La mijlocul lunii august, Caravana GAUDEAMUS revine la malul mării

afis gaudeamus constanta

eveniment liber sa spunTradiţionala întâlnire dintre carte, valuri de mare, muzică bună şi distracţie de cea mai bună factură, pe care Radio România v-o propune în fiecare an, va avea loc în acest an, în premieră, în Constanţa. Cea de a şasea ediţie estivală a Târgului GAUDEAMUS are loc între 14 şi 18 august 2014, într-un pavilion expoziţional amplasat în vecinătatea City Park Mall (latura orientată către Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu), spaţiu accesibil deopotrivă locuitorilor urbei şi turiştilor.

Târgul GAUDEAMUS Constanţa este organizat de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Constanţa – şi închide în acest an seria evenimentelor derulate în cadrul Caravanei GAUDEAMUS.

Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc joi, 14 august, la ora 18.00, în acordurile Fanfarei „Muzica Apelor” a S.C. RAJA S.A. Constanţa.

Târgul este deschis zilnic între orele 15.00 şi 23.00, programul de vizitare fiind adaptat contextului şi publicului extrem de diversificat al evenimentului. Astfel, fie că se află în vacanţă, fie în drum spre casă sau la cumpărături, fiecare are o şansă să ajungă la GAUDEAMUS, pentru un alt fel de distracţie. Intrarea este liberă.

city park mall constanta

Dintre numeroasele surprize adaptate sezonului estival, pregătite vizitatorilor de către organizatori şi de cei 22 de participanţi (edituri, distribuitori de carte românească şi străină, asociaţii profesionale şi ale minorităţilor, importatori şi distribuitori de CD-uri şi DVD-uri), le dezvăluim doar pe cele de mai jos. Restul, toţi cei interesaţi sunt invitaţi să le descopere la faţa locului.

• Bestseller-urile verii, de savurat la plajă, în tren sau acasă, în cele câteva zile de vacanţă care au mai rămas;

• Mii de titluri deja consacrate, pentru gusturi dintre cele mai variate, la preţuri imbatabile;

• Cele mai proaspete apariţii editoriale, din diverse domenii, pentru cei care doresc să fie la curent cu ultimele noutăţi chiar şi în vacanţă;

• Tombola GAUDEAMUS, adresată vizitatorilor şi derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, având ca mare premiu un smartphone Nokia Lumia 520;

• o serie de 10 evenimente editoriale care vor aduce aproape zilnic în faţa publicului câteva dintre cele mai cunoscute personalităţi ale vieţii culturale din această zonă a ţării;

• Concursul „Miss Lectura”, desemnată de către organizatori dintre cele mai frumoase vizitatoare ale târgului.

Cărţile se întorc acasă

Cei care consideră că biblioteca lor a devenit neîncăpătoare, că vor trece ani până când unele dintre cărţile din ea vor mai fi răsfoite, sau că miezul verii este un moment potrivit pentru o faptă bună, sunt invitaţi să aducă volumele care le prisosesc la GAUDEAMUS Constanţa. Multe dintre cărţile acum uitate şi neglijate pot încă să aducă multă bucurie, prin intermediul proiectului Cărţile se întorc acasă, derulat din anul 2010 de către Radio România, la nivel naţional. Principalul obiectiv al proiectului este reorientarea unui important fond de carte la care multe persoane sunt dispuse să renunţe, către biblioteci publice şi şcolare din mediul rural; până acum, peste 86.000 de volume au ajuns pe această cale la cei care şi le doresc dar nu le pot avea altfel. Volumele donate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Constanţa 2014 vor avea ca destinaţie biblioteca Liceului Tehnic „I. C. Brătianu” din comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa. Premiile ediţiei 2014 a Târgului GAUDEAMUS Constanţa vor fi decernate luni, 18 august, la ora 18.00, astfel: Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului; Trofeele Presei, decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio şi TV; Premiul Miss Lectura; Marele Premiu al Tombolei GAUDEAMUS. Parteneri: City Park Mall Constanţa, RATC Constanţa, S.C. RAJA S.A. Constanţa Parteneri media: TV Alpha Media, Trustul de Presă Cuget Liber, Dobrogea Nouă, Dobrogea TV, Litoral TV, Observator de Constanţa şi Telegraf Bilanţul final al ediţiei 2014 a Târgului GAUDEAMUS Constanţa va completa palmaresul de excepţie – date fiind condiţiile dificile de piaţă – pe care Caravana GAUDEAMUS l-a înregistrat pe parcursul acestui an, cu prilejul târgurilor organizate la Craiova, Cluj-Napoca şi Oradea: 200 de expozanţi, peste 40.500 de vizitatori şi 117 evenimente editoriale.

Pentru detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului GAUDEAMUS Constanţa, vă rugăm să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro, unde sunt disponibile catalogul participanţilor şi programul integral al evenimentelor, sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoană de contact: Cornelia Scarlat (tel. 0745 109 648, e-mail cornelia@gaudeamus.ro).