani revista teatrala radio

logo rrcSeria de „Mari spectacole” de la Radio România Cultural, în săptămâna 12–18 mai 2014, ora 0.30, este dedicată lui George Constantin. Detalii în Revista Teatrului Național Radiofonic.

Alte detalii despre luna George Constantin în Revista Teatrală Radio.

 

Ion Lucian, portret de Annie Muscă

ion lucian rtr

La rubrica Remember, Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna lui april annie musca portrete actori romani remember rtrAstăzi, 22 aprilie 2014, ne amintim de actorul Ion Lucian (22 aprilie 1924–31 martie 2012).

Unul dintre cei mai longevivi actori de comedie, artist emerit, membru al Uniunii Scriitorilor și al Societaţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici de la Paris, fondator și director al Teatrului Excelsior, societar de onoare al Teatrului Național din București, pe scena căruia urca la 18 ani, în haina cea adevărată a actorului, Ion Lucian avea să cucerească inima publicului, înregistrând succes după succes. Fostul student al maestrului Ion Manolescu avea să călătorească, de-a lungul celor aproape șapte decenii de carieră, din teatru în teatru, din oraș în oraș, dar și peste hotare timp de 25 de ani, la spectacole și congrese internaționalerubrica remember annie musca revista teatrala radio legate de arta de a fi actor și regizor. Cel care în afară de operă făcuse tot, cum îi plăcea să spună, a marcat lumea teatrului românesc prin rolurile antologice interpretate și prin iubirea pentru cel mai tânăr public – copiii. Nu o dată, trecătorii îi strângeau mâna în stradă maestrului cu suflet generos, cu voce surâzătoare și un limbaj al ochilor rar întâlnit.

Băiatul lui Iorgu din Girov

S-a născut la București pe 22 aprilie 1924 într-o familie preocupată de studiu, fiind al doilea copil, mult așteptat de Iorgu și soția sa, după drama pierderii primului lor băiat, cu 10 ani înainte.

foto ion lucian copil

La vârsta copilăriei

Tatăl, Iorgu (fiu de preot din Girov – Roman), șef de personal la CFR, avusese până în 1933 și o societate de construcții șosele și poduri. Anii de criză însă, i-au adus pierderea agoniselii și începerea unei vieți de la zero, ca expert contabil la Uzinele Electrica, cu sediul central la Ploiești. A venit apoi anul 1939, cu cedarea Cadrilaterului, iar tatăl lui Ion a fost nevoit să rămână la Balcic să administreze uzinele românești de acolo. Viitorul actor avea 16 ani și a trăit toată acea perioadă doar alături de mamă, o femeie deosebită, și ea cu rădăcini moldovene, casnică, dar cu un simț autodidact bine conturat. De la această ființă pe care o păstra actorul mereu în inimă a învățat înainte de a merge la școală cititul și scrisul. Tatăl, cu o viață mai boemă, deseori plecat în deplasări cu slujba, voia să-l vadă inginer, de aceea a și studiat științele exacte la liceu. Dar Ion avea înclinații spre arta spectacolului. Era un copil vesel, care avea să trăiască durerea pierderii mamei în 1947, pe scenă, într-o comedie de succes a lui G. B. Shaw, intitulată parcă sugestiv: Nu se știe niciodată. Se scurseseră doar 20 de minute de la momentul în care ființa dragă îi murise pe brațe… Tatăl murise mai devreme. Vestea tragică o aflase în timpul unui turneu cu Naționalul. Iorgu, care își învățase fiul să lase loc de „bună ziua” pe unde trece, sfârșise accidental în urma unei congestii pulmonare provocate de condițiile aspre în care stătuse în timpul bombardamentelor din 1944. Părinților, care l-au iubit enorm și veneau la teatru să-l vadă, le-a păstrat o caldă aducere-aminte.

ion-lucian la tinerete

Studii

A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București cu profesori celebri, Frumuzache Chiriac sau Geoges Hlit, iar în 1939, când situația familială nu era prea ușoară, a hotărât să înceapă să contribuie și el cu ceva la latura financiară a familiei. Cu un coleg de clasă, descendent al familiei lui Caragiale, ajunge să dea un concurs pentru figurație la Teatrul Național. Cei doi tineri au fost bine primiți avându-se în vedere pregătirea lor școlară. Astfel, între 1940 și 1942, aproape seară de seară, urca pe scenă la Național. În 1941, în penultima clasă de liceu, intrase și la Conservator la clasa profesorului Ion Manolescu, cu condiția să-și susțină bacalaureatul în cursul studiilor de conservator. Colegii lui de liceu fuseseră duși cu forța la școala de ofițeri, fiind în plin război. Doar el scăpase deoarece prinsese un an de studii superioare. Înainte de a termina anul I de Conservator, în care frecvența lui lăsa de dorit, primind chiar mustrări de la profesorul Manolescu, Teatrul Național anunța concurs pe 5 posturi de actori. Erau 136 de candidați. Se admiteau și studenți, dar care să fie în ultimul an. În ziua concursului, Ion Lucian se afla pe holurile Teatrului. Venise să dea o replică unui coleg mai mare înscris la concurs. Calboreanu îl vede și, cunoscându-i talentul scenic, îi obține o derogare de la comisie pentru a intra în examen. Întâlnirea cu maestrul Calboreanu care îl numea „puștiul Naționalului” și „Colega” n-o va uita niciodată. Apoi gestul lui de a-i convinge pe cei din comisie: Liviu Rebreanu – președintele comisiei, Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Nicolae Bălțățeanu… După concurs a fost chemat de Liviu Rebreanu care l-a felicitat și i-a semnat hotărârea de rămânere în teatru și gratificația care reprezenta salariul pe trei luni.

fostul Teatru National si Palatul Telefoanelor

Vechiul Teatru Național și Palatul Telefoanelor din București. Desen de Bogdan Calciu

Dacă de la George Calboreanu învățase ce înseamnă punctualitatea la repetiții, de la profesorul Ion Manolescu înțelesese că în orice profesie trebuie să dai dovadă de seriozitate pentru a stârni încrederea celor de lângă tine. Cu fostul său profesor se întâlnea în 1953 în studiourile de teatru radiofonic pentru înregistrarea pieselor Cei doi tineri din Verona de W. Shakespeare, în regia lui George Teodorescu, Romeo și Julieta, în regia lui Mihai Zirra, și Cei trei mușchetari (1955) de Al. Dumas, în regia lui Paul Stratilat.

De fiecare dată când își amintea de persoanele importante din viața și cariera sa, nu uita să-l pomenească pe unchiul său, fratele mamei, Nenea Jenică Ungurescu, arhivarul Primăriei din Piatra Neamț, care semăna leit cu Chaplin și semna zeci de caricaturi pe care le trimitea apoi către revistele de specialitate din țară. Acesta a fost, după mamă, un reper în educație și cultură. Peste ani, Ion Lucian avea să fie ales director artistic al Festivalului de Teatru pentru Tineret de la Piatra-Neamţ…

ion lucian roluri in teatru

Din teatru în teatru…

Naționalul bucureștean (1942–1945)

Nici mai mult nici mai puțin de 74 de roluri pe scena Teatrului Național din București între 1942–1945. De la Guliță din Coana Chirița de Tudor Mușatescu după Vasile Alecsandri, alături de celebra Sonia Cluceru în rolul principal, și Poetul Tulipă din Mioara de Camil Petrescu, până la Simon Bliss din Familia Bliss de Noel Coward, sau Jaques din Silvette de Victor Eftimiu, Lucian i-a jucat și pe Nicolas și Scarciafico din Prințesa îndepărtată de Ed. Rostand, dar și pe Magnasco din Astă seară se joacă fără piesă de Pirandello, pe Hlestacov din Revizorul lui Gogol sau pe Florindo din Mincinosul lui Goldoni. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Fragmente din spectacole radiofonice din Fonoteca de Aur, filme memorabile cu Ion Lucian, interviuri și mărturii ale lui Ion Lucian despre Molière și Eugen Ionescu.

Annie Muscă

„Lumea ca teatru”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adriana Trandafir

Dumincă, 25 noiembrie 012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul „Lumea ca teatru”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adriana Trandafir. Regia artistică: Cristian Munteanu. Fragmente din Pygmalion de G. B. Shaw, Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Mama Angheluşa, doftoroaie de V. Alecsandri, O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Patima de sub ulmi de Eugene O’Neill. Adriana Trandafir interpretează rolurile Liza Doolittle, Nastasia, Mama Angheluşa, Veta, Abbie Putnam. În celelalte roluri: Mircea Albulescu, Mihai Dinvale, Mircea Constantinescu, Petre Nicolae, Oana Ştefănescu. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: 28 ianuarie 2007, ora 19.00, Radio România Cultural.

Cele cinci ipostaze din acest recital Adriana Trandafir ilustrează motivul „lumii ca teatru”, în care fiecare om joacă un rol. „Nimic nu este întâmplător, hazardul este o utopie, coincidenţele sunt numai vârful aisbergului.”