Fiziologia gustului: Gura omului e iad, cât să-i dai, tot zice „ad”

Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit, deşi afară numai de bine nu putem vorbi. Cu zăpezi cât casa, cu vânt și geruri, iarna a bătut furios la uşă, dar noi tot despre mâncare vorbim sau, mai bine zis, despre istoria artei culinare pe aici şi pe oriunde. Anton Pann, mare meşter la vorbă şi cântec, n-a putut să nu se oprească la această zonă sensibilă, intitulându-şi poezia Despre mâncare. Cu voia dvs., o reamintim că să luăm aminte, dar să ne mai şi descreţim frunţile:

„Omul trăieşte cu ce bagă în gură,

Pântecele omului n-are fereastră ca să i se vază ce a mâncat.

Pâine cu sare e gata mâncare.

Dintr-o ridiche patru feluri de mâcări se face: rasă şi nerasă, cute şi felii.

Cine caută gurii i să dezgoleşte turii.

Cine mănâcă puţin mănâncă de mai multe ori.

Omul nu trăieşte să mănânce, ci mănâncă să trăiască.

         De aceea

Mâncarea de dimineaţă lasă-o pentru seară.

         Şi

Lucrul de seară nu-l lăsa pentru dimineaţă.

Gura omului e iad, cât să-i dai, tot zice „ad”.

Astăzi să mănânci cât un bou, mâine ceri să mănânci cât doi.

         Însă

Şi un nebun mănâncă nouă pâini, dar e mai nebun cine i le dă.

Orce lucru când e mai puţin să pare mai cu gust.

Găina când se vede în grămadă, râcâie cu picioarele.

Păduchele când se satură iese în frunte.

         Iar

Flămândul codri visează şi vrabia mei.

Posteşte robul lui Dumnezeu, dacă nu găseşte tot mereu.

         Că

Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.

Cine are bea şi mănâncă, cine nu, stă şi să uită.

Omul care este harnic totdauna are praznic.

Iar nevoiaşul şi prostul şi în ziua de Paşti postul.

        Că

Astăzi când are parale mănâncă zaharicale.

        Şi

Când se caută mâine, n-are cu ce să-şi ia pâine.

Azi are, satură zece, şi mâine flămând petrece.

       De aceea

Gândeşte de astăzi şi pentru mâine.

De ai venituri mititele, mai opreşte din măsele.”

Ce mai, o adevărată istorie despre cumpătare, despre risipa de mâncare, despre viaţa noastră cea de toate zile. Cu bine şi cu bucurie.

Pușa Roth

Fiziologia gustului: Oda sarmalei

Mi-aduc aminte, doamnelor şi domnilor, de o discuţie cu un mare arhitect român care, evident, a plecat din România, asta nu e treaba noastră, şi care îmi mărturisea într-un interviu că îi e dor de ţară dar şi de mirosul de varză acră ce pătrunde afară prin ferestrele bucătăriilor. Deseori mi-am amintit de cuvintele distinsului meu interlocutor, mai ales în luna decembrie când din majoritatea bucătăriilor răzbate mirosul de varză şi mai ales de sarmale, preparate după gustul fiecărei gospodine, dar care nu pot lipsi de pe masă în aceste zile de sărbătoare creştină. Să nu uităm că sărmăluţele sunt nelipsite de la nunţi, botezuri, petreceri sau chiar de la parastase. M-am gândit că n-ar fi rău să ne „fudulim olecuţă” cu minunatele rulouri de carne învelite-n foi de varză şi să vă reamintesc o celebră poezie dedicată sarmalelor de nimeni altul decât Păstorel Teodoreanu. Continuă lectura „Fiziologia gustului: Oda sarmalei”