Sunetul Muzicii

sunetul muzicii afis

eveniment liber sa spunSâmbătă, 28 martie 2015, ora 16.00, la Castelul Peleș din Sinaia, în organizarea ExcesMusic, a Muzeului Național Peleș și a Asociației Pro Valores, va începe o nouă stagiune Sunetul Muzicii.

castelul-peles

Castelul Peleș

În debutul ediției a V-a a tradiționalei manifestări, veți fi martorii unui eveniment deosebit, actrița Daniela Nane, acompaniată de chitaristul Costin Soare, aflați în plin turneu „Armonii pascale”, vă invită la un spectacol de mare încărcătură spirituală. În decorul somptuos al Sălii de muzică, versurile unor poeţi ca: Mihai Eminescu, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru, Arsenie Boca, Nichifor Crainic sau Costache Ioanid se vor împleti cu armoniile imaginate de: Johann Sebastian Bach, Heitor Villa-Lobos, Franz Schubert, Agustin Barrios-Mangore. Pentru prima data în istoria Castelului Peleș, un spectacol va fi transmis video live pe internet pe site-ul: http://enjoytv.ro/live.html, link-ul regăsindu-se de asemenea pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/oportunitatiacasa.

Daniela Nane va purta o rochie de borangic pe care este imprimat chipul Reginei Maria, o creație semnată Alina Maria Mărgulescu, designerul vestimentar al proiectului „Borangic”. Acest proiect reunește profesioniști din mai multe domenii: parfum, fotografie, arhitectură, structură, design de bijuterie, regie și grafică în scopul susținerii singurului producător și țesător de borangic din România – Cristina Niculescu. Cu acest prilej actrița, cu o prezență scenică fermecătoare, a declarat: „Mă bucur mult să aduc în fața iubitorilor de poezie câteva dintre cele mai frumoase versuri scrise vreodată despre adevăr, divin, lumină, pace și dragoste. Sper ca oamenii să trăiască momente de reală emoție și încântare, care să le atingă inima, readucându-le aminte de toată generozitatea și noblețea din suflete.”

După acest spectacol, Turneul „Armonii pascale” va poposi și în alte locuri deosebite, precum: Teatrul Național din Chișinău (29 martie 2015, ora 16), Palatul Unirii din Iași (30 martie 2015, ora 18), Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (31 martie 2015, ora 18), Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina (3 aprilie 2015, ora 18) și Palatul Mogoșoaia (4 aprilie 2015, ora 17.00).

daniela-nane

Daniela Nane este actriţă la Teatrul „Bulandra” din Bucuresti din 1995, când a absolvit Academia de Teatru și Film din Bucureşti, la clasa profesorilor Mircea Albulescu, Adrian Titieni, Cătălin Naum. A urmat masteratul Ligii Europeane a Institutelor de Artă din Amsterdam şi Berlin în 1995 şi încă un masterat în Cultură, civilizaţie şi teatru japonez la Catedra teatrală Unesco, în 2012. A debutat în teatru în iunie 1995, sub îndrumarea regizoarei Cătălina Buzoianu, în spectacolul Patul lui Procust, după care au urmat alte zeci de spectacole, precum: O scrisoare pierdută, Scandal la Palermo, Fuga şi noile producţii realizate în regia lui Andrei Şerban – Omul cel bun din Seciuan şi în regia lui Alexandru Darie – Conversaţie după înmormântare. Tot în 1995 debutează şi în film, în Eu sunt Adam, în regia lui Dan Piţa, urmând roluri în filme de lungmetraj sau de televiziune, românești sau internaţionale. Mare iubitoare a poeziei, a fost invitată de-a lungul timpului în numeroase spectacole, atât în București, la Ateneul Roman, cât și în alte orașe din România, iar în luna octombrie a anului 2014 a susţinut un recital pe scena Festivalului „Armonii poetice”.

Costin Soare este unul dintre cei mai activi și mai implicaţi muzicieni-chitarişti ai generaţiei sale. A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate; este preşedintele Asociaţiei Culturale Kitharalogos, organizator al „Serilor de chitară” din stagiunea Fundaţiei ACCUMM de la Palatul Suţu, Bucureşti. Este profesor la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” şi profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Este absolvent al cursurilor de master ale Royal Scottish Academy of Music and Drama – Glasgow, UK, iar în anul 2008 şi-a finalizat studiile („teacher training program”) la Universitatea de Educaţie (Departamentul de Muzică) din Sapporo, Hokkaido, Japonia, ca bursier al guvernului japonez. Apare frecvent în juriile concursurilor naţionale şi internaţionale din ţară, unde contribuie la descoperirea şi recompensarea tinerilor muzicieni. În 2013 şi 2014 a fost invitat ca profesor la cursurile de vară ale „Academiei Sighişoara”, iar în iunie 2014 a lansat CD-ul intitulat Nocturne şi dansuri, cu lucrări pentru chitară solo înregistrate în premieră la noi, aparţinând unor creatori ca: J. S. Bach, B. Britten şi T. Takemitsu.

Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută completând un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-i-editia-a-v-a/.

Amănunte pe:https://armoniipascale.wordpress.com/ ; https://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com/

Organizatori: ExcesMusic și Muzeul National Peleș
Producători: Asociaţia Culturală “Pro Valores” şi Amena Studio
Sponsori: Acqua Carpatica, Domeniile Sâmburești și Tipografia Docuprint
Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din Romania, prin programul „Oportunități la tine acasă”, Arhiepiscopia Râmnicului, Salrom – Salina de la Ocnele Mari – Râmnicu Vâlcea, Liceul de arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Slatina, Consiliul Judetean Neamț, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Complexul Muzeal Național Moldova.
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Port.ro, Onlinegallery.ro, Observator cultural, Calendar evenimente, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, Bucuresteni.ro.

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei Muzica