Muzeul de Artă din Craiova

muzeul de arta craiova

Un eveniment cultural aşteptat cu interes de iubitorii de frumos, români şi străini, a fost redeschiderea Muzeului de Artă din Craiova. Restaurarea palatului care a durat câţiva ani, nu numai că i-a redat acestuia măreţia de odinioară, dar i-a adus şi un suflu nou de viaţă şi tinereţe în hainele pe care le poartă cu mândrie de peste un secol.

imagine din muzeul de arta craiova

Impunătoarea clădire a fost construită între anii 1900–1907, la comanda lui Constantin Dinu Mihail, mare latifundiar şi om politic, pentru a-i servi drept reşedinţă particulară. Bijuteria arhitecturală, realizată într-un stil ce îmbină elemente aparţinând academismului francez cu influenţe ale barocului târziu, poartă amprenta arhitectului  Paul Gottereau.

În anul 1936, Jean Mihail, doctor în drept la Paris, om politic (deputat conservator şi senator liberal), mare iubitor de artă şi filantrop, asemenea tatălui său, latifundiarul Constantin Dinu Mihail, donează prin testament toată averea statului şi prevede înfiinţarea unei fundaţii care să îi poartă numele.

După ce o perioadă de timp palatul a fost sediul mai multor instituţii, din anul 1954 este gazda Muzeului de Artă din Craiova.

Vizita într-un asemenea templu de cultură stârneşte aceeaşi emoţie sufletească – cred eu – atât pentru cei ce îşi dedică viaţa artei, cât şi pentru cei care, fără să cunoască elemente de stil, se lasă purtaţi de sublim într-o călătorie a artei prinsă în penel sau cioplită în daltă.

sarutul de brancusi muzeul de arta craiova

Încă de la intrarea în muzeu atmosfera este una de „bine ai venit în casa mea” şi „vreau să îţi povestesc ce lucruri minunate se întâmplă aici”, în fiecare respiraţie a istoriei româneşti şi universale. Undeva, aproape de uşa principală ne întâmpină în tăcere Constantin Brâncuşi şi ne dă Sărutul primei sculpturi moderne din lume, un fel de binecuvântare care să ne poarte spre următoarea destinaţie.

nicolae grigorescu muzeul de arta craiova

Pictura universală, din şcoala olandeză, franceză, flamandă şi italiană, este un salt peste timp şi spaţiu ce încântă privirea şi pregăteşte vizitatorul pentru întâlnirea cu marii artişti români. O lecţie de istorie şi de viaţă, crâmpeie de lumină adunate pe pânză ori sculptate în piatra ce naşte viaţă. Theodor Aman, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Iosif Iser sunt alături de noi spiritual să ne demonstreze că sublimul nu dispare niciodată.

Nu poţi să cuprinzi totul într-o singură vizită, ai impresia că a mai rămas ceva de văzut, de povestit: poate un tablou pe lângă care ai trecut prea repede, poate o sculptură care ţi-a rămas întipărită în minte fără ca apoi să îţi aminteşti autorul sau dantelăria elementelor ce împodobesc interiorul palatului.

Un loc unde timpul înseamnă iubire şi dăruire, Palatul Jean Mihail –Muzeul de Artă din Craiova – este acum casa valorilor universale, primitoare pentru toţi cei care doresc să îi treacă pragul.

Ana-Maria Bocai

Fotografii de Ana-Maria Bocai

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Muzee

Din Bucureștiul de altădată: Istoria Primăriei Capitalei (1)

Doamnelor şi domnilor, am început prezentarea primarilor, persoane importante în devenirea unui oraş, şi nu unul oarecare, ci tocmai Capitala. Dar, înainte de a continua cu lista edililor, am considerat necesar să amintim şi de instituţia pe care au condus-o atâţia primari, unii care au făcut servicii deosebite oraşului aducându-l la statutul de ,,micul Paris”, alţii care nu şi-au lăsat „amprenta” privind dezvoltarea acestui oraş. După cum bine ştiţi, hrisovul emis la 20 septembrie 1459 constituie prima atestare documentară a oraşului Bucureşti, iar pentru istoricul administraţiei Capitalei, cea mai veche „carte” cunoscută până în prezent şi în care sunt menţionate îndatoririle „judeţului” (viitorul primar) şi a ajutoarelor sale, cei 12 „pârgari” (viitori consilieri), este actul emis de „Necula al lui Bobanea” la 13 mai 1563, prin care acesta întărea lui Gheorman grecul şi fiilor săi „o prăvălie ce este lângă Biserica Domnească”, aşa cum stă scris şi pe portalul Primăriei Capitalei.

Judeţul şi pârgarii reprezentau oraşul faţă de domn, faţă de marii dregători, faţă de celelalte oraşe şi aveau în grijă proprietatea orăşenească, delimitarea acesteia, stabileau hotărniciile şi măsurătorile locurilor de casă, judecau unele neînţelegeri dintre localnici, se ocupau de strângerea dărilor şi de executarea prestărilor în muncă sau servicii şi multe altele… Nu-i aşa că vi se pare normal, doamnelor şi domnilor, ca aleşii să aibă atribuţii multiple şi să se îngrijească de progresul oraşului, fiindcă mie mi se pare că este firesc dar şi obligaoriu! De ce ? Fiindcă şi-au asumat „riscul” de a ocupa aceste importante funcţii. Judeţul şi pârgarii erau aleşi anual, de obicei primăvara, de către obştea târgului. Trebuie menţionat însă că oraşele, inclusiv Bucureştiul, aveau o administraţie dublă. Alături de administraţia aleasă de orăşeni exista administraţia domnească reprezentând dreptul de stăpânire al domnului asupra moşiei sale, oraşul.

Pe vremea lui Constantin Brâncoveanu*) obligaţiile administraţiei locale sunt trecute pe seama dregătorilor domneşti, Capitala nemaiavând un „cârmuitor” ales de obştea orăşenilor.

În perioada Regulamentului Organic, bucureştenii vor avea din nou dreptul de a alege primii gospodari ai oraşului. Astfel, în toamna anului 1831 a fost creat primul „sfat orăşenesc” compus din cinci „mădulari” (membri) şi s-a stabilit sediul unei „Case a Sfatului sau a magistratului”, până atunci sediul acesteia fiind locuinţa celui ce se afla în fruntea administraţiei. Potrivit procedurilor Regulamentului Organic, la 2 decembrie 1831 a fost ales Sfatul Orăşenesc al Poliţiei Bucureştilor. Acesta se afla în subordinea Departamentului din Lăuntrul (Ministerul de Interne), iar membrii erau aleşi anual de reprezentanţii mahalalelor care aveau 25 de ani împliniţi şi un venit de 5.000 lei. „Sfatul orăşenesc” a fost înlocuit cu „Sfatul Municipal”. La 31 martie 1864, domnitorul Al. I. Cuza**) a promulgat Legea Comunală, conform căreia oraşul Bucureşti a fost declarat Comună urbană a judeţului Ilfov, condusă de un primar împreună cu Consiliul Comunal. Membrii acestuia erau aleşi direct de către adunarea alegătorilor, care se desfăşura odată la patru ani. Primarul, numit dintre cei trei consilieri care întruniseră cele mai multe voturi, mai avea şase „ajutoare”. Primul primar al oraşului Bucureşti a fost generalul Barbu Vlădoianu, iar ajutoarele sale: Pavel G. Tetorian, Hristea Polihroniade, Nic. Golescu, Ghiţă Gherasi, Mihail Căpăţâneanu, Alex. I. Boronescu.

Doamnelor şi domnilor, poate că noi, trăitori în mileniul trei nu mai ne gândim la începuturile acestei importante instituţii, ci la obligaţile ei prezente, la aglomeraţia urbană, la străzile cu gropi, la promisiunile făcute de edili, la canalizare, iluminat public, parcuri, metrou, clădiri vechi şi noi, dar cred că vom înţelege mai bine rostul Primăriei dacă îi cunoaştem istoria.

Vom continua! Până atunci vă oferim mai jos o selecție de imagini ale Bucureștiului văzut de pictori de ieri și de azi.

Pușa Roth

*) Constantin Brâncoveanu (1654–15 august 1714), mare boier, Domn al Țării Românești între 1688 și 1714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. În perioada în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale.

În 1714, pe 15 august, a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său, Ianache Văcărescu. Cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni.

**) Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I (n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România–d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor doua țări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii de către puterea suzerană și puterile garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.

Bucureștiul în pictura românească

Sava Henția, Târgul Moșilor

Nicolae Grigorescu, Vedere din București

Ștefan Luchian, Periferie (Mahalaua Dracului)

Theodor Pallady, Strada Slătineanu

Theodor Pallady, Biserica Silvestru

Iosif Iser, Peisaj cu case în București

Marius Bunescu, Vedere din București

Lucian Grigorescu, Turnul Bărăției

Alexandru Phoebus, Stradă din București

Tia Peltz, Peisaj citadin, colț Calea Văcărești cu Mircea Vodă

Spiru Vergulescu, Strada Gabriel Peri

Mihai Potcoavă, Toamna la Băneasa

Mihai Potcoavă, Iarnă pe strada Mântuleasa

Mihai Potcoavă, Casă veche în București

Petre Chirea, Parcul Cișmigiu, efect de primăvară

Petre Chirea, După ploaie în Cișmigiu

Petre Chirea, Case vechi pe strada Dudești

Petre Chirea, Iarna pe strada Berzei

Petre Chirea, Ploaie pe strada Lipscani

Vasile Popa, Peisaj din Bucureștiul vechi

Vasile Popa, Iarna pe strada I. L. Caragiale

Doru Cristian Deliu, Casa de Depuneri a vechiului București

Doru Cristian Deliu, Ateneul Român

Bogdan Mihai Radu, Ateneul acompaniat de flori