Radio România 85 (4)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1944–1948

1944

22 aprilie: Începe evacuarea Societăţii Române de Radiodifuziune în zona Predeal, Timiş, Braşov, Bod, după aprobarea prealabilă a Marelui Stat Major, conform planului stabilit de Consiliul de Administraţie. În condiții de război, deși evacuarea și dispersarea componentelor Societății de Radiodifuziune s-a produs începând cu această dată, difuzarea programelor a fost asigurată fără întrerupere, chiar și în momentele grele din august 1944.

23 mai: Postul Radio Moldova, evacuat la Rotbav, începe să emită.

10 iulie: Emisiuni de probă ale postului de 10 KW de la Tâncăbeşti, construit de inginerii Anton Necşulea, Ilie Echim şi A. Niculescu.

7 august: Jurnalul în limba turcă este suprimat pentru faptul că Legaţia Turcă nu prezenta anticipat materialul pentru viză.

regele mihai

Regele Mihai I. Fotografie din 1946

23 august: Vasile Ionescu, director general al Radioului, împreună cu ing. Alexandru Lohan, înregistrează pe disc la Palatul regal Proclamaţia către ţară a Regelui Mihai I, difuzată pe post în aceeaşi seară la ora 22.25. Crainicul de serviciu care a anunțat că regele se va adresa națiunii a fost Mihai Zirra, viitorul mare regizor al Teatrului radiofonic, care a rostit de mai multe ori de la microfon: „Peste puţin timp vom da un comunicat important pentru ţară.”

„Când s-a transmis acest discurs al Regelui – spune istoricul Ion Scurtu – a fost o explozie de entuziasm. În primul rând, a fost reacţia Armatei. Regele era comandantul Armatei, conform Constituţiei. Armata a trecut de partea forţelor democratice. A fost, apoi, explozia de entuziasm a populaţiei, care a ieşit în Piaţa Palatului pentru a-l aclama pe rege. Asta s-a întâmplat timp de câteva ore, trecând graniţa zilei de 23 spre 24 august, pentru că în dimineaţa zilei de 24, pe la ora 5.30, deja au început bombardamentele germane şi s-a distrus inclusiv partea din Palatul Regal unde a fost arestat mareşalul Antonescu. Regele însă plecase noaptea din Bucureşti, la Poiana Gorj.”

Clădirea Radioului a fost bombardată începând din dimineața zilei de 24 august și emisia s-a întrerupt. 16 lucrători ai Radioului au murit în clădirea din str. G-ral Berthelot.

prima cladire radioului

Primă clădire a Radio România, din str. G-ral Berhelot, distrusă la bombardamentul din 24 august 1944

Relatarea dramatică a evenimentelor, păstrată în Fonotecă, a fost făcută de Vasile Ionescu, directorul din acea perioadă al Radiodifuziunii române:

„La Bucureşti, cu fostul Radio Bucureşti atacat şi ocupat de trupele germane la ora 11.00 şi cu sediul Radiodifuziunii şi studiourile distruse prin ultimul bombardament aerian de la ora 16.20, am plecat, cu toate că aviaţia germană bombarda încă Capitala, la comandantul militar al capitalei, să informez şi să cer sprijin pentru stingerea incendiului ce se declanșase după bombardare. Nu am putut obţine sprijinul solicitat, pentru că pompierii erau evacuaţi în comunele suburbane şi blocaţi de trupe inamice care asediau Bucureştiului. A trebuit să informez guvernul de noua situaţie creată prin scoaterea din funcţiune a studiourilor şi Radio Bucureşti şi găsind pe primul-ministru, generalul adjutant Constantin Sănătescu, în adăpostul Băncii Naţionale, adăpost care prezenta singurul garanţia de a rezista chiar şi la o bombă de 2.000 de kg, i-am raportat starea de fapt şi am propus că pentru continuarea misiunii începute este necesar să trec munţii Carpaţi şi acolo să duc mai departe opera de informare şi orientare a opiniei publice româneşti şi străine asupra actului de la 23 august ’44, prin posturile Radio România Bod, Dacia România, Bucegi şi Piatra. Primul ministru, felicitându-mă pentru acţiunea întreprinsă şi reuşită până atunci, servind cauzei naţionale, mi-a aprobat «planul temerar» – expresia sa – şi în acest scop, înapoindu-mă la fostul sediu al Societăţii de Radiodifuziune, care acum nu mai era decât o mare movilă de moloz fumegând, am luat măsurile pentru continuarea lucrărilor de scoatere a răniţilor şi morţilor de sub dărâmături şi transportarea răniţilor la spitale, de stingere a incendiului ce începuse să ia proporţii, întrucât explozia bombelor a aprins şi rezervorul de combustibil al societăţii, de a întreprinde anumite măsuri gospodăreşti şi de a ţine legătura cu autorităţile. Utilizând una din maşinile disponibile ale instituţiei, care fusese distrusă complet de bombardament, am plecat în seara de 24 august 1944, ora 19.30–20.00, spre zona de dispersare a Radiodifuziunii, aflată pe Valea Timişului şi în împrejurimile Braşovului, utilizând via Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Făgăraş – Braşov, nefiind accesibilă calea cea mai directă şi apropiată de Valea Prahovei.”

În aceeași zi de 24 august, locaţiile posturilor Societății Române de Radiodifuziune au fost atacate concomitent de armatele germane: postul de la Bod a fost asediat timp de 7 ore de un detaşament de 120 de persoane, în timp ce postul de la Băneasa a fost cucerit de germani și avea să fie eliberat abia pe 29 august.

La puțin timp după întreruperea din dimineața zilei de 24 august, Radio România și-a reluat transmisia din studiourile de ajutor din zona Bod – Braşov până la 28 august, când un atac de 20 de avioane, care au aruncat 70 de tone de bombe, a scos din funcţiune postul Radio România. Emisiunea a continuat prin punerea în funcţiune a posturilor pe unde scurte Bucegi (Sinaia – vila generalului Gh. Rasoviceanu), Carpaţi (Palatul Regal Peleş) şi Piatra (în spatele vilei lui Antonescu de la Predeal).

Emisiunile erau lucrate şi transmise dintr-un studio improvizat aflat într-un local din Str. G-ral Berthelot, nr. 71. Cele trei posturi pe unde scurte vor funcţiona până în data de 31 august.

Până la construirea noului sediu, dat în folosinţă parţial în 1947, Radio România îşi va continua activitatea din studiourile improvizate la etajul al II-lea al Liceului Sfântul Sava, aflat pe str. G-ral Berthelot, din imobilul din strada General Berthelot 41, devenit în anii comunismului sediul Editurii Cartea Românească și din apartamentul cu 6 camere din str. Ştirbei Vodă nr. 108.

liceul sf sava bucuresti

Liceul Sf. Sava din București

31 august: Radio Bucureşti I şi II sunt repuse în funcţiune.

17 septembrie: Decret-lege de epurare a Administraţiei Publice de „elementele fasciste”.

22 septembrie: Societatea Română de Radiodifuziune este trecută în subordinea Comisiei Militare Aliate (sovietice).

12 octombrie: Se constituie noul Consiliu de Administraţie al cărui preşedinte era Nicolae Bănescu, având în componenţă reprezentanţi ai partidelor din Blocul Naţional Democratic, în urma adoptării Decretului-lege nr. 1979/11 octombrie 1944.

1 decembrie: Emil Petraşcu devine director general până în 22 februarie 1945.

11 decembrie: Consiliul de Administraţie ia decizia privind punerea în practică a următoarelor măsuri: evacuarea discurilor (numai strictul necesar să rămână), evacuarea arhivei (contabile, tehnice, de conferinţe şi manuscrise).

 Numărul de abonați la 31 decembrie 1944 scade la 96.759.

Evenimentele politice care se succed cu repeziciune la finele războiului afectează structurile și activitatea instituției. Se fac schimbări politice majore. Noul Regulament de organizare și funcționare al Societății Române de Radiodifuziune menționează existența unei subdirecții generale de programe, cu o direcție politică, una culturală și alta muzicală. Deosebirea față de Regulamentul anterior este politizarea acestuia. Coordonata politică devine determinantă pentru toate emisiunile.

Perioada imediat următoare războiului a fost însă prielnică activitățiii muzicale a Radiodifuziunii: în 1945, la imboldul maestrului Dumitru D. Botez, dirijorul Ion Vanica înfiinţează Corul de Copii Radio; trei ani mai târziu ia fiinţă Orchestra de Estradă Radio, iar în 1949 apare Orchestra Populară Radio.

1945

1 martie: Ing. Emil Geles este numit director general al Societăţii de Radiodifuziune.

19 martie: Gh. D. Mugur adresează un memoriu Direcţiunii Societăţii Române de Radiodifuziune în care argumenta necesitatea creării unui Muzeu al Radioului.

29 martie: Decretul-lege 277/962 pentru abrogarea şi modificarea unor articole din „Legea pentru organizarea şi funcţionarea Radiodifuziunii”, decret care consfinţea preluarea puterii în SRR de către comunişti.

radio romania 8530 martie: Se întruneşte Noul Consiliu de Administraţie sub conducerea lui Petre Constantinescu-Iaşi.

Decretul-lege 217 privitor la purificarea administraţiei publice.

31 martie: Prin Ordinul de serviciu nr. 44, Matei Socor este delegat ca Subdirector General al Programelor. În acelaşi timp erau schimbaţi Gh. D. Mugur, Ilie Echim, Alexandru Lohan.

2–15 aprilie: Preşedintele Consiliului de Administraţie este Mihail Cruceanu.

15 aprilie: Prof. dr. C. I. Parhon ocupă funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.

 17 aprilie: Adresă a Ministerului Justiţiei, Tribunalul Special, Acuzator Public, cab. IX către conducerea SRR prin care se solicitau date despre Gh. Ciolac (acesta a fost membru în Consiliul de Administraţie şi Administrator delegat).

28 aprilie: Tribunalul Poporului, cab. I solicită SRR textele conferinţelor radio rostite de următorii: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, George Leon, Constantin Petroviceanu, dr. Constantin Dănulescu, Mihail Sturza, Vasile Iasinschi, N. Mareş, lt. col. Dragomir, Ioan Protopopescu, Mircea Cancicov, g-ral Dumitru Popescu, g-ral Dobre, g-ral Constantin Pantazi, g-ral Jienescu, prof. Jienescu, prof. Ion Petrovici, Petre Nemoianu, V. Dimitriuc, Al. Constant, Horia Cosmovici, N. Petra, Aurelian Pană, g-ral Iacobici, g-ral Radu Rosetti, g-ral Stoenescu, g-ral Potopeanu, g-ral I. Sichitiu, dr. Petre Tomescu, Constantin Stoicescu, Ion Marinescu, ing. Busila, prof. Fintescu, Atta Constantinescu, Henric Oteteleşanu, g-ral V. Iliescu, g-ral Zweidenek, Titus Dragoş, prof. Marcu, Ovid Vlădescu, arh. I. D. Enescu.

13 iunie: Decizia Comitetului de Direcţie privind epurarea personalului Societăţii.

26 iunie: Adresă de la Ministerul Justiţiei, Tribunalul Public, Acuzator Public, cab. IX, către conducerea SRR prin care se solicită o informare asupra persoanelor care ţineau conferinţe la emisiunea „Ora ostaşului” (cf. Arhiva SRR 109/1945).

1 noiembrie: Ia fiinţă Corul de Copii Radio sub conducerea lui Ion Vanica.

Theodor_RogalskiÎn stagiunea 1945–1946, dirijorul Theodor Rogalski este marginalizat. Concert-maestrului Dumitru Theodoru i se interzice să apară ca solist, amândoi fiind victime ale procesului de epurație care începuse.

Stagiunea 1945–1946 a Orchestrei Radio este dominată de George Enescu, în ipostază de dirijor și solist. Se remarcă în mod special tânărul dirijor Constantin Silvestri.

Foarte afectată de distrugerea studiourilor la bombardamentul din 24 august 1944 și mutarea la Sf. Sava este emisiunea de teatru radiofonic. Practic, totul trebuia luat de la capăt. Pe lângă faptul că studioul de la Sf. Sava era improvizat şi zgomotul din recreaţii era captat de microfoane, culisa sonoră, la îmbunătăţirea căreia se lucrase ani la rând, era acum precară. Dificultăţile transmisiilor din studiourile de la Liceul Sf. Sava erau legate așadar în primul rând de condiţiile de izolare fonică. Angajat în Radio la 1 septembrie 1938, mai întâi ca regizor „de interior” dar asigurând uneori și servicul de crainic, devenit apoi regizor artistic, Mihai Zirra îşi amintea această perioadă de transmisii în direct, apoi de înregistrări pe bandă de magnetofon, introdusă în 1948, dar folosită sporadic până în 1952 (între anii 1948–1951 se difuzau atât piese în direct cât şi înregistrate): „Într-o clasă a liceului se amenajase studioul pentru orchestra simfonică, într-alta un studio pentru solişti şi orchestre mici, iar în alta se improvizase un studio pentru emisiunile de teatru. Fireşte, oricât de amănunţit se studiase izolarea de exterior, în timpul cursurilor liceului, la fiecare oră, când elevii ieşeau în curte pentru recreaţie, lucrul în studiouri trebuia oprit. Larma celor 700–800 de elevi era captată de microfoane şi nimic nu se putea lucra. De la o vreme, când s-au adus magnetofoanele, era şi mai complicat. Zgomotul se înregistra o dată cu celelalte sonorizări, iar mihai zirrareplicile apăreau pe un fundal nepotrivit. Fireşte, la ora când se ştia că începe recreaţia, trebuia luată o pauză în lucru. Ştiam că avem la dispoziţie 50 de minute şi atât, după care urma întreruperea de 10 minute. Uneori însă gălăgia începea pe neprevăzute. Un profesor care lipsea – să zicem – ocaziona ieşirea în curte a elevilor şi larma ne surprindea în timpul înregistrărilor. E lesne de închipuit că banda trebuia reluată, un lucru de ajuns de dificil, cu atât mai mult cu cât studioul era la Sava, iar magnetofoanele erau în clădirea cea nouă care se înfiripase parţial şi inginerul, care supraveghea înregistrarea, oprea imediat ce se auzeau sonorizări nedorite. Când scenariul se întâmpla să pretindă o linişte totală în afară de replici, mai aveam şi surprize să captăm rumoare de copii din chiar timpul orelor. Aceeaşi întârziere sau lipsă a vreunui profesor în clasa care se găsea exact sub studioul nostru, ne oferea prilejul unei pauze prelungite. Se purtau tratative cu elevii, cu dirigintele, cu supraveghetorii dar erau de prisos. Liniştea era anevoie de obţinut.Pe de altă parte, timpul în care puteam dispune de orele libere ale actorilor era limitat, oamenii având fiecare rostul lui în alte repetiţii la teatre.Din acest succint instantaneu al lucrului în studiourile de la Sava se poate înţelege, cred, cât era de anevoioasă munca cu microfoanele şi cu înregistrările în asemenea condiţii.” (Atunci… şi acum, în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972).

În 8 ianuarie 1945 se transmite totuși Călătoria domnului Perrichon de Eugène Labiche, de ziua Unirii Cuza Vodă de Mihail Davidoglu, câteva zile mai târziu, în 5 februarie, O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, „dificilă montare pentru «culisa sonoră» încă nepusă la punct” (Victor Crăciun, Momente din evoluţia Teatrului radiofonic în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972). Notabile mai sunt, din acelaşi an 1945, o dramatizare după Baltagul de Mihail Sadoveanu şi Gringoire de Théodore de Banville.

Propaganda noului regim îşi pune amprenta asupra repertoriului din anii următori, când se difuzează scenarii care ilustrează „noua literatură”, multe de autori sovietici. Nu se cunosc însă suficiente amănunte referitoare la repertoriile anilor 1946, 1947, 1948. Se discută aprins despre „cultura destinată marii mase de auditori” ş.a.m.d.

1946

yehudi_menuhin

Yehudi Menuhin

20 mai: concertul din această dată este considerat punctul culminant al colaborării lui George Enescu cu Orchestra Radio. George Enescu a apărut ca dirijor, solist fiind violonistul Yehudi Menuhin, elevul maestrului, în Concertul în mi major de Bach, Concertul în la minor de Dvorak și Rapsodia „Tzigane” de Ravel. Programul a mai cuprins Uvertura operei „Ifigenia în Aulida” de Gluck. 

28 octombrie: Se inaugurează clădirea Radiodifuziunii din str. General Berthelot nr. 60, construită dupa planurile aprobate în timpul administraţiei lui Vasile Ionescu. Radioul se mută – însă doar anumite redacții – din studiourile improvizate în 1944 la Liceul Sf. Sava și în celelalte clădiri învecinate.

1947

Decembrie: apare Revista „Secolul Radiofoniei”

30 decembrie: Mihail Cruceanu ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie până la 11 iunie 1948.

1948

23 mai: Se schimbă denumirea instituţiei în Comitetul pentru Radioficare şi Radiodifuziune.

8 iunie: Decretul 62 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Artelor şi Informaţiilor prin care S.R.R., Oficiul Naţional de Turism şi Oficiul Naţional Cinematografic trec în subordinea acestuia.

11 iunie: Legea nr. 119 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, de asigurări, miniere şi de transporturi care la punctul 76 prevede naţionalizarea Societăţii Române de Radiodifuziune. Prin această lege Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune e dizolvat şi Societatea devine Societatea Română de Radiodifuziune Naţională, denumire pe care o păstrează până în 20 mai 1949, dată la care intră în vigoare Decretul nr. 216 prin care se organiza Radioficarea şi Radiodifuziunea în R.P.R

Matei Socor era numit director al Societăţii Române de Radiodifuziune în conformitate cu art. 4 din Decretul 62/1948 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Artelor şi Informaţiilor şi art. 1 şi 8 din Legea 119 pentru naţionalizarea întreprinderilor.

Pe 11 iunie 1948 se produce naționalizarea Societății Române de Radiodifuziune.

8 noiembrie: Ia fiinţă Orchestra de Estradă Radio.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 5, anii 1949 –1953, click aici

Calendar: «Hagi-Tudose», cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic pe bandă magnetică, păstrat în Fonoteca de Aur

În 25 martie 1951 Teatrul radiofonic difuza comedia Hagi-Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea, cu Nicolae Bălţăţeanu în rolul titular, în regia lui Ion Şahighian. Din fericire, această înregistrare pe bandă s-a păstrat, Hagi-Tudose fiind astăzi cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic înregistrat pe bandă, care se păstrează în Fonoteca de Aur a Radioului.

Spun „din fericire”, pentru că, se ştie, începând din 1948 Radio România deţinea aparatura necesară şi începuse, sporadic, să facă înregistrări pe bandă de magnetofon. Evident, spectacolele de teatru, difuzate până atunci în direct, aveau prioritate, din august 1949 cele mai multe piese fiind înregistrate. Din păcate, aceste înregistrări nu ne-au parvenit. În deceniile al patrulea şi al cincilea, unele spectacole se înregistrau pe discuri, în acelaşi timp cu transmiterea lor în direct, fapt uzual şi pentru alte emisiuni, mai ales culturale (conferinţe, interviuri etc.), pe care şefii programelor le considerau importante.

Înregistrarea difuzată în 25 martie 1951, care este bine conservată, reprezintă varianta radiofonică a spectacolului de la Teatrul Naţional din Bucureşti, a cărui premieră avusese loc în 3 noiembrie 1950. Se contiuna astfel, în alt mod, practica mai veche de preluare în transmisie directă a unor spectacole de pe scenele teatrelor bucureştene. Înainte de a vorbi despre Hagi-Tudose, ar fi, cred, interesant să schiţez câteva dintre direcţiile repertoriale ale perioadei de după război, când Radioul transmitea de la Liceul Sf. Sava, perioadă încă destul de neclară.

În ultima parte a anului 1944, se organizează studiourile şi emisiunea de teatru radiofonic este amânată pentru primele luni ale lui 1945. După bombardarea clădirii din str. G-ral Berthelot, în 24 august 1944, practic totul trebuia luat de la capăt. Pe lângă faptul că studioul de la Sf. Sava era improvizat şi zgomotul din recreaţii era captat de microfoane, culisa sonoră, la îmbunătăţirea căreia se lucrase ani la rând, era acum precară. În 8 ianuarie 1945 se transmite Călătoria domnului Perrichon de Eugène Labiche, de ziua Unirii, Cuza Vodă de Mihail Davidoglu, câteva zile mai târziu, în 5 februarie, O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, „dificilă montare pentru «culisa sonoră» încă nepusă la punct” (Victor Crăciun, Momente din evoluţia Teatrului radiofonic în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972). Notabile mai sunt, din acelaşi an 1945, o dramatizare după Baltagul de Mihail Sadoveanu şi Gringoire de Théodore de Banville.

Propaganda noului regim îşi pune amprenta asupra repertoriului din anii următori, când se difuzează scenarii care ilustrează „noua literatură”, multe de autori sovietici. Nu se cunosc însă suficiente amănunte referitoare la repertoriile anilor 1946, 1947, 1948. Se discută aprins despre „cultura destinată marii mase de auditori” ş.a.m.d.

În 1948 se transmit în direct spectacole ale Teatrului Naţional din Sala Sf. Sava iar scenariile montate în studio sunt semnate de Maria Banuş, Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, Grigore Băjenaru. Ştim că teatrul radiofonic era programat marţea la ora 21, dar nu au rămas decât informaţii parţiale referitoare la repertoriul acestui an. Mai multe date există despre programul din 1949, când „au fost difuzate 48 de spectacole teatrale şi câteva montaje radiofonice dedicate zilelor de 23 August şi 30 Decembrie” (Victor Crăciun, lucr. cit.). Teatrul era transmis săptămânal: spectacole în direct din sălile de teatru din Capitală şi chiar din provincie, alternativ cu montări în studio. Această practică avea să fie curentă şi în prima parte a anului următor, 1950.

Din 1949 reţin atenţia transmisiile unor spectacole ale Teatrului Naţional din Bucureşti, printre care Othello de Shakespeare şi Bălcescu de Camil Petrescu (9 mai), de la Teatrul Municipal din Bucureşti (Cumpăna de Lucia Demetrius în 11 aprilie şi Câinele grădinarului de Lope de Vega în 23 mai), de la Teatrul Comedia (O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale în 26 septembrie). Dintre piesele montate în studio: Inspectorul de poliţie de J. Priestley (regia: Mony Ghelerter, 11 ianuarie), Momente din viaţa lui Beethoven de G. V. Dumitrescu (25 martie), Puşkin de Ben Corlaciu şi G. V. Dumitrescu (6 iunie), Livada cu vişini de A. P. Cehov (11 iulie), Egmont de Goethe (19 septembrie). Notabilă trebuie să fi fost montarea piesei Fântâna turmelor de Lope de Vega, transmisă din studio în 31 iulie 1950.

Toate transmisiile în direct din sălile teatrelor erau înregistrate pe bandă de magnetofon, dar nici aceste benzi nu s-au păstrat. În a doua parte a anului 1950, conducătorii programelor încep să renunţe la transmisiile din sălile teatrelor, principalul motiv fiind condiţiile tehnice deficitare. Microfoanele captau inegal vocile actorilor (pe vremea aceea nu existau lavaliere), evident se auzeau şi zgomotele din sală. Apoi, se realiza practic un hibrid: o voce intervenea pentru a explica ascultătorului ceea ce se petrecea pe scenă, traducând imaginea scenică într-un comentariu de multe ori banal.

Montarea lui Hagi-Tudose în studio, în adaptarea radiofonică a lui Traian Stoica, nu renunţă, desigur, la povestitor şi la crainic, care intervin pentru a da sumare detalii considerate necesare ascultătorului. (Procedeul va fi de altfel folosit multă vreme, marcând o „vârstă” stilistică a teatrului la microfon). Dar jocul actorilor nu e deloc învechit, tonul declamatoriu de altădată fusese de mult abandonat. Faţă de distribuţia de la Naţional intervin câteva schimbări: Ion Finteşteanu în Matache Profirel, în locul lui Ion Talianu, Mia Stănculescu în rolul Leanei, înlocuind-o pe Raluca Zamfirescu, Al. Alexandrescu-Vrancea (Jenică Păunescu, rol jucat la teatru de Şerban Holban), Nae Săvulescu şi Tedi Dimitriu (cei doi epitropi). În rest, aceeaşi distribuţie: Silvia Fulga (Gherghina Profirel), Eugenia Popovici (Fifica Profirel), Nicolae Pereanu (Culai), Victor Antonescu (Gusi), Nae Săvulescu (Popa Roşca). În rolul Povestitorului: Ion Gheorghiu, în cel al Crainicului: Constantin Guriţă. Regia tehnică aparţinea inginerului George Buican. Înregistrarea, care are o durată de 48 de minute, fusese desigur realizată în studioul de la Sf. Sava, unde funcţiona postul public. Este posibil ca această versiune radiofonică să fi fost mai lungă, mai ales că în banda care ne-a parvenit se simt câteva fonotecări. Posibil ca unele pasaje să fi fost tăiate în deceniul al şaselea sau mai târziu, din varii motive.

Hagi-Tudose era ultima premieră a lui Nicolae Bălţăţeanu (1893–1956), actor fabulos care readusese pe scenă cu mare succes personajul lui Delavrancea. Asupra piesei plana încă trista amintire a căderii de la premiera absolută din 1912, când rolul titular fusese interpretat de Constantin I. Nottara. Comedia lui Delavrancea era considerată greşit inferioară nuvelei sale cu acelaşi titlu. Nici montările ulterioare celei din 1912 nu o reabilitaseră, personajul părea să nu aibă un destin scenic spectaculos până la spectacolul lui Ion Şahighian. Actor ideal, exemplar în roluri de compoziţie, făcând roluri extraordinare în partituri dramatice diverse (Regele Filip în Don Carlos de Schiller, Astrov din Unchiul Vania, Verşinin din Trei surori de Cehov, Tartuffe al lui Molière, baronul din Azilul de noapte de Gorki), „Nicolae Bălţăţeanu ni l-a redat însă pe Hagi-Tudose cu o forţă colosală, împlinindu-l, conferindu-i acea complexitate care îl aşează în categoria marilor personaje ale dramaturgiei de pretutindeni, dificile de interpretat, dar purtătoare ale unor valenţe ieşite din comun.” (Virgil Brădăţeanu, Profiluri. Mari actori români, vol. I, Bucureşti, Editura Meridiane, 1973).

Costin Tuchilă

„Hagi-Tudose” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, cu Nicolae Bălţăţeanu în rolul titular. Regia artistică: Ion Şahighian. Data difuzării în premieră: 25 martie 1951