Controlorii de gunoaie

 gunoi-fapt-divers

fapt divers liber sa spunStăteam şi mă gândeam, uitându-mă pe ştirile cotidiene care ne informează cât s-a furat, cum s-a furat, cine e cercetat, cine e achitat, cine e condamnat, ce crime, violuri, bătăi s-au mai întâmplat, mă gândeam că viaţa noastră, a celor neimplicaţi fizic, este o goană nebună în ritmul evenimentelor derulate pe micul ecran. Avem guvern, miniştri, mulţi, parlamentari mulţi cum n-are nimeni pe pământ, care parlamentari au echipe, soferi, maşini, secretare, consilieri, şefi de cabinet etc., adică nenumărate persoane. Vă imaginaţi că dacă n-ar fi fost Palatul Parlamentului, unde ar fi încăput atâta amar de oameni? Poate pe stadion, mă gândesc eu. Asta e legea şi unde-i lege nu-i tocmeală.

tomberon gunoi

Am făcut o mică divagaţie despre cei aleşi, despre cei care sunt mâini drepte, mâini stângi (unii sunt stângaci!), capul sau picioarele aleşilor, pentru a trece la o categorie „socio-profesională”, cea a controlorilor de gunoaie. Spun asta fiindcă au ajuns o breaslă, cu teritorii bine delimitate, căci până şi câinii comunitari i-au învăţat. Dacă apare un intrus, ei, câinii, dau alarma, lătră de parcă au venit lupii la stână. Dar şi aceştia sunt împărţiţi pe categorii. Cu ceva timp în urmă am prins un crâmpei de conversaţie dintre doi controlori şi am aflat că-şi făcuseră case şi căutau firme de termopane care să aibă preţuri convenabile. Aceştia aleg peturi, electronice şi electrocasnice şi nu umblă prin resturi menajere. Alţii umblă prin gunoaie şi se hrănesc cu ce găsesc, fiindcă orice bănuţ este dat pe băutură şi droguri, în special aurolac. Ar mai exista o altă categorie, cea care adună de toate, haine vechi, tigăi, sticle, borcane şi dacă sunt primii la tomberoane, iau cu toptanul în cărucioarele special amenajate. Nu cer de pomană decît cei care beau şi se droghează, ceilalţi sunt tăcuţi şi îşi fac treaba fără să-ţi arunce măcar o privire. Toată lumea sau aproape toată lumea a înţeles că gunoiul se pune în pungă menajeră sau într-o pungă oarecare, în nici un caz aruncat din găleată. Efortul este inutil, spun eu, fiindcă aceşti saci sunt „hăcuiţi” de cei sus menţionaţi şi ideea europeană de a pune gunoiul pe categorii şi în saci este o dulce ironie.

Pușa Roth

Expoziţie Ion Bârlădeanu, „Făt-Frumos cel urât” la H’Art Gallery

ion birladeanu

Un ceas de mână, un porumb şi un avion nu au foarte multe lucruri în comun, însă în expoziţia Făt-Frumos cel urât aceste elemente se regăsesc în majoritatea colajelor expuse. „Este o serie de la sfârşitul anilor ’70–începutul anilor ’80, un fel de început al colajului lui Nea Ion Bârlădeanu în care el lua personaje, le destructura, le schimba trăsăturile, cola ochi peste figuri de oameni şi îşi crea filmele lui extrem de groteşti şi de suprarealiste, aş putea spune. Tot timpul spune o poveste. De obicei colajele lui sunt cinematice. El a vrut să fie regizor de film, dar nu a putut să îşi permită aşa, că şi-a folosit toţi actorii şi a făcut filmele lui gratis.” Dan Popescu, cel care a selectat din sute de colaje realizate de Ion Bârlădeanu în ultimii 30 de ani, ne prezintă pentru prima dată în România 53 de lucrări pe care Nea Ion – cum îl numesc prietenii pe autor – le-a arătat, cum zice el, „numai unor oameni deştepţi”. „Nea Ion are o plajă de receptare foarte largă, fiind un autodidact, fiind un om care a avut o viaţă furtunoasă, un om simplu şi direct. El se adresează atât oamenilor care nu ştiu neapărat – să zicem – codurile artei contemporane, cât şi profesioniştilor. Reacţia este în general pozitivă. Nea Ion Bârlădeanu are – să zicem – material de cel puţin încă 6-7 expoziţii pe diferite teme şi în diferite perioade. Lumea ar trebui să se aştepte la o prezenţă a lui ceva mai frecventă decât până acum.”

ion barladeanu colaj

Colajele lui Nea Ion te acaparează aşa cum o face şi artistul când începe să povestească despre fiecare lucrare în parte. „Am realizat nişte opere pe care nu le poate face nimeni”, spune Ion Bârlădeanu. „Cea mai tare lucrare e Broscoiul, la care am muncit o zi întreagă. Am pozele jos. Nu pot să le aduc eu pe toate acum. Eu am vreo trei sute de kg numai de poze tocate. La început nu ştiam să fac dintr-astea. Acum mă joc. Într-o lună pot face 100 de lucrări. Durează decupajul. Eu cât stau de vorbă, pot să tai 20 de poze. Nici nu ai timp să observi. E o arta abstractă, cu totul aparate.”

În drumurile sale s-a întâlnit cu artişti pe care îi preţuieşte şi despre care îi place să povestească. „Eu sunt mare cineast. Când am fost la Paris, am vrut să stau de vorbă cu Alain Delon, dar nu l-am găsit. M-am întâlnit cu Doamna Angelina Jolie. E o femeie simpatică în realitate. Pentru mine este o fată de treabă. Mă iubeşte. Cunosc oameni mari, celebri şi am rămas mirat de asta. Nu m-am aşteptat. Sunt mândru de treaba asta.”

colaj expo birladeanu

Dar poate cel mai interesant lucru despre Nea Ion este seriozitatea cu care se prezintă în faţa admiratorilor. „Eu am ambiţii la modă. M-am îmbrăcat în stilul ăsta ca să fiu deosebit faţă de ceilalţi. Nu o să-ţi vină să crezi, dar tot ce vezi matale pe mine, sunt de la gunoi.”

Făt-Frumos cel urât este mai mult decât o expoziţie de colaje. Este povestea în imagini a unui suflet de artist, o expoziţie deschisă în 13 februarie a.c. la H’Art Gallery din Bucureşti.

colaj de ion birladeanu

Dan Popescu este cel care l-a descoperit în 2008 pe Ion Bîrlădeanu. De la el aflăm: „Este născut în 1946 şi de mai bine de treizeci de ani a evitat să devină un «cetăţean onorabil». Pe vremea comunismului a schimbat toate muncile posibile. La douăzeci de ani pleacă din satul său natal (Zăpodeni, judeţul Vaslui) şi începe să muncească la stuf în Tulcea sau docher în Constanţa. În Bucureşti este pe rând gropar, tăietor la gater, paznic sau muncitor necalificat la Casa Poporului. După 1989 trăieşte din resurse marginale ocupându-se ca un freelancer de selectarea gunoiului într-o curte de bloc de pe strada Moşilor şi face mici servicii locatarilor. Nu îşi întemeiază o familie şi nu se mai angajează. În toţi aceşti ani, Ion Bîrlădeanu îşi întreţine însă un proiect artistic pe care îl arată «doar câtorva oameni deştepţi». El a făcut ceea ce orice artist ar trebui să facă fie literal, fie metaforic: a parcurs drumul riscant în acel no man’s land unde fiecare societate îşi leapădă măştile. Groapa de gunoi este unul dintre aceste locuri. Aproape toată informaţia culturală a unei culturi ajunge să fie aruncată la gunoi. E un loc bun pentru un autodidact şi pentru oricare căutător.”

Mădălina Corina Diaconu