„Trăiesc în visul de-a mă fi iubit cândva”

ana maria bocai poeme

cronica literara liber sa spunÎţi trebuie, fără îndoială, mult curaj pentru a recunoaşte: „Eu cred că mai există iubire”. Ba, mai mult, de a face din acest credo titlul unui volum de poeme*), aşa cum se încumetă Ana-Maria Bocai.

Spun asta pentru că, pe piaţa mondenă a produselor cu veleităţi artistice, acaparată şi manipulată de manufacturieri de duzină, sinceritatea şi simplitatea cu care un autor îşi recunoşte sentimentele nu par să aibă prea mari şanse de a-și face vad. Fiindcă nu văd cum ar putea înclina balanţa gustului spre siropărie liricoidă sau pe cea a trivialităţii agresive, aceste scrisori către nicăieri pe care le caligrafiază, cu rafinată discreţie, tânăra autoare.

De aici şi ineditul unui asemenea demers liric prin care, dincolo de asemenea covârşitoare canoane demi-mondene, Ana-Maria Bocai alege să se mărturisească. Face acest lucru fără vorbe mari şi fără voltije stilistice de prisos, într-un florilegiu poematic ale cărui caracteristice emblematice sunt simplitatea şi fluiditatea discursului liric. Totul rostuit într-o dureroasă dilemă: „Nu cred că te voi uita vreodată, / Nu cred că te voi întâlni vreodată.”(Fata morgana).

Ana_Maria_Bocai

Ana-Maria Bocai

Poeta se visează pe sine într-un decor străin şi totuşi atât de intim căutărilor sale sortite parcă a rămâne fără speranţă: „Toamnă, suflet pereche ninge frunze peste sufletul meu, / Lasă-mă să dorm lângă copacii tăi răvăşiţi de durere, / Alungă-mi neliniştea ce se odihneşte în mine, / Ia-mi iubirea şi fă din ea bucuria ta.” (Toamnă).

De fapt, cantilenele Anei-Maria Bocai sunt nişte scrisori către un necunoscut fără nume şi, poate, fără o fiinţă anume. Nişte scrisori despre care ea însăşi ştie că s-ar putea să nu-şi atingă ţinta visată: „Trăiesc în visul de-a mă fi iubit cândva, / Acum nu te mai doare / Tristeţea, disperarea mea. Şi-mi găsesc alinarea.” (Un cântec străvechi).

Există în poemele îngemănate în cele nici 50 de pagini ale volumului o dureroasă dar statornică aspiraţie către un anume suflet-pereche pe care eroina Anei-Maria Bocai îl caută, îl pierde şi din nou îl regăseşte spre a-l pierde: „Pleacă!…îţi spun / Nu mă turbura! / Mâine vei fi altul şi dacă nu mă mai iubeşti? / Alt cer şi altă nemărginire vor trece pe lângă mine / În starea asta a mea sunt de neatins.” (Iubirea cercului).

claude monet efect de toamna la argenteuil 1873

Claude Monet, Efect de toamnă la Argenteuil, 1873

Şi, tot mereu, aşa, ca prinsă în acest ameţitor carusel al jocurilor unei iubiri fără ecou, visătoarea fără lecuire îşi caută şi îşi trăieşte, deopotrivă, patosul şi disperarea: „În timp ce eu am să ţes povestea dragostei noastre / Tu mă vei veghea pentru ca visul să nu se termine, / Sărută-mi privirea să mă pierd în adâncul ochilor tăi… / Nu mă mai lăsa să plec! te rog! / Fără noi universul ar fi stingher.” (Privirea de smarald).

Captivă şi răzvrătită, cea care scrie asemenea epistole poematice îşi construieşte o imagine în oglinda visului şi se retrăieşte pe sine, visând la un alt suflet pereche, care să sufere şi să spere la fel ca şi ea: „Am luat iubirea în palmă, e simplă şi fragilă / Învăluită într-o dantelă albă… / E asemenea unei balerine care tocmai şi-a încheiat rolul, / Îmi cere să nu o părăsesc şi vrea să o trimit către o altă balerină. / Aş vrea să o ajut şi nu pot… / […] De acolo, de sus, îmi va veghea liniştea, /Şi cine ştie… poate într-o zi voi ajunge şi eu la ea, / Chemată de o altă balerină de pe o altă stea.”(Balerina).

Cu aceste caligrafice şi dureroase poeme despre deznădejde, speranţă şi dor, Ana-Maria Bocai îşi asumă o identitate lirică despre care, cu siguranţă, vom mai vorbi…

Şerban Cionoff

*) Ana-Maria Bocai, Eu cred că mai există iubire, Caracal, 2013.

Counseling relațional

A preveni este posibil este o sintagmă mai puţin folosită în România, poate şi din cauză că prevenţia (prevenirea) are altă direcţie decât cea relaţională. Pentru a afla amănunte despre Counselingul relaţional, am invitat un specialist, pe doamna Elisabeta Petrescu, counselor profesionist și profesor în cadrul proiectului național italian PREPOS.

Pușa Roth: Sunteţi coordonatoare şi responsabilă de APREVENIESTEPOSIBIL pentru dezvoltarea proiectului PREPOS în România şi încercaţi să dezvoltaţi această ştiinţă care se adresează sufletului şi în conştiinţa oamenilor dornici să descopere şi alte căi relaţionale. Cum definiţi counselingul relaţional?

Elisabeta Petrescu: Omul sfințește locul și timpul pe care îl ocupă. Cel puțin așa era până acum. Timpurile moderne au lansat, după revoluția industrială a lui Taylor și Ford, un nou mod de a gândi și anume că omul valorează cât consumă, deci locul este subiect exploatat, iar timpul trebuie să fie eficientizat. Sacralitatea timpului și a locului a fost atinsă, violată, lipsită de respect. Ființa umană nu mai este un potențial care onorează viața, dar o populează și o consumă într-o strânsă competiție cu semenii săi, însă urma scapă turma…

Industria și proletariatul au în comun banda de montaj ca loc de sacrificiu al timpului care odată era petrecut cu familia și reformularea unei conștiințe care acompaniază eficientizarea producției cu depersonalizarea individului. Artizanatul care are valoare în însăși identitatea sa, dispare ca ineficient, rezistă ca și demodat, dar tocmai supraviețuirea lui trebuie să fie încă surprinsă și relansată în viața de zi cu zi.

P. R.: Vă invit, doamnă Petrescu, să vorbim şi de momentul apariţiei acestui model de „artizanat educativ” în Italia, locul în care s-au pus bazele acestei forme de educaţie.

E. P.: Pe acest fundal sensibil, se naşte şi se răspândeşte din 1993 Prevenire è Possibile (www.prepos.it), care pe întreg teritoriul italian, cu ajutorul Artizanatului educativ răspunde nevoilor actuale de comprehensiune şi de disconfort dinlăuntrul persoanei. Instrumentele artizanatului educativ permit recunoașterea dificultăţii chiar înainte de manifestarea ei efectivă, permiţând o prevenire eficientă prin dezvoltarea resurselor ascunse de către diferitele idelatipuri sociologice. Formularea într-un limbaj comun ale acestor idelatipuri sociologice nu este nici diagnosticantă şi nici etichetantă şi se găseşte în istoria filosofiei şi literaturii plecând de la cele şapte păcate capitale care Aristotel le numea „hainele răului” şi care au fost descrise în Divina Comedie de către Dante Alighieri.

P. R.: De ce Artizanat educativ? De ce aţi ales această formulă sau, mai degrabă, formulare, pentru că în planul înţelegerii imediate, asocierea pare surprinzătoare?

E. P.: Pentru că educația nu este un mijloc sau un obiectiv care se produce sau se cumpără iar parametrii săi nu sunt obiectivi, dimpotrivă ea trebuie personalizată în funcție de individ. Educația este o artă și ca atare în „mâinile” counselor-ului devine creativitate, meșteșug.

P. R.: Cum aţi defini rolul counselor-ului?

E. P.: Counselor-ul – artizanul relațiilor umane pregătește persoana pentru „uzul” cotidian în propria relație cu sine, cu familia, cu locul de muncă, cu ambientul, îmbunătățește calitatea vieții prin activarea unui proces de cunoaștere de sine și a relațiilor intra-personale, importante puncte de plecare pentru crearea unui suport solid a unei noi colectivități de persoane.

Counselor-ul este acel instrument uman care favorizează dezvoltarea umanităţii clientului. Counselor-ul operează prin relații de afinitate sociosolidală cu clientul; el devine ceea ce clientul are nevoie cu scopul de a dezvolta acele dimensiuni umane încă necunoscute sau critice pentru client. În funcţie de stilul său de lucru, a teoriei de referință și a activităţii sociale, counseling-ul relaţional nu este o activitate psihologică. Counseling-ul relaţional decretează existența raportului de ajutor interpersonal cât mai paritar posibil, determină existenţa unei atitudini afective faţă de celălalt, tinde la extinderea conștiinţei clientului.

Giorgione, Furtuna, 1507–1508

P. R.: V-aţi întâlnit cu oameni de toate vârstele, din diverse locuri, cărora le-aţi vorbit despre artizanatul educaţiv. Care au fost reacţiile acestor oameni? Cum s-au redefinit ei în raport cu această nouă „provocare”?

E. P.: După un seminar, un student mi-a spus în timp ce mă saluta cu o îmbrățișare că: „Frumusețea înseamnă a fi prezenți înlăuntrul cuvintelor spuse…” Nu se referea la estetica cuvintelor rostite, dar la spiritul pronunțării acelor cuvinte care ar fi putut să și doară dacă ar fi fost nevoie. Cuvintele care i-au fost adresate și pe care cine știe de câte ori le-a auzit, i-au trezit curiozitatea de a asculta, de a se asculta, de a se goli pentru a face loc unei mici renașteri în care el s-a văzut, s-a simțit și nu numai a gândit.

P. R.: Cum aţi defini omul modern, din punctul dvs. de vedere raportându-l la counseling-ul relațional?

E. P.: În acest moment istoric de criză economică nu ar fi cazul să ne întrebăm că dacă această materialitate este bolnavă, suferindă e poate pentru că adevărata criză vine dinlăuntrul nostru, acolo unde cândva o legendă spunea că zeii au ascuns divinitatea?

Chiar suntem ceea ce producem sau ceea ce mâncăm, ceea ce consumăm? Cred că mult înainte de toate acestea suntem o lume de relații subtile, dense care trebuiesc reatinse, revitalizate și retrăite. Tot restul sunt straturi grosolane care ne fac decor în filmul vieții noastre. Deci, dacă credeți că ceva trebuie să se schimbe, atunci vin spontan întrebările: Cum să construim relații evolutive și pline de satisfacții? Cum să gestionăm gânduri, emoții și sentimente pentru ca să experimentăm bucurie și iubire?

Atunci când avem tendința să creăm continuu conflicte din cauza propriilor condiționări, atunci suferim din cauza incapacității de a aduce armonie în relații. Dificultățile relaționale vehiculează un mare bagaj de suferință și solicită costuri din ce în ce în exces. Dimpotrivă, relațiile bune, sănătoase, reprezintă un mare patrimoniu în domeniul bunăstării, iar costurile lor sunt reduse sau nule.

Vincenzo Masini, fondator PREPOS și Elisabeta Petrescu

P. R.: Vorbeam înainte de valoarea cuvântului în counseling-ul relaţional şi mă gândeam la necesitatea unui dicţionar, poate pentru a fi mai explicit acest concept…

E. P. : Cu puțin timp în urmă am lansat ideea formulării unui dicționar, intitulat Dicționar de perete, unde cuvântului îi este recunoscută și ultima sa proprietate și anume aceea de fibră emoțională, un dicționar în care încerc să îi justific potența sa în counseling-ul relațional, unde cuvântul formează un text, participă la un context, dar vibrează în subtext. Propun ca încheiere cuvântul persoană. Persoană vine din latinescul persona care reprezenta o mască de lemn purtată de către actorii Greciei antice și ai Italiei. Trăsăturile sale erau exagerate pentru ca spectatorii să deducă ușor caracterul personajului interpretat, iar gura măștii era confecționată astfel încât permitea ca sunetul vocii să fie ranforsat. Până aici, aparent, nimic în comun cu argumentul counseling, dar dacă încercăm să intrăm în sensul termenului de persoană, atunci observăm că de fapt înseamnă o capacitate de relație şi o deschidere către celălalt și pentru a o promova în cotidian, persoana trebuie să fie ireductibilă contextului material şi fizic – biologic, de care este bine caracterizată. Citez pe colega și prietena Rita Gherghi: „Persoana este o unicitate spirituală care are nevoie de corpul său pentru a comunica şi a acţiona în viața de zi cu zi, o spiritualitate care se manifestă prin intermediul corpului său, cu care devine un tot unitar. Astăzi este tot mai necesară centrarea studiului privind persoana, iar vechea idee a filosofiei grecești de a se centra pe individ ca să-l ajute să se transforme în persoană trebuie din nou să emeargă pentru a ajunge într-o zi să ilumineze inima omului. Counseling-ul relațional a redescoperit această valoare enormă și cred în mod ferm că persoanele care au credinţă în această valoare trebuie să muncească pentru ea, pentru că acest lucru înseamnă să contribui pentru binele societăţii şi a calităţii vieţii. Drumul este lung şi cu siguranţă deloc uşor, dar merită efortul pentru realizarea acestei valori.”

P. R.: Un înţelept spunea că orice călătorie începe cu un singur pas. Vă urez în călătoria cunoașterii drum bun, căci a preveni este posibil!

În România, A PREVENI ESTE POSIBIL, prin Elisabeta Petrescu, adoptează și introduce modelul Artizanatului educativ creat de către prof. Vincenzo Masini, directorul Școlii italiene de Counseling Relațional PREPOS (Prevenire è Possibile). Elisabeta Petrescu este counselor profesionist și profesor în cadrul proiectului național italian PREPOS. A studiat cultura și tradiția Indiei antice în care a obținut licența la SIYR (Piacenza), are un Ph. D. în Psihologie Indovedică și un Master în Teologia Vaișnava la Centro Studi Bhaktivedānta (Pisa). Scrie și publică în Italia texte și articole de profil. Este coordonatoare si responsabilă de APREVENIESTEPOSIBIL pentru dezvoltarea proiectului PREPOS în România.

Interviu realizat de Pușa Roth

Contact: +40.721617061

elisabetapetrescu@prepos.com

apreveniesteposibil.wordpress.com

Daniel Magdal, recital extraordinar Beethoven la Opera Națională București

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (SEOB) din cadrul Operei Naţionale Bucureşti (ONB) încheie seria recitalurilor propuse în această stagiune cu un recital extraordinar al tenorului Daniel Magdal, binecunoscut publicului bucureștean datorită rolurilor de operă interpretate pe scena ONB, în calitate de invitat. De această dată, artistul va interpreta lieduri de Beethoven, acompaniat de pianistul Soheil Nasseri, împreună cu care Daniel Magdal a prezentat acest program pentru prima dată la Bargemusic din New York, iar de curând la Piano Salon Christophori din Berlin. Evenimentul intitulat Iubire, deznădejde și speranță în liedurile lui Beethoven va avea loc miercuri, 25 mai a.c., la ora 19.00, în foaierul galben al ONB și va fi prezentat de Anda Tabacaru Hogea.

Absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi în 1991, Daniel Magdal a fost angajat ca solist la Opera Naţională Română din acelaşi oraş până în 1997, an în care s-a stabilit în Germania. De atunci desfăşoară o bogată carieră internaţională, fiind colaborator permanent al unor teatre precum cele din Braunschweig, Dresda, Freiburg, Hanovra, Saarbrücken, Schwerin, Berlin sau Praga. La acestea se adaugă participarea la prestigioase festivaluri, precum cele din Mallorca (Spania), Osaka (Japonia) sau Edmonton (Canada).

Daniel Magdal este un invitat constant al Operei Naţionale Bucureşti, pe scena căreia a interpretat roluri precum: Turiddu din Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, Edgardo din Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, Samson din Samson et Dalila de Camille Saint-Saëns, Mario Cavaradossi din Tosca de Giacomo Puccini, Rodolfo din La Bohème de Giacomo Puccini, Don José din Carmen de Georges Bizet. Din repertoriul său mai amintim roluri precum Riccardo din Un ballo in maschera (Bal mascat), rolul titular din Otello, Alfredo Germont din La Traviata de Giuseppe Verdi, Florestan din Fidelio de Ludwig van Beethoven, Nemorino din L’elisir d’amore (Elixirul dragostei) de Gaetano Donizetti.

Descris de Time Out London ca „unul dintre cei mai talentați tineri muzicieni din New York”, pianistul Soheil Nasseri este invitat permanent să cânte în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii: Alice Tully Hall (Lincoln Center), Weill Recital Hall (Carnegie Hall) și Metropolitan Opera House din New York, Philharmonie Kammermusiksaal și Konzerthaus din Berlin, Purcell Room din London, Musashino Center din Tokyo, Teatro Comunale din Florența și Teatro Politeama din Palermo. Ca solist concertist, Soheil Nasseri a cântat sub bagheta unor dirijori ca Fabio del Cioppo, Justus Frantz, David LaMarche, John Lopez, Edward Polochick și Ormsby Wilkins. A înregistrat 6 discuri solo la Naxos, Centaur, Mahoor și 21st Century Classical. Tânărul artist a interpretat 24 de piese în premieră mondială, iar 9 compozitori au compus lucrări special pentru el. Născut din părinți iranieni în Santa Monica, California, Soheil Nasseri a studiat privat cu Karl Ulrich Schnabel, înainte de a-și întâlni actualii maeștri, Jerome Lowenthal și Claude Frank. În prezent trăiește la New York și Berlin.