Formaţia „Raze de Soare” în concert la Viena

Raze de SoareFormaţia „Raze de Soare” concertează marți, 5 iulie 2016, ora 19.00, în cadrul vernisajului expoziţiei AJNHAJT CLUB din spaţiul frei_raum Q21 al MuseumsQuartier din Viena.

Expoziţia tematizează diferite aspecte ale subiectului „muncitori temporari în Austria“ şi este expusă până pe 4 septembrie, reunind instalaţii, lucrări foto şi video, sculpturi. Curatorul expoziţiei este Bogomir Doringer. Continuă lectura „Formaţia „Raze de Soare” în concert la Viena”

Memo

Inelul de logodnă

istoric inel de logodna pusa roth

memo-pusa-roth-4Zilele trecute căutam aiurea, căutam pe internet, ceva care să mă îndemne să scriu despre ceva anume, dar nici eu nu știam ce vreau. Atunci am dat peste versurile cântecului Inel, inel de aur, cântec interpretat magistral de Fărâmiță Lambru, figură emblematică a muzicii lăutărești. ,,Inel, inel de aur/ Ah, cu piatră la mijloc, aoleu/ Eu te-am iubit copilă/ Dar n-ai avut noroc.” Am zis  că istoria inelului e tocmai ce căutam, zic și eu acum, când am subiect, dar înainte de a reaminti această poveste, aș vrea să vă redau un text cuprins în cartea Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006. Textul cu pricina este cuprins în capitolul Filele mele de calendar și este datat marţi, 10 ianuarie 1989. Textul este scris la moartea acordeonistului Marcel Budală, dar maestrul Ion Dumitrescu povestește o întâmplare plină de haz în care protagonist este Fărâmiță Lambru. Textul excepțional ca valoare nu trebuie comentat ci citit, așa că va las plăcerea să-l citiți, pentru că toate întâmplările vieții ne definesc ca oameni.

Continuă lectura „Memo”

Evenimente organizate cu ocazia Zilei Culturii Naționale de Institutele Culturale Române din străinătate

ziua culturii nationale

Lecturi, expoziții, prelegeri, reprezentații teatrale, proiecții de film și dezbateri marchează, la jumătatea lunii ianuarie, în rețeaua ICR din străinătate, Ziua Culturii Naționale.

Accademia di Romania organizează, la sediu, pe 16 ianuarie 2014 un eveniment omagial Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la nașterea poetului. Lect. univ. Nicoleta Neșu va susține o prelegere despre viața și opera lui Mihai Eminescu. Va avea loc, de asemenea, o lectură de poezie în limbile română și italiană cu participarea studenților Universității „Sapienza“ din Roma.

Institutul Cultural Român de la Berlin a găzduit, pe 15 ianuarie 2014, o reprezentație a spectacolului Marea iubire a lui Sebastian, cu Rodica Mandache, Marius Manole, Ana-Ioana Macaria și István Téglás. Bazat pe fragmente din însemnările lui Leny Caler, din jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, spectacolul Marea iubire a lui Sebastian are în centru povestea de iubire dintre scriitor şi marea actriţă a perioadei interbelice, interpretată de Rodica Mandache. Spectacolul a fost jucat la Teatrul Godot din Bucureşti.

eminescu

La Institutul Cultural Român de la Budapesta poate fi vizitată, în perioada 15 ianuarie–15 aprilie 2014, expoziţia de pictură Excelsior – pictori contemporani din România. Vernisajul a avut loc miercuri, 15 ianuarie 2014, la ora 18.00. A participat criticul de artă Oliv Mircea. Expoziţia cuprinde 36 de tablouri aparţinând unor artişti precum Paul Gherasim, Horea Paştina, Cristian Paraschiv, Doina Mihăilescu, Gheorghe Ilea, George Mircea, Mihai Sârbulescu, Bogdan Vlăduţă.

La Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici“ de la Chișinău a avut loc pe 14 ianuarie un concert extraordinar dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”. Programul a cuprins lucrări de Ludwig van Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, George Enescu – Poema Română op. 1, Franz von Suppé – Uvertura „Poet şi Ţăran”, Ion Dumitrescu – Preludiu simfonic şi Doru Popovici – Omagiu lui Sadoveanu pentru violoncel şi orchestră, în interpretarea soliştilor Ilinca Dumitrescu (pian) şi Cristian Florea (violoncel), acompaniaţi de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici“, condusă de maestrul Octav Calleya.

Printre evenimentele adiacente organizate de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău pentru marcarea Zilei Culturii Naționale se numără și expoziția Mihai Eminescu… Și timpul crește-n urma mea!, în perioada 15–23 ianuarie 2014, la Galeria de la Rond, în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău. Expoziţia prezintă manuscrise, fotografii, corespondenţă și poezii, având caracter documentar despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. Vernisajul a avut loc într-o ambianţă de secol XIX, asigurată de actori şi artişti îmbrăcaţi în costume de epocă semnate de artistul plastic Iurie Matei, cu sprijinul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău şi al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova. Evenimentul a inclus o depunere de flori la bustul lui Mihai Eminescu din parcul Grădina Publică, urmată de un recital de poezie organizat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.

adam baltatu peisaj de iarna

Adam Bălțatu, Peisaj de iarnă

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău va mai organiza, în colaborare cu Consulatul General al României la Cahul, Consiliul Raional Cahul, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” și Liceul „Mihai Eminescu”, o serie de evenimente pentru a marca Ziua Culturii Naționale la Cahul, în perioada 15–17 ianuarie 2014, la Liceul „Mihai Eminescu“, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” şi Sanatoriul „Nufărul Alb”. Astfel, pe 15 ianuarie, la Liceul „Mihai Eminescu”, va avea loc un concurs de poezie adresat elevilor de gimnaziu și liceu din raionul Cahul. Cele mai bune creații vor fi premiate de ICR Chișinău cu 20 de premii constând în cărți și CD-uri de istorie și literatură. Pe 17 ianuarie 2014, la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu“, va avea loc lansarea unui cenaclu literar menit să încurajeze cunoașterea culturii române. Evenimentul va include un moment poetic dedicat împlinirii a 60 de ani de la nașterea poetului basarabean Vasile Toma, precum şi lansarea lucrării Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic (autor: acad. Mihai Cimpoi), apărută cu susținerea Institutului Cultural Român. Pe data de 17 ianuarie 2014, la Sanatoriul „Nufărul Alb“ va avea loc un concert de muzică clasică, susținut de soprana Bianca Ionescu și pianistul Ștefan Donică.

Totodată, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău va organiza o serie de expoziții în mai multe orașe ale Republicii Moldova: expoziția Dimitrie Cantemir – homo universalis, în perioada 15 ianuarie–15 februarie 2014, în Piața Centrală din orașul Edineț; expoziția Nichita Stănescu – 80 de ani de la naștere, la Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca, în perioada 16–30 ianuarie 2014; expoziția Sufletul satului românesc, la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca (Mitropolia Basarabiei), în perioada 16–30 ianuarie 2014; expoziția Poemele limbii române, la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu”, în perioada 17 ianuarie–17 februarie 2014, expoziția Lupta cu inerția – Poeții generației ’60, în perioada 16-30 ianuarie 2014, expoziția Gavriil Bănulescu-Bodoni – un ierarh ortodox promotor al românismului, la Biblioteca Raională Leova, în perioada 17 ianuarie–15 februarie 2014.

silvia-onisa-satul-pe-deal1

Silvia Onișa, Satul pe deal

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul a lansat, pe 15 ianuarie, o hartă interactivă, disponibilă online pe site-ul institutului, care oferă informații cu privire la moștenirea culturală și istorică românească și obiectivele românești din Istanbul. Pentru acest proiect au fost identificate, fotografiate, descrise și cartografiate monumente, cartiere istorice, zone de interes, artefacte, precum și alte puncte de interes din fosta capitală otomană ce au legătură cu trecutul istoric comun româno-turc. Printre obiectivele deja cunoscute: Muzeul Dimitrie Cantemir, Conacul Musurus Pașa – sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, Biserica românească Sfânta Parascheva, Fortăreața celor 7 turnuri, Topkapi, Palatul Dolmabahce etc.

De asemenea, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul va găzdui, în perioada 17–27 ianuarie 2014, o expoziție a pictorilor moldoveni Mihail Mungiu și Eudochia Zavtur. Lucrările celor doi artiști sunt inspirate de peisaje din Istanbul. Proiectul este realizat în colaborare cu Ambasadele Republicii Moldova și României de la Ankara.

Institutul Cultural Român de la Lisabona găzduiește în perioada 15 ianuarie–15 februarie 2014 expoziția de pictură Fibras de silêncio/Fibre de tăcere a pictorului Laurențiu Midvichi. În cadrul vernisajului, Daniel Nicolescu, directorul Institutului, a susținut o scurtă prelegere cu tema Cultura românească azi. De asemenea, în perioada 15–22 ianuarie 2014, sub titlul 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale, Institutul Cultural Român de la Lisabona va posta zilnic pe pagina de Facebook a institutului poezii şi fragmente de proză din literatura română traduse în limba portugheză, documentare despre România şi despre personalităţi româneşti. Propunerile literare vor fi completate cu informații despre traducerile din literatura română disponibile în librăriile portugheze.

Institutul Cultural Român de la Londra a organizat, pe 15 ianuarie 2014, la sediu, un eveniment de celebrare a Zilei Culturii Naționale. Seara s-a deschis cu un moment teatral Eminescu-Creangă susținut de actorul Constantin Chiriac, urmat de proiecția filmului Undeva la Palilula în regia lui Silviu Purcărete și de o sesiune de întrebări și răspunsuri la care a participat actorul și directorul Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu.

Având în vedere succesul de care se bucură evenimentele dedicate copiilor în Madrid, dar şi din dorinţa de a prezenta într-un mod inedit creația lui Eminescu, Institutul Cultural Român de la Madrid a celebrat, pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment dedicat copiilor – lectura dramatizată a basmului eminescian Făt-Frumos din lacrimă, tradus în limba spaniolă, în interpretarea actorului Ramiro Melgar. De asemenea, a fost proiectat diafilmul omonim realizat de studiourile Animafilm în anii 1975, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a Societăţii Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA) şi a Arhivei Naţionale de Filme (ANF).

eminescu semnatura mss

Institutul Cultural Român de la New York organizează evenimentul Eminescu, omul deplin al culturii române. Eminescu, spiritul european al literaturii române, pe 15 şi 18 ianuarie 2014, la Biblioteca şi Muzeul Morgan din New York şi la sediu. Institutul Cultural Român de la New York va prezenta integrala ediției Mihai Eminescu în 11 volume și ediția facsimilată a manuscriselor eminesciene publicate sub îngrijirea academicianului Eugen Simion. La sediul institutului are avea loc, de asemenea, un concert de pian susținut de Matei Varga, cu piese celebre ale muzicii clasice romantice din repertoriul european, precum și un recital de poezie – Eminescu – From Ode in Ancient Meter to Epistles. Poemele selectate vor fi citite în limba română și în traducerea lor în limbi europene. Participă profesori de literatură și limbi europene de la Columbia University și New York University, traducătorul Adrian Săhlean și actorul Florin Penișoară. Doina Uricariu, directorul institutului, va prezenta cele mai importante idei dezvoltate de exegeza lui Constantin Noica. Pe 18 ianuarie, scriitorii, criticii literari, actorii și artiștii plastici din diaspora românească vor sărbători Ziua Culturii Naționale în cadrul unui eveniment organizat de Cenaclul Literar „Mihai Eminescu“, condus de prof. dr. Theodor Damian.

Institutul Cultural Român de la Paris a organizat pe 12 ianuarie, la sala Bizantină a Palatului de Béhague un eveniment omagial dedicat lui Mihai Eminescu intitulat Geniu Pustiu. Ion Caramitru a susţinut un recital de poezie, în acompaniamentul clarinetistului Aurelian Octav Popa. Recitalul a fost urmat de o prelegere susţinută de prof. univ. dr. Nicolae Georgescu şi de un moment muzical oferit de violonistul Constantin Bogdănaș și pianistul Kazuko Hiyana.

Pe 15 ianuarie, Institutul Cultural Român de la Praga a găzduit, la sediul său, un recital susținut de actorul Emil Boroghină – La steaua care-a răsărit. Poeziile au fost însoțite de proiecția traducerilor în limba cehă (realizate de Jitka Lukešová). În același cadru, a fost organizată și o expoziție tematică de carte (cărți de și despre Mihai Eminescu, din fondul bibliotecii institutului), care va fi deschisă timp de o lună.

Institutul Cultural Român de la Stockholm a marcat Ziua Culturii Naţionale printr-un program avându-le în prim plan pe scriitoarea Gabriela Melinescu şi pe naista Dana Dragomir, două personalităţi remarcabile ale culturii române stabilite în Suedia. Evenimentul a avut loc pe 15 ianuarie, la sediul institutului. În prima parte a serii au fost prezentate cele mai recente volume de poezie românească aparute în limba suedeză: Floarea de menghină de Svetlana Cârstean (Ramus 2013, trad. de Athena Farrokhzad), Austerloo de Daniela Crăsnaru (Ellerströms 2013, trad. de Dan Shafran), Pe spatele peștișorului de aur de Gabriela Melinescu (Ellerströms 2013, trad. de Inger Johansson) şi Cerul din burtă de Ioana Nicolaie (10TAL 2013, trad. de Inger Johansson). Pe lângă Gabriela Melinescu, au mai participat editorul Jonas Ellerström, traducătorul Inger Johansson şi directorul Institutului Cultural Român de la Stockholm, Dan Shafran. În cea de-a doua parte a programului, Dana Dragomir a interpretat la nai muzică de inspiraţie folclorică.

mihai-olteanu-rediu-ulei-pe-panza-pictori-contemporani

Mihai Olteanu, Rediu

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, organizează, sub egida Zilei Culturii Naţionale, un eveniment literar special, cu titlul „Relaţiile de colaborare şi prietenie dintre scriitorii români și israelieni“, care va avea loc în data de 23 ianuarie 2014, la sediul institutului. În cadrul evenimentului moderat de av. G. Mosari, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, vor fi analizate aparțiile editoriale din 2013 și vor avea loc prezentări de carte şi lectură de poezie. Programul cuprinde prelegerea Relaţiile de colaborare şi prietenie dintre scriitorii români și israelieni – scriitoarea Veronica Bârlădeanu, Asociația Culturală de Prietenie România – Israel; prezentarea volumului Remember Victor Bârlădeanu, autor Veronica Bârlădeanu – lect. univ. dr. Irina Airinei, scriitoare (România); Intermezzo musical; prelegerea Literatura israeliană în anul 2013 și acordarea premiilor Enghelberg – av. G. Mosari; prelegerea Un mare iubitor de literatură: Profesorul israelian de istorie Bercu Enghelberg – Ada Shaulov Enghelberg, scriitoare; lansarea noului număr al revistei „Izvoare” (2014) – Dragoș Nelersa, jurnalist şi editor, „Gazeta Românească” și lectură de poezie – Bianca Marcovici..

Institutul Cultural Român de la Varşovia a prezintat pe 15 ianuarie, în colaborare cu Ambasada României la Varşovia, expoziţia de fotografie „Art Nouveau în România“, precum şi o serie de filme, în limbile română şi engleză, despre cultura şi civilizaţia românească şi valori ale patrimoniului românesc. Autorul expoziţiei „Art Nouveau în România“ este prof. dr. arhitect Sorin Vasilescu, director al Şcolii de Înalte Studii a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti. Panourile înfăţişează clădiri de o valoare deosebită, construite la Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Târgu Mureş, Baia Mare etc. Expoziţia reuneşte opere semnate de arhitecţii Ion Mincu, Otto Wagner, Daniel Renard, Cristofi şi Grigore Cerchez, Odon Lechner, Nicolae Ghica Budeşti, Petre Antonescu, Giulio Magni, Constantin Iotzu, Statie Ciortan, Alexandru Săvulescu sau de Anghel Saligny.

IRCCU Veneţia a organizat pe 15 ianuarie, la sediu, în sala de conferinţe ,,Marian Papahagi“, o seară de poezie intitulată Evocări eminesciene la Veneţia cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Evenimentul a cuprins trei momente: lectura a patru poezii (Pe lângă plopii fără soţ, La steaua, Glossa, Mai am un singur dor) însoţite de o scurtă interpretare a acestora; lectura unor fragmente din corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle (textele eminesciene au fost citite în limba română şi, simultan, s-au proiectat traducerile în limba italiană); în încheiere, poetul italian Alessandro Canzian a citit din prelucrarea proprie a Luceafărulului. Au participat: Alessandro Canzian şi Chiara Cavallin, Costanza Burlacu, Carolina Pîslaru, Nicoleta Cheptea, Monica Crişan, Kevin Allotta – studenţi ai lectoratului de Limba, literatură şi cultura română din cadrul Universităţii Ca’ Foscari.

La Viena, pe 17 ianuarie, în cadrul Ferien Messe Wien, va fi prezentată lucrarea Stadt der Verlockungen – Das vormoderne Bukarest zwischen Orient und Europa (București, orașul tentațiilor) a istoricului și publicistului Adrian Majuru, apărută la editura germană Frank & Timme. Eveniment expozițional anual ajuns la cea de-a 38-a ediţie, Ferien Messe Wien are loc în perioada 16-19 ianuarie. În 2013, la manifestare au participat 800 de expozanţi din 70 de ţări, atrăgând aproximativ 150.000 de vizitatori. Ferien Messe Wien reunește profesioniști austrieci din domeniul turismului și public interesat care caută o destinație pentru vacanțe. Prezentarea cărții va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Concert extraordinar de Crăciun Ilinca Dumitrescu, Vasile Macovei

icoana nasterii domnului

eveniment liber sa spunMiercuri, 18 decembrie 2013, la ora 16.00, în Sala Auditorium (fostă „Mircea Eliade”) a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea avea loc Concertul extraordinar de Crăciun susținut de Ilinca Dumitrescu (pian) și Vasile Macovei (fagot). Momente poetice: actorul Eusebiu Ștefănescu. Comentează scriitorul Costin Tuchilă. Devenit deja tradițional, concertul de Crăciun al Bibliotecii Metropolitane București estebiblioteca metropolitana bucuresti sigla programat în cadrul Stagiunii Camerale „După-amiaza unui interpret”.

În program: Două Cântece de Crăciun germane – secolul al XVI-lea (transcripție pentru fagot și pian de Vasile Macovei); Frédéric Chopin, Mazurka în fa diez minor, op. 6 nr 1; Fantaisie-Impromptu, op. 66: Enrique Granados, Două dansuri spaniole: nr. 5 și nr. 10; P. I. Ceaikovski, Barcarola din Suita ,,Anotimpurile”, op. 37 bis (transcripţie pentru fagot şi pian); Camille Saint-Saëns, „Lebăda” din Suita „Carnavalul animalelor” (transcripţie pentru fagot şi pian); Marțian Negrea (120 de ani de la naştere ), 3 Piese din Suita „Impresii de la ţară”, op. 6: A fost odată…, Seara-n poartă, Fusul; Cesar Bresgen (Austria), 4 Piese din Studii balcanice pentru pian, vol. 4 – România: Joc, Colinde, Bătuta, La zestre; Paul Constantinescu (50 de ani de la moarte), 2 Colinde (1937): Strigare la stea, Colindă; Ciprian Porumbescu (160 de ani de la naştere), Nocturna nr. 2, „Souvenir de Nervi”, Dorul (transcripţie pentru fagot şi pian de Vasile Macovei); Ion Dumitrescu (centenarul naşterii), 5 Cântece aromâneşti (transcripţie pentru fagot şi pian de Vasile Macovei).

concert extraordinar craciun ilinca dumitrescu vasile macovei

Personalitate artistică de anvergură internaţională, posesoare a unei tehnici de înaltă clasă ce îi permite să abordeze toate stilurile, genurile, şcolile şi limbajele sonore, necunoscând graniţe între clasic şi romantic, modern şi contemporan, Ilinca Dumitrescu este tipul de artist complet.” (Viorel Cosma, în Lexiconul Interpreţi din România – vol. I, Bucureşti, 1996).

Pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în oraşe din 5 continente, 40 de ţări, 33 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. A studiat cu profesori celebri: Cella Delavrancea şi Mihail Jora în România, Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier la Conservatorul de Stat „P. I. Ceaikovski” din Moscova, absolvit în 1978 cu distincţia maximă „Diplomă de Merit”. Este deţinătoarea celor mai importante premii în ţara sa natală (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003 etc.), dar şi a multor distincţii internaţionale (printre care „Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana”, 2005, acordată de către Preşedintele Republicii Italiene).

ilinca-dumitrescu-

Ilinca Dumitrescu

Activitatea sa artistică se desfăşoară în varii domenii: pe lângă aceea de pianistă concertistă (în 1980 devine solistă concertistă de stat), este şi muzicolog (obţine titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cu calificativul maxim, „Summa cum laude”), pedagog (a predat cursuri de măiestrie în Cehia, SUA, Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaezia), muzeolog (între anii 1994–2006 a fost director al Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti), realizator şi producător TV al emisiunii „Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi” (postul de televiziune TvH – fost TV „România de Mâine”).

Deţine o discografie semnificativă în România, S.U.A, Marea Britanie, cu lucrări de Scarlatti (cele 14 Sonate au fost considerate în 1986 de către „International Record Critics Award”, reunit la New Yok, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele ale unor Emil Gilels, Radu Lupu, Murray Perahia, Bernard Haitink, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici, Plácido Domingo, cf. articolului „Cele mai bune discuri ale anului” în „Journal de Genève”, 19 iulie 1986), Mozart, Beethoven, Schumann, Liszt, Enescu ş.a.

Repertoriul său extrem de vast include concerte cu orchestră (marile opusuri din creaţia clasică şi romantică), piese de recital solo (printre care programe de autor – Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin, Schubert, Albéniz, Messiaen, Enescu, Jora), muzică de cameră, lied, o preocupare aparte fiind promovarea muzicii româneşti clasice şi contemporane, dar şi a creaţiei universale din secolele XX–XXI.

De curând, Ilinca Dumitrescu a primit din partea Guvernului francez înalta distincţie „Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres” şi Premiul „Forumului Muzical Român” pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică de-a lungul a cinci decenii.

La Adoración de los Pastores de Bartolomé Murillo, 1650

 Bartolomé Murillo, Adorația păstorilor, 1650

De-a lungul timpului, Ilinca Dumitrescu a primit aprecierea constantă a criticilor de pretutindeni: „Personalitate artistică puternică şi originală… o autentică poetă a pianului.” („Muzica”, Bucureşti, 1986); ,,Româncă şi virtuoză: prospeţime a jocului, tuşeu frumos, sinceritate a discursului’’ („Journal de Genève”, Elveţia, 1986); ,,…Ilinca Dumitrescu face parte dintre cei mai buni pianişti români… o fascinantă individualitate artistică” („Smena”, Sankt Petersburg, Rusia, 1982); „Excepţionala tânără pianistă… impunătoarea pregătire instrumentală, multilateralitatea cunoştinţelor stilistice, bunul gust şi originalitatea profilului interpretativ al Ilincăi Dumitrescu” („Magyar Nemzet”, Budapesta, Ungaria, 1985); „…o muziciană subtilă şi profundă” („Muzîka”, Moscova, Rusia, 1980); ,,Pianista Ilinca Dumitrescu ne-a oferit un recital plin de poezie” („Guangming Ribao”, Beijing, China, 1981); „…ceea ce a fascinat aici a fost interpretarea datorată pianistei Ilinca Dumitrescu din România, profundă, cuceritoare” („Märkische Volksstimme”, Germania, 1990); „…Un mare succes pentru admirabila pianistă Ilinca Dumitrescu, strălucită reprezentantă a artei interpretative româneşti.” („Il Giornale”, Roma, 1999); „Ilinca Dumitres-cu – o pianistă extraordinară.” „Publicul, vizibil emoţionat, a părăsit sala cu convingerea de a fi avut prilejul să cunoască o mare pianistă, care ştie să-şi desfăşoare toată elocinţa pianistică mereu în slujba muzicii” („Argentinische Tageblatt”, Buenos Aires, Argentina, 1998); „Ilinca Dumitrescu este o interpretă de rafinată sensibilitate”. „Scarlatti interpretat de Ilinca Dumitrescu nu este cu nimic mai prejos decât cel al colegilor săi de calibrul unor (Maria) Tipo, Haskil sau chiar însuşi Horowitz.” („Reforma”, Ciudad de Mexico, Mexic, 2000); „Ilinca Dumitrescu – immense artiste.” („Ouest France”, Nantes, Franţa, 2001); „Un recital de pian excepţional”, „…talentul şi capacitatea acestei mari artiste, dotată cu o memorie ieşită din comun.” („Muzica”, Bucureşti, 2003); „Un recital de pian magnific” (Tokio, Japonia, 2003).

vasile-macovei

Vasile Macovei

„Interpret ce dispune de un real simţ al construcţiei sonore, de un impresionant complex de timbruri”, Vasile Macovei este prim-fagotist solist al Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti. Este din 2004 Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi a fost cadru didactic asociat al aceleiaşi universităţi. A publicat, în anul 2000, volumul de poezii Sfere sculptate, Editura Geneze, Bucureşti. Vasile Macovei este fondator şi membru al ansamblurilor „Hyperion”, „Traiect”, „Gaudeamus”, „Modus” şi „Archaeus” (1985–1994), cu care a susţinut nenumărate concerte. După studii la Liceul de Muzică din Bacău şi, în

perioada 1973–1977, la Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. Gh. Cuciureanu, fagotistul s-a perfecţionat în Italia (Lanciano – 1981), Franţa (Nisa – 1983), Germania (Darmstadt – 1992, 1996, 1998) – cu Karlheinz Stockhausen.

Laureat al Concursului Internaţional de la Markneukirchen (1978), Vasile Macovei are o susţinută activitate solistică în ţară şi străinătate. A făcut turnee în: Italia, Elveţia, Franţa, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Republica Moldova, Marea Britanie, Spania, Mexic, Danemarca, Japonia, India, Finlanda, Malaezia, China, Egipt. Participări la importante festivaluri internaţionale: „George Enescu” şi „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (Bucureşti), „Synthèse” (Bourges), „Contemporary Music Festival” (Huddersfield), „Extasis” (Geneva), „Spazio Musica” (Cagliari), „Culturne Leto” (Bratislava), „Musica Nova” (Sofia), „Cervantino” (Mexic), Torino, Paris, Valencia, Chişinău, Budapesta etc. A colaborat cu solişti şi dirijori de marcă (Pierre Dervaux, Alain Marion, Iosif Conta, Sabin Pautza, Ilinca Dumitrescu, Daniel Kientzy ş.a.). Ca solist sau în diferite formaţii camerale, a interpretat un vast repertoriu conţinând foarte multe lucrări de compozitori români, unele fiindu-i dedicate. A realizat numeroase prime audiţii, înregistrări audio (radio, CD), emisiuni TV ş.a.

„Roman de Bucureşti” de Puşa Roth, la Teatrul Naţional Radiofonic

pusa roth teatru

Spectacolul Roman de Bucureşti de Puşa Roth, pe care Teatrul Naţional Radiofonic îl va difuza vineri, 23 august 2013, la ora 21.00, la Radio România Cultural, este o comedie amară, construită pe tema cuplului şi inspirată din realitatea cotidiană.

Subtitlul ei, „comedie de moravuri la moment”, e într-o măsură explicit pentru intenţiile satirice ale autoarei. Fina observaţie a societăţii contemporane, a comportamentelor, a clişeelor (inclusiv a celor lingvistice) este sprijinită de capacitatea autoarei de a crea tipuri vii prin situaţii, dar mai ales prin limbajul dramatic folosit cu virtuozitate. Autenticitatea celor patru personaje conferă remarcabilă expresivitate piesei Puşei Roth, montată de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie excepţională: Virgil Ogăşanu, Dorina Lazăr, Adriana Trandafir, George Ivaşcu. Atmosfera creată de celelalte „voci“, cadrul sonor compus cu abilitate de George Marcu (regia muzicală), Mihnea Chelaru (regia tehnică), Janina Dicu (regia de studio) contribuie la realizarea unui spectacol încântător.

leonard-popovici-regie teatru radiofonic

Leonard Popovici

Câteva opinii despre piesa difuzată în premieră la 1 iunie 2003: „De la gradul zero al scriiturii ajungem, iată, la gradul zero al trăirii. Personajele Puşei Roth reprezintă un extract de nouă umanitate românească. Autoarea seamănă cu un fel de zeitate indiană, Shiva cel cu şase braţe. Există în această piesă construită pe ideea de contrapunct o notă cinică de factură caragialiană dar şi una tandru-romantică à la Tudor Muşatescu. Ele se reunesc în atitudinea unui scriitor care contemplă realitatea de azi cu bonomie şi cu tristeţe.” (Ioan Adam, „Radio România”, nr. 329, 9–15 iunie 2003); „Am fost impresionat să asist la o dramă scrisă în registru de comedie, ceea ce reprezintă o piatră de încercare pentru un dramaturg. Puşa Roth a dovedit că are vocaţie pentru un asemenea gen de teatru şi o felicit din toată inima pentru reuşită.” (Dan Tărchilă, idem); „Dacă aş mai fi director de teatru, aş pune imediat în scenă Roman de Bucureşti, pentru actualitatea ei.” (Constantin Dinischiotu, idem); „Ceea ce am ascultat astăzi nu e o piesă de teatru, ci o pagină de istorie pe care, din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, o trăim. Ficţiunea intervine la sfârşit. Optimismul autoarei se exprimă în final, în sensul că, mai devreme sau mai târziu, fiecare îşi găseşte macrameul pe care-l merită…” (Mircea Dogaru, idem); „O piesă, o dramaturgie de care teatrele noastre ar avea foarte multă nevoie. Impresia unora că nu există dramaturgie originală astăzi este cât se poate de falsă. Apreciez la rândul meu firescul, calitatea dialogurilor şi a replicilor, fineţea cu care autoarea ştie să surprindă în instantanee cotidiene câteva destine marcate de trecerea vremii, dar şi realizarea regizorală şi actoricească.” (Constantin Paraschivescu, idem); „Frumuseţea acestei piese constă în urâţenia vieţii pe care ne-o prezintă. Salut îndrăzneala autoarei de a aborda problematica actuală fără înverşunare, fără patimă, cu francheţe. Şi, nu în ultimul rând, modalitatea de a surprinde şi satiriza noul limbaj de lemn.” (Ion Dodu Bălan, idem); „În legătură cu această ultimă piesă [Roman de Bucureşti], comedie amară, i-am spune tristă prin sugestiile ei mai generale, e de menţionat că autoarea deţine o autentică măiestrie în a construi relaţii şi atmosferă fireşti, de actualitate, în replici succinte, cu nerv, haz şi miez, într-o acţiune cu patru personaje, gradată pe conturarea unui destin.” (Constantin Paraschivescu, „Teatrul azi”, nr. 9-10/2003).

roman de bucuresti comedie pusa roth teatru contemporan

Puşa Roth este autoarea pieselor Şambelan la viezuri, fantezie dramatică după Pagini bizare de Urmuz (Teatrul Naţional Radiofonic, 1999, Teatrul „Bacovia” din Bacău, stagiunea 1999–2000), Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit (Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici, în colaborare cu Costin Tuchilă, TNR, 2001; Teatrul Naţional din Bucureşti, stagiunea 2001–2002), Ringhişpilul (TNR, 2002), Mantaua după N. V. Gogol (TNR, 2004), Spaima zmeilor (TNR, 2004), Duios Anastasia trecea după D. R. Popescu (TNR, 2004); Limir-Împărat (TNR, 2005), Moartea lui Ivan Ilici după L. Tolstoi (TNR, 2006), Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte (TNR, 2007), Albă ca Zăpada (muzical pentru copii, TNR, nominalizat la RTR, 2007), Discurs într-un ciorap, dramatizare după volumul Confidenţe fictive de Nina Cassian (TNR, 2007), Motanul încălţat, muzical pentru copii (TNR, 2008), La Vulpea Roşie, muzical (TNR, 2010), Martori ai istoriei (teatru radiofonic serial, 2011).

A publicat volumele: Convorbiri comode, vol. I, București, Editura Viitorul Românesc, 2001; Şambelan la viezuri, teatru, Ploiești, Editura Premier, 2002; Dincolo de curcubeu e lumea, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2002; Convorbiri comode, vol. II, București, Chimprest Publicity, 2003; Roman de București, teatru, cu o prefaţă de D. R. Popescu, Bucureşti, Editura Adam,  2005; Un dialog al timpului câştigat, convorbiri cu filosoful pusa-roth-roman-de-bucuresti-2005-bibliografie-cartea-de-teatru-teatru-contemporanChristian Tămaş, Iași, Editura Ars Longa, 2006; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006; Poezie de teatru. Puşa Roth în dialog cu Mircea Albulescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008; Timpul care a învins teama. Decembrie 1989 – Decembrie 2007, Iași, Editura Ars Longa, Colecţia „Document”, 2008; Căutător de destine. Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008;  Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2009; Clasicii dramaturgiei universale, volumul I, în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010; Carles Miralles, Anotimpurile Barcelonei, dialoguri realizate de Pușa Roth. Traducere din catalană, prefață și note: Christian Tămaș. Postfață: Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude Internațional”, 2011; Povești pentru Eric, Povestea alfabetului, cărți pentru copii, Iași, Editura Ars Longa, colecția „Geppetto”, ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru, 2012; Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu D. R. Popescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2013.

Vezi Pușa Roth – Dincolo de curcubeu e lumea.

Costin Tuchilă

Centenar Ion Dumitrescu

centenar ion dumitrescu compozitori romani muzica romaneasca

Nobleţea morală, umanismul cu ample reverberaţii în viaţa publică şi o veşnică tinereţe spirituală l-au caracterizat pe Ion Dumitrescu, de la nașterea căruia se împlinesc, astăzi, 20 mai 2013, 100 de ani. Născut în 20 mai 1913, la Oteşani, Vâlcea, mort în dimineaţa zilei de vineri 6 septembrie 1996, la ora 7.30, la Bucureşti, Ion Dumitrescu, fostul student al Academiei de Muzică din Bucureşti, unde i-a avut ca dascăli pe Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Ionel Perlea, Alfonso Castaldi, Constantin Brăiloiu, George Breazul, devenea în scurt timp profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie în cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Membru corespondent al prestigioasei Académie des Beaux-Arts de l’Institut de France şi al Academiei Tiberine din Roma, Ion Dumitrescu, artist de vastă cultură şi rigoare clasică, a condus o lungă perioadă obştea muzicală românească. Lui i se datorează organizarea şi susţinerea personalităţii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România într-o perioadă aspră, acţiunea sa practică, răsfrântă în viaţa publică timp de un sfert de veac (a fost secretar, apoi preşedinte al Uniunii între 1954 şi 1977), având o influenţă hotărâtoare. Ion Dumitrescu a construit cu migală și abilitate Uniunea Compozitorilor din România, într-o formă ideală pentru vremea respectivă și apărând demnitatea și independența estetică a muzicienilor. Destul, poate, să amintesc contribuţia sa la elaborarea şi aplicarea Legii drepturilor de autor în domeniul muzical, structura cuprinzătoare şi elastică a uniunii de creaţie, cu specificul ei distinct, înfiinţarea Editurii Muzicale, care a avut, un timp, tipografie proprie – lucru deloc neglijabil, având în vedere particularităţile tipăriturii muzicale. Şi multe altele, pe care care cei ce au beneficiat de generoasa sa îndrumare le-ar putea readuce în discuţie. În 3 februarie 1977, Ion Dumitrescu era înlăturat brutal de la conducerea Uniunii, din ordinul lui Ceaușescu, tocmai pentru independența sa, iar reparaţia morală care i s-ar fi cuvenit după 1990, nu s-a produs…

Ion Dumitrescu, care absolvise Seminarul teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi intrase la Conservator, nu s-a dezis niciodată de formația sa, a refuzat să devină membru PCR, l-a înfruntat pe Ceaușescu, care i-a cerut imperativ să intre în partid, spunându-i că nu poate face asta, tocmai pentru are formație teologică și e credincios. A rezistat până în acea zi de martie 1977, când a fost dat afară în urma unei ședințe cu final previzibil.

Cu Ion Dumitrescu se încheie o epocă. Ilustrul reprezentant al celei de-a doua generaţii postenesciene a străbătut creator deceniile de mijloc şi din a doua parte a veacului, lăsând o operă muzicală mai mult decât elocventă, în care se regăsesc cu certitudine câteva capodopere. A scris muzică simfonică, de cameră (un Cvartet de coarde, pagină reprezentativă a genului, Sonata pentru pian, două piese, Ursul şi Căpriţa pentru acelaşi instrument etc.), muzică vocală, de scenă (între altele, pentru Hamlet, Regele Lear, Macbeth, Madame Sans-Gêne, Pălăria florentină, Mincinosul, Iphigenia la Delphi, Castiliana, Lucreţia Borgia, Vlaicu-Vodă, Avram Iancu, Madame Bovary, Mira, Astă-seară se joacă fără piesă, Maria Stuart, Apus de soare, Corsarul, Nevestele vesele din Windsor, Horaţiu, D’ale carnavalului, Din jale se întrupează Electra, Don Carlos, Mascarada, legate de activitatea dirijorală şi de compozitor la Teatrul Naţional din Bucureşti, 1941–1947), de film, aranjamente de folclor, muzică de balet. În privinţa muzicii de scenă a lui Ion Dumitrescu, de o mare bogăţie, după cum rezultă din cronicile vremii, însemnând o experienţă deosebită de orchestrator şi, în plus, un exerciţiu de viteză componistică, ea a avut un destin tragic: toate partiturile, care nu aveau cópii, au ars la bombardamentul din 24 august 1944, care a distrus clădirea teatrului, aflată lângă Palatul Telefoanelor.

bogdan calciu teatrul national palatul telefoanelor bucuresti desenBogdan Calciu, Fostul Teatru Național și Palatul Telefoanelor din București

Structural, Ion Dumitrescu este un simfonist: el construieşte pe spaţii ample, fără însă ca dramaturgia muzicală să fie ostentativă. Echilibrul desăvârşit, forma impecabilă, bogăţia tematică şi măiestria, egală în fragmentul monumental ca şi în cel liric ori umoristic, frazele „decupate” cu limpezime, principii armonice stabile, în ciuda unui colorit uneori surprinzător, aşa cum statornice şi expresive rămân şi cele de tratare a orchestrei – toate provin dintr-o concepţie clasicistă. Acestei estetici i se supune un fond viguros, de sorginte folclorică. Primele impresii sunt de vitalitate şi robusteţe, un suflu de prospeţime şi dezinvoltură impunându-se în fiecare lucrare. Nu a compus multă muzică simfonică, dar majoritatea opusurilor de gen, trei suite pentru orchestră, o simfonie, o simfoniettă, Preludiul simfonic, Suita „Muntele Retezat”, Concertul pentru orchestră de coarde, sunt partituri de referinţă.

mihai potcoava livada de meri

Mihai Potcoavă, Livadă de meri

Mai mult decât în primele două, în Suita a III-a pentru orchestră (1944) se afirmă plenar particularităţile muzicii lui Ion Dumitrescu. La proporţii reduse, structura ei nu ar fi departe de cea a unei simfonii: patru părţi, un scherzo cu trio, o parte lentă în formă de lied, un final cu tipar de rondo. Doar prima secţiune face excepţie, nefiind în formă de sonată, ci de lied. Substanţa muzicală, densă, valorifică resursele intonaţionale ale modurilor populare; acestora, care delimitează un inventar bogat de stări sufleteşti, li se adaugă formule ritmice pretenţioase, desprinse de asemenea din folclor. În Allegretto scherzando, un ritm de şapte optimi „glumeşte” sonor antrenând, ca un triumf al râsului, întreaga orchestră. E parcă un râs terapeutic, un râs care armonizează raţiunea cu afectivitatea, într-un gest autoritar (omul înzestrat cu umor este, se ştie, un ins voluntar), susţinut cu brio de arhitectura muzicală. Instrumentele intră succesiv în acest joc al jovialităţii. Asimetria ritmului, accentele suplimentare sporesc încărcătura de spiritualitate dorită de compozitor. Spiritul e critic, „agresiv”, „efectul său e de îngroşare, demascare”, surpriză (o sugestie, poate, în intervenţia solistică a tubei, rememorând tema); dimpotrivă, umorul este conciliant şi visător, suficient sieşi, dezimplicat. A le pune de acord înseamnă, printre altele, a anula o simetrie simplistă. După o modulaţie întunecată (Re bemol major), concluzia strălucitoare vine de la sine. Şi pentru că am vorbit de momente solistice, în partea a treia, Lento malinconico, clarinetul bas doineşte în atmosfera de „cântec lung”, specifică folclorului oltenesc. Pasajul în şaisprezecimi încredinţat corzilor, care precede solo-ul poco rubato al clarinetului bas, e mai degrabă o sugestie epică. Un început de baladă învins de trioletele tânguitoare ale melodiei. Un desen oarecum asemănător vom întâlni în tema din Andantele simfoniei, o melopee intonată de violoncele, expresia având acolo o notă de seninătate şi de căldură timbrală. Efectele de ecou ale fagoturilor, tremolo-ul corzilor grave, acompaniamentul harpei însoţesc cu dramatism reţinut, în Suita a III-a, lamentaţia. Finalul ei, deschis cu semnale de trompetă, debordează de bună dispoziţie, e sonor şi vivace ca şi acela al Concertului pentru orchestră de coarde (1956).

petre chirea casa la tara

Petre Chirea, Casă la țară

Acest concert, transformarea pentru orchestră a Cvartetului de coarde în Do major, este o partitură substanţială, printre cele mai valoroase lucrări de gen din istoria muzicii româneşti. Faptul că Ion Dumitrescu nu a scris mult (ceva mai mult totuşi decât se crede îndeobşte!) este compensat din plin de valoarea opusurilor sale, care îi conferă o certă clasicitate. În fond, nu e nevoie de o cantitate impresionantă, nu e nevoie să te ilustrezi neapărat în toate genurile, numai de dragul de a le bifa. Privind comparativ epocile de creaţie, se impune să observăm că pe măsură ce ne apropiem de perioada modernă, criteriul selecţiei – probabil şi autocenzura –a devenit mult mai important, dacă nu prioritar, în detrimentul cantităţii de opusuri. Desigur, de la caz la caz, fără a generaliza.

Dacă ar trebui să argumentăm şi din punct de vedere stilistic ideea de clasicitate a operei lui Ion Dumitrescu, Concertul pentru orchestră de coarde este exemplul ideal. Cvartetul în Do major reprezentase „un model pentru întreaga creaţie a compozitorului” (Vasile Tomescu, Concertul pentru orchestră de coarde de Ion Dumitrescu, „Muzica”, nr. 5/1961). Îmbogăţirea orchestrală a acestei muzici nu înseamnă doar amplificarea resurselor coloristice, ci şi o regândire a materialului sonor în direcţia echilibrului expresiv. Or tocmai acest echilibru este responsabil, stilistic, în direcţia clasicităţii, care nu este una formală, ci de substanţă. Folosind un material folcloric recreat, Ion Dumitrescu realizează aici, mai mult ca în alte partituri, o sinteză de gândire muzicală, similară, dacă ar trebui neapărat să o privim dintr-o perspectivă comparatistă, cu orientarea neoclasică din primele decenii ale secolului al XX-lea, inaugurată de Prokofiev în Simfonia clasică (1917), ilustrată în diferite perioade de creaţie de muzicieni care pe bună dreptate trecuseră drept avangardişti, ca Stravinski sau Hindemith, ori de un „eclectic” ca Honegger. Ar fi de altfel foarte interesant de observat într-un studiu stilistic felul în care materiale muzicale foarte diferite, chiar prin mentalitatea pe care ele o exprimă, se pot supune unei tratări neoclasice: vechi dansuri de curte dar şi dansuri populare ruseşti în prima simfonie a lui Prokofiev; spiritul muzicii gregoriene în Simfonia psalmilor (1930) de Stravinski; cântecul popular german dar şi tehnicile baroce în partiturile camerale (mai ales) ale lui Hindemith, fostul „spărgător de geamuri numărul unu al Germaniei muzicale”, cum l-a numit Antoine Goléa; folclorul românesc la Ion Dumitrescu, Paul Constantnescu, Marţian Negrea, Sigismund Toduţă ş.a.m.d.

rodica-maniu-mutzner-sat-de-munte-vedere-spre-piatra-craiului

Rodica Maniu Mützner, Sat de munte (vedere spre Piatra Craiului)

Simfonia I în Fa major (1948) are deopotrivă monumentalitate şi tensiune interioară, ţesătura melodică regăsindu-şi unitatea în fondul comun. E energică şi visătoare, dramatică şi lirică, tuşa de maestru se recunoaşte în indicarea proporţiilor, dar şi în detaliu. Ultima parte, îndeosebi, rămâne semnificativă prin sonorităţile ample, prin sensul apoteotic, vizibil şi în Suita „Muntele Retezat” (1956). M-aş opri mai puţin la Preludiul simfonic (1952), arhicunoscut, şi la Simfonietta în Re major (1957), în favoarea acestei muzici „ilustrative” (fără să fie preponderent vizuală), compusă pentru un film documentar. Ea este la fel de frumoasă ca suita lui Marţian Negrea, Prin Munţii Apuseni (1953). Acolo încântă fermecătoarea tarantellă în Do major (Un izbuc), în care un dans popular ardelenesc este turnat cu har în ritmul de tarantellă, ceea ce constituie o invenţie uluitoare, solemnitatea de coral sugerând Cetăţile Ponorului sau „poemul” senzorial din tabloul al treilea, Gheţarul de la Scărişoara. Aici, introducerea imnică, priveliştea panoramică a înălţimilor, episodul evocând „cetăţi dace”. Răsăritul de soare, cu sunetele învăluitoare ale suflătorilor, peste murmurul plin de culoare al corzilor, imaginea maiestuoasă, dând un sentiment de împăcare, asigură acel echilibru sufletesc pe care îl conferă contemplarea cotelor alpine. În fine, fuga în Do major din ultima parte, Caprele negre, o capodoperă. Descriptivismul nu e în acest caz uşor de susţinut. În fond, nu lucrul acesta e important, în faţa emoţiei extraordinare. După o ascensiune iniţiatică, pare că ai regăsit o solitudine apolinică. Urcuşul este motivul principal al suitei, de la expresia directă la impresia subiacentă, ca în Simfonia Alpilor de Richard Strauss. Un Andante con moto indică pasul ferm, pentru ca mai târziu o surprinzătoare asociere timbrală (un trombon şi două clarinete) să conducă linia melodică a Caravanei care urcă. O senzaţie „lichidă”, trăirea unei nostalgii aurorale, niciodată pronunţată. Muntele Retezat depăşeşte adesea programul strict descriptiv, fiind un opus de o individualitate aparte în creaţia unuia dintre cei mai importanţi compozitori români.

filele mele de calendar memorialistica ion dumitrescu

Când vor apărea integral în volum, Filele mele de calendar vor constitui o excepţională carte de memorii datorată unui muzician român, din câte ştiu, singura de până acum. Începând din 1992, Ion Dumitrescu a publicat fragmente din acest jurnal în revista „Muzica”, într-o ordine care nu urma cronologia manuscrisului. După moartea compozitorului, Ilinca Dumitrescu a continuat publicarea caietelor de manuscrise. Trimestrial, cititorul a făcut cunoştinţă cu un text de primă însemnătate atât pentru autorul său, cât şi pentru viaţa muzicală şi culturală din a doua jumătate a veacului trecut. În 2006, în ampla ediție cu caracter monografic apărută laun clasic modern ion dumitrescu editie de costin tuchila si pusa roth Editura Academiei Române, Un clasic modern – Ion Dumitrescu, realizată de Rușa Roth și subsemnatul, un capitol este rezervat jurnalului lui Dumitrescu, o selecție de aproape 60 de pagini din Filele mele de calendar. (Detalii despre acest volum: http://pusaroth.wordpress.com/despre-pusa-roth/  și http://costintuchila.wordpress.com/despre-costin-tuchila/).

Ca structură şi ca formă, Filele mele de calendar sunt deopotrivă jurnal şi text memorialistic, Ion Dumitrescu notând, în ultimul deceniu de viaţă, atât faptul sau reflecţia cotidiană, cât şi amintiri legate sau nu de bătaia egală a ceasornicului. Sunt multe sute de pagini, unele încă inedite – şi, după cum am putut observa, maestrul nu se repetă. Scria zilnic sau aproape zilnic, reproşându-şi dacă, pentru un scurt răstimp, a uitat jurnalul. Chemarea paginii albe devenise cea mai plăcută îndeletnicire a unui om deprins toată viaţa cu un program riguros. Scria fără îndoială cu pasiune şi cu o uriaşă bucurie de a povesti, bucurie pe care o simţi în fiecare frază. Pentru cei care l-au cunoscut, acest text de certă valoare literară, pe lângă cea documentară şi general-umană pe care o are, nu este o surpriză. Ion Dumitrescu avea o memorie fabuloasă, în care se contopesc trăsăturile particulare ale memoriei muzicianului cu cele ale unui prozator dotat cu un simţ de observaţie special. Reţinem de obicei selectiv, direcţionat spre ceea ce ne poate interesa din punct de vedere afectiv sau, dimpotrivă, mult prea pragmatic. Ce rămâne când faptele se îndepărtează? Pentru unii doar zgura lor; pentru alţii, aurul.

Novalis spunea că memoria este „elementul individualizării”. Fără îndoială, ceea ce ne distinge este şi ceea ce reţinem, şi felul în care reţinem. Şi nu e numai atât, pentru că memoria fără reflecţie e un alfabet mort. Nu exagerez în nici un fel afirmând că Ion Dumitrescu se dovedeşte în Filele mele de calendar un autor de primă însemnătate în genul memorialisticii, care poate fi aşezat fără reticenţă lângă marii scriitori de gen. Aceasta începând de la calităţile observaţiei directe la arta portretului, de la savoarea cu care înregistrează anecdocticul la extragerea semnificaţiei morale sau de la articulaţia propriu-zisă a naraţiunii la relieful plastic al frazei. Apoi, se cuvine remarcat că acest jurnal ocoleşte principala capcană – şi poate principalul păcat al unor texte similare: excesul autobiografic. Veţi întreba, desigur, cum poate fi un jurnal scris la sfârşitul vieţii sau o carte de memorii altfel decât preponderent autobiografice. Dacă nu cumva e un nonsens să vorbeşti de exces autobiografic. Nu cred. Totul depinde de proporţia în care torni materialul pentru a-l face atrăgător în primul rând aniversare ion dumitrescupentru alţii, nu pentru tine. Să îl faci, adică, să depăşească, „uzul personal”. Iar pentru asta e nevoie de har. Har pe care Ion Dumitrescu l-a avut din belşug, împletit cu un umor rafinat.

Ochiul se plimbă iscoditor asupra unei lumi pline de contraste, care înseamnă de fapt o istorie la vedere şi una ascunsă, probabil chiar mai plină de semnificaţii decât cealaltă. Cercetează atent, nu pare să obosească niciodată. Luciditatea nu-l părăseşte nici când e dispus să viseze. Dacă privirea e uneori ironică, această ironie nu e destructivă. Până şi şarja satirică păstrează un reflex de bonomie. Ion Dumitrescu ştia să râdă fără a dispreţui, să surprindă punctul nevralgic, într-o conversaţie, fără a-şi desfiinţa partenerul. Să certe cu blândeţe. Peste ani, suita de întâmplări e departe de a fi restituită cu vreo urmă de cruzime. Fraza se arcuieşte, când ai sentimentul că vei asista la o „execuţie”, se iveşte pe neaşteptate, deasupra ghilotinei, zâmbetul care restabileşte echilibrul. Sau, la capătul relatării, o imagine, o umbră de nostalgie, o tresărire poetică. Sunt în aceste File de calendar admirabile pagini epice, dialoguri savuroase, portrete memorabile. Şi mai ales o ştiinţă a dozajului, ceea ce se întâmplă relativ rar în memorii sau jurnale. Reflecţia subiectivă trece adesea pe plan secund, eul se retrage în spatele contemplării „spectacolului lumii”. Un profesor de cor, de altădată, Nea Fănică (Ştefan Popescu), „era mare chiţibuşar”:

„Mai ales cu fetele avea ce-avea. Le îmbrăcase în şorţuri negre cu gulere albe, scrobite, scotea din buzunarul pantalonilor o interminabilă batistă colorată şi le ştergea rujul de pe buze. Fiecare avea o poreclă, care ne făcuse să-i uităm numele: «buţato, cârno, gureşo, sprâcenato, ochioaso, doapo, dinţato, picioroaso, lungoaţo»… «Picioroasa» era Dodo, pentru că se aşeza în primul rând, punea picior peste picior şi nu-l slăbea din ochi, manifestând zgomotos entuziasmul pentru butadele maestrului. «Doapa» era Vichi, pentru că era scurtă şi rotundă, «Lungoaţa» era Constanţa, pe care o chema Lungu, Gali era «Galicurci»… În ansamblu, fetele erau «rusticanelor», aluzie la Cavalleria, pe care o detesta […].” Povestind episodul cu gâştele de pe Capitoliu, Nea Fănică e întrebat de un student poreclit Moşu: „«Domnule Profesor, nu ne-aţi spus câte gâşte erau…» «Da’, de ce?» «Pentru că, mă gândesc că dacă ar fi fost puţine, nu se-auzeau, ca altistele noastre…» «Da, da – a mustăcit Nea Fănică – tu ai dreptate. O să cercetez.»

Ciudat ipochimen era «Moşu’». Venea din Brăila, mic de-o şchioapă, purta pălărie cu boruri tivite, monoclu, ac de cravată, mănuşi cu dublă faţă, ghetre albe şi baston. De baston l-au descotorosit legionarii în Cişmigiu, după ce i-au devastat decorul şi l-au bastonat serios. De-atunci, în loc de baston, purta o baghetă, fiindcă păsărica lui ciripitoare era dirijatul simfonic.”

alex ciucurencu g calinescu

Alex Ciucurencu, G. Călinescu

S-ar putea cita multe asemenea fragmente de certă artă literară din Filele mele de calendar: descrieri în care amănuntul pitoresc convieţuieşte cu efuziunea lirică, schiţe umoristice în care apar personaje savuroase, amintiri care se transformă în adevărate scene de gen, ca aceasta, antologică, despre pictorul Alexandru Ciucurencu făcând portretele lui Jora şi Călinescu:

„Cînd, în fine, am reuşit să-l convingem pe meşterul Jora să se lasă pictat şi s-a prezentat Saşa cu pensulele, a-nceput baletul. Cu chiu cu vai l-am imobilizat pe arţăgosul meşter ca să pozeze. Fără nici o pregătire, fără schiţă, cu tuşe rapide, spontane, i-a potrivit fulgurnat portretul, numai din vârful penelului. Vreţi asemănare, e perfectă; vreţi pictură, e desăvârşită! Ar fi trebuit să fie schiţa pe care să pună culoare, lumini, umbre. dar ce să mai pună?… Unde să mai pună?… De ce să mai pună?… Şi totul, în mai puţin de un ceas.

Către sfârşitul anului, a început portretul lui Călinescu. Nu ştiu cum şi de unde până unde îi râvnise penelul. Ceea ce ştiu – mi-aduc aminte – e că Saşa a pornit fără tragere de inimă.

În prima şedinţă, acasă, la profesor, primise un preambul de estetică generală şi rămăsese foarte nedumerit.

«– Nu ştiu, bre, ce vrea omul ăsta… Să-i fac portretul, ori să mă facă filosof.»

În alte câteva şedinţe, au studiat împreună «poziţia, lumina, clar-obscurul, decorul, culorile, broderia indiană, raftul de cărţi, profilul, direcţia ochilor, originalitatea anatomiei, nasul grec cu buza de rictus voluntar»… Îl inhiba cu portretul lui Lasserson, proclamat genial. Pe carton găsea urme proaspete de pensulă. Profesorul colabora… Ascultam spovedania chinuită.

«– Nu te lăsa, Saşa, pune pensula, fă-te că nu-l auzi şi trage-i cum ştii tu. El e critic, îi place să despice firele, să filosofeze. Tu n-ai nevoie de teorii. Pe tine te-mbată formele şi culorile. Din ochii tăi ţâşneşte lumina, mâna ta aleargă slobodă… Dacă ai socoteli, sunt socotelile tale, le ştii numai tu!…»

Niciodată nu păţise, bietul de el, o asemenea aventură!

S-a apucat totuşi şi s-a ţinut de lucru, în timp ce profesorul n-a pierdut nici o şedinţă ca să-şi rostească prelegerea. Când era gata – la 11 ianuarie 1952 –, a primit o scrisoare: «Iubite domnule Ciucurencu» şi trage-i şi trage-i, pagină după pagină; – «cheltuind forţele spre a concura fotografia de panou, mărită»… «maniera dumitale cromatică (Manet, van Gogh, Pallady etc)»… « aveai prilejul de a te opri la esenţial»… «Desenul în cărbune a fost excelent, împlinirea lui a fost deja o alterare»… «dumneata însă, mergi mai departe naturalistic»… «nu vei putea drege portretul – (naturalistic, vai!)»… «tabloul ca policromie şi esenţialitate a fost anulat»… «omul marţial s-a transformat într-un bătrân bolnav, cadaveros, privind, încruntat şi neavând nici originalitate anatomică»… «Ah, portretul lui Lasserson, o capodoperă! Sunt invidios… Lasserson, care, vai, e un oarecare»… Strângea hârtia cu mâna tremurândă şi-i venea să plângă.

«– Voi sunteţi vinovaţi, voi m-aţi convins»…

De-abia l-am împăcat. Bietul Saşa!…

La o lună şi mai bine, după ce întorsese cartonul pe dos şi uitase, a primit o altă scrisoare: «Iubite domnule Ciucurencu»… «constat cu toată părerea de rău că ai părăsit producţia»… «dacă sfârşirea portretului te plictiseşte şi te indispune»… «eu ca omul de înţelegere maximă»…

«– Uitaţi-vă, bre, în ce m-am băgat!»

«– Saşa, nu te da bătut!… Nu e posibil să ratezi portretul. Termină-l şi dacă nu-i place, păstrează-l… Sigur că profesorul are gură rea, e maliţios, dar o face dintr-un spirit de bravură – un sport favorit al lui –, suferă de complexele superiorităţii intelectuale. Îi place să se amestece în toate, până şi-n muzică – n-ai văzut? –, în tainele meşteşugului chiar, mai puţin accesibile neprofesioniştilor, oricât de cultivaţi ar fi…»

Dar Saşa n-a mai continuat. N-a corectat nimic, l-a lăsat aşa. După un timp, a primit o a treia scrisoare. De astă dată «Iubite Maestre Ciucurencu»… «Pe măsură ce mă uit la portretul pe care mi l-ai făcut, mă întăresc în ideea că eşti un mare artist!» Scurt, ex catedra…”

La opera compozitorului, Filele mele de calendar adaugă dimensiunea unui scriitor memorialist de primă mărime.

Costin Tuchilă

Centenar Ion Dumitrescu

centenar ion dumitrescu

Ediția de duminică, 24 martie 2013, a Conferințelor Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București este dedicată Centenarului Ion Dumitrescu (1913–1996). Sub genericul Clasici ai muzicii românești, conferința va fi susținută de dr. Ilinca Dumitrescu, pianist și muzicolog. Moment muzical live: piese de Ion Dumitrescu. Participă fagotistul Vasile Macovei.

Conferința va avea loc în Sala Media a Teatrului Național, de la ora 11.00.

Recital aniversar Ilinca Dumitrescu

Pianista Ilinca Dumitrescu va susţine marţi, 30 octombrie 2012, ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român din Bucureşti, un recital aniversar, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani.

În program: Domenico Scarlatti, 10 sonate (Sonata în Do major, K. 200, Sonata în La major, K. 533, Sonata în la minor, K. 149, Sonata în Do major, K. 514, Sonata în Sol major, K. 125, Sonata în Si bemol major, K. 551, Sonata în Sol major, K. 375, Sonata în Si major, K. 245, Sonata în re minor, K. 141 – Toccata, Sonata în Re major, K. 492); Frédéric Chopin: Mazurca în fa diez minor, op. 6, nr. 1, Mazurca în la minor, op. 67, nr. 4, Vals în do diez minor, op. 64, nr. 2, Vals în mi minor, op. posth., Fantaisie-Impromptu, op. 66; Serghei Prokofiev, Cinci piese din Suita baletului „Romeo şi Julieta”, op. 75: Scenă, Mercutio, Montecchi şi Capuletti, Dansul fetelor cu crini, Dans; Paul Constantinescu, Toccata (Joc dobrogean). Prezintă: muzicologul Grigore Constantescu, muzicolog.

Theodor Pallady, Vază cu flori

Chiar în aceste zile, pianista Ilinca Dumitrescu a primit din partea Guvernului francez înalta distincţie „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor”. „De când mă ştiu, am fost alături de cultura franceză. Am învăţat franţuzeşte odată cu limba română, de la bunica mea, care era profesoară. Este ca a doua mea limbă. Casa noastră este plină de cărţi şi albume franţuzeşti, Franţa este prezentă peste tot. Tatăl meu a avut marea cinste de a fi ales în unanimitate ca Membru Corespondent al Institutului Franţei – Académie des Beaux-Art, în 1977, pe locul rămas vacant după decesul compozitorului Benjamin Britten. Eu am cântat multe recitaluri de muzică franceză, printre care cel mai important îl consider pe cel dedicat centenarului lui Olivier Messiaen, de la Ateneul Român, în 2008. Sunt emoţionată şi foarte onorată pentru această distincţie. Regret că părinţii şi bunicii mei, care m-au crescut în spiritul dragostei pentru Franţa, nu mai sunt în viaţă. S-ar fi bucurat enorm.”, a declarat Ilinca Dumitrescu.

La 29 august 2012, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali „Mihail Jora” şi Asociaţia Euro CulturArt au sărbătorit-o pe marea pianistă Ilinca Dumitrescu, la cei 60 de ani de viaţă creatoare. Premiul de Excelenţă oferit cu acest prilej doamnei Ilinca Dumitrescu a fost o lucrare semnată de artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Nume de prestigiu al artei interpretative româneşti, personalitate artistică de anvergură internaţională, pianista Ilinca Dumitrescu și-a început studiile la Bucureşti, printre profesorii săi numărându-se Cella Delavrancea şi Mihail Jora. Este absolventă, cu distincţia maximă „Diploma de Merit” (1978), a Conservatorului de Stat „P. I. Ceaikovski” din Moscova, la clasa celebrilor maeştri Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier.

Repertoriul său include concerte cu orchestră (marile opusuri din creaţia clasică şi romantică), piese de recital solo (printre care programe de autor – Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin, Schubert, Albéniz, Messiaen, George Enescu, Paul Constantinescu ș.a.), muzică de cameră, lied, o preocupare aparte fiind promovarea muzicii româneşti clasice şi contemporane, dar şi a creaţiei universale din secolele XX–XXI.

Deţine o discografie semnificativă, în România şi S.U.A, cu lucrări de Scarlatti (cele 14 Sonate au fost considerate în 1986 de către International Record Critics Award, reunit la New Yok, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele ale unor Emil Gilels, Radu Lupu, Murray Perahia, Bernard Haitink, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, cf. articolului Cele mai bune albume ale anului, în „Journal de Genève”, 19 iulie 1986), Mozart, Beethoven, Schumann, Liszt, Enescu ş.a.

A predat master-classes în Cehia, S.U.A, Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaezia. Face parte frecvent din juriile internaţionale ale unor concursuri de pian sau alte domenii muzicale. A participat la numeroase şi prestigioase festivaluri internaţionale, unele patronate de Lord Yehudi Menuhin.

Este deţinătoare a multe distincţii, printre care amintim: Premiul Academiei Române (1995), Premiul revistei „Actualitatea muzicală” din Bucureşti pentru activitatea muzicală internaţională (premiul Meridianele Muzicii), Premiul Institutului Cultural Român (2003), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), distincţia „Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana” (2005), acordată de către Preşedintele Republicii Italiene. În 1984, a primit Premiul Criticii Muzicale Române pentru ciclul de recitaluri „Decenii contemporane”. În 1998, în urma turneului de concerte, Ministerul Culturii şi Educaţiei din Bolivia îi conferă titlul şi diploma de Oaspete ilustru al culturii boliviene.

Ilinca Dumitrescu este membră a Senatului Academic la Accademia Internazionale d’Arte Moderna di Roma (1997).

Pe lângă cariera de pianistă concertistă (în 1980 devine solistă concertistă de stat), Ilinca Dumitrescu este şi muzicolog (obţine titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu calificativul maxim, „Summa cum laude”) şi pedagog. În 1995 a publicat primul volum Mihai Jora – studii și documente (București, Editura Muzicală).

Între anii 1994–2006, Ilinca Dumitrescu a fost director al Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti.

Din 2007 este Director – coordonator al Departamentului Muzical din Televiziunea „România de Mâine” şi realizator al emisiunii Amfiteatrul muzelor – Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi.

●„Personalitate artistică puternică şi originală…o autentică poetă a pianului.” („Muzica”, Bucureşti, 1986).

● „…Un mare succes pentru admirabila pianistă Ilinca Dumitrescu, strălucită reprezentantă a artei interpretative româneşti.” (Roma, 1999).

● „Ilinca Dumitrescu – o pianistă extraordinară.” „Publicul, vizibil emoţionat, a părăsit sala cu convingerea de a fi avut prilejul să cunoască o mare pianistă, care ştie să-şi desfăşoare toată elocinţa pianistică mereu în slujba muzicii” (Buenos Aires, 1998).

Costin Tuchilă

În căutarea capodoperei

În căutarea capodoperei se intitulează medalionul dedicat criticului literar şi muzical Costin Tuchilă, care va avea loc luni 28 martie 2011, la ora 17,00, în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (str. Tache Ionescu nr. 4).

Manifestarea este programată în cadrul Stagiunii Camerale a Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România, Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, realizată în colaborare cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti (coordonator de proiect: dr. Mirela Zafiri). Invitaţi: dr. Ilinca Dumitrescu, dr. Marina Roman, dr. Ioan Adam, dr. Florin Rotaru. Prezintă: dr. Mirela Zafiri.

Costin Tuchilă (n. 8 octombrie 1954, Ploieşti) a absolvit în 1978 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specializarea limba română – limba portugheză. Actualmente este realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. A debutat în presa literară în 1975, activitatea sa publicistică, desfăşurată la principalele reviste de specialitate şi ziare, cuprinzând peste 2300 de cronici, studii, eseuri de critică literară, muzicală, de teatru, editoriale, articole pe teme diverse. A publicat volumele: Cetăţile poeziei, eseuri pe teme de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983; Privirea şi cadrul, critică literară, Editura Cartea Românească, 1988; Punctul pe cuvânt, tablete pe teme morale şi sociale, vol. I, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2001; Punctul pe cuvânt, vol. II, Chimprest Publicity, 2003; În căutarea capodoperei, studii şi eseuri pe teme muzicale, Editura Viitorul Românesc, 2002; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2006; Vocaţia performanţei. Formaţiile Muzicale Radio, 1999–2008, ediţie alcătuită de Costin Tuchilă, Iaşi, Editura Ars Longa, 2008; Clasicii dramaturgiei universale, vol. I, în colaborare cu Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2010.

Este autor a numeroase emisiuni radiofonice de istoria teatrului românesc şi universal, critică de teatru, critică literară. Costin Tuchilă este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

„În timp ce alţi confraţi ai lui Costin Tuchilă cantonează cu păgubitoare nonşalanţă fie în practica recenziei apologetice, fie în practica eseului superfluu, autorul temeinicei cărţi Cetăţile poeziei se dedică, meticulos şi răbdător, analizei metodic condusă de criterii evaluative limpezi, neîntrerupt susţinută de argumentul peremptoriu oferit de textul poetic. Astfel, volumul oferă un compact «pachet» de serii valorice, pînă acum doar aproximativ cunoscute şi acceptate. Fineţea şi rigoarea formulărilor, bizuite, în egală măsură, pe un gust literar cert şi pe achiziţii ale poeticii moderne dintre cele mari «funcţionale» («figura» elementelor primordiale, în accepţie bachelardiană, între altele), iată, în fond, calităţile de seamă prin care se distinge cartea lui Costin Tuchilă.” (Nicolae Ciobanu, „Luceafărul”, 31 decembrie 1983).

Cetăţile poeziei e o carte care impune nu o generaţie de poeţi, ci poeţii unei generaţii, iar în Costin Tuchilă unul dintre criticii lor cei mai avizaţi.” (Marian Odangiu, „Orizont”, 9 decembrie 1983).

„În primul rînd critic al generaţiei sale, Costin Tuchilă este un eseist de reală forţă analitică, bun cunoscător al mişcării de idei din peisajul literar contemporan, capabil a glosa cu dezinvoltură în marginea lecturilor preferate, alcătuind astfel sinteze de autori, ca veritabile fişe pentru o ulterioară, virtuală, posibilă panoramă în mers a literaturii române de azi.” (Constantin Cubleşan, „Steaua”, octombrie 1988).

„Dacă citim însă atent, [în Punctul pe cuvânt] tipurile nu sunt recente, ci, dimpotrivă, clasice. E vorba în esenţă de un bestiariu moral ale cărui făpturi multicolore neliniştesc conştiinţa interogativă a eseistului prin vivacitatea lor nouă. Un scurt inventar, fatalmente incomplet, ne poate ajuta să descoperim obsesiile, ţintele, mizele vechi de când lumea şi caracterologia. Costin Tuchilă nu face îndeobşte gazetărie searbădă, apoasă, ci o construcţie literară. Abstracţiunile lui din Punctul pe cuvânt sunt «personaje» a căror traiectorie, fie şi meteorică, e urmărită cu mijloacele analistului de universuri fictive. […] Când se supără în «priză directă», eseistul câştigă în dezinvoltură şi, firesc, pune accentele pe cuvinte mai apăsat, distinge mai bine kitschul drapat sub aparenţe onorabile, adică moftul. […] Punctul pe cuvânt relevă vitalitatea acestuia chiar şi la o vârstă centenară. În plină civilizaţie multimedia, rămânem dureros de constanţi, caragializând sub veşnicele bolţi. Guţişor, «eroul» unui «moft» savuros, coboară direct din Bubico, semn că sub mantia lui Caragiale şi un eseist de azi se poate simţi la largul său.” (Ioan Adam, Zidul şi litera, Bucureşti, Editura Adam, 2004).

„Pentru Costin Tuchilă muzica a încetat să fie un simplu violon d’Ingres, exerciţiul îndelungat în spaţiul comentariului muzical investindu-l cu atestări profesionale în domeniu. După aproape trei decenii de publicistică făcută sub semnul lui Eutherpe şi al Melpomenei, Costin Tuchilă publică în 2002 volumul În căutarea capodoperei (Editura Viitorul Românesc) care-l investeşte ca muzicolog plin de autoritate.” (Titus Vîjeu, Scripta manent, ghid biobliografic al scriitorilor din Radio, 1928–2004, Editura Casa Radio, 2004).

„Volumul [Un clasic modern – Ion Dumitrescu] se citeşte cu sufletul la gură căci în filele lui, cititorul urmăreşte un destin excepţional, evocat de cele mai multe ori de martorii oculari ai derulării lui, ei înşişi intraţi de mult în galeria reprezentanţilor de seamă ai muzicii româneşti.” (Sanda Hîrlav-Maistorovici, „Axioma”, martie 2007).

„Genericul volumului defineşte claritatea intenţiilor: Un clasic modern. Adică, ceva definitiv. Materialele adunate, multe, toate sau aproape toate, oricum câte au putut descoperi realizatorii în acribia cercetării lor de mai mulţi ani, restituie ceva din existenţa aceasta simbolic singulară. Strălucirea inteligenţei, orizontul culturii, originalitatea nepereche a temperamentului, pasiunea pentru actul creaţiei, iubirea pentru cei numiţi simbolic «aproapele», capacitatea a de se opune neadevărului, nedreptăţii şi imposturii… […]

Realizatorii cărţii au gândit o succesiune de etape ale cunoaşterii-portret: Medalion, Studii lexicografice, profiluri critice, cronici, consemnări, Receptarea postumă, Interviuri cu artistul. În final, ni se adresează chiar Ion Dumitrescu, în emoţionante pagini de muzicologie şi memorialistică ce îi poartă semnătura.” (Grigore Constantinescu, „Cronica Română”, 26 ianuarie 2007).

„Logic, această carte [Clasicii dramaturgiei universale] trebuia să apară după Istoria literaturii române a lui G. Călinescu. Cu atât mai mult, meritul celor doi autori este deosebit: ei aduc în cultura română un studiu fundamental şi aşează România, în acest domeniu, în contextul marilor culturi.” (Florin Rotaru, 12 ianuarie 2011).

„Studiile incluse în Clasicii dramaturgiei universale reprezintă un demers critic de tip creator, ceea ce le deosebeşte de alte cărţi care sunt mai degrabă lucrări de arhivistică. De la bătrânul Eschil la pururi captivantul şi jovialul Marivaux parcurgem, în acest prim volum, o istorie a valorilor teatrului universal.” (Ioan Adam, 12 ianuarie 2011).

„Cu o bibliografie extrem de bogată şi actualizată la 2010, cu inserţii relevante de text din piesele analizate, cartea este o piatră de hotar de la care începe un domeniu care va schimba unghiul de abordare a istoriografilor şi criticilor literari şi teatrali de-acum încolo şi pentru foarte multă vreme.” (Marina Roman, 12 ianuarie 2011).