Mic şi-al dracu’

teatru evreiesc spectacol dupa ion pribeagu

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă duminică, 30 decembrie 2012, ora 11.00, spectacolul Mic şi-al dracu’. În distribuţie: Maia Morgenstern şi Valentin Roşca.

O comedie apetisantă cu bancuri, poezii şi anecdote, poante, calambururi, rime vesele scrise de Ion Pribeagu. Această formidabilă maşină de creat umor care a fost Ion Pribeagu ne-a înveselit viaţa fiind mereu proaspăt, aducând în lumea noastră cotidiană, standardizată, plină de plictis, banalitate, ipocrizie şi aburi de benzină, bucuriile zâmbetului.

Caragiale la Chicago

Sâmbătă, 20 octombrie și duminică, 21 octombrie 2012, de la ora 19.00, la Romanian Heritage Center din Niles, Illinois (7777 N. Caldwell, Niles, Il- 60714) Ro Act Theatre, companie de teatru românesc în limba română și pentru publicul românesc din Chicago și Statele Unite, vă invită la o seară de teatru clasic românesc, în premieră absolută, cu Momente și schițe de I. L. Caragiale: Amici, CFR și Căldură mare. Interpretează actorii: Cătălin Nicolae, Ioan Marcu, Sergiu Gobjila (de la Ro Act Theatre din Chicago), Radu Văduva (Drama Inc.) și Adrian Grigoraș (Become).

Amănunte pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Memo

Citeam zilele trecute, pe internet bineînţeles, o poveste interesantă intitulată chiar aşa, Povestea unui nasture de Anca Şerban, apoi am găsit un alt titlu interesant, Nasturi în lanul de porumb (antologia taberei de creaţie de la Savârşin) şi aşa, pas cu pas, am ajuns şi la poezia lui Ion Pribeagu, Trei nasturi din ciclul Poezii impertinente, dar pe care nu mă sfiesc să v-o reamintesc, pentru simplul fapt că mi-a stârnit interesul (nu mai citisem nimic de Ion Prigeagu, din vara lui 2011, atunci când m-am întâlnit cu un alt mare iubitor al poeziilor acestui autor), şi poate că o să vă placă şi dvs., dragii mei cititori. Acesta este punctul de plecare pentru istoria micului accesoriu care a schimbat definitiv şi irevocabil moda lumii. Căci cine nu are nevoie de un nasture? Înainte de istorie, să lăsăm poezia să vorbească adică, să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului!

Trei nasturi

„S-a oprit tramvaiu-n piaţă

Lume multă şi pestriţă

Şi prin iureş se împinge

Şi o frumoasă cuconiţă.

………………………..

Cum avea rochiţa strâmtă

Şi cu nasturi mulţi pe spate

Vrea să urce, dar din cauza

Rochiei strânse pe trup, nu poate.

………………………..

Trece mâna-i mititică

Rosă ca un plasture

Înspre spate şi gingaşă

Ea deschide un nasture.

………………………..

Imposibil să se urce

Dar ca orişice femeie

Îşi mai trece mânuşiţa

Şi încă un nasture descheie.

………………………..

Dar cum treapta-i înăltuţă

Şi e aproape imposibil!

Ce să facă, ce să facă?

Vai, momentul e penibil!

………………………..

Mai deschide încă unul

Dar zadarnic îi e dorul

Nici acum nu poate doamna

Să ridice-n sus piciorul.

………………………..

Dar un domn ce sta în urmă-i

Fără nici un fel de formă

O apucă de contururi

Şi o saltă pe platformă.

………………………..

Doamna, roşie la faţă

Fulgerând priviri haine

Se întoarce şi îi spune

Bombănind: – Nu ţi-e ruşine?

………………………..

– N-ai dreptate cuconiţă

Zice el cu anasâna –

Dumneata te superi fiindcă

Fără vrere am pus mâna

Pe când eu tăcui din gură

Când nici nu mi-ai spus pardon

Şi mi-ai descheiat în grabă

Trei nasturi la pantalon.”

Iată, doamnelor şi domnilor, ce se poate întâmpla din pricina unui nasture! Poetul ne-a avertizat că Trei nasturi face parte din categoria poeziilor impertinente – este doar o figură de stil –, dar farmecul întâmplării, descrierea spumoasă, comicul de situaţie îi acordă „circumstanţe atenuante”. Vă propun să contiunăm cu povestea micului dar importantului nasture. Documentele atestă că obiecte asemănătoare nasturilor au fost găsite în Valea Indus din străvechiul Pakistan şi se pare că datează de prin anul 2000 î. Hr.! Aceste obiecte erau folosite ca ornamente, fiindcă la acea dată nu se inventase butoniera. Pentru a putea fi folosite, „designerii” vremii foloseau un fel de ace, broşe sau cureluşe din piele împletită. Am apelat la acest termen modern pentru vremurile acelea, deşi cineva i-a îmbracat pe oameni atunci când au venit pe pământ. Nu mai puteau umbla ca Adam şi Eva, acoperiţi doar de o frunză! Moda a apărut o dată cu oamenii. Nasturii erau confecţionaţi din os, corn, lemn, metal sau cochilii de scoică. Chiar şi grecii şi romanii îl foloseau tot pe post de „bijuterie”. Astfel că nasturele a trebuit să aştepte o „revoluţie” vestimentară şi apoi să se mulţumească doar cu rolul său decorativ.

Cine este responsabil cu această revoluţie, de despicătura prin care nasturele era petrecut prin material, numită butonieră, nu se ştie deoarece istoria nu i-a consemnat numele, din păcate. Butoniera se pare că a fost descoperită undeva în Asia. Pentru că, prin secolele XII–XIII, nasturele a pătruns în Europa, adus de cruciaţii întorşi de la locurile sfinte. Se pare că primele butoniere au apărut în Germania secolului al XIII-lea. Era „soluţia” ideală pentru „prinderea” hainelor care deveneau din ce în ce mai strânse pe corp.

Astfel, nasturii, ca orice alt obiect de lux, au devenit o modă, iar numărul lor dar şi materialul din care erau făcuţi defineau statutul social al persoanei în cauză. Astăzi ne enervăm dacă sunt prea mulţi nasturi la o bluză, cămaşă sau jachetă şi preferăm – de, omul modern! – fermoarul, chiar dacă acesta „sărăceşte” frumuseţea unui obiect vestimentar. Istoria micului nasture nu se opreşte aici. Vom continua, cu voia dvs.

Pușa Roth