Cenaclul Nicăpetre de pe lângă „Observatorul”, Canada

Nicapetre rotonda

Întâlnirea cenaclului Nicăpetre de pe lângă „Observatorul”, Toronto, din 12 iulie 2014, de la Câmpul Românesc din Hamilton, Canada, a cuprins: • Pelerinaj la statuile făcute de Nicăpetre la Hamilton. • Prezentarea volumului Harpa de cuvinte de Stana Bunea, urmată de un concert de harpă și lansarea noului CD, Harpa și zborul ei. • Eleva Beatrice Sohler și-a prezentat albumul de debut, Make a wish, cuprinzind 10 cântece (muzica și versurile scrise de Beatrice, de asemenea desenele de pe CD Front / Back au fost create tot de ea). Beatrice a susținut și un mic concert. • Muzică folk cu Diana Lefter. • Lansări de carte: Mariana Popa, Călător prin lume și prin suflete; Mirela Ardeleanu, The puzzle of life; George Băjenaru, Floarea graiului sau întoarcerea la părinți. • Doru Cioată și-a prezentat o parte dintre picturile sale. • O expoziție de cărți și ziare vechi românești. • Un fotomontaj din istoria Canadei.

http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=13496

 

O notă într-un ocean

fagot sile dinicu amintiri

simple intamplari rubrica liber sa spunMuzician extraordinar, dirijor de cea mai înaltă clasă, compozitor, pianist foarte bun, interpret de jazz, orchestrator, aranjor, Sile Dinicu (10 decembrie 1919, Bacău–7 ianuarie 1993, București) făcea tot ce se poate presupune în laboratorul genului / genurilor de muzică pe care le-a cultivat. Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii, pe care a condus-o timp de aproape patru decenii, începând din 1951, devenise un ansamblu redutabil. Avea de toate, compartimente stabile, adevărați maeștri în fiecare partidă, muzicieni de mare clasă (vom vorbi poate odată și despre ei), suplimenți de la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii (cum se numea atunci), când era cazul (flaut, oboi, corn, harpă ș.a). Ansamblul suna extraordinar sub bagheta lui Sile Dinicu, nu greșesc spunând că rivaliza cu cele mai mari orchestre de gen din lume, poate că le și întrecea… Sile Dinicu, care era și un foarte bun orchestrator, găsea cele mai bune soluții pentru armoniile și culorile cu care o piesă trebuia să iasă la rampă.

sile dinicu mari muzicieni radio

Sile Dinicu

Își alinta muzicienii din orchestră și pe cântăreți cu apelativul „tată”. Cântăreața Narghita își amintea într-un interviu despre colaborarea cu Sile Dinicu: „Domnia sa îmi orchestra piesele propuse de mine. Lucrai cu el foarte uşor. Greu era să te accepte, apoi totul mergea de la sine. Primea orice propunere. Eu veneam cu tot felul de pretenţii muzicale, specific indiene. I-am cerut sitar, mandolină, havaiană, banjou… «Maestre, trebuie să sune ca la indieni!» Se enerva puţin, dar cântărea totul, accepta şi cerea instrumentele. Glumea tot timpul. […] În India am constatat că ceea ce făcuseră ei pentru repertoriul meu îi «uimea» pe specialiştii din casele de discuri de departe. Se spunea că piesele orchestrate şi dirijate de Sile Dinicu surclasau performanţele Orchestrei cinematografiei indiene, care funcţiona cu 110–130 de instrumentişti şi cu cinci dirijori pentru fiecare compartiment de instrumente.”

orchestra de estrada a rtv sile dinicu

Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii Române

Auzul lui Sile Dinicu era nu absolut, ci absolutissim, dacă pot folosi asemenea termen, muzicalitatea – desăvârșită, lucra meticulos și fără greș în intuiție când descoperea un talent. Dacă ascultați sutele de înregistrări, veți observa o armonie excepțională, echilibre sonore de mare rafinament, construcție de ansamblu, ireproșabilă, dozajele necesare ale partidelor orchestrei pentru a nu acoperi solistul, cu care, firește, lucra până la ultima nuanță etc. etc.

Și apropo de auzul lui Sile Dinicu, pe care te puteai oricând baza, pentru că nu rata nimic… auzea tot în cel mai teribil tutti de orchestră… Vă povestesc un fapt real, știut din sursă directă. Nu mai țin minte anul, nu e important. Un cunoscut dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii, un mare dirijor de altfel, nu-i dau numele, programase poemul simfonic Un american la Paris de Gershwin. Piesa era rar cântată la noi, nu se afla în repertoriul obișnuit al orchestrei. Cunoscându-i apetența și știința într-ale jazzului, inclusiv ale jazzului simfonic, dirijorul l-a invitat pe Sile Dinicu la una dintre ultimele repetiții. Avea nevoie de Dinicu pentru că nu dirijase mult jazz simfonic și avea încredere în eventualele lui observații, de orice ordin, inclusiv sau mai ales stilistic. S-a cântat legat, fără prea multe opriri din partea dirijorului. Sile Dinicu a ascultat din sală cu încântare și mare atenție. Întrebat la sfârșit cum i se pare, i-a răspuns colegului său de la simfonic: „Maistre, e bine, cam așa cred și eu că trebuie să sune piesa asta, grea într-adevăr. Dar ai avut o problemă, vezi că fagotul II ți-a cântat tot timpul fa diez în loc de fa natural…” Dirijorul, vă imaginați, a fost gata să se prăbușeașcă. Cum Dumnezeu să auzi în dezlănțuirea orchestrei că fagotul II falsează o notă cu un semiton!

Costin Tuchilă

Ascultă

Înregistrări de arhivă cu Orchestra de Estradă a RTV, dirijată de Sile Dinicu

Margareta Pâslaru interpretând Mandolina mea (1961), muzica: George Grigoriu, versuri: George Mihalache. Un sugestiv solo de flaut la început, în dialog cu mandolina, percuție „exotică”, mandolină, firește, în orchestră și viori care imită sunetele de mandolină, prin pizzicate și un tremolo de mare efect după refren, „mandolinato”. Armonia e splendidă, echilibrele armonico-timbrale, perfecte:

Mandolina mea 

Premiul I la Cerbul de Aur, Brașov, 1969: Luminița Dobrescu, Of, inimioară de Edmond Deda (text: Harry Negrin), cu maestrul Sile Dinicu la pupitru. O orchestrație explozivă, folosind din plin resursele corzilor, în toate registrele, solo de oboi, culorile aduse de harpă:

Of, inimioară 

Corina Chiriac la Festivalul Cerbul de Aur, 1971, Va veni o clipă de Paul Urmuzescu (text: Mihai Dumbrava) și Inimă, nu fi de piatră de Edmond Deda (text: Harry Negrin). Orchestrație aproape simfonică în prima, folosind expresiv pianul, partidele de corzi și suflătorii de alamă. Virtuozitate ritmică și sincronizare a partidelor orchestrei, plasticitate timbrală în a doua piesă:

 Va veni o clipă; Inimă, nu fi de piatră

Marea cântă, muzica: Paul Urmuzescu (text: Vlaicu Bârna), După noapte vine zi, muzica: Aurel Giroveanu (text: Tudor Mușatescu), interpretate de Angela Similea, Cerbul de Aur, 1970. O orchestrație „lejeră”, transparentă în prima piesă, sugerând legănarea mării și vântul (flaut, viori, harpă), un solo de trompetă cu surdină, pianissimo, la început. Ritm și culoare în a doua piesă, cu învăluiri ale instrumentelor cu coarde și pianului, un acompaniament discret de flaut la strofa a doua:

Marea cântă; După noapte vine zi

Corina Chiriac, Strada Speranței de Vasile Veselovschi (text: Mihai Maximilian), Mamaia, 1983 și amintirile doamnei Corina despre vremuri sinistre… Observați, vă rog, trompetele parcă de aur din orchestra lui Sile Dinicu și saxofoanele în armonie:

Strada Speranței

 

Nocturne baroce pe esplanada Bibliotecii Naționale a României

Gerard ter Borch, Duo: cântăreață acompaniată la teorbă, 1669

Între 3 si 8 septembrie 2012, pe esplanada Bibliotecii Naționale a României din vecinătatea bulevardului Unirii, vor răsuna, dupa lăsarea serii, acorduri de Bach, Vivaldi, Scarlatti sau Händel, în cadrul primei ediții a Festivalului „Nocturne Baroce” –, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Culturale Kitarodia.

Prima seară a Festivalului „Nocturne baroce” cu un recital de laută şi teorbă susţinut de Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ, luni 3 septembrie, ora 20.30. În a doua parte a serii, chitariștii Maxim Belciug şi Tiberiu Gogoanţă oferă un program cu lucrări de John Dowland, Antonio Vivaldi si Johann Sebastian Bach.

A doua zi a festivalului propune un recital de vioară și chitară, cu participarea violonistei Natalia Pancec, urmat de spectacolul medieval al trupei Nomen Est Omen.

Miercuri, soprana Rodica Vica și ansamblul său aduc pe malul Damboviței rezonanta serilor de gală, într-un concert cu lucrări de Händel și arii de operă.

Evaristo Baschenis, Instrumente muzicale cu statuetă, 1665–1670

Joi, 6 septembrie va fi o seară specială, cu două recitaluri solistice: chitaristul Maxim Belciug și violoncelistul Răzvan Suma vor prezenta un program cu lucrări de Gaspar Sanz, Ernst Gottlieb Baron, Robert de Visée, François Couperin, Jean Philippe Rameau și Johann Sebastian Bach.

Vineri, Olivia Iancu și Claudiu Lobonț vor renunța la instrumentele de epocă pentru a oferi publicului un recital de chitară în duo, cu compoziții semnate de Domenico Scarlatti sau Santiago de Murcia. Programul continuă cu acordurile nobile ale harpei mânuite de Ion Ivan-Roncea, maestrul desăvârșit al acestui instrument.

Seara de sâmbătă 8 septembrie programează în prima parte un recital de clavecin având-o ca protagonistă pe Irina Nastase. Festivalul se încheie cu recitalul cântăreței Pilar Diaz Romero, în sonoritatea pasională a muzicii napolitane din secolele XVI-XVIII.

Concertele încep la ora 20.30 și se desfășoară pe esplanada Bibliotecii Nationale a României (sediul nou, din Bd. Unirii nr. 22), situată pe latura din dreapta a clădirii, spre Dâmbovița. Accesul publicului la toate concertele este gratuit.

Festivalul este organizat de Asociația Culturală Kitarodia și Biblioteca Națională a României.

Ora de Pace

La iniţiativa grupului de harpişti „Harpists for Peace”, fondat în 2007 de Alexis Aria, harpistă și militantă pentru drepturile omului, anual se desfăşoară Ora de Pace / Peace Hour.

În acest an, în data de 15 iulie, de la ora 20.30, harpişti din toate colţurile lumii îşi propun să dedice o oră de muzică pentru a susţine ideea de pace mondială printr-un recital.

În România, acest eveniment este propus şi susţinut de Roxana Moişanu şi va fi găzduit de Ceainăria Serendipity din București (str. Dumbrava Roșie nr. 12), duminică 15 iulie 2012, la ora 20.30. Recitalul de harpă celtică al Roxanei Moișanu cuprinde piese clasice, muzică de film și două lucrări în primă audiție. Harpa celtică electroacustică pe care cântă Roxana Moișanu este cea mai mare din câte au fost construite până acum, având 38 de corzi și tot atâtea clapete.

Roxana Moişanu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Ion Ivan Roncea. A fost invitată să cânte la două ediţii ale Congresului Mondial de Harpă, a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali şi a participat la înregistrarea coloanei sonore a filmului Youth Without Youth, realizat de Francis Ford Coppola. Laureată a multor concursuri naţionale, Roxana Moişanu are o bogată activitate solistică şi camerală (membră a duo-ului „Cell’Arpa”, cu violoncelistul Mladen Spasinovici). În prezent este solistă instrumentistă şi şefă de partidă (harpă) în orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, unde activează de peste 10 ani.

Intrarea: 20 lei.

Rezervări: events@serendipity-tea.ro

Facebook:  https://www.facebook.com/roxana.moisanu

 Roxana Moișanu, „Cantigas de Santa Maria”, recital de harpă celtică, Râșnov, 15 august 2010