Lecția de invidie a lui Nichita Stănescu

bogdan calciu nichita stanescu desen in tus

Bogdan Calciu, Nichita Stănescu, desen în tuș, 2013

Când inimoșii mei prieteni de la VIP m-au întrebat pe cine aș vedea nimerit să depene câteva amintiri despre Nichita Stanescu, nici nu bănuiam că voi ajunge așa de repede la vorba lui George Călinescu: „Se apropie de mine cei care fug de mine”.

Nu încape îndoială, despre Nichita Stănescu se vor găsi destui inși gata să scrie despre o escapadă bahică petrecută împreună cu poetul Necuvintelor, după cum nu vor lipsi veleitarii care etalează peste tot o recomandare scrisă și iscălită (de voie-de nevoie?) de către însuși „Îngerul blond” și în care se vorbește (neapărat) despre vulcanul de lirism ce sta să erupă.

antimetafizica aurelian titu dumitrescu nichita stanescuÎntrebarea este: câți mai sunt, astăzi, cei care l-au cunoscut cu adevărat pe Nichita Stănescu și ar putea să scrie despre adevăratul Nichita Stănescu?

Desigur, prima și cea mai necruțătoare triere a făcut-o însuși Timpul. Nu mai sunt Fănuș Neagu și Mircea Micu, spre a nu pomeni decât doi dintre cei care ar fi putut depune mărturie despre Nichita Stănescu. Urmează, însă, și alte pricini ținând, nu neapărat!, de sfera Idealului Estetic și Moral al Artei.

Lucrul acesta nu trebuie să ne mire prea mult, de vreme ce, generos și risipitor, Poetul însuși a cultivat o falangă de companioni de ocazie (na, că era să le spun mai direct: de țuțări!). I-a aciuiat și i-a ținut pe lângă el, i-a lăsat să-i ciugulească din palmă și de aceea nici nu trebuie să ne mai mirăm atunci când vedem circulând niște băsneli cu pretenții de contribuții documentare la istoria literaturii române contemporane.

Pe de altă parte, viața de zi cu zi a omului Nichita Stănescu a fost plină de episoade pitorești, de picanterii și de isprăvi care i-au acreditat legenda unui boem definitiv și irevocabil. Iar de-aici și până la clișeul de consum pentru puțina pricepere a semidoctului de profesie nu a mai fost decât un pas…

Întrebarea este: „Acesta să fie, cu adevărat, Nichita Stănescu?” Răspunsul categoric este: nicolae labis si nichita stanescu„NU!”.

De parcă ar fi bănuit el însuși încurcatele cărări către mai dreapta înțelegere a Omului și Operei, Nichita Stănescu însuși a gândit și a dus la bun sfârșit, dimpreună cu mai tânărul său confrate, Aurelian Titu Dumitrescu, Antimetafizica, o carte unică prin tulburătoarea sa lecție.

Și, de parcă ar fi bănuit că nu îl vom înțelege cu o dreaptă, meritată măsură, Nichita Stănescu însuși ne-a oferit o impresionantă lecție despre ceea ce înseamnă raportarea la o personalitate de geniu cu care ai avut șansa astrală de a fi contemporan. Mă refer la felul în care autorul celor 11 elegii l-a privit pe Nicolae Labiș. De obicei, mai toată lumea face trimitere la vorbele lui Nichita: „Nu-l iubeam (pe N. Labiș, n.n). Eram topit de ură.” Din discreție sau din alte pricini, se omite, însă, propoziția care urmează: „Fusese îndrăgostit de femeia pe care o iubeam.” Citește integral în Revista VIP, 31 martie 2013.

Șerban Cionoff

Colecție de mușatisme

Sclipitoarele aforisme ale lui Tudor Mușatescu au fost numite admirativ de confraţi „muşatisme”. Termenul s-a conscrat de mult, identificându-se cu umorul, ironia fină, paradoxul, săgeata satirică, jocul de cuvinte, asociația lingvistică surprinzătoare, disociația, morala explicită sau, dimpotrivă, făcută cu subtilitate, toate purtând marca originalității și caracterizând fără echivoc spiritul autorului. Vă ofer o sumară, dar – sper – edificatoare colecție de „mușatisme” (C. T.)

• Cea mai tristă zi a iernii este prima zi de primăvară.

• Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.

• De multe ori, vrând să dai pe unul deoparte, îl împingi înainte.

• Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.

• Omul acesta a împlinit şaptezeci de ani de când mai bine nu se năştea.

• Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.

• De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?

• Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

• În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează „vezi rândunelele se duc”.

• Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.

• O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.

• Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.

• De ce au militarii acte de stare civilă?

• Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost.

• Prefer zâmbetul leal, zâmbetului perfid.

• Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.

• Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.

• Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.

• Albina e satirică: înţeapă. Eu am umor: pişc.

• Geniile se nasc rar. În schimb, nu mor niciodată.

• Fiind atât de preţioasă, viaţa trebuie plătită scump.

• E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.

• Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.

• Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.

• Nu spargeţi vechile statui fiindcă de pe urma voastră nu vor rămâne decât socluri.

• Refuzul sincer e preferabil aprobării ipocrite.

• Singura viaţă viitoare în care cred este cea pe care o am de trăit.

• Eşti singur numai atunci când nu mai ai să-ţi spui nimic.

• Decât să minţi bine, mai bine spune adevărul prost.

• Cea mai scumpă bijuterie a omului e mâna lui de aur.

• Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.

• Dragostea. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

• Femeile nu înşeală, compară.

• În drapelul unei naţiuni flutură sufletul colectiv al neamului.

• Numai după invidia altora îţi dai seama de adevărata ta valoare.

• Invidia vorbeşte cu buzele tivite.

• Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

• Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.

• Fiind atât de preţioasă, viaţa trebuie plătită scump.

• O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.

• Adevărul circulă numai cu fruntea sus. Când şi-o pleacă, a trecut de partea adversă.

• Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.

• Când lupţi numai pentru tine, rişti să devii prizonierul tuturor.

• Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.

• Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.

• În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

• Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.

• Amintirile unora se numesc remuşcări.

• Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când.

• Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.

• Ultimii ani din viaţă trăiesc din primii.

• Un om fără amintiri e ca un cimitir în care numele morţilor lipsesc de pe cruci.

• Când meseria atinge arta, e una. Dar când arta devine meserie, e cu totul altceva.

• O literatură nu trăieşte prin cei ce scriu, ci prin ceea ce scriu.

• N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.

• Înainte de a vedea ce n-au făcut alţii, uită-te bine ce ai făcut tu.

• Protestează, dar nu cârâi.

• Când iei viaţa peste picior, îţi pune piedici.

• Ia viaţa de piept. Nu ca s-o trânteşti, ci ca să-i auzi mai bine inima cum bate.

• Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.

• Când te apropii de sfârşitul drumului, nu te gândi cât ai umblat până atunci. Gândeşte-te numai cât mai ai de mers.

• Una e să crezi şi alta e să fii credul.

• Una e să ceri, alta să cerşeşti şi cu totul altceva să revendici.

• Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.

• Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.

• Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.

• Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.

• Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?

• Leneşul are prea puţin timp pentru cât ar vrea să piardă.

• Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.

• Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe.

• Cele mai obositoare zile sunt cele în care nu ai nimic de făcut.

• Nu regret nimic din ce-am făcut în viaţă. În schimb regret tot ce n-am făcut.

• Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.

• În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.

• Meridianele: bretelele globului pământesc, ca să nu-i cadă ecuatorul în vine.

• Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai puţin urât.

• Am risipit, dar nu m-am împrăştiat.

• Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.

• Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.

• Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.

• Drumurile nu duc numai înainte. Toate te pot – oricând – întoarce de unde ai plecat.

• Îngâmfatul, când are un coş pe nas, se laudă că e furuncul.

• O! Câte ai fi făcut cu banii pe care era să-i ai!

• Noaptea, viteza gândului circulă în „ani-întuneric”.

• Când porcul trece de trei sute de kilograme încetează de a fi porc. Devine „exponat”.

• Uneori te uiţi fără să vezi şi, alteori, vezi fără să te uiţi.

• Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?

• Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.

• Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.

• Unui măgar, când îi spui asin, este ca şi cum în loc de „mă”, i-ai spune „domnule”.

• Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare.