Joia lingurițelor

corina sabau dragostea chiar ea

Joi, 31 ianuarie 2013, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei nr. 45), în cadrul proiectului „Joia linguriţelor”, va avea loc o întâlnire cu prozatoarea Corina Sabău, cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său, Dragostea, chiar ea (Editura Polirom, 2012).

Participă: Bianca Burta-Cernat, Ovidiu Simonca, Daniel Cristea-Enache. Invitat special: Nora Iuga. Moderator: Virginia Costeschi.

„Vagul, inexplicabilul, misterul, extazul”: Debussy 150. Interpretări istorice din Arhivele Radio România

claude debussy 150 ani de la nastere eveniment discografic

eveniment liber sa spunAlbumul-eveniment produs de Editura Casa Radio vine să încheie Anul Internaţional Debussy propunând un original florilegiu componistic din creaţia marelui muzician francez, constituit din înregistrări-document din patrimoniul arhivistic al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Opusuri camerale de referinţă semnate de inovativul compozitor Claude Debussy, celebrat în 2012 de UNESCO la împlinirea a 150 de ani de la naştere, sunt redate – pentru prima dată pe CD! – în performanţe de neuitat, datorate unor artişti care au marcat scena românească şi internaţională de-a lungul timpului. Astfel, melomani din toate generaţiile pot (re)asculta sonatele pentru vioară şi pian, pentru violoncel şi pian, pentru flaut, violă şi harpă, pagini din preludiile pentru pian…, în interpretarea unor instrumentişti precum violonistul Ion Voicu, violoncelistul Radu Aldulescu, flautistul Vasile Jianu, pianiştii Maria Fotino, Carlo Zecchi, Silvia Şerbescu, Albert Guttman… sau pot aprecia inegalabila voce a lui Valentin Teodorian într-o înregistrare rară (acompaniat la pian de Lisette Georgescu).

debussy 150 album discografic lansare casa radio

Albumul aniversar al Editurii Casa Radio Debussy 150: Interpretări istorice din Arhivele Radio România prilejuieşte nu numai aprofundarea creaţiei unui compozitor dar şi (re)descoperirea artei unor solişti de excepţie, aduşi azi în atenţia publicului prin valorificarea înregistrărilor radiofonice din deceniile 6 şi 7.

„Lumea armoniilor debussyste s-a îndepărtat de soluţiile tonale clasice, devenind cu totul personală prin topirea creatoare a unor sugestii din muzica extrem orientală, gama în tonuri, pentatonia, sau, din tradiţiile muzicii franceze, modalismul. Combinaţiile sale instrumentale sunt suple, transparente, fin colorate, ideile sale melodice se risipesc armonios în spaţiu, nu afirmă ritos, ci evocă, nuanţele sunt foarte importante.

Interpretarea muzicii lui Claude Debussy implică astfel cunoaşterea unui stil deosebit de cel romantic german, mai familiar de obicei interpreţilor, solicitând un grad ridicat de cultură şi simţire, eleganţă şi rafinament”, notează în broşura însoţitoare a CD-ului muzicologul Olga Grigorescu, binecunoscut realizator de emisiuni la Radio România Muzical .

„Vagul, inexplicabilul, misterul, extazul”, ce caracterizează această „muzică a plasticităţii şi a culorilor” vă vor cuceri la fiecare nouă audiţie a „interpretărilor istorice” oferite de o apariţie discografică antologică.

coperta disc debussy sonatePrezentarea în premieră a CD-ului Debussy 150 va avea loc joi, 20 decembrie 2012, la ora 18, la Librăria Humanitas Kretzulescu, la Joia Linguriţelor Muzicale.

Participă: Madeleine Voicu, Grigore Constantinescu, Liana Şerbescu, Olga Grigorescu. Moderator: Tiberiu Comandaşu, redactor muzical Editura Casa Radio.

Joia lingurițelor cu Vocea filmelor

Librăria Café Kretzulescu vă invită joi, 27 septembrie 2012, la ora 18.30, de Joia linguriţelor, la o întâlnire de poveste cu Vocea filmelor.

Aţi citit cărţile. Aţi văzut filmele. Vorbim despre ele cu Irina Margareta Nistor.

Pentru linguriţe va veni Camelia Ionescu, sweets designer şi, ocazional, maestră în dulceţuri, care ne aduce dulceaţă de cireşe albe şi de pere. Pentru cei care gustă frame cu frame avem şi chocolat marquis, un desert care se savura cu câţiva ani înainte să se inventeze cinematograful, chiar acolo unde e acum Librăria Kretzulescu.

Dulceață și anti-aforisme

Librăria Café Kretzulescu și Andrei Pleşu vă invită miercuri, 22 august 2012, la ora 19.00 la O seară anti-aforisme.

„Joia linguriţelor” reinstaurează obiceiul conversaţiei uşoare, de salon. Scriitorii devin, în seri cu dulceaţă şi cafea, prieteni şi vecini a căror revedere ne face plăcere, despre care vrem să aflăm ce au mai făcut, ce au mai creat, ce au vrut să spună într-o carte mai recentă sau în alta pe care am citit-o abia acum. Ce au să-şi povestească unii altora.

„Joia linguriţelor” cade săptămâna aceasta într-o miercuri, pentru a evita cu graţie ziua de 23 august şi este dedicată dulceții cu cafea şi vorbelor dulci-amărui.

Vă aşteaptă şi nişte dulceţuri noi de la Balcic.