Annie Muscă despre Horia Șerbănescu în Revista Teatrală Radio

revista teatrala radio annie musca horia serbanescu

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 19 septembrie 2014, ne amintim de actorul Horia Șerbănescu (16 martie 1924–19 septembrie 2010).

„Ca să trăiți mult, trebuie să muriți de râs în fiecare zi !” Iată una dintre vorbele de duh ale actorului descins din alte vremuri.

El ne-a făcut pe noi să murim de râs, el murind de moarte „bună”, cum  se spune, în 2010, într-o zi de septembrie, 19. Peste două zile răsunau onorurile militare pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu. Horia Șerbănescu fusese și Veteran de Război.

horia serbanescu

Horia Șerbănescu

Anii ’20 și nostalgia cartierului Filantropia

Era vecin cu părintele Gala Galaction, pe o străduță liniștită din cartierul Filantropia. Trai modest și liniște, oameni chibzuiți și de încredere.

Debut precoce și cel mai vechi colaborator al Radioului

La vârsta de 5 ani urca pe scenă la Teatrul „Cărăbuș” în rolul regelui Mihai copil, din piesa Miss Revista, alături de marele Tănase, Marilena Bodescu, Lizica Petrescu, Natalița Pavelescu, Milica Milian, Constantin Codruț, Dan Demetrescu și Alexandru Giugaru.

Horia Şerbănescu, la vîrsta de 5 ani, în rolul lui Statu Palmă Barbă Cot

Horia Şerbănescu, la vîrsta de 5 ani, în rolul lui Statu Palmă-Barbă Cot. Sursa foto: Wikipedia

De aici, regizorul Paul Gusti îl aduce la Teatrul Național în rolul dublu Statu Palmă-Barbă Cot dinRodia de Aur (1929) de Adrian Maniu, spectacol transmis și la Radio, din distribuția căruia făceau parte: Puia Ionescu Mihailide, Nicolae Bălțățeanu, Ion Finteșteanu în travesti.

Iată cum cel mai vechi colaborator al Radioului rămâne Horia Șerbănescu, actorul care i-a iubit nespus pe George Timică și Ion Iancovescu, și pe Constantin Tănase, părintele Revistei. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Biografie, roluri în teatru, în teatrul de revistă, în filme, la radio și televiziune, amintiri, fotografii, „Momente vesele” cu Horia Șerbănescu, cupletul „Goguță Dumitrescu” cu Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.

Annie Muscă

Radio România 85 (9)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1969–1973

1969

3 februarie: „Ora specialistului”, emisiune dedicată prezentării celor mai recente cuceriri ale ştiinţei româneşti.

19 mai: Pe Programul I se transmite emisiunea „Compozitorul săptămânii”.

Se reia difuzarea emisiunii „Universitatea Radio” pe Programul I de la ora 18.10.

27 mai: Începe emisiunea de literatură română şi universală „Saeculum”.

denumirile radio romania istoric

1970

1 ianuarie: Se transmit emisiuni speciale cu ocazia Anului Nou: „Revelionul Radio”, „Punct şi de la capăt”, „Târgul Revelionului”.

Februarie: Pe programul I se difuzează o nouă emisiune: „Muzica şi actualităţi”.

10 noiembrie: În cadrul emisiunilor „Memoria pământului românesc” se discută şi teme legate de istoria PCR.

30 noiembrie: Se difuzează prima emisiune „Orele serii”.

1971

17 ianuarie: Se inaugurează un nou ciclu de emisiuni „România 71” care se desfăşoară pe durata a trei luni.

18 ianuarie : În cadrul emisiunii „Orele serii” începe o serie de reportaje dedicate realizărilor cincinalului 1966–1970 în judeţele ţării.

1 mai: Cu prilejul zilei de 1 Mai se transmit reportaje de la mitingurile şi demonstraţiile oamenilor muncii.

7 mai: Se transmit în direct ediţii speciale de la adunarea festivă consacrată sărbătoririi semicentenarului PCR.

31 mai: Pe Programul 1 începe o antologie dedicată sonetului: „Moment poetic de seară”.

Karajan

Herbert von Karajan

Noiembrie: Se transmite zilnic „Integrala concertelor brandenburgice” de J. S. Bach, dirijată de Herbert von Karajan.

 1972

10 ianuarie: Prin intermediul emisiunii „Gazeta teatrului radiofonic” realizatorii scenariilor de radio devin cunoscuţi ascultătorilor şi le pot răspunde la întrebări prin rubrica „Curier poştal”.

19 ianuarie: Pe Programul I se difuzează emisiunea „Antena tineretului” care va comenta evenimente semnificative din viaţa tinerilor.

20 ianuarie: În fiecare vineri pe Programul 2 se transmite emisiunea „Muzica – oglindă a epocii”, care va urmări modul în care muzica reflectă realităţile vieţii cotidiene.

caragiale1

I. L. Caragiale

28 ianuarie: Emisiunile din această zi se desfăşoară sub genericul „Ziua I. L. Caragiale la Radio” şi sunt dedicate împlinirii a 120 de ani de la naşterea scriitorului.

Aprilie: Se editează un supliment al revistei Radio TV, ,,Radio-teleşcoala”. Aceasta îşi propune să vină în sprijinul celor care ascultă emisiunile pentru şcolari.

Mai–iulie: Pe Programul 1 se difuzează emisiuni în întâmpinarea Conferinţelor Naţionale a PCR: „Oamenii muncii participanţi la elaborarea şi adoptarea deciziilor”; „Conştiinţă şi personalitate”; „Planul economic – un tot unitar”; „Conştiinţa patriotică în acţiune”; „Azi în România. Carte radiofonică de reportaj”.

19–21 iulie: Se transmit ediţii speciale de la lucrările Conferinţei Naţionale a PCR.

 August: Transmisiuni speciale de la Jocurile Olimpice de la München.

11 septembrie: Prima ediţie a emisiunii „Poeţi citindu-şi versurile” : invitat la microfon poetul Al. Philippide.

9–13 octombrie: Studioul de Radio Iaşi organizează un concurs de creaţii corale inspirate din lirica lui Eminescu.

Pe programul 2 începe emisiunea „Sinteze” cu tema „Aria noţiunii de specialist în lumea contemporană”.

13 octombrie: Pentru ascultătorii care sunt interesaţi de mesajele partidului se transmite emisiunea „Radiocabinet de informare şi documentare”.

Decembrie: Se difuzează o suită de emisiuni cu titlul „Să urce naţiunea spre comunism în zbor”, o antologie a poeziei patriotice româneşti.

1973

Martie: Începe o nouă emisiune de actualităţi şi muzică, „Radio-programul dimineţii” – transmisă zilnic în intervalul orar 6.00–8.00.

Se transmit emisiuni speciale dedicate aniversării a 80 de ani de la constituirea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România.

12 martie: Este inaugurat postul de Radio pentru Tineret Programul 3.

Aprilie: La 125 de ani de la Revoluţia din 1848 încep 3 noi emisiuni: „1848 şi ideea unităţii naţionale”; „Istorici despre Revoluţia de la 1848”; „Azi la Boiereşti”.

Mai: Emisiuni speciale în cinstea aniversării PCR.

Iunie: La împlinirea a unui sfert de veac de la naţionalizarea principalelor mijloace de producţie industrială se transmit emisiuni speciale dedicate evenimentului.

16 iunie: Recitalul literar-muzical „Să urce naţiunea spre comunism în zbor!”, e închinat împlinirii unui an de la conferinţa Naţională a PCR.

August: Se difuzează emisiuni dedicate zilei de 23 August: „A fi comunist”; „Destinul nostru merge în pas cu ţara”; „Pagini din biografia unui erou”; „Omagiu partidului şi patriei socialiste”; „Istoria confirmă socialismul şi destinul României contemporane”.

3–5 noiembrie: Se transmit emisiuni speciale dedicate aniversării a doi ani de la Plenara CC a PCR.

Decembrie: Radiodifuziunea organizează în colaborare cu Conservatorul „Ciprian Porumbescu” concerte educative pentru tineret.

Sunt difuzate emisiuni speciale cu ocazia aniversării Republicii.

Se difuzează seria de reportaje „Treptele afirmării”.

ion vova

Ion Vova

În anii ’60–’70, ca şi mai târziu emisiunea „Ora veselă” se bucură de o mare popularitate.

Întorcându-ne în istoria Radioului, un „moment de referinţă pentru ORA VESELĂ a fost apariţia la 1 octombrie 1932, într-o duminică, la ora 14.00, a primului cuplu umoristic al undelor radiofonice, Stroe şi Vasilache cu celebrul lor : „Alo, alo, aici e radio/ Stroe şi Vasilache/ Lache, lache, lache!… ” Semnalul se va permanentiza ulterior cu binecunoscutul generic: „Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor,/ Ore vesele pleacă-n zbor către inimile tuturor!”, preluat şi de cuplul Horia Şerbănescu – Radu Zaharescu.

Pe parcursul timpului ORA VESELĂ suferă mai multe transformări schimbându-şi genericul în mai multe variante – Comici vestiţi la microfon, Radio-Magazin, La microfon satira şi umorul, Unda veselă.

De-a lungul anilor prin faţa microfonului OREI VESELE s-au perindat cei mai mari actori de comedie ai scenei româneşti – Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Costache Antoniu, Niky Atanasiu, Ion Lucian,Vasile Tomazian, Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Mihai Fotino,Vasilica Tastaman, Marin Moraru, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Nicu Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Rodica Popescu-Bitănescu, Horaţiu Mălăele, Mihai Mălaimare, Valentin Teodosiu, Dan Condurache, Adriana Trandafir, Virginia Mirea, Alexandru Bindea, Magda Catone, Eugen Cristea, Petre Lupu, Valentina Fătu şi lista ar putea continua.

Toţi aceşti actori şi-au pus amprenta talentului lor şi au valorificat textele unor cunoscuţi umorişti – Andy şi Stănescu, Mircea Crişan, dr. Colonaş, Mircea Ştefănescu, Aurel Felea, George Mihalache, Fred Firea, I. Berg, E. Mirea, I. Avian, Mihai Maximilian, Silviu Georgescu, Stelian Filip, Grigore Pop, Valentin Silvestru, Eduard Jurist, Dan Mihăescu, Octavian Sava, Cornel Udrea, Aurel Storin, Sadi Rudeanu, Horia Şerbănescu, Alexandru Darian, Sorin Petrescu, Teodor Oprişan.

Au muncit cu pasiune şi bucurie ani de zile în slujba ascultătorilor OREI VESELE – Octavian Sava, Marin Traian, Grigore Pop, Silviu Georgescu, Eduard Jurist, Octavian Iordăchescu, Stelian Filip, Manole Pavel Dan, Mircea Zăvoianu, Silvia Cusursuz – realizatori; Manuela Popescu, Iulian Iancu, Mihnea Chelaru – ing. regizori tehnici; Romeo Chelaru, Ion Barta, George Marcu, Mădalin Cristescu – regizori muzicali; Janina Dicu, Renata Rusu – regizori de studio; Dan Puican, Constantin Dinischiotu, Alexandru Darian, Cezarina Udrescu, Vasile Manta – regizori artistici.

Părintele şi mentorul tuturor, regizorul artistic Ion Vova (a fost timp de peste 55 de ani sufletul acestei emisiuni. Mulţi dintre actorii menţionaţi îi datorează maestrului Ion Vova prezenţa lor în această prestigioasă emisiune, ORA VESELĂ.

ORA VESELĂ a reprezentat pentru ascultătorii ei nu numai o emisiune de umor ci şi o permanentă stare de spirit!” (fragment din articolul semnat de Silvia Cusursuz și Mircea Zăvoianu).

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 10, anii 1974 – 1978, click aici.

Radio România 85 (5)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1949–1953

1949

În perioada 1949–1955, se construiește sediul actual al Radiodifuziunii Române, din str. G-ral Berthelot nr. 60–64. Inaugurarea oficială a avut loc în 27 noiembrie 1952, însă ansamblul de clădiri a fost terminat abia în 1960, ultima fiind dată în folosinţă Sala de Concerte.

Ia fiinţă Quartetul Radio.

Începând din 1948 și mai ales în 1949 și în anii imediat următori banda de magnetofon este din ce în ce mai des folosită. Radioul achiziționează tehnica necesară, magnetofoanele, dar, din motive obiective, numai o mică parte a emisiunilor sunt înregistrate.

banda-magnetofon1

În 1948 se transmiseseră în direct spectacole ale Teatrului Naţional din Sala de la Liceul Sf. Sava, imobil unde funcționase și Radioul după distrugerii clădirii din str. G-ral Berthelot la bombardamentele din 24 august 1944. Scenariile montate în studio sunt semnate de Maria Banuş, Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, Grigore Băjenaru. Ştim că teatrul radiofonic era programat marţea la ora 21, dar nu au rămas decât informaţii parţiale referitoare la repertoriul anului 1948. Mai multe date există despre programul din 1949, când „au fost difuzate 48 de spectacole teatrale şi câteva montaje radiofonice dedicate zilelor de 23 Augustradio romania 85 şi 30 Decembrie” (cf. Victor Crăciun, Momente din evoluţia Teatrului radiofonic, studiu publicat în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972). Teatrul era transmis săptămânal: spectacole în direct din sălile de teatru din Capitală şi chiar din provincie, alternativ cu montări în studio. Această practică avea să fie curentă şi în prima parte a anului următor, 1950.

Din 1949 reţin atenţia transmisiile unor spectacole ale Teatrului Naţional din Bucureşti, printre care Othello de Shakespeare şi Bălcescu de Camil Petrescu (9 mai), de la Teatrul Municipal din Bucureşti (Cumpăna de Lucia Demetrius în 11 aprilie şi Câinele grădinarului de Lope de Vega în 23 mai), de la Teatrul Comedia (O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale în 26 septembrie). Dintre piesele montate în studio: Inspectorul de poliţie de J. Priestley (re¬gia: Mony Ghelerter, 11 ianuarie), Momente din viaţa lui Beethoven de G. V. Dumitrescu (25 martie), Puşkin de Ben Corlaciu şi G. V. Dumitrescu (6 iunie), Livada cu vişini de A. P. Cehov (11 iulie), Egmont de Goethe (19 septembrie).

radio-vechi

Se ştie că doar o mică parte dintre spectacolele realizate în studio, în schimb toate transmisiile în direct din sălile teatrelor erau înregistrate pe bandă de magnetofon, dar aceste benzi nu s-au păstrat. În a doua parte a anului 1950, conducătorii programelor încep să renunţe la transmisiile din sălile teatrelor, principalul motiv fiind condiţiile tehnice deficitare. Microfoanele captau inegal vocile actorilor (pe vremea aceea nu existau lavaliere); evident, se auzeau şi zgomotele din sală. Apoi, se realiza practic un hibrid: o voce intervenea pentru a explica ascultătorului ceea ce se petrecea pe scenă, traducând imaginea într-un comentariu de multe ori banal.

11 mai: Se dă în folosinţă prima staţie de radioficare – Bucureşti (Liceul nr. 10, cartierul CFR Steaua).

20 mai: Decretul 216 în care erau prevăzute măsurile pentru organizarea Radioficării si Radiodifuziunii în R.P.R. Instituţia îşi schimbă denumirea în Comitetul de Radioficare şi Radiodifuziune.

1 decembrie: Ia fiinţă Orchestra Populară Radio.

În 1949, la Tâncăbești, este pus în funcțiune un emițător de unde medii, pe frecvența de 854 KHz, cu o putere de 150 kilowați.

1950

12 mai: Decretul 116, prin care Direcţia Radioficării trece în subordinea Ministerului Comunicaţiilor, iar Comitetul pentru Radioficare şi Radiodifuziune îşi schimbă denumirea în Comitetul de Radio de pe lângă Consiliul de Miniştri al R.P.R.

Reţine atenţia Fântâna turmelor de Lope de Vega, transmisă din studio în 31 iulie 1950.

1951

Cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic înregistrat pe bandă, care se păstrează în Fonoteca Radioului, datează din 1951: Hagi-Tudose de Delavrancea, nicolae-baltateanu-hagi-tudose-1951-cu Nicolae Bălţăţeanu în rolul titular, în regia lui Ion Şahighian. Data difuzării în premieră: 25 martie 1951. Aceasta este varianta radiofonică a spectacolului de la Teatrul Naţional din Bucureşti, a cărui premieră avusese loc în 3 noiembrie 1950. Ca majoritatea înregistrărilor din aceşti ani de început în privința folosirii benzii magnetice, aceste benzi au fost bine conservate în Fonoteca Radioului și sunt încă audibile. O bună parte a fonotecii a fost deja digitizată.

Adaptarea radiofonică a comediei Hagi-Tudose aparţinea lui Traian Stoica. Faţă de distribuţia de la Naţional intervin câteva schimbări: Ion Finteşteanu în Matache Profirel, în locul lui Ion Talianu, Mia Stănculescu în rolul Leanei, înlocuind-o pe Raluca Zamfirescu, Al. Alexandrescu-Vrancea (Jenică Păunescu, rol jucat la teatru de Şerban Holban), Nae Săvulescu şi Tedi Dimitriu (cei doi epitropi). În rest, aceeaşi distribuţie: Silvia Fulga (Gherghina Profirel), Eugenia Popovici (Fifica Profirel), Nicolae Pereanu (Culai), Victor Antonescu (Gusi), Nae Săvulescu (Popa Toşca). În rolul Povestitorului: Ion Gheorghiu, în cel al Crainicului: Constantin Guriţă. Regia tehnică este semnată de inginerul George Buican.

ion-sahighianHagi-Tudose era ultima premieră a lui Nicolae Bălţăţeanu (1893–1956), actor fabulos care readusese pe scenă cu mare succes personajul lui Delavrancea. Asupra piesei plana încă trista amintire a căderii de la premiera absolută din 1912, când rolul titular fusese interpretat de Constantin I. Nottara.

După trei ani de întrerupere, în toamna lui 1951, reapare revista „Programul de radio”, editată de Comitetul de Radio de pe lângă Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române.

Evenimentul radiofonic cel mai important se petrece în decembrie 1951 și ianuarie 1952, când se difuzează în premieră montările comediilor lui Caragiale în regia lui Sică Alexandrescu, versiuni antologice, inegalabile. Înregistrările au fost făcute începând cu mijlocul lunii decembrie 1951 în vechiul studio de la Liceul Sf. Sava, care era încă folosit pentru teatrul radiofonic.

Contextul în care au fost realizate variantele radiofonice ale acestor spectacole neegalate poate fi refăcut din documentele existente în arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune. În nr. 7 din 23 decembrie al revistei „Programul de radio, pe pagina I apare o informaţie despre operele lui Caragiale la microfon. Conform Hotărârii Consiliului de Miniştri, pentru sărbătorirea a 100 de ani de la naşterea lui Caragiale, „se instituie Comitetul Naţional Jubiliar care are sarcina de a conduce şi lua toate măsurile în legătură cu sărbătorirea acestei aniversări. În cinstea centenarului lui Caragiale, emisiunea Teatru la microfon va prezenta ascultătorilor câteva dintre cele mai reprezentative opere ale marelui scriitor şi dramaturg. Astfel, vineri, 28 decembrie 1951, la orele 22.20, va fi difuzată cunoscuta comedie «D’ale carnavalului» iar în cursul lunii ianuarie 1952 vor fi transmise comediile «O noapte furtunoasă», «O scrisoare pierdută», «Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea» şi mai multe schiţe ale lui I. L. Caragiale. Lucrările marelui clasic vor fi interpretate la microfon de cei mai de seamă maeştri ai scenei noastre.”

sica alexandrescu comedii de caragiale o noapte furtunoasa 1952 premiera radiofonica documentar

Într-o altă pagină, la rubrica „Teatru la microfon”, publicaţia anunţa că miercuri 26 decembrie se va transmite comedia Văduva isteaţă de Carlo Goldoni în regia lui Sică Alexandrescu iar duminică 30 decembrie, scenariul Tudor Vladimirescu, avându-l în rolul titular pe artistul poporului Nicolae Bălţăţeanu. Dacă au fost înregistrate şi nu transmise în direct, aceste benzi nu s-au păstrat.

D’ale carnavalului s-a transmis pe posturile Bucureşti 1 şi Craiova, în ziua şi la ora anunţate, 28 decembrie 1951, ora 22.20. În distribuţie: Niky Atanasiu (Nae birlic caragialeGirimea), Alexandru Ionescu Ghibericon (Iancu Pampon), Grigore Vasiliu-Birlic (Mache Răzăchescu), Radu Beligan (Un catindat de la percepție), Marcel Anghelescu (Iordache), Ionescu Horaţiu (Un ipistat), Cella Dima (Didina Mazu), Carmen Stănescu (Mița Baston), Puiu Mirea (Un chelner), George Franga (Un sergent de noapte), Zizi Petrescu (O mască), Comentatorul (Horia Șerbănescu). Regia artistică: Sică Alexandrescu.

1952

Revista „Programul de radio”, care apărea săptămânal, anunță pentru duminică 20 ianuarie 1952, la ora 17.00, pe postul Radio Bucureşti 1 difuzarea comediei O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, în regia lui Sică Alexandrescu. Evident, nu a intervenit nici o modificare de program și în raportul de emisie citim că spectacolul s-a transmis după un program muzical „la cererea fruntaşilor în producţie aflaţi la Casa de odihnă «7 Noiembrie» din Predeal”.

Pentru minunata versiune de pe scena undelor a Nopții furtunoase, Sică Alexandrescu folosește aproape integral prima distribuţie de la Teatrul Naţional, cu Alexandru Giugaru în rolul lui Jupân Dumitrache, Marcel Anghelescu (Nae Ipingescu), Radu Beligan (Rică Venturiano), Niky Atanasiu (Chiriac), Ion Ciprian (Spiridon), Silvia Dumitrescu-Timică (Veta), Victoria Mierlescu (Ziţa). Regia tehnică poartă semnătura inginerului Lucian Ionescu. Înregistrarea s-a făcut cel mai probabil la începutul lunii ianuarie 1952.

Numărul 11 al „Programului de radio”, datat 21 ianuarie 1952, publica pe prima pagină o notă cu titlul În întâmpinarea centenarului I. L. Caragiale, informând despre transmiterea pe 25 ianuarie a comediei Conu Leonida faţă cu reacţiunea, urmată de patru schiţe scenarizate.

Trecuseră doar cinci zile de la premiera cu O noapte furtunoasă și, ca și aceasta, Conu Leonida prindea viață mai întâi la teatrul la microfon, și abia apoi pe scena Naționalului bucureștean. Se difuzau în acea seară de ianuarie Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi Trei schiţe scenarizate (nu patru cum se anunţa în revistă): Arendaşul român (cu Alex. Giugaru, Gh. Ciprian, Niky Atanasiu, Radu Beligan, Florin Scărlătescu), Lanţul slăbiciunilor (cu Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Cella Dima, Eugenia Popovici), Tren de plăcere (în distribuţie: Marcel Anghelescu, Cella Dima, Niky Atanasiu, Sonia Cluceru, Mircea Constantinescu, Radu Beligan), toate în regia lui Sică Alexandrescu: vineri 25 ianuarie 1952, ora 22,20, la Radio Bucureşti 1, evident după Radiojurnal.

g timica portret de bogdan calciu actori caragiale conu leonida inedit centenar caragiale mari actori romani

G. Timică. Portret de Bogdan Calciu

Nu a fost bineînţeles o întâmplare că în ziua în care se considera că se împlinea un veac de la naşterea lui Caragiale, miercuri 30 ianuarie 1952, ascultătorii posturilor România şi Bucureşti 2 s-au răsfăţat cu O scrisoare pierdută şi încă la o oră de difuzare de maximă audienţă: 20.00. Se încheia astfel, la teatrul radiofonic, difuzarea primei serii a comediilor lui Caragiale în regia lui Sică ion talianuAlexandrescu. Ca și celelalte, și aceasta era versiunea radiofonică a spectacolului de pe scena Naționalului bucureștean, care avusese premiera în 17 septembrie 1948 și ajunsese în 1950 la al 500-lea spectacol. Pe scena Naționalului bucureștean, respectând ordinea personajelor indicată de Caragiale, distribuție premierei fusese: Alexandru Critico (Ştefan Tipătescu), Radu Beligan (Agamemnon Dandanache), Ion Ulmeni (Zaharia Trahanache), Ion Finteşteanu (Tache Farfuridi), Nicolae Brancomir (Iordache Brânzovenescu), Niky Atanasiu (Nae Caţavencu), Alexandru Radian (Ionescu), Petre Pătrașcu (Popescu), Marcel Anghelescu (Ghiţă Pristanda), Costache Antoniu (Un Cetăţean turmentat), Eugenia Zaharia (Zoe Trahanache), G. Nisipeanu (Un fecior). Scenografia şi costumele erau realizate de W. Siegfried (Siegfried Wolfinger). Faţă de premiera de la Naţional din 17 septembrie 1948, în spectacolul radiofonic există importante modificări. Criticul Valentin Silvestru remarca în volumul Caligrafii pe cortină (1974): „Spectacolul n-a fost însă niciodată fixatElvira Godeanu într-un chenar definitiv. Din motive bine chibzuite iar alteori din inexorabilităţi ale destinului, el a fost revăzut mereu schimbându-se la un moment dat chiar elemente importante ale cadrului plastic, în sensul unei stilizări a amănuntelor de epocă. S-a modificat de mai multe ori distribuţia.” La Radio, rolul lui Tipătescu este interpretat de Niky Atanasiu, care fusese Caţavencu. Alexandru Giugaru îl interpretează pe Zaharia Trahanache, în care apăruse într-o primă perioadă Ion Ulmeni. În rolul lui Brînzovenescu, jucat la început pe scenă de Nicolae Brancomir, apare Grigore Vasiliu-Birlic. În Caţavencu îl ascultăm pe Ion Talianu. În rolul lui Zoe, Elvira Godeanu o înlocuise pe Eugenia Zaharia. Ei vor intra în scenă în aceste roluri pe 10 februarie 1952, în spectacolul festiv al Teatrului Naţional. Neschimbaţi, Radu Beligan (Agamiță Dandanache), Marcel Anghelescu (Pristanda), Ion Finteşteanu (Farfuridi), Costache Antoniu (Un cetăţean turmentat). Comentatorul: Horia Șerbănescu. Regia tehnică era asigurată de inginerul Lucian Ionescu, regizor de studio era atunci Ion Vova.

Mai multe detalii despre aceste înregistrări ale comediilor lui Caragiale, aflați din primele patru filme documentare realizate de Costin Tuchilă și Pușa Roth, pe portalul Centenar Caragiale Radio 3Net, la adresa: http://centenarcaragiale.radio3net.ro/

La mai puţin de o lună după Scrisoarea pierdută, în 24 februarie se transmitea Regele petrece de Victor Hugo, în regia lui Mihai Zirra, având o distribuţie ideală, din care făceau parte George Vraca, Ion Manolescu, Valeriu Valentineanu, Emil Botta, Nicolae Bălţăţeanu, Gina Petrini, Ion Talianu, Marcela Rusu. În 6 iunie 1952, apare pe scena imaginară a undelor Ruy Blas de Victor Hugo, cu George Carabin în rolul titular, regia aparţinând lui Paul Stratilat. Acelaşi regizor montase Căsătoria de Gogol, transmisă în 2 martie, rolurile principale fiind interpretate de Nineta Gusti, Nataşa Alexandra, Sonia Cluceru, Florin Scărlătescu, Ion Finteşteanu, Radu Beligan.

radio-romania

27 noiembrie: Se dă în folosinţă actuala clădire a Radiodifuziunii Române, realizată după planurile vechi ale SRR (din timpul administraţiei lui Vasile Ionescu). Arhitecţi: Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia, Jean Beral. Lucrările nu erau încă terminate la toate cele nouă etaje, lipseau multe finisaje interioare, dar clădirea era funcțională. Aparatura instalată, cea din studiouri dar și rețeau de cabluri, era printre cele mai perfomante în epocă, fiind produsă de firma Siemens.

1953

alex giugaru revizorul gogolEmisiuni dedicate împlinirii a 4 ani de la Hotărârea Biroului Politic al C.C al PMR referitoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Emisiuni dedicate împlinirii a „5 de ani de la naţionalizarea principalelor mijloace de producţie”.

Emisiuni dedicate Festivalului mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru pace şi prietenie.

Ianuarie: Emisiuni dedicate aniversării de 10 ani de la luptelor de la Stalingrad.

În 3 martie 1953, se transmite o înregistrare antologică datorată regizorului Sică Alexandrescu (căruia îi aparţin şi traducerea şi adaptarea), Revizorul de Gogol, cu Radu Beligan în Hlestakov şi Alexandru Giugaru în rolul Primarului. Această montare neegalată este versiunea radiofonică a spectacolului jucat cu uriaş succes la Teatrul Naţional din Bucureşti (premiera: 1 iulie 1952), care avea să însemne un adevărat triumf în turneul de la Moscova din 1956.

Aprilie: Emisiuni dedicate împlinirii a 35 de ani de la crearea Armatei Roşii.

Mai: Emisiuni dedicate problemelor economice ale socialismului în URSS.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 6, anii 1954 – 1958, click aici.

Scene din viaţa lumii mari

Adaptare de Puşa Roth după N. V. Gogol

Joi 3 martie 2011, ora 19.00, la Radio România Cultural şi sâmbătă 5 martie 2011, ora 13.15, la Radio România Internaţional

Traducere de Ileana Neacşu. Adaptare radiofonică de Puşa Roth. Regia artistică: Ion Vova. În distribuţie: Tamara Buciuceanu, Damian Crâşmaru, Matei Alexandru, Cristina Stamate, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Alexandru Bindea, Viorel Baltag, Vasile Muraru. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Data difuzării în premieră: joi 6 iulie 2000, Radio România Cultural.

Sub titlul Scene din viaţa lumii mari, Puşa Roth a reunit în anul 2000 trei scenete comice ale lui Gogol: Dimineaţa unui om ocupat, Procesul şi Fragment, mici bijuterii de gen, care completează repertoriul gogolian la Teatrul Naţional Radiofonic. Avem, astfel, cvasi-completă, opera dramatică a marelui scriitor rus (în fonotecă există Revizorul – 1953, Căsătoria, în două versiuni, din 1952 şi 1964, Jucătorii de cărţi, de asemenea, în două variante, alături de dramatizări după romanul Suflete moarte şi după nuvelele Mantaua şi Nasul).

Textul spectacolului este construit ingenios: două fragmente din piesa La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi asigură „rama” acestor Scene…, conferind spectacolului valoare de artă poetică. Din textul lung, relativ stufos, cu foarte multe personaje, La ieşirea din teatru…, Puşa Roth a reţinut monologul Autorului de la începutul piesei şi cel final, în care Gogol expune o veritabilă teorie a râsului, cu caracter polemic în epocă, dar actuală şi astăzi. Atmosfera din La ieşirea din teatru…, comentariile spectatorilor după premiera comediei (care nu era alta decât Revizorul) sunt sugerate elocvent prin câteva replici extrase din piesă sau refăcute în stil şi aşezate după primul monolog. După care, Autorul face legătura cu scenetele următoare: „…şi ce-ar fi ca ascultând aceste prime impresii, să mi separă că aud din nou replici din piesă. Dacă nu cumva piesa întreagă.” Relaţia dramatică – motivaţia ei sunt asigurate.

Cele trei scenete extrase de Gogol din textul comediei Ordinul Vladimir clasa a treia (abandonată de autor), apoi prelucrate şi cuprinse, în 1842, la sfârşitul volumului al IV-lea al ediţiei de Opere, în secţiunea Fragmente dramatice şi scene izolate, au unitate tematică şi stilistică. Tipurile de personaje din primele două sunt caractere asemănătoare: funcţionari imperiali, orgolioşi, vicioşi, cu înclinaţie spre parvenitism, în stare să calce pe cadavre pentru a ajunge la ţelul propus. Oameni pentru care cuvântul dat nu are nici un fel de importanţă şi care-şi fac din disimulare un modus vivendi. În Dimineaţa unui om ocupat, Ivan Petrovici, „omul ocupat”, cartofor înrăit, îi cere lui Alexandr Ivanovici, şi el un om ocupat (fireşte, cu… pierderea timpului), să pună o vorbă pe lângă „excelenţa sa” pentru a obţine o decoraţie. Alexandr Ivanovici îi promite şi, la plecare, dezvăluie planul: va pune o vorbă, dar exact pe invers…

În Procesul, Proletov, ober-secretar la Senat, îl asigură pe Burdiukov că îl va ajuta să-şi câştige drepturile care i se refuzaseră printr-o fraudă testamentară. Când omul necăjit pleacă fericit acasă, Proletov divulgă spectatorilor planul înşelătoriei, amuzându-se copios de credulitatea individului.

În Fragment, Maria Alexandrovna, aristocrată parvenită, vrea să-şi vadă fiul, Mişa, ofiţer, în ciuda lipsei totale a acestuia de aptitudini pentru cariera militară. Şi mai mult, doreşte să-l însoare urzind un plan diabolic cu Sobacikin, individ cu caracter precar, un fel de Agamiţă Dandanache avant la lettre, colecţionar de scrisori folosite la momentul oportun. Scriitura satirică gogoliană are trăsăturile cunoscute din marile piese, Revizorul şi Căsătoria, personajele fiind caracterizate mai degrabă prin situaţii decât prin limbaj. Decupajul caracterologic este ferm, realizat prin câteva replici.

Adaptarea radiofonică urmează cu fidelitate textul dramaturgului rus, folosind o traducere nouă, făcută special pentru acest spectacol de Ileana Neacşu. Mult mai cursivă, cu echivalenţe româneşti mai fireşti, expresive din punct de vedere teatral, această versiune are şi un plus de plasticitate din unghiul receptării radiofonice. Cu excepţia scenetei Procesul (care apărea într-o primă varianta în emisiunea Revizorul Gogol din seria Clasicii dramaturgiei universale, noiembrie 1998), celelalte „scene din viaţa lumii mari” au constituit la vremea respectivă premiere absolute la radio. Titlul propus de Puşa Roth nu este creat artificial, fiind chiar titlul iniţial al scenetei Fragment, schimbat ulterior de Gogol.

Cu o distribuţie de excepţie, care reuneşte mari actori ai scenei româneşti, spectacolul regizat de maestrul Ion Vova are, cu certitudine, valoarea unei înregistrări de referinţă.

Costin Tuchilă

Ion Vova, „Domnul Radio”, a încetat din viaţă

Vineri 7 ianuarie 2011, la ora 11.15 a încetat din viaţă la Spitalul „Sf. Luca” din Bucureşti, regizorul Ion Vova, personalitate marcantă a teatrului radiofonic românesc din ultimele şapte decenii.

Trupul neînsufleţit al maestrului Ion Vova va fi depus sîmbătă 8 ianuarie, la ora 12.00, în foaierul Sălii de Concerte „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune. Înmormântarea va avea loc duminică 9 ianuarie, la ora 13.00, la Cimitirul Bălăneanu (Iancu Nou) din Bucureşti, str. Vatra Luminoasă nr. 25.

Ion Vova nu era de aceeaşi vârstă cu Radioul românesc, ci cu radioul. Adică, vreau să spun că, fiind născut în 30 septembrie 1917, domnul Vova păşea deja în adolescenţă la data primei transmisii a Radioului românesc, la 1 noiembrie 1928. Iar când se difuza pe unde prima piesă de teatru radiofonic, la 18 februarie 1929, începuse să se gândească serios, probabil, la o carieră artistică, mai ales că atmosfera din casa părintească, o casă de artişti, era cât se poate de propice. Aşa că îl putem considera de-a dreptul contemporan cu invenţia de la începutul veacului trecut, care a condus – nu e deloc o exagerare – la o regândire şi reformulare a vieţii noastre. El vine aşadar de la începuturile mirajului radio şi, trebuie să mă credeţi, este în toate privinţele contemporanul nostru. Nu pentru că nu mi-aş fi putut imagina Redacţia Teatru fără Ion Vova, ci pentru că Ion Vova, nelipsit de la… serviciu până la începutul lui noiembrie 2010, deşi trecuse de câteva decenii de vârsta pensionării, era la fel de tânăr precum cei mai tineri dintre noi. Energia i-o dădea tocmai faptul că era mereu prezent la Teatrul Radiofonic, care era pentru el a ca aerul. „Domnul Radio” (cum i s-a spus lui Ion Vova), care ştia tot despre toţi, trăia din plin, la peste 90 de ani, întâmplările, obişnuite sau nu, ale redacţiei noastre. Dacă îl consultai era ca şi cum ai fi deschis o enciclopedie a teatrului românesc.

Născut în 30 septembrie 1917, la Berlin, unde mama sa, Aglaia Mihăilescu-Toscani, studiase canto, Ion Vova mărturisea că „a făcut un război şi pe urmă, vreo şaizeci şi cinci de ani teatru, o parte pe scândură şi cincizeci şi cinci (adică 2860 de săptămâni, dar bineînţeles că sunt mai mulţi, respectiv mai multe!) la Radio.” În liceu, tânărul Vladimir Ionescu, cu pseudonimul Ion Vova, pe care i l-a dat Lucia Sturdza Bulandra, purta uniformă kaki şi număr de culoare galbenă. Elevilor Liceului „Mihai Viteazul”, unde printre alţii, preda şi E. Lovinescu, li se spunea „dovlecari”. „Neamţul” nostru era în anii liceului cercetaş şi mergea la toate spectacolele de teatru. Eu cred că făcea de atunci teatru; picat, din fericire pentru lumea teatrului românesc, la examenul de la Şcoala de Aviaţie de la Mediaş, îndrăgostit platonic de o tânără al cărei nume nu putea fi altul decât Julieta şi care, fireşte, urma cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică, Ion Vova este admis ca student al acestei instituţii, din comisie făcând parte nume grele: Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Maria Filotti, Ion Manolescu. Deşi suferea de timiditate, ceea ce poate fi fatal unui aspirant la scenă, îi convinsese recitând Subţirica din vecini. Printre colegii de an era Radu Beligan. La puţin timp, Ion Vova apare pe scenă în compania Luciei Sturdza Bulandra, în Thérèse Raquin după Émile Zola (interpreta rolul Crivet), la Teatrul Nostru, în stagiunea 1946–1947. Erau vremuri tulburi, teatrele particulare începeau să se desfiinţeze. În Compania Birlic, Ion Vova se număra deja printre actorii de succes, surprindea îndată; de exemplu, punându-şi o perucă albă în cap, putea fi pe scenă un bătrân cât se poate de plauzibil.

În 1951 îl găsim la Teatrul Naţional din Bucureşti, în rolul lui Rică Venturiano din O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, în regia lui Sică Alexandrescu, pe care îl imita cu avânt. Bineînţeles că acest fapt nu putea produce supărare:

– Ia să văd, domnule, cum mă imiţi?

Am înţepenit.

– Hai, domnule, nu te jena!

Am dat o reprezentaţie, folosind chiar expresii des uzitate de maestru. Sică se prăpădea de râs. Dar nu i-a ajuns doar atâta. L-a chemat şi pe Zaharia Stancu, marele director al Naţionalului, să vadă ce fac. Şi Stancu a râs şi el cu hohote. După ani, când lucram deja la Radio, Sică mi-a dat un telefon:

– Măi Vova, mi-e atât de dor de tine!

După câteva zile, maestrul a murit. Şi n-am mai fost în stare să-l imit.”

Dar cariera strălucită a lui Ion Vova avea să se desfăşoare în Radiodifuziunea Română, unde ajunge repede regizor artistic. Fusese chemat de Mihai Zirra în 1952, mai întâi ca regizor de studio. Dar în mod sigur începuse colaborarea cu ceva timp înainte, pentru că la înregistrarea cu D’ale carnavalului, făcută pe 15 decembrie 1951, în studioul de la Sf. Sava, este anunţat ca regizor de studio.

„După doisprezece ani de teatru – povestea cu umor Ion Vova – a urmat Radioul. Mihai Zirra m-a chemat la Radio. Ca regizor de platou. Adică urma să bat gongul, să chem actorii când le venea rândul la replică, să execut anumite efecte tehnice, respectiv paşi, tropăituri, să închid sau să deschid o uşă specială, aflată în studio şi care reda zgomotul necesar acţiunii, să scutur o bucată mare de tablă care imita perfect tunetele unei furtuni teribile etc. Apoi, toată redacţia de satiră şi umor, începând cu redactorii, continuând cu regizorul şi terminând cu femeia de serviciu, a fost măturată, din pricina unui cuplet scris de Radu Stănescu. Şi aşa am devenit regizor! Am început cu emisiuni de divertisment, precum Prietena noastră, cartea, Părinţi şi copii, Do, re, mi, Legendele Olimpului, Teatru la microfon, Unda veselă, Satira şi umorul, Noapte bună, copii! şi multe altele. Unda veselă a fost una dintre cele mai longevive emisiuni umoristice, care a debutat în 1928. Întâi a fost invitat actorul Ion Manu, de la Naţional. El crea o serie întreagă de versuri despre situaţii de viaţă, despre caractere, despre societate. Apoi a apărut, în 1932, celebrul cuplu Stroe şi Vasilache, care a adus şi partea muzicală. Octavian Sava m-a cooptat la Unda veselă. Am continuat cu piese de teatru din marele repertoriu. Pe texte semnate de Molière, Caragiale, Cervantes, Muşatescu, Labiche, Gogol, Cehov, Eftimiu. Am lucrat cu Birlic, Tanţi Cocea, Nicolae Gărdescu, Radu Beligan, Nataşa Alexandra, Giugaru, Stroe, Tomazian, Mihai Popescu, Ion Manolescu, Septimiu Sever, G. Ionescu Gion, Mircea Crişan, Carmen Stănescu, Sorina Dan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu. Îi preţuiesc pe Piersic, pe Margareta Pâslaru, Ion Caramitru, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Mihai Bisericanu, Arşinel… care au debutat o dată cu mine în Radio.”

Crescut la şcoala marilor actori, de a căror prietenie s-a bucurat întotdeauna şi faţă de care avea o veneraţie profesională şi o eleganţă cum rar se pot vedea, Ion Vova a fost un artist pentru care proprietatea mijloacelor stilistice rămânea esenţială. Urmăriţi, de exemplu, cât de atent este regizorul la toate detaliile compoziţionale şi de stil în versiunea mai recentă a lui Tartuffe (2004), în miniaturile comice cuprinse sub genericul Pagini de umor din literatura română, în Minunile Sfântului Sisoe de George Topârceanu (1969), în Scene din viaţa lumii mari după Gogol (2000) sau în Peştera din Salamanca de Cervantes (1966), într-adevăr bijuterie de artă interpretativă, pornind de la un text care îşi dovedeşte peste veacuri viabilitatea. Sunt, în fiecare, modalităţi de abordare diferite, începând cu alcătuirea distribuţiei şi cu folosirea resurselor celor mai expresive ale fiecărui actor. În genul comic, maestrul Ion Vova era neîntrecut. Părea să se fi născut cu un simţ special pentru şarja comică de calitate, cu un spirit de observaţie necomun, care se traduce la radio într-un râs pe cât de natural pe atât de magic. Seria lungă de crochiuri umoristice, perle ale genului, de la Unda veselă, au încântat generaţii la rând şi continuă să fie şi astăzi de o actualitate artistică nedezminţită, ori de câte ori le ascultăm.

Costin Tuchilă

Peştera din Salamanca de Miguel de Cervantes

Scene din viaţa lumii mari, adaptare de Puşa Roth după N. V. Gogol

Minunile Sfântului Sisoe, dramatizare de Mircea Pavelescu după romanul lui George Topârceanu

Un pedagog de şcoala nouă, Emulaţiune şi Despre cometă de I. L. Caragiale

Întâlnire cu Radu Beligan şi invitaţii săi (Unda veselă)

Comisarul e băiat de treabă de Georges Courteline