„Din vise dragi, poeme…”, concert de muzică românească

stagiunea luni la ora 5 bmb

eveniment liber sa spunLuni, 24 februarie 2014, la Biblioteca Metropolitană București, în Sala Auditorium (fostă Mircea Eliade”, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea loc concertul de muzică vocală românească Din vise dragi, poeme… Interpretează: Cătălina Antal, Martiniana Antonie, Iuliana Dima, Oana Neagoe, Amelia Stoicescu, Andrei Lucian Ionescu. La pian: Inna Oncescu. Concert realizat de lect. univ. dr. Claudia Codreanu. Prezintă: Costin Tuchilă. Concertul este programat în cadrul Stagiunea Camerale a BMB, Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret. Fondator: Mirela Zafiri. Intrarea liberă.

din vise dragi poeme concert claudia codreanu

În program: 1. Tiberiu Brediceanu, Cine m-aude cântând, versuri populare (Amelia Stoicescu): 2. Tiberiu Brediceanu, Vai, bădiţă, dragi ne-avem, versuri populare (Amelia Stoicescu); 3. Emil Monţia, Foaie verde de secară / Lele, mor, Mărie, mor, versuri populare (Martiniana Antonie); 4. George Cavadia, Umbra, versuri de col. Theodor Șerbănescu (Iuliana Dima); 5. Simion Nicolescu, S-ar găti badea de nuntă, versuri populare (Andrei Lucian Ionescu); 6. Dumitru G. Kiriac, Foaie verde lămâiţă, versuri populare (Andrei Lucian Ionescu); 7. Gheorghe Dima, De ce nu-mi vii?, versuri de Mihai Eminescu (Amelia Stoicescu); 8. Mihail Jora, Chiot, versuri de Mariana Dumitrescu (Oana Neagoe); 9. Sabin Drăgoi, Flori albe, versuri de Liviu Coman (Cătălina Antal); 10. Felicia Donceanu, Vreau să fiu cireş înflorit din ciclul Cântece de fată frumoasă, versuri populare (Martiniana Antonie); 11. Tudor Ciortea, Joc în soare, versuri de Dimitrie Ciurezu (Iuliana Dima); 12. Carmen Petra Basacopol, Primăvara din ciclul de Imne, op. 65, versuri de Ioan Alexandru (Cătălina Antal); 13. Carmen Petra Basacopol, Zorile-şi mână cerbii de foc, versuri de Mariana Dumitrescu (Oana Neagoe); 14. Nicolae Bretan, Stelele-n cer, versuri de Mihai Eminescu (Cătălina Antal); 15. Carmen Petra-Basacopol, Uuruah!, versuri de Alexandru Bidianu (Iuliana Dima); 16. Sabin Păutza, Din vise dragi, poeme, versuri de Constantin Paiu (Martiniana Antonie); 17. Felicia Donceanu, Balet din ciclul Odinioară, versuri de George Bacovia (Oana Neagoe); 18. Dumitru G. Kiriac, Pe cărare sub un brad, versuri populare (Andrei Lucian Ionescu).

petre chirea schita pe carton

Petre Chirea, Din ciclul Schițe pe carton

Soprana Cătălina Antal s-a născut la Onești, județul Bacău și a început să studieze muzica la vârsta de 17 ani, în cadrul Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. La sfârșitul studiilor liceale a făcut parte din grupul de absolvenți care au avut ocazia să cânte alături de orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova”. Și-a continuat studiile la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, timp în care a colaborat cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” făcând parte din distribuția spectacolului Visul unei nopți de vară, în regia lui Radu Afrim. Din anul 2012, studiază la Universitatea Națională de Muzică din București sub îndrumarea lector univ. dr. Claudia Codreanu. Aici a luat parte la diferite proiecte, printre ele numărându-se spectacolele Povestea micului Pan, regizat de Daniel Prallea-Blaga și În principiu femeile mor, în regia Amaliei Olaru. În același timp, a susținut diverse recitaluri în București (UNMB, Casa Universitarilor, Muzeul „George Enescu”) și în țară (Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Onești, Iași, Botoșani, Galați). De asemenea a obținut premii la diferite concursuri (Olimpiada Națională de Muzică, Concursul Național „Achim Stoia” Iași, Concursul Național de Lied Românesc, Brașov).

Mezzosoprana Martiniana Antonie (19 ani) a absolvit Colegiul Național de Artă „Octav Băncila” din Iași, secția Canto clasic. În prezent este studentă în anul I la Universitatea Națională de Muzică din București. Premii obținute: Locul al II-lea – Concursul „Primăvara Artelor” Bacău, 2009; Locul al II-lea – Concursul „Emanuel Elenescu” Piatra Neamț, 2010; Locul al II-lea – Concursul „Emanuel Elenescu” Piatra Neamț, 2011; Locul I – Concursul „Emanuel Elenescu” Piatra Neamț, 2012; Locul al II-lea – Concursul „Achim Stoia” Iași, 2013; Locul al III-lea – Olimpiada Națională de Muzică 2013. În 2013 a participat la spectacolul În principiu femeile mor, în regia Amaliei Olaru și a susținut recitaluri camerale în cadrul stagiunii UNMB, Muzeului „George Enescu” și Casei Universitarilor.

petru-udrea-toamna-tarzie-suprarealism-pictura-contemporana

Petru Udrea, Toamnă târzie

Soprana Iuliana Dima, originară din Adjud, a urmat cursurile de canto ale Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din București la recomandarea distinsei soprane Angela Gheor-ghiu, iar în prezent este studentă în anul I Master la UNMB, clasa lect. univ. dr. Claudia Codreanu. Din 2004 şi până în prezent a fost prezentă pe scene bucureştene, precum Studioul de Operă UNMB, Ateneul Român, Muzeul „George Enescu”, Casa Universitarilor, în numeroase recitaluri şi spectacole de operă (Crocodilul în Povestea micului Pan, O femeie – În principiu femeile mor, Susanna – Nunta lui Figaro, Zerlina – Don Giovanni de Mozart), iar în cadrul concursurilor naţionale de specialitate, datorită vocii sale calde şi elegant conduse, a fost răsplătită cu numeroase premii.

Soprana Oana Neagoe a absolvit Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, Secţia Canto clasic (2009) şi apoi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa lector univ. dr. Claudia Codreanu, unde studiază şi în prezent. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte la Muzeul Naţional „George Enescu”, Palatul Şuţu, Sala Dalles, Casa Universitarilor, Centrul Cultural Ungar, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Ambasada României din Armenia. Timbrul său special şi expresivitatea interpretării au convins juriul să îi ofere Premiul „Mihaela Agachi” la Festivalul şi Concursul Naţional de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea”, Slobozia (mai 2012). În 2012–2013 a interpretat rolul Wendy în opera pentru copii Povestea micului Pan de Laurențiu Profeta și unul dintre rolurile feminine din spectacolul În principiu femeile mor.

mihai potcoava irisi

Mihai Potcoavă, Iriși

Soprana Amelia Stoicescu este studentă în anul I la Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală – Departamentul Canto și Artele Spectacolului Muzical. În anul 2012 a absolvit Facultatea de Informatică Managerială din cadrul Universității Româno-Americane. În august 2013 și-a făcut debutul în opera comică pentru copii Povestea micului Pan de Laurențiu Profeta, cu rolul mamei „D-na Darling”. Acesta a fost momentul în care și-a dat seama că locul ei este pe scenă. Astfel Amelia și-a început drumul spre o lume mai frumoasă, plină de sens și de artă. Printre pasiunile ei numără literatura, teatrul și dansul, însă pasiunea cea mai arzătoare este muzica.

Născut în București, bas-baritonul Andrei Lucian Ionescu este elev la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București. A urmat cursuri de pian și teorie muzicală, iar în prezent urmează cursuri de canto și chitară clasică. A susținut spectacole alături de ansamblul coral al CNIH la Catedrala Sfântul Ștefan din Budapesta și la Biserica Românească din Viena. A obținut premii la concursuri de pian (premiul I și premiul al II-lea) și la Festivalul de colinde organizat la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București (de două ori premiul I).

Mirela Zafiri

mirela zafiri

Astăzi, 27 august 2013, se împlinește un an de la moartea sopranei Mirela Zafiri, la mai puțin de 43 de ani, după o cumplită suferință.

Una dintre cele mai expresive voci de soprană lirică din ultimele decenii, muzician cu o pregătire excepțională și vastă cultură generală, acoperind mai multe domenii artistice, Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj–27 august 2012, București) a studiat pianul, viola şi chitara încă din primii ani de şcoală, în orașul natal. În 1997 a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu, luîndu-și apoi masteratul (1999) și doctoratul la aceeași universitate (2008). A urmat cursuri de măiestrie cu Georgeta Stoleriu (Izvorul Mureşului, 1994, Piatra Neamţ, 1996), Mariana Nicolesco (Brăila, 1998), Toma Popescu (Viena, 1999), Ionel Pantea (Budapesta, 2000). Registrul său amplu, ajungând cu lejeritate la notele supraaacute dar şi cu disponibilităţi expresive în registrul grav, timbrul distinct şi talentul actoricesc au impus-o într-un repertoriu divers din punct de vedere stilistic. Mirela Zafiri a acoperit rapid, cu profesionalitate şi dăruire o paletă largă de roluri şi genuri, de la operă (25 de roluri) la operetă (5 roluri), de la recitaluri de lied (peste 70 de recitaluri, în cadrul cărora 34 prime audiţii de lied românesc) la concerte vocal-simfonice (15 titluri) şi chiar jazz simfonic (7 concerte). A susţinut peste 130 de concerte de arii cu orchestră în Italia, România şi Spania şi a înregistrat 7 CD-uri: Laurențiu Profeta, 7 Cântece pe versuri de Mihai Eminescu (2001), Eternități de-o clipă de Alexandra Cherciu, Bega Blues Band Timișoara, George Enescu, 7 Cântece pe versuri de Clément Marot, Mihail Jora, Cântece (premieră în viaţa muzicală românească,), ambele în 2009, Colinde pentru mama (2009), Nicolae Coman, Lieduri și poeme (2010). Cântecele lui Laurențiu Profeta în interprertarea Mirelei Zafiri au fost folosite în muzicalul radiofonic Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici (2001), pe un scenariu de Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Mirela Zafiri a publicat volumul Fenomenul Mozart (2006) și este autoarea unui amplu studiu despre liedul românesc, încă inedit.

A fost invitată la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, cât şi pe scenele operelor şi filarmonicilor din toată ţara. Mirela Zafiri are peste 230 minute de înregistrări radio. A fost laureată a festivalurilor-concurs de lied „Mihail Jora” (Bucureşti, 1998) şi „Ionel Perlea” (Slobozia, 1999), a fost distinsă cu Premiul Actualităţii Muzicale pe anul 2000 pentru lied. A câştigat Premiul I la Concursul European Euterpe Taranto (Lama, Italia, 2002), Premiul I la Concursul Città’ di Castelfidardo (Ancona, Italia, 2003), Marele Premiu şi Trofeul de Aur la Festivalul Artelor Pyongyang (Coreea, 2003), Premiul de Excelenţă la Festivalul Naţional al Liedului Românesc (Braşov, 2003), Marele Premiu şi Trofeul Crizantema de Aur (Târgovişte, 2004).

Mirela Zafiri în Musetta din Boema de Puccini, la Opera din Brașov

Prim-solistă a Operei din Braşov în ultimii ani, Mirela Zafiri a avut o predilecţie aparte pentru lied, de la creaţia clasică şi romantică la cea de astăzi. Cultura muzicală vastă, dublată de pregătirea sa teoretică şi de o deschidere rară spre zone stilistice complet diferite, cât şi tehnica vocală de excepţie i-au dat posibilitatea de a aborda cu succes deopotrivă opera şi opereta, repertoriul vocal-simfonic şi cel cameral, dar şi jazz-ul sau stilurile „de graniţă”, de gen clasic-pop, cum sunt cântecele pe versuri eminesciene ale lui Laurenţiu Profeta, precum şi numeroase lucrări scrise de compozitori contemporani, interpretate în primă audiţie. Vocea sa atât de limpede, cu acute bine timbrate, reuşind să nu fie niciodată stridente, plină de energie dar şi capabilă de rafinamente extreme, avea o bogăţie de nuanţe şi o elasticitate aparte, observată de comentatori în multe dintre rolurile pe care le-a interpretat: Rosina din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Norina din Don Pasquale, Lucia din Lucia di Lamermoor, Maria din Fiica regimentului, Adina din Elixirul dragostei de Donizetti, Amina din La Sonnambula, Giulietta din I Capuletti ed i Montecchi de Bellini, Juliette din Roméo et Juliette de Gounod, Donna Anna din Don Giovanni de Mozart Musetta din Boema de Puccini, Rosalinda din Liliacul de Johann Strauss etc. Se adăugau la aceste calități dicţia foarte bună, jocul scenic atât de expresiv, gestica sugestivă, fără exagerări inutile şi mereu cu acoperire muzicală.

Iată câteva aprecieri critice formulate de-a lungul anilor:

„Muzicalitate, sensibilitate bine dezvăluită, aplomb şi farmec scenic, frazare bine controlată, inteligenţă evidentă”– o caracteriza pe Mirela Zafiri profesoara sa Georgeta Stoleriu.

„Vocea ei cristalină este dublată de o tehnica stăpânită cu fermitate şi în egală măsură de o mare putere de muncă. Atrage atenţia prin seriozitatea ei exemplară, prin nobleţea şi accentuata sensibilitate a tălmăcirilor generând o atrăgătoare policromie de nuanţe.” (Doru Popovici, Radio România Muzical 1999).

„Înzestrată cu un deosebit talent scenic, Mirela Zafiri generează o atrăgătoare policromie de nuanţe. Vocea ei cristalină este dublată de o tehnică stăpânită cu fermitate în concordanţă cu o putere de muncă tulburătoare…” (Doru Popovici, „România Mare”, 2 iulie 1999).

„…pledoaria proeminesciană se întregeşte prin glasul delicat al Mirelei Zafiri, tălmăcitoarea sonurilor, numită de Laurenţiu Profeta «o portavoce a muzicii mele care amplifică… emoţia». Cele 7 Cântece pe versuri de Eminescu sunt interpretate cu mare sensibilitate de soprană într-o viziune care împleteşte elemente de lied, romanţă şi muzică pop cu trăiri moderne.” (Grigore Constantinescu, „ABC”, 26 ianuarie 2001).

Mirela Zafiri

„Soprana Mirela Zafiri… a încântat asistenţa prin eleganţa şi farmecul său, dar şi prin vocea cristalină, de o muzicalitate deosebită, ce o aseamănă pe drept cuvânt cu o veritabilă privighetoare.” (Aurel Borşan, „VIP”, 23–29 ianuarie 2001).

„…o voce plină de expresivitate şi culoare, bogată în nuanţe, cu o tehnică desăvârşită şi o capacitate emoţională de aleasă ţinută… dovedind într-o manieră cu totul elocventă maturizarea talentului sopranei Mirela Zafiri, capacitatea sa de a pătrunde în stiluri componistice diferite şi o elevată cultură a cântului.” (Constantin Potângă, „Revista Fundaţiei Academician Prof. Gh. Vrânceanu”, decembrie 2001).

„Mirela Zafiri colaborează intens şi constant cu pianista Ana Maria Ciornei, formând cu aceasta un duo unanim apreciat, perfect sudat sub aspect muzical şi stilistic… În generaţia sa, soprana Mirela Zafiri ocupă un loc aparte prin diversitatea genurilor abordate, evoluând atât în operă sau operetă, cât şi în concerte, atracţia şi interesul său deosebit pentru miniatura vocală concretizându-se în numeroase recitaluri de lied. Mirela Zafiri, remarcabila discipolă a profesoarei Georgeta Stoleriu, desluşeşte în textul poetic şi în muzică sensurile adânci, semnificaţiile ascunse în partitură, fapt care conduce, firesc, la conturarea unei expresivităţi aparte.” (Anca Florea, prezentarea CD-ului Eternităţi de-o clipă, Alexandra Cherciu – Mirela Zafiri – Ana Maria Ciornei, 2001).

„10 iunie 2007: Mirela Zafiri a reuşit să-i ridice în picioare pe cei 2 500 de spectatori prezenţi între zidurile castelului Przemysl, Krasiczyn, nu numai graţie acutelor sale penetrante, ci şi excelentei sale prezenţe scenice.” (Dorian Branea, Agenda diplomaţiei publice, MAE, septembrie 2007).

mirela zafiri opera lied

Reiau mai jos câteva dintre aprecierile pe care le-am formulat, la momentele respective, referitoare la rolurile interpretate de Mirela Zafiri păstrând, așa cum se cuvine, timpul prezent al cronicilor:

În spectacolul Operei braşovene cu Fiica regimentului de Donizetti (2009, regia: Cristian Mihăilescu, dirijor: Traian Ichim), interpretarea Mirelei Zafiri este realmente încântătoare, de la aspectul muzical de ansamblu şi de detaliu la cel teatral. Într-un montare dinamică şi cu multe efecte scenice ingenioase, păstrând totuşi acea proporţie de naturaleţe necesară mai ales astăzi, Mirela Zafiri construieşte abil personajul, conferindu-i prin cânt şi joc o varietate de situaţii, desprinse atent din partitura lui Donizetti.

Nu e deloc uşor să „citeşti” acest personaj dincolo de posibilele clişee ale melodramei, de acel sentimentalism care devine, desigur, desuet. Or tocmai acest lucru contribuie la reuşita interpretării sopranei Mirela Zafiri. Vocea sa atât de limpede, cu acute bine timbrate, reuşind să nu fie niciodată stridente, expresivă deopotrivă în registrul mediu şi grav, plină de energie dar şi capabilă de rafinamente extreme, are o bogăţie de nuanţe şi o elasticitate aparte, observată de comentatori şi în alte roluri pe care le are în repertoriu (Rosina din Bărbierul din Sevilla, Norina din Don Pasquale, Lucia din Lucia di Lamermoor, Amina din La Sonnambula, Giulietta din I Capuletti ed i Montecchi etc.). Dicţia foarte bună şi jocul scenic dovedind real talent actoricesc, gestica sugestivă, fără exagerări inutile şi mereu cu acoperire muzicală contribuie la realizarea scenică. Eleganţa expresiei şi frazarea adecvată creau efectul dorit în prima arie din actul I („Apparvi alla luce sul campo guerrier”), încheiată cu o cadenţă strălucitoare, cu intervale dificile, atingând energic registrul supraacut, excelent cântată ca de altfel şi celelalte pasaje de virtuozitate. Intrarea personajului în scenă este la rândul ei de efect: „fiica regimentului” împinge un dulap care se deschide înfăţişând micul univers cazon. La fel, mişcarea scenică în această scenă-duet Maria – Sulpizio, în care detaliul regizoral (cele două personaje bagă mâinile în cizme şi imită un marş, cu deplină acoperire în ritmul muzicii, căci este schiţat aici celebrul rataplan) accentuează latura umoristică ce nu trebuie ocolită în montarea acestei opere.

Explozivă în scena cu cor în care cântă o arie de bravură, „Ah!… Lo dice alcun, ciascun lo sà”, care începe cu o lungă cadenţă şi schimbă mai târziu tempo-ul, lăsându-se dominată de ritmul de rataplan, Mirela Zafiri încântă apoi în duetul cu Tonio prin tonul când delicat, când sentimental sau nostalgic, când jucăuş, când ferm. (Sunt, acestea, fireşte, elementele de construcţie ale personajului.) În ultima parte a actului I, aria „Convien partir, o miei compagni d’arme”, în care Donizetti împleteşte atât de rafinat vocea solistică cu intervenţiile melancolice ale cornului englez, prilejuieşte interpretei etalarea calităţilor lirice, pentru ca actul al II-lea, în care, muzical vorbind, aproape totul se schimbă, să-i permită o gradaţie, bine realizată, între pasajul liric şi cel comic, între cântul lejer şi efectele de virtuozitate care trebuie să atingă uneori burlescul (lunga scenă a învăţării menuetului, în care viorile cântă „alla tirolese”), pentru că totul se sfârşeşte cu acelaşi „cazon” rataplan. În fine, de la aria atât de sensibilă „Le ricchezze ed il grado fastoso”, Mirela Zafiri trece cu dezinvoltură, fără efort vizibil – în aceeaşi scenă de „crudă” virtuozitate vocală (intervale greu de cântat, exploatarea atât a registrului grav, întotdeauna problematic la soprane, cât şi a celui supraacut, de coloratură) – la marşul militar încheiat cu strălucitorul „Evviva la Francia!” Un moment foarte reuşit al interpreţilor este apoi terţetul „Stretti insem tutti tre” (Tonio, Maria, Sulpizio). Detaliul scenografic al clavecinului care se învârte pe scenă devine un preţios auxiliar.

În distribuţia pe care am văzut-o (ianuarie 2010, Opera din Brașov, regia: Cristian Mihăilescu, dirijor: Dorel Munteanu), montarea cu Elixirul dragostei de Donizetti se bucură de o interpretare admirabilă. Mirela Zafiri este o excelentă alegere pentru rolul Adina, atât ca voce cât şi ca joc scenic. Pe lângă caracteristicile propriu-zise ale vocii, foarte potrivite acestui rol, de la supleţe la bogăţia de culori timbrale, are o intonaţie lejeră în pasajele cele mai dificile şi o consistenţă muzical-teatrală realmente încântătoare în evoluţia solistică dar şi în duet sau în ansamblu. În aria „Della crudele Isotta”, un surâs discret marca abil nuanţa de detaşare de care vorbeam, acutele din final (si, mi) păstrau în explozia lor acea rotunjime catifelată a intonaţiei, care le conferă multă personalitate. Momente muzicale de vârf au fost cele două duete Adina – Nemorino din actul I şi al II-lea, aria „Prendi, per me sei libero” din actul secund, plină de formule cadenţiale pe două octave, cântate cu o risipă de culori de Mirela Zafiri, scena finală. Construcţia muzicală de ansamblu şi jocul actoricesc plin de naturaleţe, cu treceri subtile de la graţie la exuberanţă, au conturat un personaj care într-adevăr se reţine – şi nu aş exagera defel afirmând că Mirela Zafiri întruchipează o Adina ideală.

În Liliacul de Johann Strauss, Opera din Brașov

Mirela Zafiri atingea veritabile performanțe interpretative, care nu erau doar simple performanțe tehnice, extinderi de registru vocal, nici acestea curente, ci erau dublate de expresivitate și farmec timbral. A cântat aria Gildei din Rigoletto (actul I) de Verdi, „Caro nome”, cu contra-mi natural (mi supraacut, de deasupra portativului). Aici, inflexiunile vocii alcătuiesc parcă o întreagă paletă de reflexe – şi astfel de stări emoţionale transmise eficient, fie că e vorba de încheierea subtilă a primelor măsuri, cu acele semitonuri morendo (si, la diez, la), care se sting în aşteptarea melodiei, de atacul ariei, cu un discret surâs sentimental, fie că mă refer la nuanţa devenită pe neaşteptate senzuală („Col pensier il mio desir / a te sempre volerà”). Lejeritatea intonaţiei, vizibilă şi în intervalele dificile, care solicită salturi uriaşe (cum este cel de decimă, fa diez – la natural) şi în care efortul nu se simte, se supune construcţiei logice, armonioase a ariei, cu cadenţe cântate încântător. „Caro nome” este încheiată de Mirela Zafiri cu un contra-mi de efect, ţinut lung, cu o octavă mai sus decât e scris în partitură, cu o muzicalitate aparte. De altfel registrul îi permitea să atingă fără efort supărător asemenea note „imposibile”, contra-fa în aria Juliettei, „Je veux vivre” din Roméo et Juliette de Gounod şi chiar un ton mai sus. În muzica de jazz, cobora mult sub do, trei trepte cel puțin, în registru, deja, de altistă.

În 2009, trei apariţii discografice într-un singur an reprezentat un adevărat record, în condiţiile de astăzi, mai ales că ele conţin multă muzică românească şi o serie de prime audiţii absolute.

Performanţa a fost realizată de soprana Mirela Zafiri şi cu atât mai mult se cuvine semnalată cu cât calitatea interpretării o recomandă. Nu exagerez spunând că aceste apariţii din ultimele luni ale anului 2009, două compact-discuri (Mihail Jora, Cântece şi George Enescu, Sept Chansons de Clément Marot, la pian: Ana Maria Ciornei) şi un album discografic (Colinde pentru mama, toate la DMG Records Bucureşti), s-au înscris printre evenimentele muzicale majore din ultimul timp.

Modalitatea de abordare a liedului presupune, pe lângă elementele tehnice, de impostaţie, frazare, dozare a sunetului, care o separă de genul de operă, şi o experienţă adecvată. Ca şi în recitalurile de lied pe care le-a susţinut, Mirela Zafiri dovedeşte şi în recentele apariţii discografice o sensibilitate şi o ştiinţă muzicală speciale în interpretarea unor lucrări foarte diferite stilistic. Aşa sunt ciclurile de Cântece de Mihail Jora pe versuri de Tudor Arghezi (op. 16: Ghicitoare, Buna-Vestire, Vaca lui Dumnezeu, Cântec din fluier) şi Mariana Dumitrescu (op. 31: Chiot, Incantaţie, Lumina, Noapte bună, Bună dimineaţa şi op. 40: Urmele, Amurg, Cântec de zori, Cuvintele, Acuarelă). Lansat în septembrie 2009, odată cu Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 de George Enescu, discul Mihail Jora reprezintă o premieră şi un adevărat eveniment în viaţa muzicală românească: interpretate de soprana Mirela Zafiri, acompaniată de Ana Maria Ciornei, aceste cicluri de Cântece au apărut acum pentru prima dată pe compact-disc (înregistrare live, unicanal din recitalul care a avut loc în Bucureşti, în 2002). Calitatea interpretării sopranei Mirela Zafiri este cu totul excepţională: o muzicalitate specială, cultură a sunetului, intonaţie de rară expresivitate, fineţe în redarea nuanţelor atât de bogate ale partiturilor, nu în ultimul rând – aspect esenţial – dicţie ireproşabilă, alături de rafinamentul pianistic al Anei Maria Ciornei.

În versiunea ciclului enescian, op. 15, ceea ce impresionează este în primul rând sensibilitatea extremă, fineţea intonaţiei în care poţi afla nuanţe infinite, de la meditaţia poetică la ironia exprimată galant, de la visarea dulce la sfâşierea lăuntrică.

Această sensibilitate aparte se întrevede şi în albumul Colinde pentru mama, editat în preajma sărbătorilor de iarnă. Cele trei discuri conţin 31 de piese, dintre care 10 Colinde de compozitori români contemporani, în primă audiţie absolută, compuse special pentru acest CD de Dan Voiculescu (Colinde, colinde…, în două versiuni), Sabin Păutza (Hai flori dalbe, flori de măr, colind din Banat), Theodor Grigoriu (Îngerii din cer coboară), Felicia Donceanu (Colindă pentru… „drumeţie”), Carmen Maria Cârneci (O, brad frumos…), George Balint (Mândru-şi cânt’ un cerb în codru), Nicolae Coman (Colind la june adormit), Doru Popovici (Măreşte suflet al meu), Carmen Petra Basacopol (Colo-n susu, mai în susu…), colinde populare româneşti şi piese clasice, printre care: Ave Maria de Franz Schubert, Wiegenlied de Bernhard Flies, In stiller Nacht de Johannes Brahms, Wiegenlied de Franz Schubert, Stille Nacht de Franz Xaver Gruber, Wiegenlied de Johannes Brahms, Ave Maria de Charles Gounod, O, Bethleem, oraş micuţ… de Lewis Redner. Orchestraţia, aranjamentul şi conducerea muzicală aparţin lui Cătălin Târcolea.

Fie că sunt monodii de inspiraţie folclorică românească sau bizantină, ca partitura lui Doru Popovici pe un vechi text liturgic, prelucrări folclorice sau cântece binecunoscute care s-au impus aproape ca „folclor” al genului, toate dobândesc o altă personalitate şi o chiar altă dimensiune stilistică prin interpretarea conferită de Mirela Zafiri (uneori pe mai multe voci) şi veşmântul armonic şi timbral nou, realizat de Cătălin Târcolea. Mirela Zafiri pare a cânta aceste colinde cu o altă voce, diferită de cele ale cântăreţei de operă şi de lied. Există aici un firesc aparte, special, bazat pe abordarea şi intonaţia distinctă faţă de interpretările obişnuite ale colindelor, o bucurie de a cânta folosind tonuri angelice, lucrate miniatural, suprapuneri ingenioase, rafinamente cromatice, nuanţe diafane, până la acele pianissime extreme, de o delicateţe infinită, care par a persista reverberându-se. În plus, o transparenţă în sunet greu de întâlnit altundeva. Doru Popovici remarca „senzaţia unei fluenţe infinite în piesele de largă respiraţie”, alături de „legato-ul celest” şi „pronunţia impecabilă”.

Au rezultat astfel adevărate bijuterii muzicale şi de artă interpretativă, care separă net acest album de apariţiile de gen cu care ne-am obişnuit, având totodată, cum s-a spus, şi o certă valoare muzicologică.

Mirela Zafiri a inițiat și organizat Stagiunea Camerală „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, a Bibliotecii Metropolitane București, proiect căruia i s-a dăruit cu generozitate, realizând pe lângă concerte camerale foarte apreciate, medalioane dedicate unor mari personalități ale muzicii românești și promovând tineri interpreți. Proiectul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret” a prins viaţă în toamna anului 2009, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, instituţie foarte receptivă la această idee şi care asigură cadrul optim de desfăşurare a unei activităţi complexe cum este o stagiune muzicală. Ideea a fost de a realiza, lunar sau chiar bilunar, o manifestare artistică dedicată în primul rând interpreţilor de azi şi de ieri, din diferite genuri ale muzicii clasice (de aici titlul „După-amiaza unui interpret”) şi, ocazional, cu prilejul unor aniversări, compozitorilor contemporani. Din octombrie 2009 până astăzi, stagiunea din Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane se desfăşoară fără întrerupere, din octombrie până în iunie, în ultima zi de luni a fiecărei luni (cu excepţiile de rigoare), la ora 17.00 şi pot spune, acum, când se apropie deschiderea celei de-a cincea stagiuni, că ea s-a impus în viaţa de concert bucureşteană, stârnind interes şi având un public fidel. Mai mult, cred că această stagiune are profilul ei aparte, aşa cum a fost proiectată şi realizată de la bun început.

Costin Tuchilă

 Mirela Zafiri – video:

Gaetano Donizetti, Aria „”Quel guardo il cavaliere… So anch’io la virtù magica” din opera Don Pasquale

Vincezo Bellini, Aria „Eccomi in lieta vesta…” din opera I Capuletti ed i Montecchi

Franz Schubert, „Ave Maria”

Medalion In memoriam Mirela Zafiri, Biblioteca Metropolitană București, 29 octombrie 2012. Film de Daniel Ciobanu

 Audio:

 Giuseppe Verdi, Aria „Gualtier Maldé… Caro nome” din opera Rigoletto

Gaetano Donizetti, Aria „Ah!… Lo dice alcun, ciascun lo sà” din opera Fiica regimentului

George Enescu, „Languir me fais” din Sept Chansons de Clément Marot, op. 15

Mihail Jora, „Buna-vestire” din Patru cântece pe versuri de Tudor Arghezi, op. 16

Laurențiu Profeta, „Pajul Cupidon”, pe versuri de Eminescu

Doru Popovici, „Dintre sute de catarge”, pe versuri de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici

***

Detalii despre Stagiunea Camerală „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”

Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici

Joi 13 ianuarie 2011, la ora 19,00, la Radio România Cultural și sâmbătă 15 ianuarie, la ora 13,15, la Radio România Internațional, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici. Scenariu de Puşa Roth şi Costin Tuchilă. Muzica: Laurenţiu Profeta. Interpretează: George Motoi şi Lucia Mureşan. Cântă: soprana Mirela Zafiri. În replică: Valentin Teodosiu. Recită: Cătălin Rusu. Regia de montaj: Vasile Manta.

Difuzat în premieră în 2001 (14 și 15 ianuarie), la încheierea Anului Eminescu, acest spectacol este unul dintre marile succese din ultimul timp ale Teatrului Național Radiofonic. Conceput ca un scenariu de teatru având la bază 22 de scrisori şi fragmente de scrisori, Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici întărește ideea desfăşurării în timp a unui sensibil, complex, nu o dată contradictoriu roman de dragoste, cuprinzând o paletă uriaşă de idei, sentimente, trăiri. Consultând corpusul integral al corespondenţei dintre cei doi, autorii scenariului au ales numai acele texte şi pasaje cu valoare sentimentală şi poetică universală, eliminând detaliile conjuncturale (referiri la persoane, întâmplări din proza vieţii etc.), importante pentru istoria literară, nerelevante într-un spectacol.

„De la publicarea postumelor lui Eminescu nu a mai apărut nimic de o asemenea amploare şi însemnătate în bibliografia eminesciană”, afirma Nicolae Manolescu pe 15 iunie 2000 la lansarea volumului publicat de Editura Polirom din laşi, Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit, corespondenţă inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea, ediţie îngrijită, transcriere, note şi prefaţă de Christina Zarifopol-Illias. Deşi contestată de unii, tipărirea celor 93 de scrisori inedite adresate de Mihai Eminescu Veronicăi Micle şi a 15 scrisori ale Veronicăi către poet, din perioada 1879–1883, a pus în altă lumină romanul epistolar al iubirii dintre cei doi. Evenimentul – senzaţional, incredibil, cum s-a spus – a venit să confirme intuiţia lui D. Vatamaniuc: „În condiţiile în care corespondenţa lui Mihai Eminescu s-ar fi păstrat în întregime, ea ar fi însumat cel mai mare număr de scrisori adresate unei singure persoane”.

La data respectivă, în 2001, nu exista o încercare similară de a transforma o parte a acestei corespondenţe într-un spectacol. Genul în care el se înscrie este musicalul. Mai multe motivaţii despre acest demers artistic aflați în argumentul care precede interpretarea celor doi mari actori, George Motoi şi Lucia Mureşan, combinată cu piesele vocale ale lui Laurenţiu Profeta, în versiunea sopranei Mirela Zafiri şi cu poeziile eminesciene recitate de actorul Cătălin Rusu. Cât priveşte muzica de ilustraţie şi cântecele în stil clasic-pop – ele sunt veritabile bijuterii.