Poezia săptămânii: „Mona Lisa” de Daniel Ioniță

gioconda mona lisa liber sa spun

Mona Lisapoezia saptamanii rubrica liber sa spun mic

Dă-mi mâna și sufletul tău Mona Lisă
Și hai să fugim din muzee scorțoase
Căci lumea-i afară, în carne și oase
Cu soare, și ploaie, și flori de narcisă. 

De sute de ani agățată-n perete
În van așteptând leonarzi să sosească
Te mângâi când proștii și toți gură-cască
Ticsiți ca orbeții, îți zvârl epitete. 

Privirea ți-e zâmbet sau ură mocnită,
Cum mii de docenți se tot țin să explice,
Dar ce rost au vorbe distinse, mojice…
Când inima ta stă-ntr-un cui răstignită?
 

Te-aștept până-n seară, la crâșma din drum
Ce plină-i de lume în carne și oase
Desprinde-te astăzi din luvre scorțoase,
Și mâine ne-om pierde în zarea de fum.

Daniel Ioniță

Australia

27 februarie 2013

(din vol. Agățat între stele, București, Editura Minerva, 2013)

Daniel Ionita

Daniel Ioniță

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii

Expoziție dedicată invențiilor lui Leonardo da Vinci la Praga

expozitie da vinci inventii praga

eveniment liber sa spunÎn perioada 16 iunie–28 august 2015, în Sala Mare a Palatului Lucerna din Praga (Velký sál, Štěpánská 61) este deschisă expoziția Da Vinci – Inventions ( Leonardo da Vinci – Invenții).

Expoziţia mobilă Da Vinci – Inventions, organizată de Grande Exhibitions şi compania Big Success oferă cea mai completă abordare a operei lui Leonardo da Vinci, în mod interactiv, captivându-i pe vizitatori prin genialitatea mereu actuală a lui  Leonardo, reflectată în  exponatele în mărime naturală, exact cum le-a proiectat creatorul lor. Nu lipsesc nici studiile sale artistice.

palatul lucerna praga

Imagine din expoziție Continuă lectura „Expoziție dedicată invențiilor lui Leonardo da Vinci la Praga”

Memo

Foarfeca

memo de pusa roth istorie foarfece

memo pusa roth istoria foarfeceluiCum a venit luna martie, am început să mă uit la copacii care trebuie tăiaţi, fiindcă acum este momentul pentru a-i curăţa de crengile uscate, dar şi de cele inutile, adică de cele fără rod. Sigur, pentru această operaţiune este nevoie de foarfecă de tuns copacii, aşa cum se foloseşte şi la tăiatul viţei de vie şi la trandafiri etc. Făcând o scurtă trecere în revistă la câte feluri de foarfece se folosesc (medicină, frizerie, coafor, manichiură, pedichiură, croitorie, tinichigerie etc.), am tresărit gândindu-mă la utilitatea acestui instrument sau unealtă. Acum, cine n-are în gospodărie măcar două-trei foarfece? În trusa fiecărei femei există una, două sau chiar mai multe astfel de ustensile, în cutia cu aţe şi ace trebuie să existe o foarfecă, iar cei care au grădină, este obligatoriu să aibă şi foarfecele aferente. În atare condiţii, cum să nu te gândeşti cum, când şi unde a apărut atât de necesară foarfecă? Continuă lectura „Memo”

Filiala Tulcea a ICR organizează „Zilele Francofoniei”

francofonie

Institutul Cultural Român – Filiala Tulcea, Institut Français – Roumanie, Consiliul Județean Tulcea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea și Teatrul „Jean Bart” din Tulcea organizează, în perioada 20–29 martie 2013, „Zilele Francofoniei”.

Primul eveniment, care debutează pe 20 martie, este dedicat filmului francez. Pe parcursul a cinci zile, la Sala Studio a Teatrului „Jean Bart”, vor rula 15 filme puse la dispoziția organizatorilor de Institutul Cultural Francez.

D-amour-et-d-eau-fraiche

Vă prezentăm lista filmelor care vor rula în cadrul acestui eveniment :

• Miercuri, 20 martie

ora 11.00: D’amour et d’eau fraîche, regia: Isabelle Czajka;

ora 17.00: Les Beaux Gosses, regia: Riad Sattouf;

ora 20.00: Mauvais sang, regia: Leos Carax.

• Joi, 21 martie

ora 11.00: Le scaphandre et le papillon, regia: Julian Schnabel;

ora 17.00: Le Nom des gens, regia: Michel Leclerc;

ora 20.00: Les Femmes du 6ème étage, regia: Philippe Le Guay.

les_neiges_du_kilimandjaro

• Vineri, 22 martie

ora 11.00: Amour, regia: Michael Haneke;

ora 17.00: Les Infidelles, regia: Fred Cavayé;

ora 20.00: Les Neiges du Kilimandjaro, regia: Robert Guédiguian.

afis 38_temoins

• Sâmbătă, 23 martie

ora 11.00: Zarafa, animație, regia: Jean-Christophe Lie;

ora 17.00: Asterix și Obelix – în slujba Măriei Sale, regia: Laurent Tirard;

ora 20.00: 38 témoins, regia: Lucas Belvaux.

• Duminică, 24 martie

ora 11.00: Un monstre à Paris, animație, regia: Bibo Bergeron;

ora 17.00: Molière, regia: Laurent Tirard;

ora 20.00: La Vie de Jésus, regia: Bruno Dumont.

Pe 29 martie 2013, publicul va putea vizita expoziția intitulată Dis-moi 10 mots (Spune-mi 10 cuvinte), care va fi vernisată la ora 12.00, la Art Café Casa Avramide. Începând cu ora 13.00, la Teatrul „Jean Bart” este programat spectacolul La langue française sur la scène, spectacol organizat de Inspectoratul Școlar Județean. Programul se va încheia cu workshop-ul L’Atelier Léonard, organizat de dl. Aymeric Jeudy, lector la Facultatea Politehnică, în colaborare cu Jacques Bortuzzo, atașat al Ambasadei Franței pe probleme educative și Pierrette Captal, de asemenea atașat al Ambasadei Franței.

În cadrul Atelierului Leonard, Catedra de franceză a Universității Politehnice București propune un atelier ludic în jurul personalității lui Leonardo da Vinci. Pornind de la benzile desenate Leonard (Seria Le Lobard), copiii vor fi invitați să utilizeze platforma on line și laboratorul virtual al lui Leonardo da Vinci pentru a realiza mici experimente științifice: baloanele magice și descoperirea electricității statice; partea superioară a curcubeului, lumina albă și spectrul optic; balonul gonflabil și formarea gazului carbonic; balonul perforat și descoperirea forțelor și tensiunilor.

Nașterea Domnului în pictură

nasterea domnului nativita pictura universala

Icoane bizantine, Renaștere, Baroc, Clasicism

andrei rubliov nasterea domnului

Andrei Rubliov (c. 1360–1370 – 29 ianuarie 1427 sau 1430), Nașterea Domnului

icoana nasterea domnului scoala novgorod sec XIV

Nașterea Domnului, Școala de la Novgorod, secolul al XIV-lea

giotto nativita capella degli scrovegni padova 1303 1305

Giotto, Nașterea Domnului, Capella degli Scrovegni, Padova, 1303–1305

robert campin 1420 natividad

Robert Campin, Nașterea Domnului, 1420

rogier van der weyden

Rogier van der Weyden, Nașterea Domnului, Middleburg Altar, 1445–1448

piero della francesca 1470 1485

Piero della Francesca, Nașterea Domnului, 1470–1485

leonardo da vinci l adorazione

Leonardo da Vinci, Adorația Magilor, 1481–1482

botticelli nativita 1500

Botticelli, Nașterea Domnului, 1500

Albrecht_Dürer triptic nasterea domnului 1502 1504

Albrecht Dürer, Nașterea Domnului, triptic, Altarul Paumgärtner, 1502–1504

giorgione adoratia magilor 1504

Giorgione, Adorația Magilor, 1504

Lorenzo Lotto Natividad 1523

Lorenzo Lotto, Nașterea Domnului, 1523

correggio nativita c 1529

Correggio, Nașterea Domnului (Noaptea), c. 1529

marten de vos nasterea domnului 1577

Marten de Vos, Nașterea Domnului, 1577

federico barocci nativita 1597

Federico Barocci, Nașterea Domnului, 1597

caravaggio nasterea domnului 1609

Caravaggio, Naşterea Domnului cu Sf. Lorenzo și Francesco d’Assisi, 1609

Guido Reni adoratia magilor 1630 1642

Guido Reni, Adoraţia Magilor, 1630–1642

nicolas poussin nativite 1650

Nicolas Poussin, Naşterea Domnului, 1650

charles le brun 1689

Charles Le Brun, Adoraţia Magilor, 1689

Grupaj realizat de Costin Tuchilă

Calendar: Furtul Giocondei

Expresia „furt de opere de artă” a intrat în vocabularul curent odată cu episodul suficient de enigmatic al furtului tabloului lui Leonardo da Vinci de la Luvru, în 21 august 1911. După un secol, furtul celebrului tablou al lui Leonardo da Vinci, Gioconda, rămâne învăluit în mister. Par neverosimile relativa uşurinţă cu care hoţul a sustras tabloul de la Luvru, cei peste doi ani în care nu s-a ştiut nimic, circumstanţele în care el a fost recuperat, mai exact felul în care enigmaticul personaj a predat tabloul, cel puţin prin comparaţie cu desfăşurarea de astăzi a unor evenimente similare. Practic, de la cartea lui Winfried Löschburg, Răpirea Giocondei (1966), nu s-a mai adăugat nimic acestui episod.

Întâmplarea din anii premergători primului război mondial creează încă perplexitate, fiind un amestec teribil de şiretenie şi prostie, de indiferenţă şi indecizie. Hoţul era un zugrav italian, Vincenzo Perugia, născut la Dumenza, în regiunea Como. În 1913, când a fost recuperat de la el fascinantul tablou, avea 32 de ani. Îşi dăduse o identitate falsă, spunând că se numeşte Leonardi, probabil pentru a sugera apropierea de numele maestrului şi se autointitula pictor decorator. Se mândrea cu unele încercări de pictură. După o şedere la Milano, ajunsese la Paris, împreună cu alţi italieni. Locuia într-o colonie italiană din Rue de l’Hôpital Saint-Louis şi lucra ca zugrav la Luvru. Din ancheta făcută după reţinerea lui, s-a aflat că era un om liniştit, retras, conştiincios. Nimeni nu l-ar fi putut bănui de o asemenea faptă care, oricum, pentru responsabilii Muzeului, părea imposibilă. S-a dovedit însă că, în 1911, când a fost furată Mona Lisa, lucrurile erau departe de a fi puse la punct în privinţa siguranţei exponatelor.

Muzeul Luvru era închis lunea, zi rezervată curăţeniei. Aveau acces doar personalul de serviciu, fotografii cu autorizaţie specială, cercetătorii de artă, restauratorii. Suprafaţa enormă a Muzeului şi a curţilor, peste 200 000 de metri pătraţi, făcea destul de dificil controlul persoanelor care lucrau la curăţenie. Pentru pază, Luvrul avea angajaţi 120 de paznici şi supraveghetori. Noaptea era păzit de gardieni înarmaţi, între posturile lor existând legături telefonice. Ziua însă, din cauza mulţimii de vizitatori, supravegherea se făcea cu dificultate. La acestea se adăugau dispunerea propriu-zisă a saloanelor, lungimea unora dintre ele, numeroasele scări, pivniţe, magazii, încăperile laterale din care se putea ieşi în curte sau direct în stradă. Şi mai ales o anume atmosferă de relaxare care domnea lunea şi de care hoţul Giocondei a profitat din plin.

Luni 21 august 1911, bărbatul nu prea înalt, cu mustaţă neagră, îmbrăcat în halat, a venit la serviciu la ora 7, odată cu ceilalţi muncitori. După un scurt dialog cu câţiva decoratori, a urcat la etajul I, a străbătut Marea Galerie, care are o lungime de 350 de metri, şi a intrat în Sala Pătrată, în care este expusă Gioconda. Sala era goală, personalul de întreţinere aflându-se într-o cameră unde primea instrucţiuni. Cât despre supraveghetori, muzeul fiind închis şi ora atât de matinală, nici nu se punea problema. Aşa încât Perugia nu a avut nici o dificultate în a desprinde tabloul de pe perete, din suporturile de fier forjat pe care era fixat atunci. E drept că, datorită ramei masive, Gioconda cântărea 40 de kilograme, dar cum galeriile erau goale, a avut timp să desfacă rama în bucăţi pe care le-a ascuns sub o scară mică, puţin folosită, din spatele Sălii primitivilor italieni. Acolo se ajungea pe o uşă tapetată. Casa scării avea ieşire direct în curte. Cele trei zăvoare erau uşor de tras. Mai rămânea doar încuietoarea, pe care a încercat să o forţeze cu briceagul. Ţinea tabloul sub halatul alb. Auzind paşi în curte, a avut prezenţă de spirit, cerând cu candoare să i se deschidă uşa. Un tinichigiu s-a executat rapid şi l-a lăsat să treacă văzând că poartă halat alb, ca al paznicilor. Din curtea Sfinxului, hoţul a ajuns rapid la poarta de pe Cheiul Luvrului, larg deschisă în ziua de curăţenie. A profitat de lipsa paznicului de la poartă, care se dusese în curtea învecinată să aducă apă. În stradă, a învelit tabloul în halat şi a dispărut în mulţime.

Dar lanţul de neglijenţe care au făcut posibil, cu atâta uşurinţă, furtul, nu se opreşte aici. Nimeni din personalul de serviciu nu s-a impacientat că Gioconda lipseşte de la locul ei. Au crezut că tabloul a fost luat de vreun editor de artă pentru a fi fotografiat, conform obişnuinţei şi cum nu e bine să-i deranjezi pe şefi, n-au spus nimic. Marţi 22 august, Muzeul s-a deschis ca de obicei. Abia pe la ora 13, au fost descoperite bucăţile de ramă şi s-a dat alarma. Muzeul a fost golit în mare grabă de vizitatori, intrigaţi că sunt scoşi afară fără explicaţii. A fost anunţată Poliţia. Era însă târziu, trecuseră aproape 30 de ore, interval enorm, în avantajul hoţului, într-un furnicar ca Parisul. Aşa că nu s-a mai putut face nimic.

Presa a explodat. Ancheta Poliţiei a demonstrat gravele lacune în supravegherea sălilor muzeului, făcând şi un experiment, o simulare care a dovedit o dată în plus felul în care se poate scoate un tablou din Luvru. Un colaborator puţin cunoscut al Luvrului a fost pus să ia un tablou din cadrul său şi să plece cu el din muzeu. Simularea a reuşit de minune.

Mai mult decât această dovadă clară, în redacţia „Paris Journal” s-a prezentat un parizian care a declarat că, în ultimii ani, a sustras din muzeu mai multe obiecte mici. După semnalarea faptului în ziar, s-a făcut inventarul mai multor colecţii. Din ele lipseau într-adevăr diverse piese.

Marţi 22 august, ziarele pariziene anunţau în ediţii speciale sustragerea tabloului din muzeu. Poliţia nu avea nici o urmă, dată fiind reacţia tardivă a administraţiei muzeului care nu constatase nejustificata lipsă a tabloului decât după multe ore de la producerea furtului. „L’Illustration” instituie un premiu de 10 000 de franci pentru persoana care ar furniza informaţii, 50 000 de franci pentru readucerea tabloului, la care s-ar adăuga 5 000 de franci ca bonus dacă tabloul va fi recuperat până la 1 septembrie. Revista se obliga să nu divulge poliţiei numele hoţului. Oferta era tentantă dar de zece ori mai mică decât suma care va fi cerută de hoţ în negocierile ce au avut loc după mai bine de doi ani. E greu de ştiut cum a fost considerat efectul anunţului. Probabil a produs multă iritare, pentru că redacţia a primit peste 5 000 de scrisori şi a fost vizitată de 100 de persoane care se întreceau în a da amănunte. Nici unul însă real. Toate s-au dovedit, dacă nu neserioase, piste false.

Poliţia arestează mai mulţi suspecţi. Printre cei anchetaţi s-a aflat şi Picasso, nevoit să dea o declaraţie în faţa judecătorului de instrucţie. El primise în urmă cu doi ani două măşti de piatră, sustrase de la Luvru împreună cu câteva statuete de un prieten al lui Apollinaire. Se lăudase cu ele într-un ziar. Pista a fost abandonată, căci tânărul pictor era complet străin de furtul Giocondei. În schimb, după ce i-a fost percheziţionată locuinţa, Guillaume Apollinaire a fost arestat. Multă vreme cei doi au rămas în atenţia poliţiei. Simţindu-se urmăriţi, vroiau să pună obiectele într-un cufăr pe care să-l arunce apoi în Sena. Speriaţi că vor da iarăşi de bănuit, au predat statuetele şi măştile redacţiei „Paris Journal” sub consemnul de a păstra secretul.

În Portugalia sunt semnalaţi doi indivizi care duceau într-un automobil o Giocondă, evident o copie a tabloului lui Leonardo. Cum circulau multe copii ale portretului, alarmele se înmulţesc, ca de altfel şi cacialmalele trimise telegrafic ziarelor, de genul: „Dacă vreţi să recuperaţi Gioconda, luaţi legătura cu noi.” Poliţia nu are nici un indiciu. Comite un lanţ de erori, foloseşte metode de lucru învechite, întârzie nepermis. De pildă, probele prelevate de pe bucăţile de ramă şi de pe geamul de protecţie al tabloului sunt trimise târziu serviciului de identificări. Şi chiar dacă se identifică paternitatea unei amprente, e deja târziu pentru a mai găsi hoţul, care poate fi departe. Oricum el părăsise definitiv locul de muncă de la muzeu odată cu furtul tabloului, ceea ce era deja un indiciu. Sunt anchetaţi 257 de angajaţi ai Luvrului, printre care se află şi directorii. Unul singur, un casier, declară că luni 21 august ar fi văzut pe chei un bărbat care păşea grăbit. Mai dă şi alte detalii care vor dovedi că într-adevăr acest Bouquet, casierul, deţinea informaţii preţioase, coroborate cu cele apărute în presă. Din nou, inutil. Directorul Luvrului, Homolle, e destituit, ca şi şeful paznicilor.

Se avansează presupuneri hilare care ajung până la relaţiile franco-germane legate de problema Marocului. Doi germani care vagabondează sunt arestaţi la Monthieu şi se crede un moment că ei sunt hoţii Giocondei, pe care ar oferi-o Kaizerului în schimbul Marocului. Apar desene umoristice pe această temă, publicaţiile satirice lansează caricaturi, anecdote, la un cabaret parizian se joacă o scenetă care înfăţişează furtul tabloului pentru 100 de franci. De la îngrijorare maximă la derizoriu nu e, iată, decât un pas şi după un timp se aşterne tăcerea.

Unde s-a aflat în această perioadă hoţul, e greu de ştiut. De ce a aşteptat doi ani şi trei luni pentru a da un semn referitor la vinderea tabloului, iarăşi e un mister. El nu pare însă un declasat, dar nici nu se dovedeşte foarte abil în desfăşurarea finală a evenimentelor. De altfel, nu prea avea de ales: ori ar fi stat cu tabloul ascuns, ori ar fi încercat să obţină pe el o sumă considerabilă. În 2 decembrie 1913, negustorul de artă Alfredo Geri din Florenţa organizează o licitaţie la Galleria d’Arte Antica e Moderna, al cărei proprietar este. Cu puţin timp înaintea licitaţiei, primise o scrisoare din Franţa prin care un anume Vincenzo Leonardi îi oferea spre cumpărare Gioconda, spunându-i că e italian şi că dragostea de patrie îl face să restituie Italiei preţioasa capodoperă. Geri nu ia foarte în serios scrisoarea, asemenea glume proaste erau curente. O arată totuşi directorului Galeriilor Uffizi, Giovanni Poggi şi hotărăsc să-i răspundă respectivului, fixând până la urmă o întâlnire la Milano şi nu în Franţa, cum dorea hoţul. Leonardi acceptă dar mută locul şi vine la Florenţa în mare grabă, în 10 decembrie. Se prezintă la biroul lui Geri, spune din nou că vrea să înapoieze Italiei tabloul, fixează preţul la 500 000 de franci. Atât costă gestul său „patriotic”. A doua zi, 11 decembrie, la ora 15, urmează să vină din nou la birou şi să-l ducă pe Geri la locul unde e ascuns tabloul. Negustorul pune o condiţie: va fi însoţit de un expert care să analizeze tabloul. Vincenzo întârzie un sfert de oră, care pare o veşnicie. Geri nu anunţă poliţia. Împreună cu expertul sunt duşi într-un mic hotel, Tripoli-Italia. În camera 20 de la mansardă, pe care o închiriase, Vincenzo le arată tabloul, ascuns în fundul dublu al unui mic cufăr alb. Pleacă toţi trei din hotel cu Gioconda învelită într-o catifea roşie, pentru a o duce la Galeriile Uffizi, unde urma să fie analizată. Portarul hotelului cere să i se arate tabloul, ca nu cumva să fie furat din hotel. Cum nu era, îi lasă să treacă.

Geri fixează o nouă întâlnire pentru ziua următoare, când ar urma să-i aducă banii. Directorul general al Artelor şi Antichităţilor, Corrado Ricci, soseşte de la Roma. Gioconda se află în siguranţă la Galeriile Uffizi. Este anunţată Poliţia care îl arestează în aceeaşi seară pe Vincenzo. Hoţul nu opune nici o rezistenţă. La anchetă povesteşte tot şi insistă, ca şi la procesul care începe în 4 iunie 1914, asupra faptului că Luvrul e plin de picturi furate din Italia şi că gestul său a fost unul eminamente patriotic. Un expert medical îl declară nebun inofensiv, complet iresponsabil. Tribunalul îl condamnă la pedeapsa minimă, 1 an şi 15 zile de închisoare, dar la apel pedeapsa i se reduce la 7 luni, făcute în arest şi astfel Vincenzo Perugia e pus în libertate. Nebun inofensiv, iresponsabil sau nu, naiv sau dimpotrivă – probabil nimic din toate acestea… Vârtejul evenimentelor, atentatul de la Sarajevo şi începutul primului război mondial şterg complet interesul pentru deznodământul unui proces care, altfel, ar fi făcut multă vâlvă.

Costin Tuchilă