Expoziție de pictură „Marina în pictura românească din colecții particulare”

afis marina in pictura romaneasca

eveniment liber sa spunMuzeul Național Cotroceni în colaborare cu Societatea Colecționarilor de Artă din România organizează joi, 25 august 2016, ora 18.00, vernisajul expoziției Marina în pictura românească din colecții particulareExpoziția cuprinde lucrări din 50 de colecții de artă particulare, semnate de artiști plastici reprezentativi, din perioada secolelor XIX–XXI.
Continuă lectura „Expoziție de pictură „Marina în pictura românească din colecții particulare””

Muzeul de Artă din Craiova

muzeul de arta craiova

Un eveniment cultural aşteptat cu interes de iubitorii de frumos, români şi străini, a fost redeschiderea Muzeului de Artă din Craiova. Restaurarea palatului care a durat câţiva ani, nu numai că i-a redat acestuia măreţia de odinioară, dar i-a adus şi un suflu nou de viaţă şi tinereţe în hainele pe care le poartă cu mândrie de peste un secol.

imagine din muzeul de arta craiova

Impunătoarea clădire a fost construită între anii 1900–1907, la comanda lui Constantin Dinu Mihail, mare latifundiar şi om politic, pentru a-i servi drept reşedinţă particulară. Bijuteria arhitecturală, realizată într-un stil ce îmbină elemente aparţinând academismului francez cu influenţe ale barocului târziu, poartă amprenta arhitectului  Paul Gottereau.

În anul 1936, Jean Mihail, doctor în drept la Paris, om politic (deputat conservator şi senator liberal), mare iubitor de artă şi filantrop, asemenea tatălui său, latifundiarul Constantin Dinu Mihail, donează prin testament toată averea statului şi prevede înfiinţarea unei fundaţii care să îi poartă numele.

După ce o perioadă de timp palatul a fost sediul mai multor instituţii, din anul 1954 este gazda Muzeului de Artă din Craiova.

Vizita într-un asemenea templu de cultură stârneşte aceeaşi emoţie sufletească – cred eu – atât pentru cei ce îşi dedică viaţa artei, cât şi pentru cei care, fără să cunoască elemente de stil, se lasă purtaţi de sublim într-o călătorie a artei prinsă în penel sau cioplită în daltă.

sarutul de brancusi muzeul de arta craiova

Încă de la intrarea în muzeu atmosfera este una de „bine ai venit în casa mea” şi „vreau să îţi povestesc ce lucruri minunate se întâmplă aici”, în fiecare respiraţie a istoriei româneşti şi universale. Undeva, aproape de uşa principală ne întâmpină în tăcere Constantin Brâncuşi şi ne dă Sărutul primei sculpturi moderne din lume, un fel de binecuvântare care să ne poarte spre următoarea destinaţie.

nicolae grigorescu muzeul de arta craiova

Pictura universală, din şcoala olandeză, franceză, flamandă şi italiană, este un salt peste timp şi spaţiu ce încântă privirea şi pregăteşte vizitatorul pentru întâlnirea cu marii artişti români. O lecţie de istorie şi de viaţă, crâmpeie de lumină adunate pe pânză ori sculptate în piatra ce naşte viaţă. Theodor Aman, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Iosif Iser sunt alături de noi spiritual să ne demonstreze că sublimul nu dispare niciodată.

Nu poţi să cuprinzi totul într-o singură vizită, ai impresia că a mai rămas ceva de văzut, de povestit: poate un tablou pe lângă care ai trecut prea repede, poate o sculptură care ţi-a rămas întipărită în minte fără ca apoi să îţi aminteşti autorul sau dantelăria elementelor ce împodobesc interiorul palatului.

Un loc unde timpul înseamnă iubire şi dăruire, Palatul Jean Mihail –Muzeul de Artă din Craiova – este acum casa valorilor universale, primitoare pentru toţi cei care doresc să îi treacă pragul.

Ana-Maria Bocai

Fotografii de Ana-Maria Bocai

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Muzee

Fiziologia gustului: Brutarii sau cocorii

Zilele astea răzbătea pe scara blocului miros de pâine caldă și mă gândeam cât de frumos mirosea și pâinea bunicii, pe care o cocea în cuptorul din curte, special făcut pentru asta. Acum gospodinele fac pâine în mașinării sofisticate, dar asta nu mă împiedică să mă gândesc că putem să vorbim despre pâine, despre istoria acestui produs care, uneori, pe timpuri de criză, a fost și fel principal de mâncare. Chiar şi persoanele care nu o consumă tot tresar la mirosul pâinii calde.

Vă propun să coborâm în istorie pe la anul 1822, când în Bucureşti îşi aveau cuptoare brutarii, jimblarii şi simigiii. Nicolae Iorga afirma că „brutar” vine de la cuvântul german „brod”, care denumeşte pâinea. Brutarilor li se mai spunea şi „cocori”. Tot Iorga spunea că pitărie mai aleasă făceau fumagiii sau formagiii. În sfârşit, toţi plămăditorii de aluaturi aveau obligaţia să facă pâine, „nu crudă ca să tragă la cântar, ori proastă sau mai mică, iar grâul trebuia să fie de cel de frunte, spălat”. Cum ei hrăneau oraşul, stăpânirea îi supraveghea îndeaproape obligându-i să deschidă fumuri atunci când, „ca să nu lucreze în pagubă, ori doar din lăcomie, fug şi se ascund cu pricină că n-au zaherea sau n-au sermaia, adică capital ca să cumpere zaherea”. Tot felul de ordonanţe plouau pe capul albit de făină al bieţilor brutari, în seama cărora se punea flămânzirea poporului. Pâinea se hotăra a fi vândută caldă, la gura cuptorului. O altă reglementare naţională spunea ca „pâinea de o para să nu aibă mai mult de 135 de dramuri”.

Doamnelor şi domnilor, trecut-au anii de la 1822 încoace, dar şi pâinea… De, fiecare pâine cu legea ei. Cu bine și cu bucurie.

Pușa Roth