„Noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede”

pusa roth d r popescu cronica de serban cionoff la vol prezentul absent ars longa 2013

Cronică de ȘERBAN CIONOFF la volumul Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu

Pe la jumătatea anilor ’60, lumea literară românească a fost zguduită de un mare scandal. Apăruse în revista „Luceafărul” (seria Eugen Barbu) povestirea Leul albastru, scrisă de Dumitru Radu Popescu şi, peste noapte, în „presa de partid şi de stat” au început să curgă valuri de scrisori în care (după tipicurile proletkultismului) cititorii puneau la zid această scriere şi pe autorul ei, care nu reflectă fidel realitatea… Aflând că tirajul revistei urma să fie retras de pe piaţă, câţiva studenţi „de la filologie” au cumpărat exemplarele care se aflau la tonetele de Difuzare a Presei din Piaţa Universităţii. Drept pentru care un tovarăş super-vigilent de la Centrul Universitar de Partid (bineînţeles, azi, anticomunist jurat!) a convocat o şedinţă în care i-a muştruluit straşnic pe făptaşi ca şi pe dascălii lor… lipsiţi de vigilenţă revoluţionară.

leul albastru d r popescu cronica volum dialoguri pusa roth

A fost, acesta, un prim semnal că „deschiderea politico-ideologică” îşi avea, totuşi, limitele sale drastice şi că, mai ales în materie de literatură şi artă, zicala despre ulciorul care nu merge de multe ori la apă operează fără milă. Au urmat cazurile Reconstituirea, mai întâi nuvela lui Horia Pătraşcu, apărută tot în revista „Luceafărul” şi apoi filmul lui Lucian Pintilie şi Revizorul, montat tot de Lucian Pintilie la Teatrul „Bulandra”, aşa încât funestele „Teze din iulie” (1971) nu au fost decât bomboana pe colivă!…

În felul său, Leul albastru a avut darul de a confirma în Dumitru Radu Popescu un scriitor care rosteşte, răspicat, adevăruri dureroase, pune diagnostice severe şi, pentru asta, îşi scrutează, cu amară luciditate, timpul în care scrie şi trăieşte.

Ceea ce face şi acum, în Prezentul absent*), incitantă suită de dialoguri cu Puşa Roth, cunoscuta realizatoare a unor emisiuni culturale de referinţă la Radio România. Şi, cum aceste dialoguri au început în 1999 şi au continuat până în ianuarie 2012, ele au, cred, depline temeiuri pentru a considera multe dintre spusele lui Dumitru Radu Popescu – pe care în substanţiala postfaţă la această carte criticul Costin Tuchilă îl numeşte a fi mereu „în căutarea adevărului” – a fi adevărate definiţii pentru o realitate atât de şi, nu o dată, dramatică.

d r popescu pusa roth despre caragiale poiticieni azi

„Este formidabil – exclamă la un moment dat scriitorul – la asemenea lucruri nici Caragiale nu s-a gândit. Adică noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede.” Ideea revine cu o emblematică frecvenţă în dialoguri, pentru a fi luată şi ca sentinţă finală: „Şi ce tăcere mioritică în faţa criminalilor – în acest prezent absent!… Bun simţ, morală, credinţă, conştiinţă – apă de ploaie! A, nu, s-avem pardon!, strigă Pristanda şi începe să numere drept prezenţe absenţele de mai sus – aşa cum numai el şi Robertina Coopertina taichii ştiu să numere steagurile!” Citește cronica integral pe Jurnalul.ro, 6 iunie 2013.

*) Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu. Biobibliografie şi postfaţă de Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude”, 2013.

Șerban Cionoff: Doi ani şi zece luni care au ucis speranţa României

lichidatorii dinu c giurescu romania 1947

Cu această a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a cărţii sale Lichidatorii. România în 1947*), academicianul profesor Dinu C. Giurescu încheie tripticul consacrat vieţii politice a României din perioada 6 martie 1945–30 decembrie 1947. O dureroasă acoladă, care începe cu instaurarea, cu pumnul în masă al lui Andrei Ianuarievici Vâşinski, a guvernului Petru Groza şi se încheie cu abdicarea, sub ameninţările lui Gheorghiu Dej şi a lui Petru Groza, a Regelui Mihai.

Avem – prin Uzurpatorii, Falsificatorii şi, acum, prin Lichidatorii – o cuprinzătoare lucrare purtând emblema gândului şi a slovei profesorului Dinu C. Giurescu, autor înzestrat cu o eminentă descendenţă de familie, domnia sa fiind un temeinic cercetător şi cunoscător al dinu-c-giurescuarhivelor istorice încă multă vreme straşnic ferecate şi, în acelaşi timp, un om care a trăit, la vârsta tinereţii, evenimente care au marcat, deopotrivă, destinele României şi ale mai multor generaţii. Pentru profesorul Dinu C. Giurescu, lecţia Istoriei cercetate se îmbină firesc şi fericit cu lecţia Istoriei trăite şi înţelese în profunzimile sale, definind, în acest fel, o personalitate emblematică a culturii româneşti, cu generoase deschideri spre marile orizonturi ale universalului.

Evenimentele cercetate, azi, de către istoric şi trăite, cu mai bine de şase decenii în urmă, de către adolescentul Dinu C. Giurescu, sunt evocate în cuvinte simple, potrivite cu multă ştiinţă anume pentru a exprima dramatismul reverberaţiilor morale, al trăirilor sufleteşti pe care acestea le stârneau: „În oraş nu se ştia nimic către orele 17.00 [despre abdicarea Regelui, n.n]. Era o zi frumoasă, caldă, de toamnă târzie, nu de ajun de an nou. Ne adunasem la o colegă, Odette Pătraşcu, în casa familiei ei, în Piaţa Romană, colţ cu strada I. G. Duca (ulterior Căderea Bastiliei!). Eram în vacanţă în anul III de facultate. […] Pusesem muzica (gramofon cu plăci), ne pregăteam pentru o seară plăcută. Către ora 18.00 cineva ne spune că la radio se anunţă repetat că se va difuza o ştire importantă. Ştirea vine într-adevăr. […] Ascultam şi nu ne venea să credem. […] În aceeaşi seară şi a doua zi, actul de abdicare era lipit pe toate zidurile caselor de locuit. Nu ştiam nimic de felul cum fusese semnat de Rege.” Citește cronica integral pe Jurnalul.ro, 8 ianuarie 2013.

*) Dinu C. Giurescu, Lichidatorii. România în 1947, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, colecţia „Biblioteca de istorie a României”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2012.

„O carte care nu ascunde adevărul”, cronică de Șerban Cionoff

timp ceas memorii

O idee solid înrădăcinată este aceea că evocările, scrierile memorialistice cu şi despre importante personaje ale regimului politic revolut au, fără excepţie!, o perversă intenţie manipulatorie. Urmărind să-i inocenteze pe evocatori sau, mai grav!, să retuşeze imaginea regimului din ale cărui eşaloane superioare au făcut parte.

Poate de aceea jurnalistul Dan Constantin avertizeză în prefaţa dialogului-fluviu cu general colonel Constantin Olteanu, O viaţă de om (București, Editura Niculescu, 2012) – că constantin olteanu o viata de om dan constantinaceste demers „nu conţine mesaje subliminale şi nu trebuie citit printre rânduri.” „Este – încheie Dan Constantin – o carte sinceră, care nu are pentru ce să ascundă adevărul.”

Iar interlocutorul are ce-i spune jurnalistului, scoţând la iveală multe lucruri desprinse din experienţa pe care a acumulat-o de-a lungul unei remarcabile cariere militare, politice şi ştiinţifice. Generalul Constantin Olteanu este, în felul său, un personaj cu o biografie socială bogată şi deosebit de interesantă: domnia sa a fost şef al secţiei pentru probleme militare şi juridice, şef al statului major al Gărzilor Patriotice, Ministru al Apărării Naţionale, deputat în Marea Adunare Naţională, membru al Consiliului de Stat, Primar General al Capitalei, membru al Comitetului Politic Executiv şi secretar al CC al PCR. Aşadar, nu doar un martor, ci un participant direct la multe evenimente politice interne şi externe care au marcat destinele României într-o perioadă densă şi dramatică.

Numai că interesul cărţii depăşeşte latura sa strict documentară fiindcă, de data aceasta, istoricul Constantin Olteanu este cel care împleteşte evocarea faptelor pe care le relatează omul politic Constantin Olteanu cu analiza semnificaţiilor lor. Un merit esenţial al cărţii de faţă constă în raportarea fiecărui fapt de viaţă, a fiecărui eveniment politic, a fiecărei decizii luate într-o împrejurare sau alta, la circumstanţele politice, economice sau de ordin militar, ale timpului istoric în care s-au petrecut. (Fac această precizare anume pentru a mă despărţi de unii analişti care sancţionează evenimente şi oameni din trecutul apropiat doar prin simpla raportare la circumstanţele şi exigenţele radical diferite ale prezentului.) Citește integral pe jurnalul.ro.