Bookfest 2012

Miercuri, 30 mai 2012, Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 își va întâmpina primii vizitatori și va da startul unui program maraton ce cuprinde nu mai puțin de 300 de evenimente: lansări de carte, sesiuni de lectură și întâlniri cu personalități ale lumii literare românești și internaționale, concerte, proiecții cinematografice, reprezentații de teatru pentru copii și cursuri de limbă franceză.

Cea de a VII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizată de Asociația Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România, va începe miercuri, 30 mai și se va încheia duminică, 3 iunie, spațiul de desfășurare fiind pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 din Complexul Expozițional Romexpo. Respectând tradiția creată prin invitarea unei țări la fiecare ediție, Bookfest se bucură în 2012 de participarea Franței ca oaspete de onoare. Standul țării invitate va fi amenajat în pavilionul C3, aici urmând să aibă loc evenimentele anunțate de Ambasada Republicii Franţei şi Institutul Francez.

Autorii români și francezi prezenți la Bookfest

Iubitorii cărții care vor veni la Bookfest pe 30 și 31 mai îi vor putea întâlni la evenimentele de lansare pe Horia-Roman Patapievici și Mircea Cărtărescu. În următoarele zile, vor avea ocazia de a-i revedea și asculta pe Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu și Lucian Boia, la prezentările volumelor pe care cunoscuții autori le vor lansa în cadrul programului Bookfest.

Din partea țării invitate, și-au confirmat prezența la întâlnirea cu vizitatorii Bookfest 2012 producătorul și moderatorul de emisiuni culturale Bernard Pivot, autorii Michel Houellebecq, Nedim Gürsel, Sylvie Germain, Yasmina Khadra și Yann Apperry, editorul Jean Mattern (responsabilul cu literatura străină al Editurii Gallimard) și academicianul Dominique Fernandez (autorul volumului Rapsodia română).

Scriitoarea Sylvie Germain va veni pe 31 mai în fața publicului pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar Bernard Pivot îi va provoca pe vizitatorii standului internațional la un test de scriere după dictare în limba franceză. Tot pe 31 mai, Bernard Pivot va fi prezent la o degustare de vinuri românești, ocazie cu care își va prezenta volumul Dictionnaire amoureux du vin, iar pe 2 iunie va intra într-un dialog cu Luiza Vasiliu („Dilema Veche”) și Horia-Roman Patapievici.

Vineri, 1 iunie și sâmbătă, 2 iunie, publicul Bookfest se va întâlni la standul Franței cu scriitorul Michel Houellebecq. Cunoscutul autor al Particulelor elementare va fi prezent pentru o discuție moderată de Mihaela Dedeoglu (RFI România) și Matei Martin („Dilema Veche”) și va participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri, urmată de o sesiune de autografe.

În seara zilei de 30 mai, Bookfest se va muta pentru câteva ore la sediul Fundației Löwendal din Piața Gh. Cantacuzino nr. 1, unde va avea loc  Noaptea Literaturii Europene, proiect coordonat la București de Institutul Cultural Român.

Literatură și cinema în fiecare zi

În pavilionul C3, cartea se va întâlni în fiecare zi cu filmul de artă. Prin formula „Cinema după carte”, Bookfest le lansează anul acesta vizitatorilor invitația de a viziona, gratuit, pelicule având la bază scenarii adaptate după opere ale unor cunoscuți autori francezi. Pintre producțiile anunțate se află și filmul realizat după volumul Particulele elementare al lui Michel Houellebecq.

Conexiunea dintre literatură și film va fi și tema dezbaterii pe care revista „Observator Cultural” o va organiza pe 31 mai, în seria de evenimente Formula 3. Tot pe 31 mai, Asociația Editorilor din România va aduce în centrul atenției statutul editorului de carte în România și în Europa, într-un eveniment la care sunt invitați reprezentanți ai unor edituri din România, Polonia și Franța.

Cea de a VII-a ediție a Salonului Internațional al Cărții Bookfest va reuni într-un spațiu ce depășește 4.000 mp edituri, distribuitori de carte, tipografi și companii partenere Bookfest.

Vizitatorii salonului vor avea intrarea liberă, accesul făcându-se după următorul program: miercuri, 30 mai și joi, 31 mai, între orele 10.00 și 20.00; vineri, 1 iunie și sâmbătă, 2 iunie, între 10.00 și 22.00; duminică, 3 iunie, între 10.00 și 20.00.

Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 este organizat în colaborare cu Ambasada Franței la Bucureşti și Institutul Francez, co-finanțat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional și susținut de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Ediția Bookfest 2012 are ca parteneri Muzeul Țăranului Român, ArCub, Primăria Municipiului București, primăriile sectoarelor 1, 2 și 5, fiind susținută de Lemon Design, BMW și Julius Meinl. Partenerii media sunt TVR Cultural, RFI România, Hotnews, „Ziarul Financiar”, „Jurnalul Național”, „Dilema Veche”, „Observator Cultural”, „Zile și Nopți,” „Șapte Seri”, cariereonline.ro, 121.ro, b365.ro, port.ro, DIGI-24, și compania Spectacular.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este o manifestare de tradiție organizată în fiecare an de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cea mai importantă confederație patronală din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus în spațiul cultural ca un eveniment care promovează lectura și accesul consumatorilor de carte la produsele editoriale de calitate.

Asociația Editorilor din România a fost înființată în 1991 cu misiunea de a reprezenta interesele editorilor și de a promova valorile culturii universale. AER își propune să promoveze lectura produselor editoriale de calitate şi scrisul, să uşureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material şi informaţional, contribuind astfel la o liberă circulaţie a ideilor, precum şi la integrarea culturii şi limbii române în circuitul mondial de valori.

Contact: Asociația Editorilor din România, comunicare@bookfest.ro

 

Amos Oz în România

Scriitorul israelian Amos Oz va susţine o conferinţă de presă luni, 27 februarie 2012, ora 12.00, la Hotelul Intercontinental, Sala Fortuna Est, etajul 21. În aceeaşi zi, la ora 18.30, la Ateneul Român, va avea loc conferinţa „Amos Oz în dialog cu Gabriel Liiceanu”.

Marţi, 28 februarie, ora 11.00, Amos Oz va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, festivitatea de decernare desfăşurându-se în Sala „Constantin Stoicescu” a Palatului Facultăţii de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46).

Amos Oz vine în România la invitaţia Editurii Humanitas Fiction. Luni, 27 februarie, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45) va fi lansată seria de autor „Amos Oz” a Editurii Humanitas Fiction, cu volumele Odihnă desăvârşită, Cutia neagră, Cum să lecuieşti un fanatic, Rime despre viaţă şi moarte, Poveste despre dragoste şi întuneric şi Scene de viaţă campestră. La eveniment vor vorbi: Amos Oz, Marlena Braester, Ioana Pârvulescu şi Denisa Comănescu.

Seria de autor „Amos Oz” a fost inaugurată de Denisa Comănescu, directorul editorial al Editurii Humanitas Fiction, în mai 2011, cu publicarea romanului Rime despre viaţă şi moarte (apărut iniţial în 2009, în colecţia „Raftul Denisei”, în traducerea Ioanei Petridean), urmată de volumele Scene de viaţă campestră (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Ioana Petridean), Poveste despre dragoste şi întuneric (Humanitas Fiction, 2008, 2009, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), Cum să lecuieşti un fanatic (Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), Odihnă desăvârşită (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Marlena Braester) şi Cutia neagră (Humanitas Fiction, 2012; traducere de Marlena Braester).

De acelaşi autor au mai apărut: Să nu pronunţi: noapte (Humanitas Fiction, 2010; traducere de Marlena Braester) şi Deodată în adâncul pădurii (Humanitas, 2010; traducere de Dana-Ligia Ilin).