„Emigranții” de Sławomir Mrożek

emigrantii de mrozek teatrul arca

Miercuri, 24 iulie 2013, la ora 20.00, Teatrul Arca vă invită la spectacolul Emigranții de Sławomir Mrożek, care va avea loc în Clubul La Scena din București (Calea Călărașilor nr. 55). În distribuție: Lari Giorgescu și Silvian Vâlcu. Scenografia: Vladimir Turturică. Un spectacol produs de Asociația Culturală „Tam-Tam”, sprijinită de Institutul Polonez. Spectacolul a fost invitat în Festivalul Național de Teatru, ediția 2011 și distins cu Premiul juriului la Fringe Festival din Iași.

lari giorgescu silvian valcu emigrantii

Lari Giorgescu (dreapta) și Silvian Vâlcu în „Emigranții” de Mrożek

Emigranții, piesă bine cunoscută a lui Mrożek, montată în 1975 de Andrzej Wajda la Teatrul Stary din Cracovia, se dezvoltă, în spectacolul bucureștean, „cu minuție ca o comedie tragică. Realizatorii acestui proiect au comprimat piesa si s-au concentrat pe psihologia celor două personaje, un intelectual și un muncitor, AA și XX, pe dezvoltarea lor pe două planuri, viața reală, mizeră și frământările, idealurile fiecăruia, ce provoacă aparent conflictul. Cei doi au de fapt, același scop, realizarea idealurilor personale, dar cu diferite motivații. Acțiunea se petrece la trecerea dintre ani și debutează comic prin ilustrarea vieții amare trăite de locatarii emigranți într-un subsol.”

Prețul unui bilet: 25 lei.

Rezervări: teatrularca@gmail.com / 0727.795.380 (între orele 13–19).

MAEȘTRII – Despre Muzică și alte nimicuri

dan-grigore

eveniment liber sa spunSâmbătă, 6 aprilie 2013, de la ora 18.00, în Sala Mare a Ateneului Român va avea loc concertul-spectacol MAEȘTRII – Despre Muzică și alte nimicuri, susținut de Dan Grigore, cu participarea extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu, alături de Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Marina Constantinescu, Medeea Marinescu, Andrei Vieru şi Mihai Brâncoveanu.

angela gheorghiu

Angela Gheorghiu

„Doar prin idei rodite de către o educaţie de substanţă se poate construi şi consolida o civilizaţie. Dar ideile nu rodesc la rândul lor valori autentice decât dacă sunt hrănite de solul puternic al Credinţei. Doar Credinţa, Idealul, nasc valori cu care să putem construi pacea, chiar şi cea interioară. O civilizaţie ce nu ajunge la valori, nu-şi poate găsi Pacea şi nu ne poate oferi decât consolări materiale şi o eternă amânare a mântuirii noastre personale.” – Dan Grigore.

medeea-marinescu actori romani

Medeea Marinescu

Evenimentul este organizat de TVR2 și Dasimo Studio în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Fundația Culturală Moftul Român, Media In și Astra Entertainment.

Biletele se găsesc la casa de bilete a Ateneului Român și în rețeaua Eventim (www.eventim.ro).