Dirijorul Mariss Jansons, invitat al Festivalului „George Enescu”

mariss-jansons

festivalul-george-enescu-2013-Festivalul Internațional „George Enescu” îl readuce la București pe cunoscutul dirijor Mariss Jansons, alături de una dintre cele mai reputate orchestre ale momentului la nivel mondial: Royal Concertgebouw Orchestra. Peste exact o lună, Jansons va se va afla pe scena Sălii Palatului pentru primul concert din cadrul Festivalului. Potrivit unor opinii ale specialiștilor, Mariss Jansons este „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“.

Programul zilei de 21 septembrie 2013

În cadrul seriei „Mari orchestre ale lumii”, de la ora 19.30, la Sala Palatului va avea loc concertul susținut de Royal Concertgebouw Orchestra, sub bagheta lui Mariss Jansons și avându-l ca solist pe Emanuel Ax – laureat Grammy şi considerat unul dintre cei mai reputaţi pianişti contemporani, profesor la prestigioasa Julliard School. Programul include Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră, op. 37 de Ludwig van Beethoven și poemul simfonic O viaţă de erou, op. 40 de Richard Strauss.

Revenirea dirijorului lituanian Mariss Jansons în România reconfirmă poziţia pe care Festivalul „Enescu” o ocupă în rândul celor mai prestigioase evenimentele muzicale europene. Cotidianul britanic „The Guardian“ scria în anul 2012 că Mariss Jansons ar putea fi, potrivit multora, chiar „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“. Jansons este laureat al unui Premiu Grammy şi dirijor principal al Royal Concertgebouw Orchestra, la rândul ei în top 10 cele mai bune orchestre din lume potrivit unei ierarhii Gramophone din anul 2008. Dirijorul deţine distincţia „Crucea de onoare a Austriei pentru știință și artă”. Anul trecut şi în anul 2006, Mariss Jansons a dirijat prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena.

dirijori contemporani mariss jansons

Mariss Jansons

Mariss Jansons s-a născut pe 14 ianuarie 1943, în Letonia ocupată de sovietici. Mama sa, evreică, a fost forţată să se ascundă pentru a putea naşte şi avea să se stingă din viaţă câţiva ani mai târziu, în ghetoul din Riga. Tatăl, Arvid, era dirijor, iar Mariss Jansons şi-a petrecut copilăria la Opera din Riga. Din 1960, Arvid Jansons a fost dirijor asistent la Orchestra Filarmonicii din Leningrad, condusă în acea perioadă de Evgheni Mravinski, iar tânărul Jansons participa la repetiţiile tatălui. „Obişnuiam să-mi construiesc instrumente din două beţe şi să fac muzică în felul meu. Dar n-am fost de unul singur, încă de timpuriu am luat lecţii de dirijorat şi am asistat la repetiţiile şi concertele tatălui“, povestea Mariss Jansons pentru cotidianul britanic „The Guardian“. Pasiunea şi consumul enorm pentru interpretările live au făcut ca destinul fiului să fie în oglindă cu cel al tatălui. În 1984, Arvid Jansons a murit pe scenă, suferind un infarct, în timp ce dirija. 13 ani mai târziu, Mariss Jansons suferea un infarct la Oslo, în timp ce dirija opera La bohème. „Membrii orchestrei mi-au spus că încă încercam să dirijez partitura lui Puccini, prăbuşit la podea. Probabil că aşa făceam, dar nu îmi mai amintesc nimic”, declara Jansons pentru „The Guardian”. După recuperare, dirijorul, astăzi în vârstă de 70 de ani, şi-a reluat activitatea care presupune nu doar turnee contra cronometru în întreaga lume, ci şi multă muncă administrativă şi de creaţie.

Concertul susținut la București de Royal Concertgebouw Orchestra va avea loc cu casa închisă, însă puteți cumpăra bilete pentru transmisia live în sala de cinema, de pe site-ul Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu.

editia 2013 festival enescu

În aceeași seară, de la ora 22.30, pe scena Ateneului Român una dintre cele mai cunoscute orchestre din Marea Britanie și din lume, Academy of Saint Martin in the Fields va oferi publicului un program integral cu lucrări de F. Mendelssohn-Bartholdy. Solist: Boris Brovtsyn (vioară). La pupitru se va afla Sir Neville Marriner, unul dintre cei mai titrați dirijori din lume, laureat al mai multor premii Grammy. Veți asculta: Uvertura „Ruy Blas”; Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, op. 64; Visul unei nopţi de vară (integral), soliste: soprana Irina Iordăchescu și mezzosoprana Maria Jinga. Cu participarea Corului Filarmonicii „G. Enescu” din București, dirijorul corului : Iosif Ion Prunner.

Concertul susținut de Academy of Saint Martin in the Fields va avea loc cu casa închisă, însă îl puteți urmări în transmisie live, la Grand Cinema Digiplex.

Un concert cu intrarea liberă este programat pentru dimineața zilei de sâmbătă 21 septembrie, parte din serie „Muzica secolului XXI – Enescu și contemporanii săi”. Duo-ul Laurent Albrecht Breuninger (vioară) & Thomas Duis (pian) va susține de la ora 11.00, la Sala Mică a Palatului, un recital cu lucrări de Debussy, Ravel și Enescu.

jean-claude-pennetier

Jean-Claude Pennetier

De la ora 17.00, la Ateneul Român va avea loc recitalul extraordinar al pianistului Jean-Claude Pennetier. În program : G. Fauré – Nocturna nr. 12 în mi minor op. 107 și Barcarola nr. 11 în sol minor op. 105, F. Busoni – Sonatina nr. 2, BV 259, G. Enescu – Sonata nr. 1 în fa diez minor pentru pian, op. 24, nr. 1, Cl. Debussy – La cathédrale engloutie, O. Messiaen – Preludiul nr. 6: Cloches d’angoisse et larme d’adieu (1929), Cl. Debussy – 12 studii pentru pian (Caietul 2: 7. Pour les degrés chromatiques; 8. Pour les agreements; 9. Pour les notes répétées; 10. Pour les arpèges composes; 11. Pour les sonorités opposées; 12. Pour les accords).

Recitalul de la Ateneul Român va avea loc cu casa închisă, însă puteți achiziționa bilete la transmisia live în cinema, la Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu

De asemenea, publicul din țară se va putea bucura de mai multe concerte extraordinare care au loc în cadrul Festivalului Enescu. La Craiova, de la ora 19.30, la Sala Filarmonicii „Oltenia” va concerta Maxim Quartet (Horia Maxim – pian, Mihaela Anica – flaut, Fernando Mihalache – acordeon, Săndel Smărăndescu – contrabas). La Sibiu, cunoscutul muzician Jordi Savall, supranumit „regele muzicii vechi” va susține, alături de prestigiosul ansamblu Hesperion XXI – La Capella Reial de Catalunya, concertul extraordinar La Dinastia Borgia, care „spune” povestea legendarei familii Borgia.

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Recital Diana Ionescu la Londra

Institutul Cultural Român de la Londra continuă parteneriatul cu prestigioasa instituţie St. Martin-in-the-Fields din Trafalgar Square. De data aceasta, tânăra pianistă Diana Ionescu va concerta în cadrul seriei „Pianists of the World”, ce runeşte tineri muzicieni talentaţi din toate colţurile lumii. Recitalul de vineri, 23 martie 2012, ora 13.00, va include „La Cathédrale engloutie” (Preludii, Caietul 1) de Claude Debussy, Sonata nr.1 în fa minor, op. 11 de Schumann şi Ciaccona în re minor de Bach-Busoni.

Pianista româncă Diana Ionescu este considerată una dintre cele mai complexe interprete ale generaţiei sale. Îndrumată încă de la o vârstă fragedă de personalităţi precum Sanda Bobescu, Olga Szel şi Dan Grigore, iar mai târziu de Alexis Weissenberg, Marta Argerich, Lory Wallfisch şi Richard Goode, ea a fost încurajată în mod constant să-şi dezvolte abilităţile extraordinare de care a dat dovadă încă din copilărie. Numeroasele premii obţinute în competiţii internaţionale (Premiul I la Concursul „George Enescu” – Bucureşti 2001; Premiul ,,Alexis Weissenberg”, The Glass Seller’s Trophy – Londra 2010), precum şi prestaţiile de marcă în cadrul marilor festivaluri („George Enescu” 2001, Verbier Festival 2006, Progetto Martha Argerich 2008, St. Prex Classics 2010–2011) au transformat-o într-un vector important al culturii române în străinătate.

În timpul studiilor la Guildhall School of Music and Drama cu Joan Havill şi Ronan O’Hora, a avut numeroase concerte în Marea Britanie, pe scene prestigioase precum Wigmore Hall, Barbican Hall, Queen Elizabeth Hall, Purcell Room, LSO St Luke’s, St Martin-in-the-Fields, CBSO Birmingham, Covent Garden. Colaborările ei cu Cvartetul Belcea, Cvartetul Transilvan, cu violonistul şi compozitorul Vlad Maistorovici, cu soprana Teodora Gheorghiu, precum şi cu orchestre prestigioase – Orchestra Naţională Radio, Orchestra Filarmonicii din Bucureşti, Guildhall School Orchestra – i-au asigurat concerte şi înregistrări de cea mai înaltă calitate. Pentru toate aceste realizări, i s-a decernat ,,Diploma Ambsadorilor” pentru contribuţia la parteneriatul cultural româno-britanic (22 octombrie 2011).

În prezent, îşi finalizează teza de doctorat pe tema lucrărilor solo pentru pian ale lui Enescu, sub îndrumarea prof. Ronan O’ Hora şi a prof. Alexander Lingas. Printre proiectele sale se numără înregistrarea integralei sonatelor pentru pian de Mozart pentru Radio România.

Colaboarea dintre ICR Londra şi St Martin-in-the-Fields va contiuna pe 29 iunie cu un concert susţinut de pianista Mădălina Rusu, iar pe data de 23 octombrie 2012 cu un duet Horia Văcărescu (vioară) – Chiho Tsunakawa (pian).