Cineastul și desenatorul ceh Zdeněk Smetana a încetat din viață

zdenek smetana

corespondenta rubrica liber sa spunLa vârsta de 90 de ani, a încetat din viaţă, joi, 25 februarie 2016, Zdeněk Smetana. Scenaristul şi desenatorul ceh, autor de filme de animație, este legat mai ales de emisiunile de seară pentru copii despre Spiriduşii din pădure, Trestiuţă sau Mica vrăjitoare. Televiziunea cehă ČT ART a inclus în program un medalion dedicat lui Zdeňek Smetana de Ján Piroh. Continuă lectura „Cineastul și desenatorul ceh Zdeněk Smetana a încetat din viață”

Lansare de carte: „Frânghia înflorită” de Radu Vancu

Casa de editură Max Blecher vă invită miercuri, 17 octombrie 2012, de la ora 16.30, la librăria Book Corner Librarium (Bulevardul Eroilor nr. 15, Cluj-Napoca), la lansarea volumului Frânghia înflorită de Radu Vancu. Invitaţi: Mihaela Ursa şi Alex Goldiş.

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este lector universitar la Facultatea de Litere din Sibiu. Lucrarea sa de doctorat a devenit una dintre exegezele critice esențiale asupra operei lui Mircea Ivănescu: Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007). A publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010) și Amintiri pentru tatăl meu (2010). Este, de asemenea, autorul volumului Eminescu. Trei eseuri (2011) și coautor al antologiilor Cele mai frumoase poeme din 2010 (2011) și Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012).

„Frânghia înflorită continuă și, cumva, încheie «saga familială», în centru cu aceleași personaje: tatăl («mortul iubit»), soția (Camelia) și fiul (Sebastian). Amplul poem alătură fragmente din viața casnică, vise serafic-atroce, amintiri, meditații asupra poeziei, excursuri în discursuri despre «lumea de dincolo», într-o formulă care este, deja, «marcă înregistrată Radu Vancu».

Idilicul și grotescul, ironia disperată și burlescul, cruzimea și delicatețea, limbajul colocvial, cel parabiblic și cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant și notația imediatului generează un univers pulsatoriu, a cărui «pneuma» e dorința (și posibilitatea?) de a fi fericit.

Radu Vancu se distanțează atât de poezia «mizerabilistă», a desperados-ilor de cafenea, cât și de cea zis neoexpresionistă, a (pseudo)ruralilor rătăciți prin crâșmele marilor orașe. Mai exact spus: se detașează din «plutonul douămiist», impunându-se ca unul dintre cei mai importanți poeți români de azi.” – Alexandru Mușina

Petru Udrea, Flori în vas albastru, 4

„O carte scrisă impecabil, în deja binecunoscuta tehnică Vancu. O carte generoasă și intransigentă (doar poezia e artă de familie, nu?). O carte cu care să-ți pipăi întruna inima fericită, cu delicatețea unui elefant tânăr zdrobindu-și liniștit craniul cu trompa. O carte extrem de emoționantă. O primă mare carte de poezie pe care o dă generația noastră.” – Dan Coman

Frânghia înflorită este o carte de splendide poeme expiatoare pe care nu le pot apropia, ca amploare a conștiinței poetice, decât de poezia lui Virgil Mazilescu și de cea a lui Cristian Popescu. Oniricul zdruncinător din Caiet de caligrafie și de citire sau stranietatea înduioșătoare și captivantă din Familia Popescu stau, în Frânghia înflorită, sub semnul acelui vers extraordinar al lui Mazilescu (ce catalizează parcă, peste un veac, versul eminescian): «te-am sărutat eu mortul». Nu e nimic fals și nu e nimic glorios în împăcarea ce se așterne peste paginile acestui album de familie cumplit și feeric la capătul căruia regăsesc, alături de Radu Vancu, o mare liniște îndoliată, speranța și mângâierea de după dezastru.” – Claudiu Komartin.

Calendar: Edgar Allan Poe

Care este adevăratul chip literar al lui Edgar Allan Poe? Cel al romanticului tenebros, al visătorului melancolic, întrezărind vremuri apuse, al poetului vizionar? Sau al raţionalistului în descendenţă iluministă? Ori al autorului de proză senzaţională, tributar romanului negru, gotic din Anglia sfârşitului de veac al XVIII-lea? Pare ciudat dar fiecare în parte şi toate la un loc îl definesc pe scriitorul american născut în 19 ianuarie 1809, primul autor de peste Ocean receptat şi preţuit de bătrâna Europă – şi primul scriitor american de valoare universală.

În 1845 poemul Corbul (The Raven), care avea să devină celebru, trezea deosebit interes şi, în bună măsură, contribuia la fixarea valorii scriitorului, un truditor în ale scrisului, mereu mâhnit, care părea „a-şi face meseria” fără strop de satisfacţie.

Nu trăise până atunci decât decepţii, trecea, dacă e să ne raportăm la gustul european, drept exemplul tipic al existenţei romantice, numai bună de transpus în romane-foileton. Se născuse la Boston. Părinţii erau actori de teatru cu viaţă nesigură, săraci, cu sănătate precară. Rămas orfan, Edgar fu adoptat de o familie de negustori scoţieni înstăriţi din Richmond (Virginia). De aici, al doilea nume, Allan (pe tatăl adoptiv îl chema John Allan). Gustul pentru literatură şi ştiinţă data de timpuriu, din timpul studiilor medii în şcoli din Anglia (Liverpool) şi America. În 1825 se înscrie la Universitatea din Charlotteville (Virginia), dar neînţelegerile financiare cu familia adoptivă îl fac să părăsească după un an cursurile. Pierde bani la jocurile de cărţi, se îndrăgosteşte de Sarah Elmira Rosyter. Cei doi se logodesc, dar logodna este ruptă rapid la intervenţia părinţilor fetei. Deprimat, pleacă la Boston şi se înrolează în armată, ca simplu soldat. Despre cei doi ani petrecuţi în armată nu aflăm nimic din scrierile autobiografice ale lui Edgar Poe, perioada fiind înlocuită cu o fictivă expediţie în Europa, în care nici mai mult, nici mai puţin, ar fi participat, ca Byron, la eliberarea popoarelor. Poza romantică se născuse.

În 1827 apare primul volum de versuri al lui Edgar Poe, Tamerlan şi alte poeme, care trece neobservat. Tamerlan este în viziunea tânărului poet un erou byronian, model excepţional, în gustul epocii. În 1829 publică Al Aaraaf, Tamerlan şi poeme mărunte, de data aceasta cu oarecare ecou în rândul criticilor. Se înscrie la Academia Militară din West Point, dar cum nu primeşte nici un ban de la tatăl adoptiv, este nevoit să abandoneze studiile după un an, într-o manieră nonconformistă: Poe încalcă premeditat disciplina militară pentru a fi eliminat din şcoală. Publică Poeme (1831), încearcă zadarnic să obţină un post de profesor la New York. Scrie enorm în această perioadă, numai în 1832 apărându-i cinci povestiri, nesemnate, în revista „Philadelphia Saturday Courier”. Singur, părăsit de prieteni, fără slujbă, trăieşte într-o deznădejde cumplită. Abia în 1835, după ce luase premiul revistei „Baltimore Saturday Visiter” pentru povestirea Manuscris găsit într-o sticlă (1833), îşi găseşte o slujbă de redactor la „Southern Literary Messenger” din Richmond, unde publică proză. Hans Phaall, povestire îndrăzneaţă, îl face cunoscut publicului, ca şi articolele sale critice, în care îşi expune opiniile referitoare la artă.

Căsătoria, în 1836, cu o verişoară mai mare cu 13 ani, Virginia Clemm, marchează o nouă etapă de dificultăţi materiale. Urmează, iarăşi, o perioadă de peregrinări pe la reviste din Baltimore, Philadelphia şi New York. În 1838 apare micul roman Aventurile lui Arthur Gordon Pym din Nantucket, în anul următor, Prăbuşirea casei Usher. Volumul Povestiri groteşti şi extraordinare (1839) reuneşte primele sale povestiri, terifiante, exploatând misterul macabru, care vor deveni curând atât de citite şi apreciate în epocă.

Dar deznădejdea nu îl părăseşte. Virginia se îmbolnăveşte de tuberculoză, slujbele sunt la fel de mediocre şi chinuitoare, scriitorul nereuşind să aibă propria sa revistă. Începând din 1841 apar Crimele din Rue Morgue, O pogorâre în Maelström, Masca morţii roşii, Misterul Mariei Rogêt, Cărăbuşul de aur, Hruba şi pendulul, Inima care-şi spune taina, Pisica neagră, povestiri fantastice, în care se amestecă predilecţia pentru vechi legende, superstiţii medievale, umorul negru până la grotesc şi ironia fină, spiritul speculaţiei metafizice, caricaturalul şi autoparodierea. Existenţa scriitorului îmbracă din ce în ce mai mult haina derizoriului, măcinată de alcool şi opiu. Succesul marelui său poem Corbul, viziune coşmarescă în spirit romantic, nu este de natură să-i confere echilibru. Pasărea neagră, simbol al morţii sau simbol satanic, îi apare în miez de noapte, „în decembrie cu reci morminte”. Între vis şi trezie, în plin mister, sumbrul călător pătrunde pe fereastră şi se aşază „pe bustul palidei Pallas”, zeiţa înţelepciunii. Şocul trăit, uimirea, bizareria situaţiei prefigurează profeţia neagră, exprimată prin implacabilul răspuns „Nevermore” („Niciodată”): „Dar Corbul hidos şi singur stând pe palidul bust şi proferând / Doar o vorbă, ca şi cum întreg sufletu-i prin ea ar fi fost vestitor, / Croncăni numai ce aflai, şi nu mişcă nici o pană, vai!/ Până ce eu abia murmurai: « Şi alţi prieteni plecară în zbor, / În zori şi el tot aşa se va duce, ca şi speranţele ce plecară în zbor». / Răspunse Corbul: «Nevermore». (Traducere de Emil Gulian).

„Broadway Journal”, publicaţia pe care Poe o editează, nu rezistă decât câteva luni, din martie 1845 până în ianuarie 1846. În anul următor, la 20 ianuarie 1847, moare Virginia Clemm. Câteva relaţii sentimentale, apoi episodul reîntâlnirii cu Sarah Elmira Rosyter, încercarea nereuşită de a se căsători cu o doamnă din Richmond adâncesc starea sumbră. Este însă o perioadă fertilă pentru poetul romantic. Sfârşitul vieţii aruncă un plus de mister asupra destinului său. Ruinat fizic, Edgar Poe este găsit în stare de confuzie mentală pe o stradă din Baltimore. Moare patru zile mai târziu, în 7 octombrie 1849, în spital. Se pare că ajunsese la Baltimore dintr-o simplă încurcătură, alegând greşit trenul.

 Costin Tuchilă