George Constantin, la rubrica „Remember” de Annie Muscă

george-constantin

annie musca eterne reveniri in luna lui florar revista teatrala radioAstăzi, 3 mai 2014, ne amintim de actorul George Constantin (3 mai 1933–26 aprilie 1994).

Își construia cu grijă personajul, studiindu-i toate fațetele psihologice. Îi analiza costumul pe care și-l dorea impecabil. Își stăpânea rolul cu o monumentalitate greu de descris, iar regizorul îl admira pentru imprevizibilitatea cu care ducea spre apogeu orice splendoare sentimentală. Până și reversul sentimentelor înălțătoare – ura și înverșunarea erau trăite paroxistic. Era un actor ce vărsa forță, ce stârnea trăiri, incertitudini și reflecții, un actor care smulgea valuri de aplauze râvnite de oricare erou din scenă, făcându-și spectatorul să devină dependent de jocul său. Carismatic și natural, George Constantin și-a desăvârșit arta în fața publicului pe care l-a prețuit, pe micul și marele ecran sau dincolo de microfonul din studioul radiofonic.

Întoarceri în timp…rubrica remember annie musca revista teatrala radio

George s-a născut într-o zi de debut de Florar a anului 1933, într-o casă din cartierul Regie al Bucureștilor.

Anul de apogeu al crizei economice mondiale îmi va aminti mereu de oameni dragi născuți atunci, care, peste ani, aveau să se întrupeze într-un uriaș mănunchi de puternice personalități ale lumii artistice românești. De la celebrii Gheorghe Cozorici și Victor Rebengiuc, Ion Dichiseanu și Gheorghe Dinică, pe care Personajul nostru îi va întâlni pe scenă sau pe platourile de filmare, până la regizorul Lucian Pintilie și regizorul de teatru radiofonic, Dan Puican, colegul său de promoție, sau Dan Mihăescu, scriitorul umorist și regizorul de televiziune care i-a iubit necondiționat pe actori, pe toți îi simt aproape în orice moment și în fiecare rând pe care îl scriu.

Tatăl lui George, Tănase, era șofer la Fabrica de Țigarete, iar mama, Elena, casnică. Locuiau împreună cu cei doi copii ai lor, George și Maria, într-o casă „de serviciu”. Moartea timpurie a tatălui îi va forța pe copii să părăsească, alături de mamă, locul acela purtat de George în suflet până la sfârșitul zilelor. Strămutați în Cartierul Ghencea, băiatul familiei Constantin va trăi alături de sora sa spaima bombardamentelor din aprilie 1944, dar și foametea, sărăcia acelor ani și, mai ales, absența tatălui.

george constantin evocare 20 de ani de la moarte

Bine te-am găsit, Teatru!

Pe la vârsta de 10 ani, George trăiește metamorfoza sufletească a primei lui întâlniri cu teatrul. Spectacolul din Cinematograful „Muncă și Lumină” din cartierul Uranus avea să-l urmărească ani de-a rândul până să-și croiască drumul. N-ar fi crezut că acolo, în aceeași sală, care va deveni una dintre sălile Teatrului Armatei, va vedea Volpone de Ben Jonson și îl va juca peste ani pe Niculae Teodoroiu din piesa Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu, în regia fostei sale colege de institut, Sanda Manu. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Fragmente de piese din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii, teatru tv, filme cu George Constantin, integral filmul „Reconstituirea”, regia: Lucian Pintilie, 1969.

Annie Muscă

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna mai 2014 actorului GEORGE CONSTANTIN.

mari actori romani george constantin