Expoziție Goya la Muzeul Naţional de Artă al României

goya dezastrele razboiului

eveniment liber sa spunPână în 27 ianuarie 2012, la Muzeul Naţional de Artă al României (Rotonda Sălii Auditorium, str. Ştirbei Vodă nr. 1) poate fi vizitată expoziția Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război (curator: Juan Bordes). Deschisă în 2 decembrie 2012, expoziția este organizată de la Muzeul Naţional de Artă al României şi Institutul Cervantes din Bucureşti și prezintă publicului din România seria integrală a celor 82 de gravuri Dezastrele războiului, realizată de Francisco de Goya în perioada 1810–1820.

În paralel cu gravurile lui Goya sunt expuse fotografii din timpul Războiului civil spaniol (1936–1939), eveniment care s-a aflat în atenţia presei internaţionale, beneficiind de prezenţa unor fotografi renumiţi precum Robert Capa, David Seymour, Gerda Taro, Augustí Centelles sau Alfonso Sánchez, cărora li se adaugă nenumăraţi fotografi locali sau anonimi.

Această alăturare este menită să extindă denunţul lui Goya până în zilele noastre, să identifice în discursul fotoreporterilor de război ecoul atitudinii lui Goya faţă de conflictele armate.

goya gravura 71 impotriva binelui general

Goya, Dezastrele războiului, nr. 71: Împotriva binelui general

Prin intermediul gravurilor care ilustrează scene din timpul războiului împotriva trupelor napoleoniene (Războiul de independenţă spaniol, 1808–1814), Goya denunţă ororile războiului: cruzimea, fanatismul, teroarea, nedreptatea, suferinţa şi moartea. Atitudinea sa imparţială, prin ilustrarea atrocităţilor comise de ambele tabere implicate în conflict, transformă actul creativ într-unul de protest, de condamnare a războiului, fără precedent în istoria artei.

goya 74 Esto es lo peor!

Nr. 74: Asta este cea mai rea!

Dincolo de valoarea artistică şi calităţile tehnice incontestabile, gravurile din seria Dezastrelor au rol de mărturie (Am văzut, Aşa s-a întâmplat – sunt titlurile unor planşe), de cronică a unor evenimente reale. De un mare impact vizual, în aceste gravuri pot fi identificate caracteristici care anticipează estetica fotografiei de presă: evitarea compoziţiilor complexe, surprinderea spontanului, a insolitului, prezenţa zonelor parazitare de negru sau a zonelor goale care au rolul de a concentra atenţia asupra porţiunii din imagine care conţine informaţia principală.

În expoziţie gravurile sunt grupate pe şapte teme majore: frontul, victimele, execuţiile, exodul şi jafurile, foametea, ipostaze ale femeii în război şi perioada de după război – o critică la adresa regimului absolutist instaurat de regele Ferdinand al VII-lea.

goya dezastrele razboiului gravura 41 escapan entre las llamas

Nr. 41: Scapă printre flăcări

Goya a început seria Dezastrelor în 1810, dar ultimele plăci vor fi terminate spre 1820, timp în care a realizat mai multe planşe de probă şi a imprimat doar 3 exemplare complete ale seriei, sub titlul Fatalele consecinţe ale sângerosului război cu Bonaparte în Spania.

În 1862 Academia de Arte Frumoase San Fernando a achiziţionat 80 de plăci gravate din cadrul seriei, celelalte două fiind donate în 1870. Titlul Dezastrele războiului apare în prima ediţie publicată de Calcografia Naţională în 1863.

gravuri goya dezastrele razboiului 1863

Până în prezent au fost imprimate şase tiraje ale seriei, iar primul tiraj complet, cu 82 de gravuri, a fost realizat în 1963.

Din vasta arhivă fotografică spaniolă a Războiului civil au fost selectate fotografii care corespund grupărilor tematice ale gravurilor lui Goya, tocmai pentru a pune în evidenţă forţa universală a imaginilor din seria Dezastrele războiului – precursoare a cronicilor fotografice ale viitoarelor războaie.

Lecţia de artă III – expoziție de ilustrație și carte-obiect la ICR

Studenţii Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti – Departamentul Grafică, clasa lector dr. Anca Boeriu, asist. univ. dr. Ioana Ciocan, vă invită la Lecţia de artă III, luni, 3 decembrie 2012, ora 18.00, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38). Ilustraţiile şi cărţile-obiect care vor fi expuse în cadrul Lecţiei de artă III au fost inspirate de volumul de proză scurtă al scriitorului Italo Calvino, Oraşele invizibile (1972). La vernisaj vor lua cuvântul artiștii implicați în inițierea proiectului.

Coordonatorii expoziției sunt artiștii gravori: conf. univ. dr. Florin Stoiciu, asist. univ. dr. Cristian Ţârdel, asist. univ. dr. Andrei Ciubotaru, asist. univ. asoc. drd. Răzvan-Constantin Caratănase.

Aflată la a treia ediţie, Lecţia de Artă îşi propune să facă cunoscută publicului larg creaţia vizuală a studenţilor, prin expunerea în spaţii neconvenţionale – precum Pasajul Universităţii, care a găzduit prima ediție –, dar şi în muzee sau galerii.

Expoziția de la Institutul Cultural Român va putea fi vizitată în perioada 3–14 decembrie 2012. Accesul publicului este liber.