Lidia Batali și Țara Copilăriei

lidia batali amintiri din vacante

cronica literara liber sa spunPe Lidia Batali am cunoscut-o în ianuarie 2016, la Gala de premiere a Campaniei ”Noi susținem excelența”, în urma Concursului Internațional de Creație organizat de publicația ”Occidentul Românesc”, la Benidorm, Spania, fiind una dintre câștigătoare. I-am citit poeziile, transpunerile în versuri ale unor povești precum cele ale lui Ion Creangă și am descoperit o poetă sensibilă, o poetă cu har și cu aplecare spre mirifica lume a copilăriei. Continuă lectura „Lidia Batali și Țara Copilăriei”

Poezia săptămânii: „Copilărie” de Lidia Batali

Nicolae Tonitza Mama si copil

Copilăriepoezia saptamanii rubrica liber sa spun mic

Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală 

Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor,
S-admir cocorul alb cum zboară,

Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte

Şi casă fratelui mai mic
Să-i fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,

Să fac mâncare la păpuşi
Din stânjenei şi lăcrimioare,
Să leg cu aţă cărăbuşi
Şi în văzduh să-i pun să zboare

Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus, pe cer, la stele, 

S-alerg cu-albinele în roi
Şi să mă cred o mică zână,
Să iau furnici din muşuroi
Şi să le simt mergând pe mână,

Să-mi văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre, şaluri,
S-aud copiii chiuind
Când piatra-n apă face valuri

Şi-n vârf de dud să mă ascund
Când stau vacanţele la ţară
Şi-n gârla caldă să m-afund
Cu ochii-nchişi, în plină vară,

Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult chemându-se cu dor
În geamul casei, turturele.

Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori
Şi-ntruna eu să cânt, că-mi place,

S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,

Să suflu puf de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele
Şi strugurii zemoşi din vii
Să-i strâng în coşuri de nuiele

Şi îndrăgitul meu bunic
Pe prispă blând să mă alinte
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,

Să prind pe-o floare un bondar
Şi să îl ţin de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,

S-ascult senină-n dimineţi
Cum cântă-n ram o vrăbiuţă
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă 

Şi să mă joc cu alţi copii
Sub geam, de-a tata şi de-a mama
Şi să visez în nopţi târzii
C-arunc în basm chiar eu năframa 

Şi să rămân mereu copil,
Ca-ntr-o oglindă fermecată,
Şi, în mireasma lui April,
Să simt copilăria toată!

Lidia Batali 

Din volumul de poezii pentru copii Amintiri din vacanţe, în curs de apariție la Editura Adenium

Lidia Batali

Lidia Batali 

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii