Jin Wang și Horia Mihail în concertul de închidere a stagiunii Orchestrei Naționale Radio

Stagiunea 2011–2012 a Orchestrei Naționale Radio se va încheia vineri, 15 iunie 2012, ora 19.00, la Sala Radio, cu un concert care îl va avea ca solist pe îndrăgitul pianist Horia Mihail, ajuns la Bucureşti în această săptămână cu turneul său naţional Pianul călător. La pupitrul dirijoral se va afla Jin Wang, care ne propune ca de obicei, un program deosebit de atractiv. Concertul va începe cu Uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta” de P. I. Ceaikovski, apoi va urma Rapsodia pentru pian şi orchestră, pe o temă de Paganini, op. 43 de S. Rahmaninov, în interpretarea pianistului Horia Mihail. În partea a doua a programului vom putea asculta Suita din baletul „Pasărea de foc” de I. Stravinski.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe  www.eventim.ro.

Distins compozitor şi dirijor, Jin Wang şi-a câştigat notorietatea prin talentul său excepţional. Perfecţionându-se în dirijat orchestră la Conservatorul din Beijing şi apoi la Academia de Muzică din Viena, Jin Wang a avut şansa de a studia de-a lungul timpului cu reputaţi maeştri ai baghetei printre care se numără Leopold Hager, Vaclav Neumann, Peter Eötvös, R. Österreicher, Zubin Mehta şi Leonard Bernstein. Jin Wang a repurtat numeroase succese şi a obţinut premii în cadrul unor competiţii internaţionale dintre care amintim: „Fittelberg” – Polonia, „Muzica secolului al XX-lea” – Austria, „Budapest Television” – Ungaria, „Dinu Niculescu” – România, „Primăvara la Praga” – Cehia, „Nikolai Malko” – Danemarca, „Arturo Toscanini” – Italia. A fost invitat la pupitrul unor prestigioase orchestre precum Orchestra Simfonică Radio din Berlin, Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Orchestra „Toscanini” din Italia, Orchestra Naţională din China, Filarmonica din Seul, Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Simfonică „Yomiuri” din Tokyo, colaborând şi cu ansambluri de profil din Praga, Stockholm, Bergen, Copenhaga şi Berlin. Aprecierea de care se bucură a făcut ca Jin Wang să fie invitat al Filarmonicii de Stat din Moravia, al Filarmonicii „Janaček”, al Operei Naţionale din Finlanda şi Operei Comice din Berlin, precum şi al Orchestrei Naţionale Radio România; este director artistic al ansamblului „Schubert Sinfonietta”, iar în stagiunile 2006–2008 a fost director atât al Filarmonicii cât şi al Operei din Würzburg. Repertoriul său valorifică o variată paletă stilistică ce cuprinde numeroase opere, lucrări simfonice, vocal-simfonice, talentul său muzical îndreptându-se şi spre compoziţie – Suitele „Impresii din Tibet” sau lucrările mai recente: Variațiunile Nokia, Würzburg Night-watchman, New Year Hymn, Song from the Roof of the World cuceresc publicul european şi nu numai.

Frank Dicksee, Romeo și Julieta, 1884

Horia Mihail este unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi români, susţinând de-a lungul timpului sute de concerte în România şi în străinătate.  Publicația „Boston Globe” aprecia „subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului” după una dintre apariţiile sale. Horia Mihail a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe 4 continente, a putut fi ascultat la diverse posturi de radio şi de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite şi a înregistrat cu Orchestra Naţională Radio din România. În calitate de solist concertist al Formaţiilor Muzicale Radio, Horia Mihail a susţinut mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Naţională Radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar şi în turnee în ţară sau la Roma în decembrie 2009, ori la Expoziţia Mondială de la Shanghai în iulie 2010. De un remarcabil succes la public s-au bucurat recitalurile solo din cadrul Anului Chopin de la Bucureşti şi Viena. La finalul anului 2010, Radio România a realizat în parteneriat cu Institutul Polonez un CD dedicat Anului Chopin în România pe care este inclus Concertul în fa minor pentru pian şi orchestră de Chopin în interpretarea lui Horia Mihail, alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Christian Badea.

În 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul îl va continua în anii următori. Proiectul Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru pe scenele din șase oraşe din ţară, iar proiectul Cele trei dive, în compania elebrelor cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara. În ultimii doi ani, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte în China, Italia, Cehia, Bulgaria, Danemarca şi Germania.

În perioada 25 aprilie -7 mai 2012 Horia Mihail a participat la turneul naţional Flautul de aur, alături de Ion Bogdan Ştefănescu. Proiectele sale din anul 2012 vizează, printre altele, o a doua ediţie a turneului naţional Duelul viorilor, alături de violoniştii Liviu Prunaru – Stradivarius şi Gabriel Croitoru – Guarneri, între 12 şi 25 septembrie.

Reîntâlnire cu soprana Cellia Costea

Vineri, 18 noiembrie 2011, la Sala Radio, cu începere de la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio, dirijată de Jin Wang şi Corul Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia o vor avea ca invitată pe soprana Cellia Costea, care revine în România, spre bucuria admiratorilor săi. Momentele solistice ale sopranei vor alterna cu cele corale într-un program de arii, coruri şi selecţiuni din cele mai cunoscute opere din repertoriul romantic şi verist. După Uvertura „Leonora” nr. 3 de Beethoven, care ne va introduce în lumea teatrului liric, vom asculta fragmente din operele Freischütz de Weber, Tannhäuser şi Olandezul zburător de Wagner, Aida şi Nabucco de Verdi, I Pagliacci de Leoncavallo, Cavalleria rusticana de Mascagni şi Turandot de Puccini.

Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Soprana Cellia Costea a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi o serie de cursuri de perfecţionare cu mari nume ale artei lirice precum Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu, Ileana Cotrubaş. A susţinut numeroase concerte în Spania, Japonia, Franţa, China, Germania şi Elveţia, în prezent Cellia Costea fiind solist colaborator permanent al Operei Naţionale din Atena. A fost invitată să participe la importante festivaluri precum: „George Enescu” (Bucureşti, 2001 şi 2007), „G. Donizetti” (Italia, 1997), „Castel de Peralada” (Spania, 2001), „Flaneries musicales d‛été” (Franţa, 2002), „Narciso Yepes” (Andorra, 2001), „Le violon sur le sable” (Franţa, 2006).

Cellia Costea a fost distinsă cu Premiul I la Concursul internaţional „Valsesia Musica” (2004), Premiul I şi Premiul Publicului la Concursurile internaţionale „Francisco Viñas” (2003), „Bad Mergentheim” (2002), „Monserrat Caballé” (2002) şi Concursul internaţional de Canto de la Beijing (2002). A mai obţinut Premiul al II-lea la Concursul Jaume Aragall (2002), Premiul I la Concursul „Jullian Gayarre” (2000), Premiul al III-lea la Concursul de la Bilbao (2000), Premiul al II-lea la Concursul internaţional George Enescu (1999), Premiul al II-lea la Concursul „Belvedere” (1999), Premiul al III-lea la Concursul „Voci verdiane” (1998). Repertoriul său cuprinde numeroase roluri din opere dintre care amintim Nunta lui Figaro, Flautul fermecat şi Don Giovanni de W. A. Mozart, Carmen de G. Bizet, Trubadurul, Otello şi Don Carlo de G. Verdi, Tosca, Turandot şi La Bohème de G. Puccini.

Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio a parcurs drumul maturizării artistice, perfecţionându-se şi lărgindu-şi permanent preocupările, asimilând neîncetat noi partituri, ajungând să stăpânească astăzi un impresionant număr de lucrări: oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi numeroase miniaturi.

Corul Academic al Radiodifuziunii Române a luat fiinţă în 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru. Corul susţine înregistrări şi concerte publice cu mari lucrări vocal-simfonice ale repertoriului universal alături de orchestre, precum şi un bogat repertoriu à cappella. Preocupat şi de promovarea creaţiei naţionale, ansamblul prezintă ,în primă audiţie, cu precădere lucrările compozitorilor români contemporani, multe dintre ele fiindu-i chiar dedicate.

Dan Mihai Goia este dirijorul Corului Academic Radio din anul 2000. Cu acest ansamblu considerat drept etalon de către critica de specialitate, Dan Mihai Goia a participat la peste 200 de concerte vocal-simfonice şi à cappella. Multe din prezenţele sale dirijorale şi înregistrările realizate pentru fonoteca Radioului au inclus creaţiile compozitorilor români – de la repertoriul clasic la cel contemporan – dar şi lucrări din creaţia corală universală. În anul 2009, Dan Mihai Goia a primit pentru bogata sa activitate Premiul pentru interpretare dirijoral-corală al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Anul 2010 a marcat pentru dirijorul Dan Mihai Goia o impunătoare realizare, şi anume lansarea compact-discului cu Vecernii, op. 37 de Serghei Rahmaninov, pentru care a colaborat cu soliştii Gabriela Popescu şi Călin Brătescu, alături de Corul Academic Radio şi Corala Bărbătească Ortodoxă „Te Deum Laudamus”.

Muzică de Dvořák și Stravinski la Sala Radio

Dirijorul Jin Wang revine la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio într-un concert ce va avea loc vineri, 11 noiembrie a.c., ora 19.00, la Sala Radio. Programul va cuprinde în prima parte Uvertura „Carnavalul”, op. 92 de Antonín Dvořák, o reprezentare a tumultului vieţii, prin intrarea în vârtejul unei sărbători pline de vivacitate şi Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, op. 104 de acelaşi compozitor, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma. Această lucrare a fost prezentată în primă audiţie în 19 martie 1896, la Queen’s Hall din Londra, avându-l ca solist pe Leo Stern. La pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra se afla compozitorul. Leo Stern cânta pe un violoncel Stradivarius din 1684, numit „General Kyd”, unul dintre cele circa 60 de violoncele fabricate de lutierul cremonez.

În partea a doua a programului va putea fi ascultată muzica baletului în patru tablouri Petruşka de Igor Stravinski, „cea mai bogată manifestare a unei sincerităţi expresive cuceritoare”, aşa cum aprecia unul dintre biografii muzicianului.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Dirijorul Jin Wang este un artist care are la activ peste 600 de concerte susţinute la pupitrul unor orchestre europene cunoscute, ca orchestrele simfonice Radio din Copenhaga, Stockholm, Berlin, Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Filarmonică Toscanini (Italia), Orchestra Simfonică din Praga (FOK), filarmonicile din Helsinki, Bergen, Stockholm, precum şi la pupitrul orchestrelor naţionale din Taiwan, China, Singapore, Coreea, Japonia etc. Este director artistic al ansamblului „Schubert Sinfonietta”, iar în stagiunile 2006–2008 a fost director atât al Filarmonicii cât şi al Operei din Würzburg. Concertele sau spectacolele de operă dirijate de Jin Wang au prilejuit întotdeauna comentarii entuziaste din partea publicului, precum şi din partea muzicienilor cu care a colaborat sau a presei de specialitate. O altă latură a activităţii sale este şi aceea de compozitor – Suitele „Impresii din Tibet” sau lucrările recente: Variațiunile Nokia, Würzburg Night-watchman, New Year Hymn, Song from the Roof of the World cuceresc publicul european şi nu numai.

„Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea şi inteligenţa sa.” Astfel caracteriza renumita publicaţie germană „Das Orchester” prestația tânărului violoncelist român – un mare talent muzical, o certitudine artistică a momentului. Concursurile de mare prestigiu ca „Giovanni Batista Viotti” (Italia), „Markneukirchen” (Germania) sau „Villa de Llanes” (Spania) sunt doar câteva dintre competițiile care l-au avut ca laureat pe Răzvan Suma. Prin repertoriul impresionant pe care l-a realizat în cele peste o sută de recitaluri şi concerte susţinute în turneele din Europa, America şi Asia, Răzvan Suma a dovedit o mare sensibilitate şi intuiţie muzicală, o tehnică performantă, redând impecabil, prin diversitatea sonorităţilor, specificul stilistic al fiecărei piese. În anul 2004 a luat naştere Romanian Piano Trio, în care îl regăsim pe Răzvan Suma alături de doi dintre cei mai apreciaţi muzicieni din România, Horia Mihail şi Alexandru Tomescu, împreună cu care porneşte în turneele naţionale anuale, „Music ON-LG”. Din 2010 Răzvan Suma este solist concertist al Formaţiilor Muzicale Radio, iar din anul 2011 este membru al trio-ului STRAD, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Toma Popovici.

Alexandru Tomescu şi cele două concerte de Prokofiev

Alexandru Tomescu se va confrunta vineri 1 aprilie 2011, la ora 19,00, la Sala Radio, cu o adevărată provocare repertorială. Abordarea în aceeaşi seară a celor două opusuri concertante dedicate de Prokofiev viorii (Concertul nr. 1 în Re major și Concertul nr. 2 în sol minor) este un autentic tur de forţă, iar satisfacţia estetică a publicului prezent va fi pe măsură. La pupitrul Orchestrei Naționale Radio se va afla dirijorul Jin Wang. Programul mai cuprinde poemul simfonic Till Eulenspiegel de Richard Strauss.

„O personalitate matură, complexă, tot mai curioasă în descoperirea profunzimilor concertelor pe care le abordează”, Alexandru Tomescu este recunoscut drept unul din exponenţii de marcă ai şcolii violonistice româneşti. Interpretările sale pasionale, dublate de o tehnică impecabilă, poezie şi sensibilitate, au impresionat publicul din Europa, America şi Asia. Solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio din 2002, a susţinut concerte şi recitaluri în săli celebre precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Théâtre des Champs Elysées şi Théâtre Chatelet din Paris, Metropolitan Art Center din Tokyo, în compania unor dirijori renumiti: Kurt Masur, Christoph Eschenbach, Philippe Entremont, Valery Gergiev. Preocuparea sa pentru muzica de cameră îl determină ca, în 2003, împreună cu pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma, să formeze „Romanian Piano Trio”. În septembrie 2007, Alexandru Tomescu a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioadă de cinci ani.

Dirijorul Jin Wang este un artist care are la activ peste 600 de concerte susţinute la pupitrul unor orchestre europene cunoscute: orchestrele simfonice radio din Copenhaga, Stockholm, Berlin, Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Filarmonică Toscanini (Italia), Orchestra Simfonică din Praga (FOK), filarmonicile din Helsinki, Bergen, Stockholm, precum şi la pupitrul orchestrelor naţionale din Taiwan, China, Singapore, Coreea, Japonia etc.

A absolvit cursurile de măiestrie pentru dirijat la Conservatorul din Beijing, apoi s-a perfecţionat la Academia de Muzică din Viena cu renumiţii profesori Osterreicher şi Leopold Hager. De asemenea, a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este laureat al mai multor concursuri internaţionale printre care Fittelberg (Polonia), Muzica secolului XX (Austria), Budapest Television (Ungaria), Dinu Niculescu (România), Primăvara la Praga (Cehia), Nicolai Malko (Danemarca), Arturo Toscanini (Italia).

Concertele sau spectacolele de operă dirijate de Jin Wang au prilejuit întotdeauna comentarii entuziaste ale publicului prezent în număr neobişnuit de mare, ale muzicienilor cu care a colaborat şi ale presei de specialitate. O altă latură a activităţii sale este şi aceea de compozitor – Suitele „Impresii din Tibet” sau lucrările recente: Variaţiunile Nokia, Würzburg Night-watchman, New Year Hymn, Song from the Roof of the World cuceresc publicul european şi nu numai.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 6064, sector 1) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.

Dan Grigore revine la Sala Radio

Dan Grigore revine pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, vineri 25 martie 2011, de la ora 19.00. Sub bagheta dirijorului Jin Wang, pianistul va interpreta Concertul pentru pian şi orchestră de Paul Constantinescu, lucrare pe care a prezentat-o la Montpellier (Franţa), în toamna anului trecut.

În partea a doua a serii, publicul va putea asculta Simfonia a III-a în Fa major, op. 90 de Johannes Brahms.

„Cavaler al Artelor şi Literelor”, Dan Grigore a urmat studiile Conservatorului „Rimski-Korsakov” din Sankt-Petersburg (1962–1964) şi ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1964–1966). Ulterior, la recomandarea academicianului Mihail Jora, a obţinut bursa Herder la Academia de Muzică din Viena.

De-a lungul carierei sale, a susţinut concerte şi recitualuri în cele mai mari săli de concerte ale lumii: Tonhalle – Zürich, Sala Conservatorului „Ceaikovski” şi Sala „Ceaikovski” a Filarmonicii din Moscova, Marea Sală a Filarmonicii din Sankt-Petersburg, Palatul Rudolphinum din Praga, Sala Regina Elisabeta din Anvers, Palatul UNESCO – Paris, CBSO – Birmingham, Auditorium Musical de Madrid, Gran Palau de Musica – Barcelona, Gasteig – München, Schauspielhaus – Berlin, Bunka Haikan şi Casals Hall din Tokyo, Chopin Hall in Jerusalim etc.

După 1990 este invitat să susţină concerte în colaborare cu Ambasadele României, fie cu ocazia Zilei Naţionale, fie cu alte ocazii oficiale, în Italia, Vatican, Polonia, Tailanda, Belgia, Elveţia, Statele Unite ale Americii (unde a susţinut în ultimii doi ani şi concerte în memoria eroilor americani de la 11 septembrie).

A realizat înregistrări la Radio şi Televiziune în România, Belgia, Japonia, China, Rusia, Ungaria, Germania, Franţa.

Dirijorul Jin Wang este un artist care are la activ peste 600 de concerte susţinute la pupitrul unor orchestre europene cunoscute: orchestrele simfonice radio din Copenhaga, Stockholm, Berlin, Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Filarmonică Toscanini (Italia), Orchestra Simfonică din Praga (FOK), filarmonicile din Helsinki, Bergen, Stockholm, precum şi la pupitrul orchestrelor naţionale din Taiwan, China, Singapore, Coreea, Japonia etc.

A absolvit cursurile de măiestrie pentru dirijat la Conservatorul din Beijing, apoi s-a perfecţionat la Academia de Muzică din Viena cu renumiţii profesori Osterreicher şi Leopold Hager. De asemenea, a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este laureat al mai multor concursuri internaţionale printre care Fittelberg (Polonia), Muzica secolului XX (Austria), Budapest Television (Ungaria), Dinu Niculescu (România), Primăvara la Praga (Cehia), Nicolai Malko (Danemarca), Arturo Toscanini (Italia).

Concertele sau spectacolele de operă dirijate de Jin Wang au prilejuit întotdeauna comentarii entuziaste ale publicului prezent în număr neobişnuit de mare, ale muzicienilor cu care a colaborat şi ale presei de specialitate. O altă latură a activităţii sale este şi aceea de compozitor – Suitele „Impresii din Tibet” sau lucrările recente: Variaţiunile Nokia, Würzburg Night-watchman, New Year Hymn, Song from the Roof of the World cuceresc publicul european şi nu numai.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60–64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.