UnEnglish English in „Finnegans Wake”, Volume Ten

Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român anunță publicarea volumului Lexicon Volume Ten. UnEnglish English in Finnegans Wake: The Last Two Hundred Pages. Parts Three and Four of Finnegans Wake. From FW page 403 to FW page 628 de C. George Săndulescu (563 pagini).

Publicăm acum volumul al zecelea din Seria de dicționare Finnegans Wake, prin care încercăm, pentru prima oară, să organizăm în mod sistematic rezultatele privind cercetarea limbilor străine în textul lui Joyce. Includem între limbile „străine” în viziunea prozatorului și limba engleză.

Limbajul este pentru Joyce magie – lucru care se vede limpede în felul cum se descrie pe sine în copilărie. Personajul Joyce-copil are priceperea rar întâlnită de a se mira de puterea Cuvântului. Mai târziu, adolescentul Joyce citea dicționare pe nerăsuflate. Scriitorul Joyce a ajuns astfel la credința că nimic nu e mai presus de limbaj – prin acesta înțelegând toate limbile pământului.

Dintre limbile lumii, singura deschisă către toate este engleza. Emil Cioran adaugă la această afirmație că și româna este aproape la fel de deschisă. Volumul al zecelea al seriei de Lexicoane, la fel ca și volumul anterior, al nouălea, se ocupă de marea flexibilitate ortografică a limbii engleze, care a dus la statutul ei actual de limbă a lumii întregi. O limbă deschisă și tolerantă.

Suntem de părere că Finnegans Wake este o carte intraductibilă tocmai din cauză că cele 40 de limbi sunt adevărații ei eroi. Cuvintele au putere magică, la fel ca povestirile Vrăjitorul din Oz, Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, Scufița Roșie. Acest fenomen este numit de Joyce „epifanie”. Scriitorul este astfel Vrăjitorul Limbajului pentru toată Europa: nu doar Dublin, Trieste, Zürich ori Paris. Ori, mai de actualitate în ultima vreme, Copenhaga.

De fapt, ceea ce încercăm să facem este să vă călăuzim pașii către un univers al copilăriei, care, însă, trebuie tratat cu seriozitate.

Să nu uităm că Finnegans Wake este o carte plină de haz. Dacă citiți atent, veți cădea pradă râsului… mai ales atunci când descoperiți cum se îmbină limbile străine între ele!

Acum, că autorul a ieșit de sub legea copyrightului, ne propunem, prin publicarea pe Internet, să-l aducem pe Joyce pe masa cititorilor din lumea întreagă. Numai așa putem spulbera prejudecata că este un autor complicat!

Lexiconul al zecelea, UnEnglish English in Finnegans Wake. The Last Two Hundred Pages. Parts Three and Four of Finnegans Wake de C. George Sandulescu, este continuarea volumului al nouălea. El acoperă ultimele două sute de pagini din cartea lui Joyce, de la pagina 403 la pagina 628. Cartea se lansează oficial la data de 7 iulie 2012, dar ea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/sandulescu-unenglish-fw-volume-four.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidia.vianu@g.unibuc.ro

Lidia Vianu

A Lexicon of UnEnglish English in „Finnegans Wake”

Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român, anunță publicarea volumului A Lexicon of UnEnglish English in Finnegans Wake de C. George Sandulescu.

Seria de dicționare Finnegans Wake publicată de noi reprezintă prima încercare sistematică de a organiza rezultatele privind cercetarea limbilor străine în textul lui Joyce. Includem între limbile „străine” în viziunea prozatorului și limba engleză.

Limbajul este pentru Joyce magie – lucru care se vede limpede în felul cum se descrie pe sine în copilărie. Personajul Joyce-copil are priceperea rar întâlnită de a se mira de puterea Cuvântului. Mai târziu, adolescentul Joyce citea dicționare pe nerăsuflate. Scriitorul Joyce a ajuns astfel la credința că nimic nu e mai presus de limbaj – prin acesta înțelegând toate limbile pământului.

Dintre limbile lumii, singura deschisă către toate este engleza. Emil Cioran adaugă la această afirmație că și româna este aproape la fel de deschisă. Al șaptelea volum al seriei de Lexicoane se ocupă de marea flexibilitate ortografică a limbii engleze, care a dus la statutul ei actual de limbă a lumii întregi. O limbă deschisă și tolerantă.

Suntem de părere că Finnegans Wake este o carte intraductibilă tocmai din cauză că cele 40 de limbi sunt adevărații ei eroi. Cuvintele au putere magică, la fel ca povestirile Vrăjitorul din Oz, Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, Scufița Roșie. Acest fenomen este numit de Joyce „epifanie”. Scriitorul este astfel Vrăjitorul Limbajului pentru toată Europa: nu doar Dublin, Trieste, Zürich ori Paris. Ori, mai de actualitate în ultima vreme, „Copenhaga”.

De fapt, ceea ce încercăm să facem este să vă călăuzim pașii către un univers al copilăriei care, însă, trebuie tratat cu seriozitate.

Cartea este dedicată, cu mulțumirile noastre, lui Clive Hart, singurul care a îndrăznit să alcătuiască o FW Concordance cu mult înainte de folosirea generalizată a computerului. Și tot el a fost multă vreme reprezentantul legal al moștenirii literare Joyce.

Să nu uităm că Finnegans Wake este o carte plină de haz. Dacă citiți atent, veți cădea pradă râsului… mai ales atunci când descoperiți cum se îmbină limbile străine între ele!

Volumul A Lexicon of UnEnglish English in Finnegans Wake de C. George Sandulescu se lansează oficial la data de 27 aprilie 2012, dar el poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet:  http://editura.mttlc.ro/sandulescu-unenglish-fw-volume-one.html.

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul http://www.editura.mttlc.ro/. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidia.vianu@g.unibuc.ro.

Lidia Vianu

A Lexicon of „Small” Languages in Finnegans Wake, la Editura pentru Literatură Contemporană

Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român anunță publicarea volumului A Lexicon of „Small” Languages in Finnegans Wake, redactat de C. George Săndulescu.

Acest volum este o premieră. Pentru prima oară în istoria studiilor joyceene, el adună la un loc limbile folosite de James Joyce în Finnegans Wake, într-o încercare de a le descifra rostul.

Seria de Lexicoane pe care o publicăm completează noțiunea de intuiție lingvistică a lui N. Chomsky cu o idee nouă: ideea că este vorba, în cazul lui Joyce, de un Dicționar mental poliglot și simultan.

Am publicat până acum Lexicoane care se ocupau de locul limbilor română și germană și al limbilor scandinave în Finnegans Wake. Ne îndreptăm acum atenția către mai bine de douăzeci de limbi, de la franceză la numeroasele limbi slave, toate adunate într-un singur volum. Introducerea la acest volum sugerează cum anume se poate citi o carte scrisă în mai multe limbi deodată. Din acest punct de vedere, Finnegans Wake se apropie de intenția colajelor lui Tristan Tzara. Pe de altă parte, obsesiile literare ale lui Joyce au în ele ceva foarte asemănător cu cele câteva imagini care l-au obsedat pe Brâncuși. Lexicoanele Joyce pe care le publicăm, inclusiv acest Lexicon al limbilor „mici”, aduc studiilor literare o precizie necesară, mai ales atunci când ele se ocupă de texte de maximă dificultate. Pledăm, de asemenea, pentru cercetarea consecințelor retorice ale folosirii simultane a atâtor limbi.

Acest al cincilea volum devine astfel punctul central al seriei. Tocmai de aceea îl dedicăm nepotului lui James Joyce, Stephen, care a împlinit 80 de ani la jumătatea lunii februarie a acestui an. Se știe cât de mult ținea James Joyce la familia lui. Dovadă stau cele două scurte povestiri scrise special pentru nepotul său. Seria noastră de Lexicoane continuă: vor urma limbile romanice și în final chiar limba engleză.

Toată seria de Lexicoane Joyce a fost recenzată de ziaristul și anglistul Sorin Ivan în ziarul „Tribuna Învățământului”, unde prezintă Contemporary Literature Press. Articolul a fost preluat de site-uri culturale, printre care și Liber să spun opera-inedita-de-james-joyce-publicata-de-o-editura-irlandeza. Interesul pentru opera lui James Joyce s-a reaprins în România.

Volumul A Lexicon of „Small” Languages in Finnegans Wake, redactat de C. George Săndulescu s-a lansat oficial miercuri, 7 martie 2012 și poate fi consultat și descărcat la adresa de internet:  http://editura.mttlc.ro/sandulescu-small-languages-fw.html.

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidiavianu@yahoo.com.

Lidia Vianu