Gabriel Dimisianu: „Amintiri de la «Gazeta literară»”

Afis conf. G. Dimisianu, 20.04

eveniment liber sa spunMuzeul Naţional al Literaturii Române anunţă deschiderea seriei de conferinţe „Patrimoniu”, la sediul Muzeului Memorial „Ion Minulescu – Claudia Millian” din Capitală (Bd. Dr. Gheorghe Marinescu, nr. 19).

Continuă lectura „Gabriel Dimisianu: „Amintiri de la «Gazeta literară»””

Georgeta Dimisianu, o viață împreună cu literatura română

georgeta dimisianu

portrete rubrica liber sa spunAstăzi, 13 decembrie 2015, Doamna Georgeta Dimsianu adaugă încă un an la frumosul buchet al vieţii sale. O viaţă dedicată cu rară devoţiune şi pricepere, slujirii Cărţii, Scriitorului şi Cititorului. Am pus anume majusculele pentru a întări ideea că azi, într-o lume aflată în goană turbată după aparenţe, după imaginea fugară, răvăşită de egoism şi de violenţă, este cu adevărat o Doamnă aceea care se dedică, sincer şi deschis, valorilor esenţiale ale Artei şi ale Umanismului aşa după cum numai ea, Cartea, le poate exprima şi ni le poate dărui. Şi, poate că nu este fără rost să ne mai gândim şi să încercăm a înţelege de ce Jorge Luis Borges îşi imagina Paradisul ca pe o Bibliotecă. Continuă lectura „Georgeta Dimisianu, o viață împreună cu literatura română”

Memorialistică sub semnul dreptei măsuri

gabriel dimisianu

cronica literara liber sa spunCu aproape zece ani în urmă, scriind despre cartea lui Gabriel Dimisianu, Amintiri şi portrete literare (care tocmai apăruse la Editura Eminescu), am caracterizat-o ca fiind „memorialistică sub semnul dreptei măsuri”. Citind, acum, volumul Amintiri şi portrete literare, în varianta apărută la Editura Humanitas*), observ, cu plăcută surprindere, că nu am „ce” şi mai ales „de ce” să schimb ceva…

Pentru că, în critica literară şi, de fapt, în publicistica românească a ultimilor peste cincizeci de ani, Gabriel Dimisianu a fost şi a rămas un om al echilibrului, al dreptei măsuri în tot şi în toate. Lucru dovedit de însăşi viziunea pe care domnia sa o are asupra rosturilor memorialisticii şi ale memorialistului. Am insistat înadins asupra acestei idei cu atât mai mult cu cât, în anii din urmă, pe lângă o serie de amintiri, jurnale sau mărturii documentare de o indiscutabilă valoare morală şi spirituală, suntem asaltaţi de o pseudo-memorialistică, de fapt nişte compuneri mustind de ură şi de sete de răzbunare, însuşiri care numai frumoase nu se pot numi, dar care merg foarte bine laolaltă cu autoportrete parfumate şi asezonate cu toate ingredientele necesare consacrării „cu mijloacele clientului” a câte unei eternităţi locale.

Spre onoarea sa, Gabriel Dimisianu, care, ca om dăruit şi devotat al condeiului, a traversat o perioadă atât de complexă şi de sinuoasă, cu răsuciri dureroase şi cu încleştări veninoase, nuGabriel-Dimisianu Amintiri-si-portrete-literare s-a lăsat („nu s-a lăsat”, acesta este cuvântul!) marcat de tarele unor asemenea răstălmăciri umorale. Este semnificativă pentru portretul spiritual al autorului antiteza, deschis mărturisită şi asumată cu demnitate, între doza de inerentă severitate cu care îi judecau, ei, tinerii, pe unii dintre cei mai vârstnici, pentru anumite concesii făcute ideologiei unice şi seninătatea generoasă cu care priveşte, acum, oameni şi împrejurări: „Să nu judece nimeni pe alţii pentru slăbiciunile lor – scrie cu multă înţelepciune Gabriel Dimisianu – dacă nu a făcut el însuşi, mai întâi, în aceleaşi condiţii, dovada tăriei.”

Emoţionantă mărturie de conştiinţă, care mi-a adus aminte de antologica tabletă a lui Geo Bogza despre ursul cel bătrân, revenit spre amurgul vieţii sale în pădure şi pe care îl judecă necruţător urşii tineri. El ridică ochii spre cer şi rosteşte doar atât: „Dă-le, Doamne, să nu simtă niciodată jarul aprins sub tălpi!”

Profesiunea de credinţă a intelectualului Gabriel Dimisianu este reluată, cu o semnificativă frecvenţă, în paginile cărţii, avându-şi corolarul firesc în această (foarte corectă) descriere a contextului intelectual în care au trăit, au scris, au publicat şi au acţionat cei mai mulţi dintre cei pe care îi invocă în cartea sa Gabriel Dimisianu: „Deschiderea ideologică de la mijlocul deceniului al şaptelea, atâta câtă a fost, a dezăgăzuit multe energii artistice şi a favorizat afirmarea puternică a generaţiei ’60, rapid orientată în sensul noului curs, precum şi reafirmarea multor scriitori din seriile anterioare, până atunci marginalizaţi sau anulaţi de-a dreptul (unora li se luase de altfel nu doar libertatea scrisului, ci libertatea propriu-zisă, căci populaseră puşcăriile ca deţinuţi politici, până în 1964). Climatul era deci stimulator şi părea benefic, îngăduind chiar speranţe în unele schimbări de fond. Cine a trăit epoca îşi aminteşte.”

Pe acest fundal de epocă îşi deapănă amintirile şi îşi schiţează portretele literare Gabriel Dimisianu. De aceea, nu este câtuşi de puţin întâmplător faptul că printre cele mai dense şi sugestive profiluri evocatoare se află cele consacrate unor personalităţi proeminente ale vieţii literare şi chiar politice ale acelor ani, despre care, astăzi, se vorbeşte foarte puţin… spre deloc. Sau, mai rău, se vorbeşte – numai! – în termeni negativi.

zaharia stancu

Zaharia Stancu

Două exemple numai. Primul este Zaharia Stancu, la care memorialistul remarcă, pe bună dreptate, „firea lui sucită” şi chiar „o doză de histrionism”. Iar întâmplările istorisite cu fineţe şi cu umor rafinat nu fac decât să întărească spusele memorialistului. Una este cea despre o ceartă la care s-a luat cu prietenii lui, Aurel Baranga şi Radu Popescu, atunci când aceştia au venit să-i ceară ceva iar el, Zaharia Stancu, se încăpăţâna că nu şi nu! „Nu vreţi să vă dau şi cămaşa?” a strigat furtunosul autor al lui Desculţ şi în secunda următoare şi-a scos-o! Dar, după câteva momente s-a răzgândit: „Chiar credeaţi că v-aş fi dat cămaşa, cum era să v-o dau?”

Acelaşi dar al portretului bine făcut în cuvinte, surprinzând ceea ce este cu adevărat expresiv, de durată, în mişcarea browniană a personajelor, îl dovedeşte Gabriel Dimisianu şi în cazul lui George Ivaşcu. Erau, de-acum, în antologia orală a hebdomadarului „Contemporanul”, ieşirile directorului publicaţiei, dar şi reacţiile, cu tâlc, ale celor ce intrau sub incidenţa caustică a mai marelui gazetei. De aici, această definiţie a personajului: „Prefera să se creadă să este «rău», belicos, chiar brutal, decât să-şi destăinuie firea afectuoasă şi sentimentală. Cum era George Ivaşcu în fond.”

george ivascu

George Ivașcu

Ştiu şi eu că, nu o dată, atunci când vrei să pui capăt celor scrise, în loc de „etc.”, invoci faptul că „spaţiul nu îmi îngăduie să mai dau şi alte citate, dar…”, numai că, de data asta, chiar trebuie să spun că, din ceea ce Gabriel Dimisianu ne-a adus spre ştiinţă din „cămările memoriei sale”, îmi este greu să mai aleg ceva anume, fără a nedreptăţi alte evocări demne de a fi relevate. Notez, la întâmplare şi… nu prea, câteva portrete din această galerie: Tudor Arghezi şi Geo Dumitrescu, Tudor Vianu şi Fănuş Neagu, Paul Georgescu, Georgeta Mircea Cancicov, Ov. S. Crohmălniceanu, Tiberiu Utan, Mircea Mihăieş sau Ştefan Bănulescu. Pentru fiecare dintre ei, Gabriel Dimisianu are o vorbă de suflet şi un gând prietenesc. Iar atunci când trebuie să se delimiteze de anumite personaje sau stări de lucruri, acelaşi simţ al echilibrului îl face pe Gabriel Dimisianu să se pronunţe elegant dar, totodată, foarte riguros.

Pun punct acestor notaţii, oprindu-mă la portretul pe care Gabriel Dimisianu i-l dedică omului şi scriitorului Nicolae Velea. Un portret, aş spune, pe deplin meritat şi îndelung aşteptat, fie şi pentru faptul că „nea Lică” este şi va rămâne un scriitor din speţa celor de esenţă tare. Evocă, aşadar, Gabriel Dimisianu, în cuvinte sobre dar tulburătoare, moartea tragică a confratelui său. Să mi se îngăduie să spun că, din nefericire, mă prenumăr printre cei care l-au văzut pe Nicolae Velea în ceasurile de dinaintea nenorocirii. Mă aflam la Hanul Prahova, loc de aleasă cinstire reciprocă pentru noi, cei ce roboteam prin (acum fosta) „Casă a Scânteii”, dimpreună cu prietenii mei Cornel O. şi Mihai M. Să tot fi fost cam 5 şi jumătate după-amiază când Nea Lică a intrat în local şi ne-a cercetat dacă „putem cotiza”. Din păcate, trecuse de ora închiderii şi nu mai se putea face nimic pe tema asta. A mai stat ce a mai stat Nea Lică prin locantă şi, după o vreme, a ieşit trist şi singuratic. Dimineaţă, cred că nu trecuse de ora 9, ne-am pomenit în redacţie, la „Scânteia tineretului”, cu Fănel, ospătarul de la Han… Plângea amarnic şi abia îşi mai găsea cuvintele: „A murit Nea Lică, l-au găsit îngheţat pe aleea centrală. Eu l-am omorât, trebuia să îi dau ceva, fiindcă atunci ar fi plecat împreună cu voi şi ar fi scăpat teafăr.”

nicolae velea

Nicolae Velea

Vor trece anii, dar nu voi uita, niciodată, acest episod. Iar faptul că admirabila carte de Amintiri şi portrete literare a lui Gabriel Dimisianu poate să ne stârnească, nouă, cetitorilor, alte amintiri, este şi el un semn că avem în faţă o lucrare cu adevărat pe măsura aşteptărilor noastre de a afla echilibrul şi dreapta măsură.

Şerban Cionoff

*) Gabriel Dimisianu, Amintiri şi portrete literare, București, Editura Humanitas, 2013.

Toate artele cuvântului

Miercuri, 28 noiembrie 2012, ora 18.00, la Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor, Calea Victoriei 115, Bucureşti, în cadrul programului „Scriitorii la ei acasă / Scriitori pe Calea Victoriei”, va avea loc evenimentul intitulat Toate artele cuvântului. Invitaţi: Gabriel Dimisianu (critică, memorialistică), Ioana Nicolaie (poezie), Irina Horea (traduceri), Horia Gârbea (dramaturgie), Marian Drăghici (poezie) şi Radu Aldulescu (proză). Introducere: Mihai Zamfir. Moderator: scriitorul şi jurnalistul Dan Mircea Cipariu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, secţia Poezie. Selecţia scriitoriilor invitaţi este asumată de criticul literar Nicolae Manolescu, directorul revistei „România literară” şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Evenimentul este realizat de Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul financiar al Guvernului României. Coproducător: Radio România Cultural. „Este ultima secvenţă a proiectului iniţiat de Uniunea Scriitorilor, în care sunt invitaţi scriitori ce reprezintă genuri literare diferite, din generaţii şi geografii literare diferite, care au dovedit prin operele lor că au şi priză la public, şi la critica literară. Va fi o seară, cum îmi place deseori să o spun, fastuoasă, de care se vor bucura atât cei ce vor veni în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru-Catargi, cât şi de Sărbători, ascultătorii Radio România Cultural, care va înregistra evenimentul pentru Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune”, a declarat Dan Mircea Cipariu.

Radu Aldulescu

Radu Aldulescu (n. 29 iunie 1954, Bucureşti) a debutat în 1993, la Editura Albatros, cu romanul Sonata pentru acordeon, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România (ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, 2008). A mai publicat romanele: Amantul Colivăresei (ediţia I, Editura Nemira, 1996; ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, 2006); Îngerul încălecat (Editura Phoenix, 1997; ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, 2011); Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare (ediţia I, Editura Nemira, 1998; ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, 2007); Proorocii Ierusalimului (ediţia I, Editura Publicaţiilor pentru Străinatate, 2004; ediţia a II-a, Editura Corint, 2006; ediţia a III-a, Editura Cartea Românească, 2009; e-book, 2011; ediţia a IV-a, Editura Polirom, 2012); Mirii nemuririi (Editura Cartea Românească, 2006, Premiul pentru proză „Ion Creangă” al Academiei Române). În anul 2009 a răspuns unei provocări literare insolite şi a scris, după o atentă documentare, tulburătorul roman-vérité Ana Maria şi îngerii (Editura Cartea Românească, 2010). În 2012 a publicat romanul Cronicile genocidului. A scris scenariul filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia, 1998.

Marian Drăghici

Marian Drăghici s-a născut la 25 februarie 1953 în localitatea Osica de Sus, judeţul Olt. Este un cunoscut poet şi jurnalist român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este redactor-şef adjunct la revista „Viaţa Românească” şi publicist la mai multe reviste. În 1988, îi apare la Cartea Românească volumul Despre arta poetică (titlul inițial, Descriere după altă natură, a fost respins de cenzură). Au urmat volumele: Partida de biliard din pădurea rusească, Ed. Eminescu, 1995; Lunetistul, Ed. Pontica, 1996; Lunetistul & cocoșul de tablă, Ed. Cartea Românească, 1996; HARRUM cartea ratării, cu postfață (Romanticul în postmodernism de Al. Cistelecan), Ed. Vinea, 2001; Licht, langsam…/ Lumină, încet… – Aus dem Rumänischen von Florica Madritsch Marin. Gedichte. Edition Zwei, Klagenfurt: Wieser Verlag, 2004; Negresa, Ed. Vinea, 2005. A fost distins cu premiile: Premiul revistei „Steaua” la Festivalul „Lucian Blaga” (1980); Premiul „Ramuri” (1985, 2004); Premiul revistei „Tomis” și al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. (1989, 1996); Premiul Frontiera Poesis (1997); Premiul revistei „Convorbiri literare” (2004); Premiul Național pentru Poezie Serile la Brădiceni (2006), Premiul Virgil Mazilescu (2009); Premiul revistei „Argeș” (2010).

Gabriel Dimisianu

Gabriel Dimisianu s-a născut la Brăila, la 25 ianuarie 1936. A urmat Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, secţia limba şi literatura română (licenţă în 1958). A lucrat în redacţiile revistelor „Gazeta literară”, „Amfiteatru”, „România literară”. A debutat în publicistica literară în 1958 şi editorial în 1966 cu volumul Schiţe de critică. Au urmat volumele: Prozatori de azi (1970), Valori actuale (1974), Nouă prozatori (1977), Opinii literare (1978), Lecturi libere (1983), Introducere în opera lui Constantin Negruzzi (1984, ediţia a II-a, 2007), Subiecte (1987), Repere (1990), Clasici români din secolele XIX si XX (1996), Lumea criticului (2000), Amintiri şi portrete literare (2003, ediţia a II-a în 2004), Fragmente contemporane (2004). A obţinut premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor (de trei ori), Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Este laureat al Premiului Naţional de Literatură (2011), oferit de USR.

Horia Gârbea

Horia Gârbea s-a născut la 10 august 1962 în Bucureşti. Este doctor în inginerie civilă, cadru didactic universitar. În prezent, vicepreşedintele Institutului Cultural Român. În domeniul literar, a debutat în 1982 cu poezie. După 1989 a avut o activitate intensă de publicist si autor de literatură. A publicat poezie, proză, teatru, critică literară si teatrală, eseuri. În total 12 piese reprezentate în România ca şi în Anglia, Franţa și Serbia. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al UNITER, al PEN Club România. A tradus în română şi a adaptat pentru scenă numeroase piese din literatura universală de W. Shakespeare, Pierre Corneille, S. I. Witkiewicz, Fernando Arrabal, A. P. Cehov, Dario Fo, Marivaux etc. A publicat peste 25 de volume de literatură originală și de traduceri. A fost prezent în numeroase antologii de poezie și proză atît în România cît și în alte țări. Textele sale au fost traduse în mai multe limbi europene și asiatice. A obținut numeroase premii literare. Romanul Căderea Bastiliei a fost distins cu trei premii nationale în 1998. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie pe anul 1999 şi Premiul Academiei Române pentru dramaturgie – 2001, Premiul „Andrei Bantaș”, acordat de juriul Uniunii Scriitorilor – 2012, pentru volumul Shakespeare – Opere, vol. IV, ca traducător, împreună cu George Volceanov și Violeta Popa. Din 2003 este Președintele Asociației Scriitorilor București, filială a Uniunii Scriitorilor din România. Din 2005 este membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor. A reprezentat România la festivaluri internaţionale de literatură. Distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2004), înălțat la grad de ofițer în 2010.

Irina Horea

Irina Horea (n. 1956) a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti (secţia Engleză-Germană). Din 1992, este redactor la revista „Lettre Internationale“, ediţia în limba română. În 2005 a fost aleasă Secretar, iar, în 2009, Vicepreședinte al USR, Departamentul Relaţii Externe. A coordonat, între 2002–2011, Festivalul Internațional și Colocviul „Zile și Nopți de Literatură”, organizat de USR. Şi-a făcut debutul literar ca traducător, în anul 1977, cu poeme semnate de Diane Wakoski, Karl Shapiro. Editorial, a debutat în 1989, cu traducerea Povestirilor africane ale lui Doris Lessing. De atunci, a tradus aproape cincizeci de volume de beletristică, semnate, printre alţii, de Paul Bailey, George Soros, William Golding, Norman Mailer, John Irving, Albert Lindeman, Jacob Neusner, J. R. R. Tolkien, Max Dimont, Martin Amis, Russell Banks, Ian McEwan, Martin Booth, John Cheever, Joey Goebel, Cormac McCarthy, Gene Wolfe, Alan Brownjohn. A tradus, de asemenea, numeroase eseuri şi povestiri, publicate în presa din România. Din 2002 este membră a Uniunii Scriitorilor din România. În acelaşi an i s-a decernat Premiul pentru Traduceri „Andrei Bantaş”.

Ioana Nicolaie

Ioana Nicolaie s-a născut la 1 iunie 1974 în oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. A absolvit în 1997 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, iar în 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi. După absolvire a lucrat în învăţământ, presă şi în domeniul editorial. Membră a Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu volumul de versuri Poză retuşată, Editura Cartea Românească, 2000, în urma cîştigării concursului de debut. În 2002 a publicat volumul Nordul la Editura Paralela 45. În 2003 a publicat volumul Credinţa la Editura Paralela 45. În 2005 a publicat romanul Cerul din burtă, Editura Paralela 45. Volumul fost declarat „Cartea lunii iulie” de către revista „Orizont” din Timişoara şi a fost nominalizat la Eastern European Literature Award, premiu dat de Bank Austria Creditanstalt şi KulturKontakt Austria în cooperare cu Wiesser Verlag. În 2006 a publicat la aceeaşi editură volumul Cenotaf. A publicat în 2008 cartea pentru copii Aventurile lui Arik la Corint Junior. Tot în 2008 i-a apărut şi romanul O pasăre pe sârmă, la Polirom. Cartea este în curs de traducere în Serbia. Cerul din burtă, ediţia a doua, a apărut în 2010 la Polirom. A fost inclusă în volumele colective Ferestre 98, Editura Aristarc, 1998 şi 40238 Tescani, Editura Image, 1999, Generaţia 2000, Editura Pontica 2004, Cartea cu bunici, Editura Humanitas, 2007, Primii mei blugi, Editura Art, 2009, Bookataria de texte şi imagini, Clubul Ilustratorilor, 2009, Divanul scriitoarei, Editura Limes, 2010, Care-i faza cu cititul, Editura Arthur, 2010, Ce poți face cu două cuvinte, Editura Arthur, 2012, Intelectuali la cratiță, Humanitas, 2012. Cărţile autoarei au fost nominalizate la premiile ASPRO, la cele ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi la premiile revistei „Observator Cultural”. A scris textul albumului Bucureşti, metropolă europeană, Editura Noi Media Print, 2005. Der Norden (Nordul) a fost publicat de Pop Verlag, Germania, în 2008. Prezentă în mai multe reviste şi antologii străine dintre care: Poésie, 2003, Roumanie, territoire d’Orphée, éditée par le Théâtre Molière/ Maison de la Poésie de Paris, 2003, New European Poets, Graywolf Press, Minnesota, 2008 şi Poetry Wales, iarna 2009-2010, Cimarron Review, Oklahoma State University, Stillwater, summer 2010, The Vanishing Point that Whistles. An Anthology of Contemporary Romanian Poetry, Editura Talisman House, 2012, antologie de Paul Doru Mugur, Adam J. Sorkin şi Claudia Serea și Om jag inte får tala med någon nu (Dacă nu am cu cine vorbi acum), Suedia, 2011. Invitată la festivaluri internaţionale de poezie în Slovenia, Suedia şi Italia. A susţinut lecturi publice în mai multe ţări. Inclusă în proiectul de promovare a literaturii europene Metropoezia, derulat în Varşovia în 2008. Dorothea Fleiss, artist plastic din Germania, a realizat plecând de la câteva poeme din Der Norden mai multe cărţi-obiect, expuse apoi la importante manifestări internaţionale de artă.Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Slovenia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria.

Lansare de carte: „Sub steaua câinelui” de Victoria Milescu

Joi, 28 iunie 2012, ora 13.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din București va avea loc lansarea volumului Sub steaua câinelui de Victoria Milescu, apărut la Editura Tracus Arte, 2012.

Prezintă: Ştefan Cazimir, Horia Gârbea, Emil Lungeanu. Moderator: Ioan Cristescu.

„Poezia din Sub steaua câinelui, noul volum al Victoriei Milescu, impresionează prin simplitatea expresivă a discursului liric, dispensat de metafore, despodobit, evocând o lume prin ea însăşi simplă, comună, de fiecare zi. Nu mai puţin totuşi, fiind astfel, plină de sensuri, de graviatate, de dramatism. Gesturile cotidiene, intrate în obişnuinţă, în rutină, comportă, cu toate acestea, o redescoperire a lumii şi a timpului care vine şi pleacă […] Mitologia citadină, astfel cum o înfăţişează poeta, răsfrânge ipostaze ale umilităţii şi frustrării, dar şi o pregnantă sugestie de căldură umană.” (Gabriel Dimisianu).

„Citind volumul, mi-am dat seama însă că empatizez mai mult decât aş fi crezut cu poezia Victoriei Milescu, una care, în chip subtil, este mai ofensivă decât pare, mai bătăioasă şi mai colţuroasă decât lasă să se întrevadă unele imagini fine, devitalizate aproape, care apar dar nu o definesc neapărat. Rezonez mai ales cu un fel de mizantropie a acestor texte care nu este totuşi un abandon în calea furtunilor existenţei […] Cele mai izbutite texte ale Victoriei Milescu fac apel la autoironie, la acea formă de asumare a nimicniciei care nu este pentru artist o capitulare, ci o privire lucidă care nu exclude dintre lucrurile ce se cuvin luate în râs, dar nici nu le acordă acelora mai multă însemnătate decât merită.” (Horia Gârbea, Poetul de unul singur).

Premiile revistei „Luceafărul de dimineață”, la moment aniversar

Festivitatea care a avut loc la Casa Vernescu din București, joi 12 mai, a avut caracterul unei ediții inaugurale: acordarea premiilor revistei „Luceafărul de dimineață”, primele distincții sub noua titulatură a publicației. Cu această ocazie, a fost aniversat și numărul 1000 al revistei (4 mai 2011), în noua ei serie apărută în 1990. „Luceafărul” este cel mai vechi săptămânal al Uniunii Scriitorilor din România, care a împlinit 50 de ani de existență în 2008. În 1958, când apărea primul număr (15 iulie), ea se situa în continuarea revistei „Tânărul scriitor”, fiind dedicată promovării tinerilor scriitori. Din primele colegii de redacţie făceau parte, între alții, Mihu Dragomir, Silvian Iosifescu, Perpessicius, Titus Popovici, Al. I. Ştefănescu. Începuturile nu sunt semnificative din punct de vedere literar, cu excepţiile de rigoare. Destul de repede, revista s-a eliberat însă de multe dintre constrângerile epocii. Odată cu venirea la conducerea revistei a lui Eugen Barbu, în 1962, „Luceafărul” dovedeşte o deschidere deosebită spre literatura de bună calitate, într-un spirit creator liber, în contextul relaxării ideologice din deceniul al şaptelea. „Aici îşi vor publica marile lor poeme Ion Gheorghe, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, precum şi o serie de tineri poeţi şi prozatori, de la Dumitru M. Ion la Horia Pătraşcu. Povestiri apte pentru controverse vor fi În treacăt de Nicolae Velea, Leul albastru (1965) de D. R. Popescu.” (Marian Popa, Dicţionar de literatură română contemporană, ed. II, 1977). În iunie 1968 conducerea revistei este preluată de Ştefan Bănulescu (redactor şef), Gh. Tomozei, Cezar Baltag şi Fănuş Neagu (redactori şefi adjuncţi). Din 1972 (nr. 5) redactor şef este Virgil Teodorescu, urmat de Nicolae Dragoş (1974–1980) şi Nicolae Dan Fruntelată (1980–1989). Revista are în continuare colaboratori de prestigiu, publicând număr de număr literatură de calitate. Au rubrici Teodor Mazilu, Nicolae Manolescu, Ion Caraion, Al. Paleologu, Nicolae Ciobanu, Florin Mihăilescu, Paul Georgescu, Nicolae Velea, Nicolae Balotă, Edgar Papu, Barbu Cioculescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Grigore Hagiu, scriu Georgeta Horodincă, S. Damian, Mircea Iorgulescu (un „Jurnal de lectură” consacrat recenziilor), Dan Cristea, Dan Laurenţiu, C. M. Ionescu, Mircea Martin, Al. George, Adrian Isac, Silvian Iosifescu, Ion Ianoşi, Al. Sever, M. Petroveanu, H. Zalis, Savin Bratu, Lucian Raicu, P. Solomon, Ileana Vrancea, Gh. Schwartz, Gellu Naum, N. Tertulian, Z. Ornea, Normau Manea ş.a. Din 1974, M. Ungheanu este redactor şef adjunct şi titularul cronicii literare. Dorin Tudoran recenzează poezia, Dan Cristea şi Paul Dugneanu critica, Nicolae Baltag şi V. Bugariu proza. Adrian Păunescu, Aurel Dragoş Munteanu, Cezar Ivănescu, Dumitru M. Ion, Ion Gheorghe, Marius Robescu, Matei Gavril, Sânziana Pop sunt colaboratori permanenţi, unii dintre ei devenind membri ai redacţiei. Geo Dumitrescu susţine poşta redacţiei, Mircea Iorgulescu se ocupă sistematic de tinerii scriitori, C. Stănescu scrie cronici despre cărţile de debut. În anii ’80, Mihai Ungheanu şi Nicolae Ciobanu încredinţează o secţiune importantă a revistei tinerilor critici, care comentează actualitatea literară, devenind titulari ai rubricilor de cronică literară şi recenzii, dar scriu deopotrivă articole de sinteză şi eseuri.

Din 1990, conducerea „Luceafărului”, într-un nou format, este preluată de Laurenţiu Ulici (1943–2000), care îi conferă echilibru într-un peisaj literar pestriţ, urmând profilul ei, de susţinere a noilor promoţii de scriitori. Între 1993–1995, „Luceafărul” are o perioadă de întrerupere. Din anul 2000, Marius Tupan (1945–2007) devine redactor şef reușind, într-o perioadă dificilă, să mențină periodicitatea și nivelul cultural al revistei.

În forma actuală, „Luceafărul de dimineață”, care apare cu sprijinul Primăriei sectorului 2 București (primar: Neculai Onțanu), urmează tradiția revistei de a susține literatura scrisă de tinerii autori, acordând însă spațiu generos și scriitorilor consacrați. Revista se impune atât prin nivelul textelor literare publicate, cât și prin comentariile critice, eseurile, cronicile de artă (teatru, film, arte vizuale), traducerile dar și rubricile de actualitate, care reflectă evenimente ale vieții culturale. În tradiția vechiului „Luceafăr”, revista are și o rubrică de sport („Penalty”). „Luceafărul de dimineață” rămâne o publicație echilibrată, cu un profil distinct în peisajul literaturii de astăzi.

Consecventă programului său, revista a acordat premii pe anul 2010 atât tinerilor scriitori, cât și celor consacrați, dovedind, o dată în plus, că ia în considerare întregul fenomen literar contemporan, unii dintre premianți fiind autori din alte orașe decât București. „Mulţi tratează premiile ca pe o ocazie de scandal, dar eu cred că ele orientează instituţia literară, dacă sunt acordate cu onestitate. Am ţinut ca premiile (sub noua titulatură a revistei), să-i răsplătească pe cei care sprijină revista, care publică constant în ea. Am dori, totodată, să avem o deschidere cât mai largă spre public”, a precizat Dan Cristea, directorul revistei și președinte al Asociației culturale „Luceafărul de dimineață”.

Premiul de excelență a fost acordat primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, „pentru remarcabila sa deschidere spirituală şi pentru sprijinul acordat vieţii culturale. Acest premiu reprezintă expresia sinceră a gratitudinii noastre.” (Gelu Negrea). Fiecare dintre premii a fost marcat de rostirea unei „laudatio”.

„Luceafărul” a acordat premii la șapte secțiuni: poezie, proză, eseu, critică și istorie literară, publicistică, debut, Opera Omnia. Din juriu au făcut parte: Gelu Negrea, redactor șef al revistei „Luceafărul de dimineață”, Dan Cristea, președinte al Asociației Culturale „Luceafărul de dimineață”, Gabriel Chifu, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. La fiecare dintre cele șapte premii au fost făcute trei nominalizări. Premiul de debut, considerat cel mai important pentru că el reprezintă o investiție în viitor și are, întotdeauna, în biografia unui autor o semnificație aparte, a revenit ex-aequo lui Adrian Buzdugan (proză) și Alinei Mazilu (poezie). Adrian Buzdugan a debutat editorial cu volumul de povestiri Capela excomunicaților.

Disputat, Premiul pentru publicistică i-a fost acordat lui Horia Gârbea, care „încearcă să înnoiască acest gen literar care pare multora arid. Prin recenziile şi micro- eseurile pe care le scrie, meritul său este acela că inovează, că se apropie de autorul şi cartea despre care scrie.” (Traian T. Coşovei).

Premiul pentru eseu a fost obţinut de Sorin Lavric, portretizat succint de criticul literar Gabriel Dimisianu.

Premiul pentru critică și istorie literară i-a revenit lui Adrian G. Romila, despre care a vorbit Gelu Negrea.

Vechi luceferist, Constantin Stan este laureatul Premiului pentru proză, el bucurându-se de un mesaj transmis de acad. D. R. Popescu, care își amintea de perioada de debut a scriitorului, când a fost impresionat de „textul excelent al unui tânăr necunoscut”.

Premiul pentru poezie i-a revenit lui Robert Şerban, autor al unei „poezii grave, a francheţii și a deschiderii” (Dan Cristea).

Premiul Opera Omnia a fost decernat prozatoarei Gabriela Adameşteanu, care a debutat în „Luceafărul”, unde în 1971 apăreau fragmente din romanul său Drumul egal al fiecărei zile. Printr-o coincidenţă, fragmente din Provizorat, care continuă acel volum, au fost publicate în 2010, în „Luceafărul de dimineață.”

Admirabilul recital al Mariei Gheorghiu (voce și chitară) și cel de poezie al actorului Eusebiu Ștefănescu au contribuit la reușita evenimentului.

Costin Tuchilă

Reportaj video de Nicu Păunescu