Expoziție de acuarelă Corneliu Drăgan-Târgoviște la Slatina

Afis Corneliu Dragan Targoviste

Marți, 14 februarie 2017, la ora 16.00, la Galeria ARTIS din Slatina va avea loc vernisajul expoziției de acuarelă Corneliu Drăgan-Târgoviște. Expoziția va rămâne deschisă până în 6 martie 2017.

Corneliu Drăgan-Târgoviște – Metamorfoza stropului de apă sau fascinația acuarelei

Pe artistul plastic Corneliu Drăgan-Târgoviște l-am cunoscut prin intermediul unui bun prieten, pictorul Vitalie Butescu. Prima sa expoziție la Slatina, organizată împreună cu Vitalie Butescu în anul 2014 sub genericul Decupaje citadine, a însemnat pentru mine contactul cu opera artistică a unuia dintre cei mai importanți acuareliști ai lumii contemporane. Un autodidact care a aprofundat în toată plenitudinea știința acuarelei reușind să o conceptualizeze și să îi distileze esențele într-o amprentă intelectuală ce îți induce admirația. Continuă lectura „Expoziție de acuarelă Corneliu Drăgan-Târgoviște la Slatina”

Unul dintre marii înțelepți ai Oltului a plecat dintre noi: Nicolae M. Nica (1917–2014)

nicolae m nica

Atunci când primești o veste neverosimilă care te zdruncină din toate fibrele ființei e greu să te aduni și să te străduiești să scrii la timpul trecut despre un Om care nu a trăit degeaba pe acest pământ. Aflat la vârsta marilor înțelepți, Nicolae M. Nica Nica a plecat dintre noi…

Pe 8 iulie 2014, în jurul prânzului, „ciochia” sa miraculoasă a încetat să mai cioplească și să încrusteze Timpul. Având conştiinţa posterităţii, împărtăşind filosofia pământului şi avându-l deasupra frunţii sale pe Dumnezeu, „Nenea Nica”, cum îi plăcea să îi spună copiii satului natal, s-a strămutat de ieri în Cerurile Oltului.

Era născut la 7 februarie 1917 în Chilia din Făgeţelu Oltului, într-o familie de ţărani harnici, părinţii săi Marin şi Floarea oferindu-i ca repere în viaţă cinstea, omenia şi cultul muncii. Copil fiind, a auzit pentru prima dată cântecul neasemuit al ciocârliei, înălţându-se spre infinit, în pădurile Ciorâcăi şi în lunca Vezii. A lăcrimat ascultând întâmplări povestite de înţelepţii satului său natal şi a făgăduit să îndeplinească în existenţa sa testamentele străbunilor săi. Întărit de atingerea aspră a vremurilor, şi-a dorit să nu lase scânteia din vatra părintească să se stingă. A primit harul dumnezeiesc al înveşnicirii ca „cioplitor de gânduri” în lemn şi os.

olt traditii nicolae m nica chilia

Nicolae M. Nica

Destinul l-a avut mereu în cumpănă însă niciodată nu s-a trădat pe sine. A fost încorporat pentru efectuarea stagiului militar în martie 1939. Calvarul celui de al doilea război mondial a determinat mobilizarea sa pentru luptă la 29 iunie 1940. A participat direct la Campania din Est având gradul militar de sergent. A lăcrimat de emoţie la trecerea Prutului şi eliberarea Basarabiei.

La 24 noiembrie 1943, cu ocazia luptelor de la Melitopol, a fost declarat dispărut de război. Realitatea amară a fost că a căzut prizonier şi a trebuit să lupte pentru viaţă şi demnitate umană în iadul lagărelor ruseşti. Despre această Golgotă personală, Nicolae M. Nica ne-a scris atunci când îl felicitam la aniversarea a 86 de ani, în următorii termeni: „Vă fac contestaţie! Din cei 86 să scoateţi 5 ani de prizonier, adică 1943–1948. Apoi mai scoateţi 3 ani de război, 1941–1943, şi rămân 76. Trec de la mine 2 ani de armată şi alţi ani premilitara (1936–1939). Ce ziceţi, îmi acordaţi contestaţia?! Ne jucăm cu anii. Doresc ca nimeni să nu mai petreacă aşa timpuri cum le-am petrecut eu şi mulţi din generaţia mea.”

La 25 mai 1948 a fost eliberat din prizonierat şi a revenit în ţară. Între 1959–1962 a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Piteşti, specializarea sculptură. După 1965 s-a dedicat activităţii de cercetare şi colecţionare a unor vestigii istorice din satul natal, fiind cel care a înfiinţat la 1 iunie 1979 Muzeul Sătesc din Chilia, contribuind în mod direct la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului Olt.

arta mesteri populari nicolae m nica

Nicolae M. Nica ne mărturisea cândva cu emoţie: „De tânăr am vrut să fac în satul meu muzeu. Mi-am dat seama cât de important este ca lucrurile să se păstreze ca martori tăcuţi ai vremurilor. Eu am citit mult ca să-mi dau seama de când datează localitatea noastră, iar prin probele pe care le-am descoperit şi care se află aici, în muzeu (cinci topoare de piatră cu orificiu, silexuri, pumnale, cruci de morminte) şi prin alte dovezi ştiinţifice, pot dovedi că localitatea noastră este mai veche decât o atestă documentele. Când am venit aici, în ’48, m-au primit ca pe un comunist; au vrut să-mi dea servicii pe care eu nu am putut să le accept: fie să iau declaraţiile de la oamenii de prin sat, fie să spun care sunt cei care vorbesc împotriva colectivizării. După ce le-am spus că nu pot să fac aşa ceva, am zis ca vreau să fac un muzeu, la care mi-au răspuns în batjocură: «Măi prăpăditule, te-ai născut tu să faci muzeu?». Apoi, tot în 1948, am hotărât plecarea de aici. Am luat două zăvelci ale mamei, o ladă de zestre, o masă rotundă dintr-un lemn şi ceva mărunţişuri. Cu ele am umblat din toamna lui ’48 în Piteşti, apoi la Ştefăneşti, iar în 1979 am revenit la Chilia şi am deschis o expoziţie cu tot felul de lucruri. În perioada amintită până la întoarcerea mea aici am făcut Școala populară de artă pentru a-mi îmbogăţi cunoştinţele despre artă, am studiat tratate de istorie pentru a şti mai multe despre Chilia şi m-am gândit să fac totuşi muzeul aici, nu la Goleşti, unde am fost chemat să-l fac, pentru că la Goleşti erau Brătienii, fraţii Goleşti, Liviu Rebreanu, iar eu am zis că nu puteam fi pe lângă ei…”

În perioada 1994–2003 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Muzeului Judeţean Olt, îndeplinind funcţia de custode al filialei de la Chilia-Făgeţelu. A participat de-a lungul timpului la numeroase manifestări cultural-artistice judeţene, naţionale şi internaţionale – expoziţii personale, de grup, simpozioane, colocvii, târguri ale meşterilor populari – de fiecare dată reprezentând cu onoare judeţul Olt. Premiile obţinute, originalitatea şi valoarea creaţiei sale artistice au determinat alegerea sa ca membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale „ASTRA” din Sibiu. Pasiunea pentru desluşirea tainelor meşteşugului lemnului l-a situat întotdeauna în atenţia mass-media, numeroase documentare de televiziune imortalizând pentru posteritate existenţa sa ca personalitate inconfundabilă a meleagurilor oltene.

A fost fondatorul Fundaţiei Culturale „Nicolae M. Nica”, prin intermediul căreia a fost preocupat de înfiinţarea unei biblioteci şcolare şi inițierea unor cursuri de arte şi meserii pentru tineri (sculptură în lemn, ţesut-cusut), în comuna Făgeţelu, judeţul Olt. În anul 2006 a fost declarat „Cetățean de Onoare” al județului Olt.

biografie nicolae m nica

Am avut privilegiul de a cunoaște mulţi dintre „robii frumosului”, cum inspirat i-a numit cineva pe marii noştri creatori populari. Nicolae M. Nica are și va avea în sufletul nostru un loc aparte… Nu am mai cunoscut un om care să trăiască cu atâta intensitate în spațiul pur al satului românesc.

Astăzi, când timpul nu a mai avut răbdare, ne rugăm bunului Dumnezeu să-l ierte „de greșelile făcute cu voie sau fără de voie”. Să îl amintească la judecata veacurilor pe cel care a purtat cu mândrie, pânâ în ultima clipă, albul imaculat al portului românesc. Să îî odihnească mâinile-i de aur care au iscodit lemnul, arama și osul pentru a ne învăţa copiii ceea ce însemnă filosofia tăranului român, arta și tradiția neamului românesc.

Ne-a făcut părtaşi la unul dintre cele mai frumoase testamente artistice. Un cuvânt lăsat cu limbă de moarte de moşii şi strămoşii săi ţărani din Chilia Făgețelului: „Nu e nevoie să lăsăm prea mult, dar să lăsăm ceva care să-i facă pe urmaşi să gândească: e bine de păstrat, e frumos de admirat. Lucrările mele prezintă ceva care dă căldură simţului uman, dă viaţa pe care o trăieşte ţăranul. În fiecare lucrare se simte ceva din el, din activitatea lui. Am plâns odată în expoziţia muzeului, că un copil, neîndemnat de nimeni s-a dus şi a pupat o sculptură din lemn. Ce a simţit el, acest copil?”

Acesta a fost Nicolae M. Nica, Omul şi Românul pentru care vom avea veşnic sentimentul că nu am făcut absolut nimic. Mulţumim Marelui Creator că a existat şi că ne-a dat voie să sorbim din „apa vie” a fântânii sufletului său nepereche.

„Sfinxul” de la Chilia a trăit şi a mânuit „ciochia fermecată” pentru mântuirea noastră… Dumnezeu să îl odihnească!

Dr. Laurențiu Guțică

director, Muzeul Judeţean Olt

Expoziție Marian și Mihail Nacu

expozitie marian si mihail nacu

În perioada 7–27 martie 2014 la Galeria ARTIS a Muzeului Judeţean Olt din Slatina, va fi deschisă expoziţia de bijuterie, obiecte decorative şi pictură a artiştilor plastici Marian şi Mihail Nacu.

A trecut aproape un deceniu şi jumătate de când artistul plastic Marian Nacu poposea pentru prima oară în Galeria Artis. O prezenţă agreabilă a boemei artistice bucureştene ce susţinea un demers plastic dominat de modestia specifică marilor maeştrii şi în care publicul slătinean era familiarizat cu aşa numitele „arte ale focului”: ceramica, sticla şi metalul. Maestrul Marian Nacu revine astăzi în oraşul „aurului alb” cu o expoziţie de bijuterie şi obiecte decorative – încadrabilă în curentele artistice Art Nouveau sau Baroc – care fascinează prin vocaţia metaforei, rafinamentul execuţiei şi somptuozitatea aristocratică. Sinapsele şi feeriile sale creative definesc un Midas reîncarnat care stăpâneşte şi transfigurează incandescenţa metalului, reflexiile unice ale cristalelor şi mineralelor. Argintul, ambra, agatele, onixurile şi topazurile respiră în hieroglife şi simboluri totemice, siluete sau fizionomii de păsări, fluturi, libelule, scoici, peşti şi cărăbuşi. Un stil exclusivist, inimitativ, care transcede parcă timpul. Artistul topeşte şi şlefuieşte efigiile lumii materiale şi imateriale în care trăim, căutând prin insistente iscodiri alchimia veşniciei. In creuzetul arderilor sale intelectuale amprentează teluricul şi celestul pentru a ne de voala tainele bijuteriei de lux. La 66 de ani, Marian Nacu, un artist singular în România şi Europa, ne propune un model de creaţie spirituală în care imaginaţia, talentul nativ şi profunzimea, îl consacră drept un mare maestru bijutier, descendent din familia regală a artelor plastice ale umanităţii.

marian nacu

Anul acesta, în luna iulie, Mihail Nacu îşi va celebra tinereţea şi optimismul inerente celor 33 de ani. Aflat la jumătatea vârstei tatălui său Marian Nacu, Mihail este posesorul unui palmares artistic consistent. Chemarea sa spre pictură este evidentă, deşi nu a ezitat de-a lungul carierei artistice să abordeze şi alte ipostaze plastice, precum bijuteria, grafica şi sculptura.Cele 20 de lucrări de pictură pe care le expune în Galeria Artis ne dezvăluie un peisagist extrem de minuţios în ceea ce priveşte detaliile şi opţiunile cromatice. Abordările compoziţionale gen Câmpuri cu flori, Furtună de vară, Căluţi, Plajă cu stânci, Vase de pescuit, Peisajele de la Zagon, Sighişoara, Roşia Montană şi Balcic rămân adânc întipărite pe retina memoriei celui care le priveşte, prin cerurile în care parcă a alchimizat „lapislazuli” (lazurit), minunata piatră preţioasă de culoarea cerului albastru închis.

Dr. Laurenţiu Guţică

Director, Muzeul Judeţean Olt

„Tic-tac” pe nicovala timpului…

Repunerea în funcțiune a orologiului din turnul central al clădirii Muzeului Județean Olt

Joi, 29 noiembrie 2012, începând cu ora 10.50, la Slatina va avea loc o ceremonie în cadrul căreia va fi repus în funcțiune orologiul din turnul central al clădirii Muzeului Județean Olt (fostul Palat Administrativ).

Program:

Ora 10.50: Primirea invitaților în fața Muzeului Județean Olt

11.00: Moment solemn dedicat aniversării a 115 ani de la inaugurarea primului orologiu din orașul Slatina (1897–2012). Audiția celor unsprezece bătăi ale clopotului orologiului. Vizitarea mecanismului ceasului aflat în turnul central al clădirii Muzeului Județean Olt

11.20: Conferință de presă (Sala de Festivități a Muzeului Județean Olt)

12.00: Moment solemn dedicat celor 125 de ani de la inaugurarea Palatului Administrativ al Prefecturii Oltului (1887–2012). Audiția celor douăsprezece bătăi ale clopotului orologiului.

„Tic-tac” pe nicovala timpului…

Slatina mai păstrează în timpurile noastre o serie repere ce oglindesc propria sa evoluţie istorică: Podul de peste Olt, Gara Slatina, Gimnaziul „Radu Greceanu”, Catedrala, Mănăstirile Strehareţ şi Clocociov, Palatul Administrativ cu Orologiul din turn, Palatul Băncii, Palatul Comunal, Strada Lipscani, Casele Mihail Deleanu, Fântâneanu, Regimentul „3 Olt”. Toţi aceşti martori au rezistat vremurilor amintindu-ne cine suntem şi de unde venim. Dispariţia oricăruia dintre aceste simboluri ale Slatinei de altădată ar însemna pierderea irecuperabilă a identităţii sale citadine. Slatina viitorului nu se poate clădi decât prin promovarea şi revalorizarea trecutul său.

În anul 2012 aniversăm 125 de ani de la inaugurarea Palatului Administrativ primul sediu oficial al Prefecturii Judeţului Olt din perioada României moderne, actualul sediu al Muzeului Judeţean Olt. Edificiul a fost construit din fondurile statului în perioada anilor 1886–1887 şi a costat 150.000 lei aur. După inaugurarea sa din anul 1887 aici au funcţionat din lipsă de spaţiu şi alte instituţii proprii unei capitale de judeţ : Tribunalul, Revizoratul şcolar şi Protoieria.

Amplasat într-o poziţie dominantă, unde se intersectau cele mai frecventate străzi din Slatina (Bucureşti, Lipscani şi Carol), Palatul Administrativ constituia la vremea respectivă cea mai importantă clădire a oraşului, locul unde au păşit ilustre personalităţi şi s-au desfăşurat evenimente circumscrise marilor momente ale istoriei noastre naţionale. Imediat după inaugurare Palatul Administrativ a fost vizitat de regele Carol I, la 1/13 octombrie 1887, în timpul manevrelor militare efectuate de armata română pe aliniamentul Oltului. Aici, la 1 decembrie 1918, slătinenii au vibrat la unison cu Ţara şi au manifestat adeziunea necondiţionată faţă de actul Marii Uniri. Cu prilejul inaugurării monumentului Ecaterinei Teodoroiu din Slatina, la 31 mai 1925, regina Maria a vizitat şi sediul Prefecturii Judeţului Olt, fiind întâmpinată pe treptele Palatului Administrativ de prefectul Oltului, Vasile Alimăneşteanu. La 17 mai 1968 Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, şi Nicolae Ceauşescu, preşedintele Consiliului de Stat al României, au vizitat Slatina fiind întâmpinaţi de locuitori în centrul vechi al oraşului, în faţa Palatului Administrativ, devenit sediul Consiliului Popular al Judeţului Olt.

În primăvara anului 1897 din iniţiativa prefectului Dr. Stăncescu, cu concursul directorului instituţiei Ghirgiu şi sprijinul dat de toţi cetăţenii judeţului Olt, clădirea Prefecturii a fost înzestrată cu un orologiu monumental. Ceasul a fost furnizat şi montat de către M. Carniol Fiul din Bucureşti. Vreme de aproape un secol „inima” Slatinei anilor 1897–1989 a fost orologiul şi timbrul inconfundabil al sunetului clopotului acestuia.

Oamenii şi vremurile au oprit „tic-tac-ul” ceasului pe nicovala timpului. A fost oprit şi lăsat în uitare…

După aproape un sfert de secol de tăcere dorim să redăm acestui simbol al oraşului frumuseţea şi grandoarea de la începuturi.

Clopotul ceasului din turnul Prefecturii Oltului care a fost „închis” premeditat „ulterior” într-o nişă în şarpanta acoperişului de tablă, a vibrat şi a consemnat la 1 decembrie 1918 clipa unică a Marii Unirii. A fost martorul trist al declanşării a două războaie mondiale. A însoţit bucuriile şi tristeţile vieţii cotidiene a Slatinei amintirilor.

Am reuşit să îl scoatem la lumina zilei intact dintre table şi scânduri contorsionate de timp.

În anul în care se împlinesc 115 ani de la inaugurarea orologiului dorim să repunem această efigie pe blazonul istoric al Slatinei şi Judeţului Olt.

Demersuri noastre de restaurare şi reparare a mecanismului ceasului au fost îngreunate de găsirea unui specialist cu asemenea competenţe. Statistica Camerei de Comerţ şi Industrie Slatina pe anul 1928 evidenţia existenţa a 3 firme de ceasornicărie. În zilele noastre însă această branşă de meşteri aproape că a dispărut. Slatina părea să rămână locul unde timpul a încremenit ireversibil…

După mai multe căutări la Braşov, Bucureşti, Craiova şi Sibiu, am reuşit să identificăm un meşter ceasornicar la Floreşti – Cluj, pe nume Jakabhazi Alexandru Ernestiu (Sandu Ceasornicarul), un specialist care dispune de un portofoliu de referinţă în domeniu (peste 30 de ceasuri turn reparate în Transilvania, între care le amintim pe cele ale Catedralei Catolice „Sf. Mihail”, Catedralei Ortodoxe Mănăştur din Cluj, Bisericii Catolice din Simeria, Colegiului Reformat din Cluj, Bisericii Ortodoxe din localitatea Traian Vuia, judeţul Timiş, Catedralei „Sf. Treime” din Blaj, Bisericii Ortodoxe din Lugoj ş.a.).

Meşterul a venit pe cheltuiala proprie la Slatina (de 4 ori), a demontat mecanismul ceasului şi l-a transportat în atelierul său de la Floreşti. Orologiul a fost desfăcut piesă cu piesă şi restaurat cu meticulozitate. S-au refăcut roata Anker, pendulul, armatoarele, cheia de armare, au fost calibrate greutăţile. Au fost restaurate rama, cadranul original şi limbile ceasului. Operaţiunile de restaurare au evidenţiat calitatea materialelor folosite la construcţia sa originară.

Între timp la Slatina au început refacerea piesei de mobilier care a protejat de-a lungul timpului angrenajul orologiului. Pe uşile de vizitare ale dulapului de lemn care îi protejează mecanismul, ceasornicarii care l-au reparat de-a lungul vremii şi-au consemnat întru posteritate numele, data şi ziua intervenţiei. O istorie emoţionantă şi total necunoscută slătinenilor.

Giovanni Battista Tiepolo, Alegorie cu Venus si Timpul, 1754–58

Amintim aici câteva dintre numele scrise cu creion sau cărbune: „Michel Horovitz, ceasornicar, 28 iulie 1912, Slatina” „sublocotenent Z. Bucurescu din 36 Infanterie, prizonier, 14 decembrie 1916”, „ceasornicar Nicu Gagelescu, Bucureşti, 28 iulie 1918”, „H. Schwartz, ceasornicar din Bucureşti, 11 ianuarie 1919”, „amintire Nedelcu Vasile, 1928”, „Costică 1928”, „reparat la 21 martie 1930 de Wilhelm Albrecht, ceasornicar”, „Eugeniu Herzeg, Craiova, 13 iulie 1932”, „Tudor Dumitrescu, 1938”, „Ceasornicar Jack Schwartemberg, Slatina-Olt, 20 martie 1945 şi 27 mai 1945”, „Nicu Ucenic, 20 martie 1945”, „Militaru Dumitru, 16 septembrie 1945”, „Ciupac, Slatina, 26 august 1946”, „Dumitrescu Anton, anul 1952, luna sectembrie”, „îngrijit de tovarăşul Buzatu Grigore, 9 aprilie 1956 până în 1 februarie 1966”, „Jean V., 14 aprilie 1966”, „Dumitru, 7 martie 1970”, „Dumitru Iancu, am pus ceasul în funcţiune, 22 decembrie 1977”, „Niţulescu Teodor şi Nelu Niţulescu fiul, 23 aprilie 1980”, „ D. D. şi T. M., 23 mai 1980”.

De-a lungul timpului mulţi dintre oamenii acestui oraş au fost interesaţi de destinul orologiului. În timp ce se plimbă prin centrul oraşului vechi şi prin parcul din faţa muzeului slătineni de diferite vârste îl privesc cu dragoste având nostalgia unui timp numit tinereţe.

Celor care iubesc cu adevărat oraşul le adresăm invitaţia de a fi părtaşi la bucuria repunerii în funcţiune a orologiului din turnul central al clădirii Muzeului Judeţean Olt joi, 29 noiembrie 2012, începând cu orele 10.50.

Prof. dr. Laurenţiu Guțică

Director, Muzeul Judeţean Olt

Caragiale văzut de caricaturiștii lumii

Cu prilejul comemorării a 100 de ani de la moartea scriitorului Ion Luca Caragiale (9 iunie 1912), Consiliul Județean Olt, Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România, Muzeul Județean Olt și Muzeul de Artă Craiova organizează expoziția Caragiale văzut de caricaturiștii lumii.

Amănunte și caricaturi pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Expoziție George Dragomir Turia la Slatina

Joi 26 mai 2011, la ora 18, la Galeria Artis din Slatina va avea loc vernisajul expoziției artistului plastic George Dragomir Turia, originar din Turia, județul Olt. Stabilit la Toronto, George Dragomir Turia este absolvent al secției de Ceramica (Sticlă – Metal) din cadrul Universității de Artă din București, clasa prof. Costel Badea. În 1995 a primit Premiul pentru ceramică al Assos Art Foundation și, în 1999, Bursa Costel Badea, instituită de Uniunea Artiștilor Plastici din România în memoria emeritului profesor și ceramist.

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, al Visual Arts Ontario și Ontario Society of Artists. A avut expoziții personale la Toronto (Teodora Art Gallery, 2003 și Jacob Gallery, 2008), Kitchener, Ontario (Homer Watson Gallery, 2010), la București, (World Bank, 1998, Institutul Francez, 1995, Galeria Orizont, 1999 și 2001) și Slatina (1993).

„Artistul plastic George Dragomir revine Acasă. În satul Turia, comuna Valea Mare, în oraşul Slatina, locuri dragi sufletului său… Cei 10 ani petrecuţi peste ocean, în Canada, nu au putut estompa amintiri şi prietenii legate pe viaţă. Aici au fost oameni care i-au marcat destinul. Unul dintre ei a fost Nicolae Truţă… Tare mult şi-a dorit acesta ca George să expună în Galeria Artis a Muzeului Județean Olt. A rămas din păcate un vis neîmplinit până astăzi…

Pe 29 septembrie anul trecut ne-am întâlnit întâmplător la mormântul lui Nicolae Truţă, în cimitirul Strehareţ… George venise în ţară. Printre atâtea probleme pe care a căutat să le rezolve, a venit şi la Slatina, pentru a se reculege cu discreţie în faţa Crucii lui Nae. Omul care a clădit arca artistică a Oltului… Ne-am revăzut cu emoţie şi împărtăşind bucurii şi tristeţi. Atunci am stabilit să ducem la capăt dorinţa neîmplinită a lui Nicolae Truţă: o expoziţie George Dragomir, la Slatina. Chiar dacă din Toronto până la Turia până şi fusul orar ne era potrivnic…

George Dragomir este un român care a ales Canada pentru a face artă, deşi în România era consacrat şi recunoscut în lumea artistică. A lăsat totul şi a luat-o de la început. Nu i-a fost uşor deloc. Ambiţios şi perseverent a reuşit să îşi împlinească destinul. A muncit enorm de mult şi opera sa a ajuns să fie prezentată în cadrul galeriilor din Toronto, Montreal, Vancouver, în Canada, în New York şi Santa Fe în Statele Unite ale Americii.

Lucrările sale de ceramică, pictură şi sculptură nu sunt altceva decât metafore plastice. Formă şi spirit ce îndeamnă oamenii la reflecţie. Criptate într-o manieră unică şi ingenioasă, ele ne aduc în prim plan stări existenţiale din viaţa fiinţei umane: naşterea, copilăria, iubirea, dorul, speranţa, bucuria, armonia, nostalgia, deznădejdea, tristeţea sau moartea. Tenacitatea şi inteligenţa artistică a lui George Dragomir, modul în care şi-a reevaluat direcţia şi statutul artistic în scurgerea timpului ne relevă că artistul adevărat poate să izbândească dacă îşi urmează calea. Într-un interviu acordat prestigioasei reviste «Observatorul Cultural» George Dragomir afirma: «Cel mai important este să te bucuri de ceea ce faci. Un artist este mânat de ceva sau de cineva, are o nelinişte interioară şi nu poate trăi fără să se manifeste. Arta e un mod de a fi şi a trăi. Mai mult decât orice, eşti fericit să îţi afli calea şi să rămâi pe ea.»” (Drd. Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Județean Olt).

Site oficial George Dragomir Turia

Interviu cu George Dragomir Turia de Ortansa Moraru, „Observatorul”, Toronto, 2009