Concert al grupului Jazzacappella

jazzappella-

Vineri, 25 aprilie 2014, la ora 21.00, în spaţiul intim al Teatrului Mignon din București (str. Hristo Botev nr. 1) va alea loc un nou concert al  grupului Jazzacappella.

 Grupul Jazzacappella are un repertoriu de jazz clasic şi contemporan extrem de divers, alcătuit din piese standard şi compoziţii originale, dar se îndreaptă şi spre alte direcţii muzicale precum hit-uri pop, şansonete sau teme celebre din filme de desene animate. Calităţile interpretative ale grupului au fost apreciate întotdeauna şi de public dar şi de critica de specialitate şi asta datorită sunetului interesant şi distinct, acurateţii intonaţionale, aranjamentelor muzicale admirabile şi fanteziei improvizatorice.

Jazzappella concert teatrul mignon

Şi asta cu atât mai mult cu cât în răstimpul derulat de la înfiinţare în 2010 şi până acum, grupul a fost prezent şi aplaudat în întreaga ţară, pe scene de festival, teatru şi club, a fost primit cu entuziasm peste tot ca o adevărată revelaţie.

E suficient să amintim acum două momente semnificative din activitatea acestui grup: Premiul revistei „Actualitatea muzicală” în 2012 şi prezenţa pe scena în aer liber a festivalului de muzică şi film din Piaţa „George Enescu” în vara anului 2013.

Membri: Ana-Cristina Leonte, Ana Bancescu, Bogdan Tudor, Elena Moroșanu, Zoltan Andras, Mihail Grigore.

Preţ bilet: 30 lei

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro şi la tel. 0722.737.903.

„debut treişpe”, un nou proiect la Teatrul Mignon

teatrul_mignon

eveniment liber sa spun„debut treişpe” înseamnă o scenă, o casă, o speranţă. Scena pe care fiecare tânăr actor îşi doreşte să joace, casa de care orice proaspăt spectacol are nevoie, speranţa din toţi iubitorii de teatru – fie că ea înseamnă „voi deveni un mare actor”, „voi creşte un mare actor”, „voi avea în faţă un mare actor”!

debut treispe mignon

Teatrul Mignon a iniţiat acest proiect pentru tinerii absolvenţi, care merită să aibă ocazia de a-şi arăta munca de ani de zile. Spectacolul de licenţă/masterat reprezintă prima mare investiţie a studentului de teatru, piesa la care lucrează poate cel mai mult, cu cel mai sincer logo teatrul mignon-mignondevotament şi care, de cele mai multe ori, rămâne prizonieră între zidurile şcolii. Atâta implicare, dăruire, îndrumare din partea unor mari actori şi profesori, toată energia, talentul şi timpul unui student dedicat ajung de cele mai multe ori să se concretizeze într-un spectacol jucat doar pentru colegi şi prieteni, ca mai apoi să se stingă! Nu, noi credem că acest moment nu trebuie să fie un sfârşit, ci un început: debutul! Aşa că ne-am deschis uşile şi vom transforma speranţa în şansă.

Vrem ca fiecare licenţiat în teatru să aibă acea scenă pe care să arate că poate, acea casă în care să-şi joace spectacolul şi acel loc, de început, din care să răsune ecoul său. Dacă Mignon este locul unde teatrul se întâlneşte cu spectatorul în căutarea regăsirii, „debut treişpe” aduce tânărul actor în acest teatru.

2013 este anul în care s-a înfiinţat Teatrul Mignon, în care s-a iniţiat acest proiect, în care tinerii noştri actori îşi încep cariera, asa că avem debut în masă!

„debut treişpe” se scrie cu litere mici, ca să crească mare!

kean spectacol mignon

Imagine din spectacolul Kean

Spectacolul care deschide acest proiect este Kean după J. P. Sartre/ W. Shakespeare şi va avea loc joi, 10 octombrie 2013, ora 21.15. Din distribuţie fac parte Mihai Niţu, Lia Gherman şi Vladimir Albu. Coordonator artistic: Adrian Titieni. Asistent proiect: Alexandru Pavel.

Cum să facem să nu mai fim spectatorii propriei noastre vieţi? Cum să devenim Oameni de Acţiune? Pentru a atinge „Nemurirea” este nevoie de renunţarea totală de sine – de Însemnătatea pe care o capăta personalitatea umană în memoria oamenilor cărora le-a dedicat întreaga sa existenţă. Paradoxal, asta este contrar ideii de glorie, ideii de a fi celebru. În realitate, pentru a putea fi Cineva trebuie sa ajungi să fii un Nimeni… dar nu un Nimic… Spectacolul Kean este o pledoarie despre condiţia Actorului şi efemeritatea artei sale.

Copiii Soarelui maxim gorki

Copiii soarelui

Vineri, 11 şi sâmbătă 12 octombrie 2013, ora 21.15 vă vom oferi două reprezentaţii ale spectacolului Copiii soarelui, adaptare după piesa omonimă a lui Maxim Gorki.

Din distribuţie fac parte Cristina Ceauşu, Cristina Paraschiv, Dana Paraschiv şi Adrian Bîlă. Costumele sunt realizate de Gina Bîlă. Proiectul este coordonat de Adriana Piteşteanu.

„… ce frumos că suntem diferiţi… artă, mândrie, bani… ce bine că ne putem schimba… viaţa, destinul, fiinţa… ce frumos ar fi dacă… n-ar fi prea târziu!”

Spectacolele „debut treişpe”Visul unei nopţi în seară, cum ne place sa le numim – încep la ora 21.15. Preţul unui bilet este de 15 lei.

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro şi la tel. 0726.243.907

Daniela Plopeanu

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro şi la tel. 0726.243.907. Bilete online pe www.iabilet.ro.

Adresa: Bd. Hristo Botev nr. 1, București. Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager, Teatrul Mignon. Tel. 0728291966. E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro

E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro

contact@teatrulmignon.ro

https://www.facebook.com/TeatrulMignon?directed_target_id=0

 

Deschiderea stagiunii 2013–2014 la Teatrul Mignon

 vorbe-vorbe-vorbe-delia-nartea-dumitru-solomon-teatrul-mignon

eveniment liber sa spunTeatrul Mignon, cel mai nou teatru independent din Bucureşti, este pregătit să-şi întâmpine publicul peste câteva zile! Un spaţiu intim şi elegant, repertoriu de calitate, actori tineri şi talentaţi pe care suntem încântați să vi-i prezentăm, actori consacraţi pe care suntem onorați să-i avem pe scena noastră şi o echipă entuziastă vă aşteaptă la Mignon în stagiunea 2013–2014!

Luna octombrie va prilejui întâlnirea sau reîntâlnirea cu Răzvan Vasilescu, Marius Bodochi, logo teatrul mignon-mignonMonica Davidescu, Dan Tudor, Amalia Huţan, Ştefan Ruxanda, Lari Giorgescu – vă oferim doar câteva nume – şi va aduce pe scenă multe titluri în premieră. Publicul se va delecta cu un repertoriu variat, de la dramaturgi români clasici şi moderni – I. L. Caragiale, Ion Băieșu, Dumitru Solomon – la dramaturgi contemporani de pe meleaguri străine, jucați și premiați la nivel internațional – Jean-Pierre Dopagne.

Deschiderea stagiunii va avea loc sâmbătă, 5 octombrie, ora 19.30 cu premiera spectacolului Vorbe, vorbe, vorbe…, pe texte de Dumitru Solomon, în regia Deliei Nartea. La avanpremiera din vară tinerii actori Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca s-au bucurat de un real succes la public şi suntem siguri că acest spectacol va avea viaţă lungă la Mignon. A doua reprezentaţie va avea loc pe 18 octombrie.

 stefan-ruxanda-one-man-show

Duminică, 6 octombrie, ora 19.30, Ştefan Ruxanda joacă în Ce-ar fi dacă ar fi, declarat Cel mai bun one man show al ediţiei 2013 a Galei Star. Un spectacol de teatru, dans, pantomimă şi improvizaţie cu publicul, în care personajul, un artist al unui timp suspendat, încearcă să-şi îndeplinească menirea sa fundamentală: de a aduce un zâmbet pe chipul privitorilor, de a lumina şi bucura sufletele oamenilor care s-au oprit să-l vadă.

 poster-moftul-roman-8-oct-2013 poster-moftul-roman-8-oct-2013

Marţi, 8 octombrie, ora 19.30 va avea loc prima reprezentaţie a spectacolului Moftul român din această stagiune. Lari Giorgescu, excepţional în acest recital modern realizat pe textele consacrate ale lui Caragiale, tocmai s-a întors de la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, unde a jucat spectacolul de două ori, la rugămintea organizatorilor, pentru că cererea de bilete a fost foarte mare. Îl veţi putea revedea la Mignon şi pe 22 octombrie.

taxi blues mignon

Marius Bodochi şi Dan Tudor vor juca la Mignon Taxi blues de Ana Maria Bamberger pe 9, 19 şi 27 octombrie. Dan Tudor semnează regia acestui spectacol în care imaginează o dilemă în ritm de blues pentru personajul interpretat de Marius Bodochi: „să joci Lear” în România sau „să fii Lear” în Germania? Cei doi actori dialoghează, cântă, dansează, provoacă hohote de râs şi emoţii profunde, cu o mare artă a gradării stărilor, până la finalul surprinzător.

Vom reveni cu detalii despre celelalte evenimente şi premiere ale lunii octombrie.

Din această toamnă spectacolele Teatrului Mignon încep la ora 19.30 şi au preţuri cuprinse între 30 şi 40 de lei.

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro
Bilete online pe  www.iabilet.ro

Te aşteptăm la Mignon, locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii.

Teatrul Mignon: str. Hristo Botev, nr. 1 (Piața Rosetti).

Daniela Plopeanu

„Moftul român”, cu Lari Giorgescu, după „Momente” de I. L. Caragiale

moftul roman teatrul mignon caragiale momente

La Teatrul Mignon din București

eveniment liber sa spunTeatrul Mignon vă invită marți, 16 iulie 2013, la ora 20.30 să vedeți Moftul român după Momente de I. L. Caragiale, un spectacol excepțional cu Lari Giorgescu, nominalizat la Galaposter-moftul roman Premiilor UNITER de anul acesta pentru „Cel mai bun actor în rol principal”.

Opt texte comice, scrise în cunoscuta notă ironică, vă conduc sau readuc în atmosfera caragialescă, cu maimuţărelile politicienilor, promisiunile deşarte, caricaturile vii – toate acestea urmând să se topească în hohote de râs – pentru că românii ştiu să facă haz de necaz.

Moftul român descrie atitudini, comportamente şi scene ce se regăsesc şi în realitatea actuală, în stânga şi în dreapta noastră, de-a lungul şi de-a latul drumului. „Moftul” este şi nu este un moft. Este în reforme, căi ferate, tabloide, bacalaureat, lanţuri de aur, zvonuri, averse de ploaie, reţete, vedete, marionete.

Să mergi la teatru este un moft sau nu este?

Sub bagheta actorului Lari Giorgescu se naşte un spectacol comic, o înşiruire de situaţii, ce vă va vrăji şi conduce într-o lume a râsului necontrolat şi a gândului din spatele acestuia.

lari georgescu moftul roman

Lari Georgescu în Moftul român

Joi, 18 iulie și vineri, 19 iulie, ora 20.30, Teatrul Mignon prezintă spectacolul Pufuleți și pufarini, cu Ionuț Oprea și Johnny Bădeliță. Regie și scenografie: Marin Pușcas.

Teatru, pantomimă și improvizație. Un concept în plină dezvoltare, ceea ce implică o maximă deschidere către orice tip de exprimare, verbală și non-verbală. Diversitatea este exprimată prin: folosirea cuvântului, inflexiunilor verbale, mimica facială, pantomima, dar și tehnici actoricești în înșiruirea și redarea unor personaje fictive, inventate, dar și cu caracteristici inspirate din realitate și anume acele ticuri verbale, gesturi care caracterizează orice om obișnuit.

Pufuleti si pufarini spectacol teatrul mignon

Pufuleți și pufarini

Prețul unui bilet la spectacolele Teatrului Mignon: 30 lei.
sigla teatrul mignon bucurestiRezervări la contact@teatrulmignon.ro.
Bilete online pe www.iabilet.ro
https://www.facebook.com/TeatrulMignon.

Teatrul Mignon, cel mai nou teatru din București, s-a deschis în 10 mai 2013 cu spectacolul Vocea umană de Jean Cocteau, în regia Sandei Manu și în interpretarea de neegalat a Oanei Pellea.

teatrul mignon hristo botev bucuresti

Situat în centrul orasului, B-dul Hristo Botev, nr.1, Mignon promite să devină un loc de referință în cultura orașului. În această perioadă de continuă criză socio-economică, Teatrul Mignon dorește să amintească de perioada înfloritoare a Bucureştiului de altădată, prin sala modern amenajată, dar care invocă luxul arhitectural de odinioară. Cu o capacitate de 60 de locuri, Mignon promite întâlnirea teatrului cu spectatorul, într-un spaţiu intim, elegant.

sala teatrului mgnon bucuresti

Mignon este locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii. Ia un loc în faţa scenei şi întâlneşte-ţi prietenii, iubirile, adversarii, timpurile trecute şi petrecute, da-urile, nu-urile şi poate veţi porni împreună dincolo de cortină.

Credem în întâlnire la prima vedere şi-n căutare până la ultimele aplauze.

Cum ne vom recunoaște? Vom purta câte oglinzi și ferestre ai nevoie ca să te întâlnești cu tine.

Daniela Plopeanu