„Roman de Bucureşti” de Puşa Roth, la Teatrul Naţional Radiofonic

pusa roth teatru

Spectacolul Roman de Bucureşti de Puşa Roth, pe care Teatrul Naţional Radiofonic îl va difuza vineri, 23 august 2013, la ora 21.00, la Radio România Cultural, este o comedie amară, construită pe tema cuplului şi inspirată din realitatea cotidiană.

Subtitlul ei, „comedie de moravuri la moment”, e într-o măsură explicit pentru intenţiile satirice ale autoarei. Fina observaţie a societăţii contemporane, a comportamentelor, a clişeelor (inclusiv a celor lingvistice) este sprijinită de capacitatea autoarei de a crea tipuri vii prin situaţii, dar mai ales prin limbajul dramatic folosit cu virtuozitate. Autenticitatea celor patru personaje conferă remarcabilă expresivitate piesei Puşei Roth, montată de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie excepţională: Virgil Ogăşanu, Dorina Lazăr, Adriana Trandafir, George Ivaşcu. Atmosfera creată de celelalte „voci“, cadrul sonor compus cu abilitate de George Marcu (regia muzicală), Mihnea Chelaru (regia tehnică), Janina Dicu (regia de studio) contribuie la realizarea unui spectacol încântător.

leonard-popovici-regie teatru radiofonic

Leonard Popovici

Câteva opinii despre piesa difuzată în premieră la 1 iunie 2003: „De la gradul zero al scriiturii ajungem, iată, la gradul zero al trăirii. Personajele Puşei Roth reprezintă un extract de nouă umanitate românească. Autoarea seamănă cu un fel de zeitate indiană, Shiva cel cu şase braţe. Există în această piesă construită pe ideea de contrapunct o notă cinică de factură caragialiană dar şi una tandru-romantică à la Tudor Muşatescu. Ele se reunesc în atitudinea unui scriitor care contemplă realitatea de azi cu bonomie şi cu tristeţe.” (Ioan Adam, „Radio România”, nr. 329, 9–15 iunie 2003); „Am fost impresionat să asist la o dramă scrisă în registru de comedie, ceea ce reprezintă o piatră de încercare pentru un dramaturg. Puşa Roth a dovedit că are vocaţie pentru un asemenea gen de teatru şi o felicit din toată inima pentru reuşită.” (Dan Tărchilă, idem); „Dacă aş mai fi director de teatru, aş pune imediat în scenă Roman de Bucureşti, pentru actualitatea ei.” (Constantin Dinischiotu, idem); „Ceea ce am ascultat astăzi nu e o piesă de teatru, ci o pagină de istorie pe care, din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, o trăim. Ficţiunea intervine la sfârşit. Optimismul autoarei se exprimă în final, în sensul că, mai devreme sau mai târziu, fiecare îşi găseşte macrameul pe care-l merită…” (Mircea Dogaru, idem); „O piesă, o dramaturgie de care teatrele noastre ar avea foarte multă nevoie. Impresia unora că nu există dramaturgie originală astăzi este cât se poate de falsă. Apreciez la rândul meu firescul, calitatea dialogurilor şi a replicilor, fineţea cu care autoarea ştie să surprindă în instantanee cotidiene câteva destine marcate de trecerea vremii, dar şi realizarea regizorală şi actoricească.” (Constantin Paraschivescu, idem); „Frumuseţea acestei piese constă în urâţenia vieţii pe care ne-o prezintă. Salut îndrăzneala autoarei de a aborda problematica actuală fără înverşunare, fără patimă, cu francheţe. Şi, nu în ultimul rând, modalitatea de a surprinde şi satiriza noul limbaj de lemn.” (Ion Dodu Bălan, idem); „În legătură cu această ultimă piesă [Roman de Bucureşti], comedie amară, i-am spune tristă prin sugestiile ei mai generale, e de menţionat că autoarea deţine o autentică măiestrie în a construi relaţii şi atmosferă fireşti, de actualitate, în replici succinte, cu nerv, haz şi miez, într-o acţiune cu patru personaje, gradată pe conturarea unui destin.” (Constantin Paraschivescu, „Teatrul azi”, nr. 9-10/2003).

roman de bucuresti comedie pusa roth teatru contemporan

Puşa Roth este autoarea pieselor Şambelan la viezuri, fantezie dramatică după Pagini bizare de Urmuz (Teatrul Naţional Radiofonic, 1999, Teatrul „Bacovia” din Bacău, stagiunea 1999–2000), Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit (Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici, în colaborare cu Costin Tuchilă, TNR, 2001; Teatrul Naţional din Bucureşti, stagiunea 2001–2002), Ringhişpilul (TNR, 2002), Mantaua după N. V. Gogol (TNR, 2004), Spaima zmeilor (TNR, 2004), Duios Anastasia trecea după D. R. Popescu (TNR, 2004); Limir-Împărat (TNR, 2005), Moartea lui Ivan Ilici după L. Tolstoi (TNR, 2006), Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte (TNR, 2007), Albă ca Zăpada (muzical pentru copii, TNR, nominalizat la RTR, 2007), Discurs într-un ciorap, dramatizare după volumul Confidenţe fictive de Nina Cassian (TNR, 2007), Motanul încălţat, muzical pentru copii (TNR, 2008), La Vulpea Roşie, muzical (TNR, 2010), Martori ai istoriei (teatru radiofonic serial, 2011).

A publicat volumele: Convorbiri comode, vol. I, București, Editura Viitorul Românesc, 2001; Şambelan la viezuri, teatru, Ploiești, Editura Premier, 2002; Dincolo de curcubeu e lumea, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2002; Convorbiri comode, vol. II, București, Chimprest Publicity, 2003; Roman de București, teatru, cu o prefaţă de D. R. Popescu, Bucureşti, Editura Adam,  2005; Un dialog al timpului câştigat, convorbiri cu filosoful pusa-roth-roman-de-bucuresti-2005-bibliografie-cartea-de-teatru-teatru-contemporanChristian Tămaş, Iași, Editura Ars Longa, 2006; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006; Poezie de teatru. Puşa Roth în dialog cu Mircea Albulescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008; Timpul care a învins teama. Decembrie 1989 – Decembrie 2007, Iași, Editura Ars Longa, Colecţia „Document”, 2008; Căutător de destine. Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008;  Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2009; Clasicii dramaturgiei universale, volumul I, în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010; Carles Miralles, Anotimpurile Barcelonei, dialoguri realizate de Pușa Roth. Traducere din catalană, prefață și note: Christian Tămaș. Postfață: Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude Internațional”, 2011; Povești pentru Eric, Povestea alfabetului, cărți pentru copii, Iași, Editura Ars Longa, colecția „Geppetto”, ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru, 2012; Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu D. R. Popescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2013.

Vezi Pușa Roth – Dincolo de curcubeu e lumea.

Costin Tuchilă

Club Art „Boema 33”

paul klee ad parnassum 1932

Paul Klee, Ad Parnassum, 1932

Joi, 28 februarie 2013, la ora 19.30, la Clubul „Boema 33” din București (Bd. Dacia nr. 18) va avea loc a 94-a ediție a Serbărilor revistei „Vama literară”, un spectacol / manifest de muzică, poezie, culoare. Printre invitații lui Daniel Vorona se regăsesc poeții Florin Costinescu și Adrian Suciu, criticul literar Ioan Adam, interpreții Ana Maria Dumitru, Irina Munteanu, Tic Petroșel.

Cu această ocazie va avea loc a 20-a lansare a antologiei de poezie „Vama literară”. Va fi evocată poeta Mariana Marin și va putea fi văzută expoziția de manuscrise de poezie Cristian Popescu.

Liber sa respect. Costin Tuchila, in cautarea capodoperei.

Se spune ca pretuim dupa ce nu mai avem sau pretuim cand altcineva ne arata ca asa ar trebui. Prieteni, valori, rude, idei.
A fost senzatia care m-a „scuturat” ieri, dupa ce am participat la Biblioteca Metropolitana, la „medalionul” inchinat lui Costin Tuchila. A fost de fapt o intalnire, un cenaclu, la care prieteni, colaboratori, oameni de cultura, presa, l-au laudat pe Costin cu el de fata. Ceea ce l-a fastacit putin, dar pe mine m-a responsabilizat si mai mult, deoarece consider ca este unul dintre colegii din Radio Romania, nemediatizati suficient. Un om care munceste, discret, fara sa abdice de la standardele sale obisnuite, adica foarte inalte si care multumeste respectuos, ori de cate ori cineva, poate mult sub valoarea sa (e cazul meu, de exemplu), face un efort, cat de mic, pentru a-i cunoaste ori promova activitatea.

Cine este Costin Tuchila? V-as spune mai degraba sintetizand ce s-a vorbit ieri despre el si apoi punand cateva informatii despre activitatea sa.


Dr. Mirela Zafiri, soprana, muzicolog. Spunea ieri ca toate colaborarile dintre ea si Costin Tuchila inseamna rigoare si profesionalism, iar din perspectiva unui critic muzical, „pana” lui Costin este fina si reuseste sa astearna mai degraba o literatura, care insa are tinuta si reperele criticismului muzical, usor de inteles de mai multe categorii de public.
Dr. Marina Roman, fosta colega de facultate a lui Costin, s-a referit la valentele de critic de teatru si la faptul ca stilul lui nu este nicidecum pedagogic, iar umorul este fin, acolo unde e necesar. De altfel, Marina Roman s-a referit si cateva prelegeri pe care Costin Tuchila le-a tinut studentilor de la Jurnalism, fara a fi catusi de putin pretios, didactic sau arid felul adresarii sale. Ci captivant, plin de semnificatii, elocvent.


Dr. Ioan Adam, un coleg din radio la care privesc cu respect de cand m-am angajat – spunea despre Costin ca este ca un cautator de valori, de individualitati, interesat sa studieze mai degraba copacii, pana a descoperi padurea. In „Cetatile poeziei” (1983), de exemplu, sunt promovati mai degraba poeti din linia a doua din acea perioada, „vlastare” dupa cum le spunea domnul Adam, dar care s-au dovedit ulterior copacii vigurosi ai unei „paduri” literare valoroase. Ceea ce demonstreaza capacitatea de vizionar a lui Costin Tuchila, care in 1983 ii identifica pe aceia care aveau sa devina valori in anii ’90, 2000.
Dr. Ilinca Dumitrescu arata ca tehnicile muzicale, informatii avizate si foarte detaliate, nu ii sunt straine lui Costin nici in domeniul acesta, al muzicii. Si asta pentru ca el a ales sa „coboare” in adancuri, sa cerceteze riguros. Ilinca Dumitrescu ne-a marturisit ca il cunoaste de multi ani pe Costin Tuchila, inca de cand tatal sau (Ion Dumitrescu) a remarcat rafinamentul criticii muzicale a lui Costin si l-a invitat acasa la ei. Asa a inceput o prietenie la care arta a fost primul „numitor comun”.


Dr. Florin Rotaru ne-a vorbit cu tristete despre drama generatiei sale, care e si a lui Costin, nevoita sa treaca prin aceste zile supuse unui sistem de valori poate diametral opus aceluia in care s-a format. Ne-a spus ca e bine sa ne bucuram de munca unor oameni cum e Costin Tuchila, dar sa le-o recunoastem atunci cat sunt inca in putere, cat sunt langa noi pentru ca raportarea la contemporani inseamna sa iti cauti si sa iti cunosti si radacinile. Sa te definesti, cu demnitate, ca neam, pretuindu-ti semenii in urma carora raman marturii pentru istorie. Si a mai spus ceva: ca suntem aici (traversand o mare a imposturii in care cultura a devenit o „insula”) nu pentru ca o civilizatie extraterestra ne-a adus raul, ci pentru ca noi l-am tolerat, l-am si incurajat prin lipsa de reactie. Si ca ne-ar face bine sa ne privim mai des in oglinda, si mai profund.


M-a emotionat si maestrul Mircea Albulescu. Pentru ca, din pacate tot trist din cauza vremurilor ciudate, ne-a sfatuit ca e nevoie, mai mult decat oricand, sa ne solidarizam, chiar daca nu ne cunoastem prea bine. Sa ne solidarizam pentru ca o mana calda, pe spatele cuiva, impingandu-l usor si „spunandu-i” fara cuvinte „du-te, du-te, du-te, e bine ce faci” inseamna o confirmare a faptului ca drumul culturii, al cartii, al stiintei, al valorii e bun. Si inseamna sa dai curaj cuiva care isi pierde speranta si increderea in fortele proprii, din cauza „jur-imprejurului” nociv.
Intalnirea – cenaclu a fost „presarata” si cu surprize muzicale pregatite de Ilinca Dumitrescu, ne-am bucurat si de prezenta unui trio de interprete la nai de la liceul „Dinu Lipatti”, l-am ascultat si pe Nichita Stanescu, in ultima sa inregistrare. Surpriza cu Nichita a fost pregatita de Costin Tuchila, cel care ne-a si citit un fragment din cartea sa aproape gata, „Macaze” (nu „macazuri”).

Sper sa fi reusit sa imi depasesc emotiile intalnirii de ieri si sa exprim, asa, indirect (pentru ca nu pot sa imi alatur parerea „numelor” ilustrate mai sus, ar fi lipsa de politete), respectul pentru Costin Tuchila. Sunt onorata ca il cunosc si ca am de la cine invata.
Imi permit sa redau cateva dintre reperele carierei sale:

Costin Tuchilă (n. 8 octombrie 1954, Ploieşti) a absolvit în 1978 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specializarea limba română – limba portugheză. Actualmente este realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. A debutat în presa literară în 1975, activitatea sa publicistică, desfăşurată la principalele reviste de specialitate şi ziare, cuprinzând peste 2300 de cronici, studii, eseuri de critică literară, muzicală, de teatru, editoriale, articole pe teme diverse. A publicat volumele: Cetăţile poeziei, eseuri pe teme de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983; Privirea şi cadrul, critică literară, Editura Cartea Românească, 1988; Punctul pe cuvânt, tablete pe teme morale şi sociale, vol. I, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2001; Punctul pe cuvânt, vol. II, Chimprest Publicity, 2003; În căutarea capodoperei, studii şi eseuri pe teme muzicale, Editura Viitorul Românesc, 2002; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2006; Vocaţia performanţei. Formaţiile Muzicale Radio, 1999–2008, ediţie alcătuită de Costin Tuchilă, Iaşi, Editura Ars Longa, 2008; Clasicii dramaturgiei universale, vol. I, în colaborare cu Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2010.
Este autor a numeroase emisiuni radiofonice de istoria teatrului românesc şi universal, critică de teatru, critică literară. Costin Tuchilă este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

În căutarea capodoperei

În căutarea capodoperei se intitulează medalionul dedicat criticului literar şi muzical Costin Tuchilă, care va avea loc luni 28 martie 2011, la ora 17,00, în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (str. Tache Ionescu nr. 4).

Manifestarea este programată în cadrul Stagiunii Camerale a Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România, Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, realizată în colaborare cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti (coordonator de proiect: dr. Mirela Zafiri). Invitaţi: dr. Ilinca Dumitrescu, dr. Marina Roman, dr. Ioan Adam, dr. Florin Rotaru. Prezintă: dr. Mirela Zafiri.

Costin Tuchilă (n. 8 octombrie 1954, Ploieşti) a absolvit în 1978 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specializarea limba română – limba portugheză. Actualmente este realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. A debutat în presa literară în 1975, activitatea sa publicistică, desfăşurată la principalele reviste de specialitate şi ziare, cuprinzând peste 2300 de cronici, studii, eseuri de critică literară, muzicală, de teatru, editoriale, articole pe teme diverse. A publicat volumele: Cetăţile poeziei, eseuri pe teme de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983; Privirea şi cadrul, critică literară, Editura Cartea Românească, 1988; Punctul pe cuvânt, tablete pe teme morale şi sociale, vol. I, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2001; Punctul pe cuvânt, vol. II, Chimprest Publicity, 2003; În căutarea capodoperei, studii şi eseuri pe teme muzicale, Editura Viitorul Românesc, 2002; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2006; Vocaţia performanţei. Formaţiile Muzicale Radio, 1999–2008, ediţie alcătuită de Costin Tuchilă, Iaşi, Editura Ars Longa, 2008; Clasicii dramaturgiei universale, vol. I, în colaborare cu Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2010.

Este autor a numeroase emisiuni radiofonice de istoria teatrului românesc şi universal, critică de teatru, critică literară. Costin Tuchilă este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

„În timp ce alţi confraţi ai lui Costin Tuchilă cantonează cu păgubitoare nonşalanţă fie în practica recenziei apologetice, fie în practica eseului superfluu, autorul temeinicei cărţi Cetăţile poeziei se dedică, meticulos şi răbdător, analizei metodic condusă de criterii evaluative limpezi, neîntrerupt susţinută de argumentul peremptoriu oferit de textul poetic. Astfel, volumul oferă un compact «pachet» de serii valorice, pînă acum doar aproximativ cunoscute şi acceptate. Fineţea şi rigoarea formulărilor, bizuite, în egală măsură, pe un gust literar cert şi pe achiziţii ale poeticii moderne dintre cele mari «funcţionale» («figura» elementelor primordiale, în accepţie bachelardiană, între altele), iată, în fond, calităţile de seamă prin care se distinge cartea lui Costin Tuchilă.” (Nicolae Ciobanu, „Luceafărul”, 31 decembrie 1983).

Cetăţile poeziei e o carte care impune nu o generaţie de poeţi, ci poeţii unei generaţii, iar în Costin Tuchilă unul dintre criticii lor cei mai avizaţi.” (Marian Odangiu, „Orizont”, 9 decembrie 1983).

„În primul rînd critic al generaţiei sale, Costin Tuchilă este un eseist de reală forţă analitică, bun cunoscător al mişcării de idei din peisajul literar contemporan, capabil a glosa cu dezinvoltură în marginea lecturilor preferate, alcătuind astfel sinteze de autori, ca veritabile fişe pentru o ulterioară, virtuală, posibilă panoramă în mers a literaturii române de azi.” (Constantin Cubleşan, „Steaua”, octombrie 1988).

„Dacă citim însă atent, [în Punctul pe cuvânt] tipurile nu sunt recente, ci, dimpotrivă, clasice. E vorba în esenţă de un bestiariu moral ale cărui făpturi multicolore neliniştesc conştiinţa interogativă a eseistului prin vivacitatea lor nouă. Un scurt inventar, fatalmente incomplet, ne poate ajuta să descoperim obsesiile, ţintele, mizele vechi de când lumea şi caracterologia. Costin Tuchilă nu face îndeobşte gazetărie searbădă, apoasă, ci o construcţie literară. Abstracţiunile lui din Punctul pe cuvânt sunt «personaje» a căror traiectorie, fie şi meteorică, e urmărită cu mijloacele analistului de universuri fictive. […] Când se supără în «priză directă», eseistul câştigă în dezinvoltură şi, firesc, pune accentele pe cuvinte mai apăsat, distinge mai bine kitschul drapat sub aparenţe onorabile, adică moftul. […] Punctul pe cuvânt relevă vitalitatea acestuia chiar şi la o vârstă centenară. În plină civilizaţie multimedia, rămânem dureros de constanţi, caragializând sub veşnicele bolţi. Guţişor, «eroul» unui «moft» savuros, coboară direct din Bubico, semn că sub mantia lui Caragiale şi un eseist de azi se poate simţi la largul său.” (Ioan Adam, Zidul şi litera, Bucureşti, Editura Adam, 2004).

„Pentru Costin Tuchilă muzica a încetat să fie un simplu violon d’Ingres, exerciţiul îndelungat în spaţiul comentariului muzical investindu-l cu atestări profesionale în domeniu. După aproape trei decenii de publicistică făcută sub semnul lui Eutherpe şi al Melpomenei, Costin Tuchilă publică în 2002 volumul În căutarea capodoperei (Editura Viitorul Românesc) care-l investeşte ca muzicolog plin de autoritate.” (Titus Vîjeu, Scripta manent, ghid biobliografic al scriitorilor din Radio, 1928–2004, Editura Casa Radio, 2004).

„Volumul [Un clasic modern – Ion Dumitrescu] se citeşte cu sufletul la gură căci în filele lui, cititorul urmăreşte un destin excepţional, evocat de cele mai multe ori de martorii oculari ai derulării lui, ei înşişi intraţi de mult în galeria reprezentanţilor de seamă ai muzicii româneşti.” (Sanda Hîrlav-Maistorovici, „Axioma”, martie 2007).

„Genericul volumului defineşte claritatea intenţiilor: Un clasic modern. Adică, ceva definitiv. Materialele adunate, multe, toate sau aproape toate, oricum câte au putut descoperi realizatorii în acribia cercetării lor de mai mulţi ani, restituie ceva din existenţa aceasta simbolic singulară. Strălucirea inteligenţei, orizontul culturii, originalitatea nepereche a temperamentului, pasiunea pentru actul creaţiei, iubirea pentru cei numiţi simbolic «aproapele», capacitatea a de se opune neadevărului, nedreptăţii şi imposturii… […]

Realizatorii cărţii au gândit o succesiune de etape ale cunoaşterii-portret: Medalion, Studii lexicografice, profiluri critice, cronici, consemnări, Receptarea postumă, Interviuri cu artistul. În final, ni se adresează chiar Ion Dumitrescu, în emoţionante pagini de muzicologie şi memorialistică ce îi poartă semnătura.” (Grigore Constantinescu, „Cronica Română”, 26 ianuarie 2007).

„Logic, această carte [Clasicii dramaturgiei universale] trebuia să apară după Istoria literaturii române a lui G. Călinescu. Cu atât mai mult, meritul celor doi autori este deosebit: ei aduc în cultura română un studiu fundamental şi aşează România, în acest domeniu, în contextul marilor culturi.” (Florin Rotaru, 12 ianuarie 2011).

„Studiile incluse în Clasicii dramaturgiei universale reprezintă un demers critic de tip creator, ceea ce le deosebeşte de alte cărţi care sunt mai degrabă lucrări de arhivistică. De la bătrânul Eschil la pururi captivantul şi jovialul Marivaux parcurgem, în acest prim volum, o istorie a valorilor teatrului universal.” (Ioan Adam, 12 ianuarie 2011).

„Cu o bibliografie extrem de bogată şi actualizată la 2010, cu inserţii relevante de text din piesele analizate, cartea este o piatră de hotar de la care începe un domeniu care va schimba unghiul de abordare a istoriografilor şi criticilor literari şi teatrali de-acum încolo şi pentru foarte multă vreme.” (Marina Roman, 12 ianuarie 2011).

Cand taraba e mare dregator, trebuie sa o mutam

„Banul fals e usor. Cat despre mine….cel care ma masoara din ochi, o sa ma cumpere fara sa ma cantareasca. Si totusi, in unele privinte, marturisesc ca nu pot fi in circulatie. Virtutea are atat de putina cautare intr-o vreme ca aceasta cand taraba e mare dregator, incat adevarata vitejie seamana cu vitejia ursarului. Agerimea s-a prefacut intr-o carciumareasa care-si iroseste creierii facand socoteli, iar toate celelalte inzestrari ale omului, din pricina rautatii vremurilor care le daltuiesc, nu fac o ceapa degerata. Voi, cei care sunteti batrani, nu va ganditi la ceea ce suntem in stare noi, tinerii, masurand caldura ficatului nostru cu amaraciunea fierii voastre; iar noi, cei aflatori in pragul tineretii suntem, de asemenea, niste mascarici – da, da, recunosc acestea”
(Henric al IV-lea, actul I, partea a II-a, scena 2), Shakespeare

Un text foarte actual, retinut in treacat, cu ochii pe cartea la a carei lansare am fost azi: „Clasicii dramaturgiei universale” (volumul I)- un lingou cultural, dupa cum spunea Marina Roman – critic si profesor universitar.

Mai multe texte, care te trimit de la umor la muzica, la istoria dramaturgiei, la scene mondene, documentari selectate, pentru ca randurile sa se „topeasca” in paginile pretiosului volum. Asa spunea Ioan Adam – critic literar si un foarte respectat coleg pe care l-am avut in Radio Romania.

Iar daca actorul Dorel Visan spunea ca suntem datori ca macar din 30 in 30 de ani, vorba pildei, sa ne lasam mostenire macar o parte din experiente, intalnindu-ne intr-o poiana, fie ea si imaginara, academicianul D.R.Popescu spunea ca lucrarea este geniala, insa anacronica. Pentru ca niciun actor, niciun director de teatru, niciun responsabil de starea culturii nu se arata tentat sa sprijine ca pe scenele din Bucuresti si din tara, sa se joace piesele-bijuterii invocate, descrise, interpretate in acest roman. Iar actorii par mai degraba interesati de roluri simple, aducatoare de faima imediata.

Da, asa e, cum se vorbea azi: volumul „Clasicii dramaturgiei universale” se poate aseza langa „Istoria literaturii romane”, a lui Calinescu. Atat pentru similitutidinea demersului (organizare cronologica si trimiteri in alte domenii), cat si pentru atractivitatea exprimarii, care a parasit cadrul elitist, pentru a se adapta necesitatii noastre ca din lectura sa capatam mai multe senzatii, in afara de informare.
Nu vreau sa fac pe criticul, nici nu pot, au fost acolo pentru asta personalitati in fata carora ma inclin. Doresc doar sa impartasesc din impresiile mele de astazi: a fost un eveniment la care mi-a batut inima cu putere, pentru ca autorii, Pusa Roth si Costin Tuchila sunt colegii mei din Radio, de fapt acea categorie de intelectuali datorita careia mai am zilnic, cate o nadejde.
Mi-a batut inima cu putere pentru ca profesorul de limba romana si dirigintele Pusei Roth au venit la aceasta lansare, mandri ca harul lor pedagogic a folosit cuiva cu o cariera stralucita.
M-am simtit mandra pentru ca aceasta carte este urmare a unor emisiuni realizate de cei doi autori si difuzate la Radio Romania Cultural din 1997. Si nu pot sa nu recunosc ca pentru mine, apartenenta la Radio Romania a ramas o mandrie.
M-a durut inima putin pentru ca aceasta festivitate nu a fost organizata la Radio Romania, asa cum cei doi, pe care nu ii simtim decat cand au emisiunile sau comentariile gata, meritau. Sunt doi dintre oamenii de cultura pe care Radio Romania ii mai are, fara a fi niciodata prea vocali, prea insinuanti, prea in fata. Mereu au stat intre carti, intre piese de teatru, intre emisiuni culturale.
Iar noi avem datoria sa ii protejam si sa le facilitam creatia. Aceasta lansare, asumarea si organizarea ei de catre Radio Romania, trebuiau sa ne apartina.
Cine stie? Poate data viitoare.