Mediere în școala ta

Proiectul medierea la tine in scoala

Proiectul „Mediere în școala ta” îşi propune implicarea elevilor din învăţământul preuniversitar în activităţi de soluţionare a conflictelor, pe de o parte prin dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor de comunicare şi, pe de altă parte, prin conştientizarea importanţei prevenirii apariţiei conflictelor în cadrul instituţiei de învăţământ, restabilind astfel relațiile dintre elev, părinte, profesor sau unitate de învățământ.

Elevii claselor a IX-a, a X-a și a XI-a din Colegiul Național „Spiru Haret” în colaborare cu Asociația Mediatorilor din București, au participat în premieră la prima etapă a proiectului, sesiunea de informare cu privire la mediere, în cadrul activităţilor extra-curriculare din Săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun”. În cadrul acestei etape, elevii participanți au fost informați despre avantajele și dezavantajele medierii, conținutul, scopul, obiectivele și oportunitățile proiectului în sine și despre criteriile de evaluare ale procesului de selecție.

colegiul-national-spiru-haret

Colegiul Național „Spiru Haret” București

A doua etapă implică selectarea unui grup de elevi care, în urma efectuării unui training, vor dobândi abilități în comunicare și în managementul conflictului școlar. Tinerii au fost evaluați în urma depunerii unui CV, completării unui chestionar și, nu în ultimul rând, după acordarea unui interviu în data de 12 iunie 2014. În urma evaluării se va selecta un procent de 25% din numărul elevilor participanți. A treia etapă constă în efectuarea trainingului și implementarea proiectului propriu-zis prin înființarea Centrului de Soluționare a Conflictelor în cadrul Colegiului Național „Spiru Haret” și începerea activității de mediere. De asemenea, absolvenții trainingului vor primi un atestat care le va confirma calitatea de Specialişti în Managementul Conflictului Scolar – SMCS.

În concluzie, proiectul ajută la integrarea profesiei de mediator în lista opţiunilor de formare profesională a elevilor și la deschiderea faţă de profesia de mediator, efectuare de voluntariat, promovarea şi dezvoltarea culturii dialogului, dobândirea de experienţă practică în domeniul managementului conflictului şcolar. Parteneri, în cadrul acestui proiect, pe lângă Colegiul Național „Spiru Haret” și Asociația Mediatorilor din București, sunt și Fundația „Centrul de Excelență în Mediere și Educație «Lumina»” – Constanța, Liceul „Mircea cel Batrân” Constanța, Colegiul Național Iași, Colegiul „Costache Negruzzi” Iași, Liceul Pedagogic Buzău, Asociația Centrul de Mediere – Buzău și Centrul Regional al Mediatorilor Autorizați din Moldova.

Iulia Zorzoliu