Au crescut anii peste noi,
dragostea mea,
ca buruienile fără grădinari,
ruptă de matcă
și împiedicată in atâtea rădăcini
acoperite și ele
de această iubire sufocantă,
ca o permanentă beție,
mi-am amestecat rădăcinile
întinzându-le ca un elastic,
unde numele tău nu mai era
nici în semințe minuscule
prin această zonă pustie.
Nu te mai plâng,
îmi este egal o dragoste pierdută,
nici nu te chem
când umbra ta pe ascuns
mă sărută,
anii, buruienile mele modeste,
mă acoperă treptat
și te pierd zi de zi
până când rămâi încolăcit în mine
ca o minunată poveste…
Letiția Vladislav
Vezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii