Concerte camerale și simfonice

După ce a cântat la Timișoara, miercuri 14 septembrie, Cvartetul „Fine Arts” va concerta astăzi, 16 septembrie, la ora 17.00, la Ateneul Român, având-o ca invitată pe pianista Alexandra Costin. Programul cuprinde: Cvartetul de coarde nr. 1 în Sol major, op. 77 de Haydn, Cvartetul nr. 1 în la minor, op. 41 de Schumann, Cvintetul cu pian în la minor, op. 29 de George Enescu. După concert va avea loc lansarea celui mai recent disc al pianistei Alexandra Costin: Concertul nr. 4 în Sol major pentru pian și orchestră de Beethoven și Concertul în la minor pentru pian și orchestră de Schumann (Fundația Casa Radio). Prezintă: Anca Florea și Costin Tuchilă.

În seria „World music”, afișul Festivalului Internațional „George Enescu” conține o propunere incitantă a Grupului Experimental Inter-art și a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române (vineri 16 septembrie, ora 19.00, Sala Radio). În prima parte vom asculta piesa Mihaelei Vosganian, Calea îngerului uman pentru artist tradiţional, grup experimental, orchestră şi sunete procesate. Dirijor: Barrie Webb (Marea Britanie). Solist tradiţional: Grigore Leșe (voce, recitare, tilincă, fluier, toacă). Grupul experimental Inter-art este alcătuit din: Mihaela Vosganian (voce procesată/percuţie midi), Emil Sein (saxofoane), Constantin Burdun (trombon, didgeridoo), Irinel Anghel (keyboard), Ciprian Pop (chitară electrică), Costin Petry (percuţie midi). Participă Orchestra de Cameră Radio.

În a doua parte a programului, Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, dirijat de Voicu Popescu, propune un concert de muzică şi mișcare, For the beauty of the Earth. La pian: Camelia Chiţibea. Percuţie: Alexandru Anastasiu, Ilinca Lorenz. Chitară bas: Michael Acker.

Orchestra Filarmonicii din Viena, care va susține un singur concert în cadrul Festivalului (vineri 16 septembrie, ora 19.30, Sala Palatului), îl va avea la pupitrul dirijor pe Franz Welser Möst și soliști pe Fanny Clamagirand (vioară) și Antoine Tamestit (violă). În program: Simfonia concertantă în Mi bemol major pentru vioară şi violă, KV 364 de Mozart, Intermezzi pentru orchestră de coarde, op. 12 de Enescu și Simfonia nr. 5 în Fa Major, op. 76 de Dvořák.

Vineri la ora 22.30, la Ateneul Român va începe seria de trei concerte ale orchestrei Camerata Salzburg, dirijată de Cristian Mandeal, cu muzică, în exclusivitate, de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Solista Concertului în mi minor pentru vioară şi orchestră, op. 64 va fi Isabelle Faust. Programul mai cuprinde Uvertura „Visul unei nopţi de vară”, op. 21 și Simfonia nr. 4 în La major, „Italiana”, op. 90.

Tot vineri sunt prograte două concerte în țară. La Craiova, Liviu Prunaru va interpreta ciclul de Concerte pentru vioară și orchestră „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi. La pupitrul orchestrei Filarmonicii „Oltenia” se va afla Marius Hirstescu, care, pentru a doua parte a programului, a ales Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60 de Beethoven.

La Iași, invitații Cvartetului „Voces” sunt violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Horia Mihail: Concertul pentru pian, vioară şi cvartet de coarde în Re major, op. 21 de Chausson, Cvartetul cu pian nr. 2 în Mi bemol major, KV 493 și Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor, KV 478 de Mozart.

Ansamblu simfonic celebru, cu o carte de vizită impresionantă, considerat unul dintre cele mai bune din lume, Orchestra Filarmonicii din Viena a fost fondată în 1842 de Otto Nicolai. Primul său concert a avut loc în 28 martie 1842 în Großer Redoutensaal din Viena. În 1860 a început seria de concerte cu subscripție în Sala Musikverein. în care orchestra cântă și astăzi. Festivalul de la Salzburg din 1877 a fost evenimentul care a marcat și primul concert al acestei Filarmonici în afara Vienei. De-al lungul timpului, orchestra vieneză a fost dirijată de F. O. Dessoff (1860–1875), Hans Richter (1875–1882, 1883–1898), Gustav Mahler (1898–1901), Joseph Hellmesberger Jr. (1901–1903), Felix Weingartner (1908–1927), Wilhelm Furtwängler (1927–1930, 1938–1945, 1947–1954), Clemens Krauss (1930–1933), iar mai aproape de epoca noastră, de Karl Böhm, Leonard Bernstein, W. Schneiderhan, Herbert von Karajan ș.a. Wiener Philamoniker participă în fiecare an la cele mai importante evenimente de gen din Austria, ca „Nicolai-concert” (începând din 1887) sau Concertul tradiţional de Anul Nou (din 1940). O altă tradiţie a orchestrei datează din 1924, de când se organizează în fiecare an la Musikverein  „Balul VPO” în cadrul marelui eveniment „Balul vienez”. În Orchestra Filarmonicii din Viena au acceptate femei-instrumentist abia în 1997.

Franz Welser-Möst a studiat vioara și pianul la Linz. În 1979 a fost finalist al Concursului de Dirijat „Herbert von Karajan” de la Berlin. Ca dirijor, a debutat în 1983 la pupitrul Orchestrei de Cameră din Viena. În 1986 a devenit dirijor șef al Orchestrei Simfonice Norrköping din Suedia. În același an l-a înlocuit pe Jesús López-Cobos în toate concertele Mozart ale Orchestrei Simfonice din Londra, în 1990 fiind numit dirijor șef al al acestui prestigios ansamblu.

Camerata Salzburg (CAS) a fost înființată de Bernhard Paumgartner, între 1978–1997 purtând titulatura de Camerata Academica Salzburg, pentru a sugera o dată în plus opțiunea repetorială. Este specializată în primul rând în interpretarea muzicii vieneze clasice.

Stabilită la Boston, după studii la Universitatea Națională de Muzică din București, la Universitatea Mozarteum din Salzburg și la Baylor University (SUA), doctor în Arta interpretării pianistice la Boston University, Alexandra Costin este laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale. În anii trecuți a susținut concerte în compania filarmonicilor din România, a Orchestrei Naționale Radio, a Orchestrei de Cameră Radio, a Orchestrei Simfonice din Maracaibo (Venezuela), a Orchestrei Simfonice Naționale din Taiwan ș.a. A cântat și cântă frecvent în Austria, Germania, Franța, SUA, concertele și recitalurile sale bucurându-se întotdeauna de succes.

Costin Tuchilă

  Programul transmisiilor radio în direct, 16 septembrie:

Radio România Muzical, Radio România Cultural