Mircea Albulescu în „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea

mircea albulescu studioul mihai zirra al radiodifuziunii

LA MULȚI ANI, maestre Mircea Albulescu!

Astăzi, sâmbătă, 4 octombrie 2014, marele actor Mircea Albulescu împlinește 80 de ani.

La ora 14.00, la Radio România CulturalTeatrul Național Radiofonic vă invită să-l ascultați pe Mircea Albulescu în unul dintre marile roluri interpretate la teatrul la microfon, Hagi Tudose din comedia lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, în regia lui Leonard Popovici, înregistrare difuzată în premieră în 27 iulie 1987. 

În distribuție, alături de Mircea Albulescu: Stela Popescu, Dem Rădulescu, Eugenia Maci, Petre Lupu, Jeanine Stavarache, Florin Anton, Ica Matache. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: Vasile Manta.

Vezi Revista Teatrală Radio.

„Roman de Bucureşti” de Pușa Roth, la Teatrul Național Radiofonic

roman de bucuresti de pusa roth tnr

Sâmbătă, 30 august 2014, în seria de „Mari spectacole” de la Radio România Cultural, după Câinele grădinarului de Lope de Vega (ora 0.30 și, în reluare, de la ora 13.15), Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați Roman de București, comedie de moravuri la moment de Pușa Roth. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuție: Dorina Lazăr, Virgil Ogăşanu, George Ivaşcu, Adrianalogo rrc Trandafir, Lucia Maier, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Cătălin Rusu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală și regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din anul 2003.

pusa-roth

Pușa Roth

Simplă constatare: genul dramatic numără foarte puţine autoare (e drept, ceva mai multe decât femeile-compozitor). Pare întrucâtva de mirare, cu atât mai mult dacă, de dragul comparaţiei, aruncăm o privire asupra prozei literare, ilustrată ieri şi azi de nume sonore. Să căutăm o explicaţie? Nu, fiindcă nu cred că am ajunge la o concluzie serioasă. Am risca să punem într-o ecuaţie falsă spiritul feminin cu cele câteva trăsături specifice care despart textul destinat scenei de orice alt tip de scriitură.

Constatarea de ordin general fiind obiectivă, se impune totuşi să detaliem: şi mai puţine sunt femeile-dramaturg care scriu comedie. Apoi, se observă că astăzi, la noi, contrar tuturor aşteptărilor, comedia de valoare pe teme de actualitate se lasă îndelung aşteptată, fapt aproape ciudat. Dar şi în această privinţă o concluzie nu ar putea fi decât pripită.

leonard popovici

Leonard Popovici

În primăvara lui 1999, difuzam în premieră absolută Şambelan la viezuri, fantezie dramatică de Puşa Roth după Pagini bizare de Urmuz, în regia lui Leonard Popovici, succes deosebit al Teatrului Naţional Radiofonic. Piesa nu este o dramatizare a prozei urmuziene, ci un captivant exerciţiu de imaginaţie bazat pe „lumea larvară prevăzută cu aripi uriaşe” a „profetului revoltei literare internaţionale”. Şambelan la viezuri a fost montată în septembrie acelaşi an la Teatrul „Bacovia” din Bacău, în regia lui Constantin Dinischiotu. „Puşa Roth, scria Ileana Berlogea, a încercat imposibilul şi a reuşit: acela de a crea o acţiune dintr-o non-acţiune şi caractere din umbre şi marionete.” Citește integral în Revista Teatrală Radio.

Costin Tuchilă 

„Remember”, o nouă rubrică în Revista Teatrală Radio

Începând de la 1 ianuarie 2014, Revista Teatrală Radio are o nouă rubrică: „Remember”, dedicată marilor actori ai teatrului românesc. Sub semnul „Eterne reveniri”, Annie Muscă va publica în fiecare lună articole despre cei sosiți sau plecați în luna respectivă.

Ovidiu Iuliu Moldovan

ovidiu iuliu moldovan profil de annie musca

Astăzi, 1 ianuarie 2014, ne amintim de actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (1 ianuarie 1942–12 martie 2008).

eterne reveniri in luna lui ianuar annie muscaO voce memorabilă și un chip nobil și sobru, o ținută impecabilă, discretă și o privire pătrunzătoare. Zeci de roluri pe scenă, erou al marelui și micului ecran în peste 50 de producții semnate de celebri regizori români, dar și artist cu har în spatele microfonului din studiourile Teatrului Radiofonic de pe strada General Berthelot, unde a întruchipat personaje fără de moarte în aproape 60 de piese puse în undă de regizori consacrați: Constantin Moruzan, Dan Puican și Cristian Munteanu, Leonard Popovici sau Constantin Dinischiotu.

A interpretat fără cusur roluri pozitive, de eroi transilvăneni, embleme ale istoriei românilor, dar și roluri negative, de clasici dictatori. A fost, când cehovian, când shakespearian și a recitat ani de-a rândul din Eminescu, Nichita Stănescu și Sorescu, dar și din Goethe, Racine sau Corneille, vocea sa dovedindu-se a fi una dintre cele mai căutate pentru marile spectacole de poezie din România și de dincolo de granițe și de Ocean. Prin vocea lui, poezia a ieșit din ermetismul ei și a ajuns la inima publicului.

Acesta a fost actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, născut la zi mare într-un sat cu nume simbolic, Vișinelu, din Clujul Interbelic, astăzi județul Mureș, unde revenea de câte ori îi oferea răgaz tumultul vieții teatrale bucureștene. Cu dorul tatei, împușcat alături de alți români în 1944 de către trupele horthyste la 15 km de Sărmașul de Câmpie, și cu dragostea mamei care l-a părăsit la maturitate, a trăit Ovidiu cei 66 de ani ai săi până într-o zi de martie doar, a anului 2008.

actorul ovidiu moldovan foto simion buia

Fotografie de Simion Buia

Din biografia sa…

Tatăl său, Iuliu Moldovan, de la care și-a împrumutat al doilea prenume pentru a se distinge în lumea actoricească, dar, mai ales, pentru a păstra vie memoria tatălui, se trăgea din neamurile lui Barițiu și Rațiu, memorandiști celebri preocupați de soarta Transilvaniei, după cum mărturisea în unele interviuri însuși actorul. Mama sa, Marta Moldovan, greco-catolică, a fost învățătoare. Ovidiu a iubit-o enorm și a suferit asemeni unui copil la dispariția ei în anul 1995. După moartea tatălui, Ovidiu, rămânând doar sub ocrotirea mamei, se refugiază alături de ea la Cluj, unde, mai târziu urmează cursurile Liceului de Muzică. Familia își dorea să-l vadă medic, dar fascinanta lume a actoriei s-a dovedit a fi mai puternică. Actorul îl pomenea de fiecare dată pe dramaturgul, poetul și eseistul Radu Stanca, cel care îi devenise rudă prin căsătoria cu verișoara sa, Dorina Ghibu. Amândoi l-au îndrumat către teatru. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Cu fragmente audio și video.

Annie Muscă

Alte detalii: „Remember”, o nouă rubrică în Revista Teatrală Radio

„Ringhişpilul” de Puşa Roth şi Leonard Popovici

Sâmbătă 24 martie 2012, la ora 1.30, la Radio România Cultural, în seria „Mari spectacole, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită ascultați spectacolul Ringhişpilul de Puşa Roth şi Leonard Popovici. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Mitică Popescu, Dorina Lazăr, Valentin Teodosiu, Adriana Trandafir, Alexandru Bindea, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Carmen Stimeriu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din 2002.

Ştiţi ce este ringhişpilul? Vă spun îndată.

Cuvânt cu rezonanţă germană, ringhişpil înseamnă în graiul ardelenesc carusel cu lanţuri, din acelea instalate în bâlciuri şi care fac deliciul „curajoşilor” . „Curajoşii” nu au dureri de cap, nici ameţeli, ei se pot învârti la infinit, inclusiv în lanţuri. Este posibil, uneori, ca personajul însărcinat cu bunul mers al învârtelii să mai uite să-l oprească, ori să se defecteze motorul, ori cine ştie de unde, din senin, să apară elementul neprevăzut… Prin urmare, ringhişpilul, care poate fi o metaforă a vieţii lipsite de orizont, are toate şansele de a conduce la un deznodământ tragicomic. Depinde câţi „curajoşi” se urcă în carusel, cât de bine se instalează ei în lanţuri, cât de norocoşi sunt şi de siguri că nu vor cădea pradă ameţelii, indispoziţiei, că nu vor medita amar la cruda soartă a mersului aerian în cerc, de unde până atunci erau atât de siguri de uriaşa plăcere de a se învârti… Dar câtă metaforă şi ce fel de metaforă se afla în comedia semnată de Puşa Roth şi Leonard Popovici?

Scrisă cu mână sigură, cu virtuozitate stilistică, piesa difuzată în premieră în 17 noiembrie 2002 porneşte de la un fapt real semnalat cândva, prin 1986, într-o comună din Ardeal, într-o primăvară cu alegeri de deputaţi pentru (vă mai amintiţi?) Marea Adunare Naţională.

E mult, e puţin de atunci? Am uitat, suntem pe cale de a uita sumbra rostogolire în cerc din epoca de „măreţe realizări” a Cârmaciului? Cronica vremurilor va estompa grotescul acelor ani, în care orice speranţă părea scufundată în întuneric, în întunericul trăit la propriu? Tăvălite în praful de sub „nevinovatul” ringhişpil, moravurile au murit odată cu regimul de „tristă amintire”?

Se spune, cu o vorba deja comună, ca realitatea întrece ficţiunea. Adică, inventivitatea, fantezia neagră a faptului real depăşesc de multe ori capacitatea noastră imaginativă. Dar în egală măsură este adevărat că ficţiunea este cea care dă coerenţă, certificând astfel întâmplări menite să rămână în categoria efemeră a faptului divers.

Construită ingenios, cu planuri care se succed rapid, într-o foarte bună dinamică radiofonică, Ringhişpilul este o dovadă expresivă a acestor vechi dar mereu actuale adevăruri. Un ziarist plin de responsabilităţi ideologice află că în comuna din Ardeal alegerile nu s-ar fi desfăşurat normal şi cu rezultatul triumfal raportat, acel procent (întotdeauna utopic, inclusiv în epoci totalitare) de aproape sută la sută. Vinovat fusese – cine altul? – diabolicul ringhişpil prin care circarul adusese oraşul, cu toate tentaţiile lui, la sat…

Dar nu e cazul să refac subiectul satirei puse în undă cu măiestrie de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie remarcabilă. Satiră a minciunii, a contrafacerii, a vieţii compuse din clişee de carton, a impenetrabilităţii unui sistem social care nu permitea nici o abatere de la funesta normă, satiră ale cărei personaje groteşti conving prin construcţia tipologică fermă şi prin limbaj, Ringhişpilul este un spectacol de succes al Teatrului Naţional Radiofonic.

Ca întotdeauna în lunga istorie a comicului scenic, râsul are şi puteri vindecătoare.

Costin Tuchilă

«Șambelan la viezuri» de Pușa Roth la Teatrul Național Radiofonic

Joi 9 iunie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă 11 iunie, la ora 13.15, la Radio România Internațional, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați Şambelan la viezuri, scenariu radiofonic de Puşa Roth după Pagini bizare de Urmuz. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Cornel Vulpe, Magda Catone, Eugen Cristea, Ion Haiduc, Alexandru Bindea, Florin Tănase, Candid Stoica, Alexandru Mitea, Sorin Gheorghiu, Rudy Rosenfeld. Muzică originală de George Marcu, interpretată de Patricia Prundea (voce), Miltiade Nenoiu (fagot), Lucian Maxim (percuţie). Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia tehnică: Vasile Manta. Prezintă: Costin Tuchilă şi Valeriu Râpeanu. Piesa a fost difuzată în premieră în 21 martie 1999.

Şambelan la viezuri nu este o dramatizare a prozei lui Urmuz, ci un text care porneşte de la ciudatele personaje şi absurdele întâmplări comice din Pagini bizare. Un captivant exerciţiu de imaginaţie bazat pe „lumea larvară prevăzută cu aripi uriaşe” (Constantin Crişan) a „profetului revoltei literare internaţionale”, cum l-a numit Eugen Ionescu pe „umilul” grefier de la înalta Curte de Casaţie.

Personajele comediei Puşei Roth au identitatea, bizară în context, conferită de Urmuz: Stamate este şef de birou, Bufty, fiul lui Stamate şi al Stamatidei, în vârstă de patru ani, ajunge subşef de birou, Ismaïl este consilier la Primărie, Turnavitu e şeful de cabinet al lui Ismaïl, Emil Gayk – un biet civil ce poartă armă, Cotadi – nobil scăpătat devenit comerciant şi muzicant amator, Dragomir, un om cu inimă bună, este contabilul prăvăliei lui Cotadi, fonfăitul Algazy – comerciant alături de asociatul său, Grummer, un om cu fire închisă. O invenţie ca nume şi o dezvoltare a identităţii din „romanul în patru părţi” Pâlnia şi Stamate este Stamatida, nevasta lui Stamate. Numele a fost creat de Puşa Roth din nevoia de a realiza un paralelism, accentuând astfel absurdul din textul urmuzian. Detaliul din proza lui Urmuz (Stamatida compune madrigale „semnate prin punere de deget”) este ampliflcat. Madrigalul parodic devine omniprezent în Şambelan la viezuri, iar Stamatida dobândeşte o funcţie mult mai importantă prin natura conflictului scenic. Situaţiile comice şi absurde din proza urmuziană sunt combinate în mod ingenios. Piesa începe cu un vacarm general, în care apar vocile tuturor personajelor rostind aleatoriu frazele care le caracterizează, frânturi ale acestui univers recompus în baza prozei bizare a lui Urmuz. Rama spectacolului este celebra fabulă Cronicari. Fiecare personaj recită alternativ câte unul sau două versuri, dovedind în acest fel, o dată în plus, că în retorica suprarealistă elemente complet diferite se pot combina după bunul plac. Eventuala gratuitate a acestui mecanism evocă, de fapt, o lume măruntă în care idealurile sunt simple şi rizibile veleităţi.

Piesa a fost publicată în 2002 şi inclusă în volumul de teatru al autoarei, Roman de Bucureşti (2005). Şambelan la viezuri a fost jucată cu mult succes la Teatrul „Bacovia” din Bacău, în regia lui Constantin Dinischiotu, în stagiunea 1999–2000.

Costin Tuchilă